sâmbătă, 27 mai 2017

Prăznuirea Sfinţilor Părinţi de la Primul Sinod Ecumenic



În a şaptea săptămână după Paşte prăznuim de Dumnezeu purtătorii Părinţi care au luat parte la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea. Creştinii au ţinut acest praznic încă din vechime. Domnul Iisus Hristos a lăsat Bisericii o făgăduinţă: “Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.”(Mt. 16, 18). Chiar dacă Biserica lui Hristos va trece prin multe lupte dificile cu duşmanii mântuirii, ea va ieşi biruitoare. Sfinţii martiri au dat mărturie de adevărul cuvintelor Mântuitorului, îndurând suferinţe şi moarte pentru Hristos, iar sabia persecutorilor este înfrântă de crucea lui Hristos.
Persecuţia creştinilor a încetat în veacul al patrulea, dar s-au ridicat erezii în sânul Bisericii înseşi. Una dintre cele mai periculoase dintre acestea a fost arianismul. Arius, un preot din Alexandria, era un om mândru şi cu multă ambiţie. Negând natura divină şi egalitatea lui Hristos cu Tatăl, el învăţa în mod greşit că Mântuitorul nu este consubstanţial cu Tatăl, ci este doar o făptură creată.
Un sinod local, prezidat de Alexandru, Patriarhul Alexandriei, a condamnat falsa învăţătură a lui Arie, dar acesta nu voia să se mai supună autorităţii Bisericii, ci a scris multor biserici, denunţând hotărârile acestui sinod. El şi-a răspândit falsa învăţătură în tot Răsăritul, primind sprijin de la anumiţi episcopi răsăriteni.
Investigând aceste disensiuni, Sfântul Împărat Constantin l-a consultat pe episcopul de Cordoba, care l-a asigurat că erezia lui Arie este îndreptată împotriva celor mai importante dogme ale Bisericii lui Hristos. Aşa a decis să convoace Primul Sinod Ecumenic. În 325, un număr de 318 episcopi reprezentând Biserici creştine din diverse locuri, s-au adunat la Niceea. 



Printre episcopii aceştia erau mulţi mărturisitori care suferiseră în vremea persecuţiilor şi care purtau urmele torturilor pe trupurile lor. De asemenea, la Sinod au luat parte şi mari luminători ai Bisericii: Sfântul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Sfântul Spiridon, episcop de Tremithos, şi alţii, veneraţi de Biserică drept Sfinţi Părinţi.
Cu Patriarhul Alexandru al Alexandriei venise şi diaconul său, Athanasie(viitorul patriarh al Alexandriei), numit “cel Mare” pentru că a fost un campion al purităţii Ortodoxiei.
Împăratul Constantin a prezidat sesiunile Sinodului. În discursul său, ţinut ca răspuns la întâmpinarea episcopului Eusebiu de Cezareea, el a spus: “Dumnezeu mi-a ajutat să strivesc neruşinata puterea a persecutorilor, dar mai dureros pentru mine ... este să văd lupta interioară a Bisericii lui Dumnezeu, pentru că este mai distrugătoare.”
Arie, cu şaptesprezece episcopi susţinători, a rămas arogant, dar învăţătura lui a fost respinsă, iar el a fost excomunicat din Biserică. În discursul său, Sfântul diacon Alexandru a combătut concludent blasfemiatoarele învăţături ale lui Arie. În iconografie, ereziarhul este reprezentat stând pe genunchii lui satan sau în gura fiarei adâncurilor.
Părinţii sinodali au refuzat să accepte crezul propus de arieni. În schimb, ei au alcătuit Simbolul Ortodox al credinţei. Sfântul Constantin le-a cerut să introducă în Crez cuvântul “consubstanţial”, pe care îl auzise în dialogurile lor. Părinţii au acceptat unanim această sugestie. 
În Crezul niceean, Sfinţii Părinţi au proclamat şi au confirmat învăţăturile apostolice despre natura divină a lui Hristos. Erezia lui Arie a fost dată pe faţă şi condamnată. Sinodul a mai rânduit încă 12 canoane administrative şi disciplinare. De asemenea, a rânduit ca data prăznuirii Paştelui să fie diferită de data Paştelui evreiesc şi să fie în prima duminică după prima Lună plină a Echinoxului de primăvară(22 martie în anul 325)
 Sursa: https://oca.org/saints/lives/2017/05/28

sâmbătă, 20 mai 2017

Icoana Maicii Domnului de la peşterile Pskov



Icoana Tandreţii a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost descoperită în anul 1521, în Mănăstirea Peşterilor, şi a fost strămutată în oraşul Pskov de către binecredincioşii creştini Vasile şi Teodor.
Această icoană este renumită pentru ajutorul dat la eliberarea oraşului Pskov şi a mănăstirii de acolo de armata lui Stephan Bathory(1533-1586) în 1581. Este prăznuită pe 21 mai, 23 iunie, 26 august, 7 octombrie şi în a şaptea Duminică după Paşte. Icoana este de tip Umilenie(Eleousa).
Sursa:  https://oca.org/saints/lives/2017/05/21

marți, 16 mai 2017

Cuvioșii Sila, Paisie și Natan (16 mai)

Mărturisitori ai dreptei credințe și apărători ai neamului românesc, v-ati arătat sfinților cuvioși Sila, Paisie și Natan, cu postul, cu privegherea și cu rugăciunea ostenindu-vă cereștile daruri ați luat. Rugați-vă lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.

marți, 9 mai 2017

Adevăratele cărţi vechi. Oare a mai rămas vreuna?




Partea a treia a documentarului “Când supravieţuitorii Atlantisului s-au deşteptat”
Citate din aşa zisele “cărţi vechi” sunt oferite cu entuziasm din abundenţă ca să confirme validitatea istoriei predate în şcoli. Faptul că toate acele originale ale aşa de des citate cărţi au dispărut în împrejurări foarte suspecte nu este niciodată măcar amintit. În acelaşi timp, când cărţi cu adevărat autentice , foarte vechi ies la iveală într-un fel sau altul, sut neglijate, evitate, ignorate sau...dispar! Spre exemplu, celebrele Tăbliţe de la Sinaia descoperite în România, sute de tăbliţe, când am încercat să descopăr unde se află ele acum, există vreo traducere a lor, au fost numai scurte menţiuni că, probabil, 34 din ele se află într-un fel de arhivă.
Tăbliţele originale erau făcute din aur; totuşi, Regele Carol I, în 1875, a avut nevoie de aur şi a ordonat să se execute copii exacte dintr-un material mai ieftin[plumb]; acesta este un fapt verificat. Au fost păstrate cu grijă într-o mănăstire românească[Sinaia]. Dar când au ajuns în posesia actualului guvern al României, au fost imediat declarate falsuri şi închise, refuzându-se orice acces la el şi chiar un inventar al lor.  Motivul pentru care au fost categorisite drept documente neistorice a fost că nu arată destul de vechi pentru a fi fost lucrate în 1875. De exemplu, aceste piese din tezaurul lui Tutankamon le par aşa-zişilor istorici vechi de cel puţin 3000 de ani, dar tăbliţele dacice nu le par destul de vechi ca să fi fost făcute  în 1875.
De fapt, tăbliţele dacice sunt doar vârful icebergului. Ce să mai spunem de toate oraşele regilor daci care stau necercetate, îngropate sub pământ. Scuza pentru a nu face nicio săpătură arheologică este lipsa de fonduri.
Şi totuşi, acelaşi presupus sărac guvern a cheltuit câteva milioane ca să răscumpere artefacte care au fost furate din acele situri arheologice neprotejate de către străini care au venit şi au le-scos în mod ilegal. Şi ascultaţi această glumă bună: după ce au cheltuit atâţia bani la licitaţii, au colectat cu grijă toate artefactele şi le-au declarat falsuri, apoi le-au pus sub cheie.
Cât despre cetăţenii care locuiesc în apropierea cetăţilor adevăraţilor regi ai Daciei, ei deseori văd vehicule misterioase, maşini cu numere străine care sapă şi găsesec lucruri foarte uşor. Se pare că ei vin deja foarte bine informaţi unde să sape ca să găsească ceea ce doresc. Ei bine, România este încă o ţară în care localnicii pur şi simplu nu cred istoria oficială pe care au învăţat-o la şcoală.
Într-o situaţie similară este Codexul Rohong din Ungaria, codex care este declarat absolut de necitit sau orice traducere sugerată veste rapid respinsă. Şi am citi nişte lucruri uimitoare despre el; chiar şi aşa-zişii istorici încearcă să ne convingă că acesta este aşa  dificil de citit că poate nici măcar nu este o carte: probabil sunt doar ilustrate cu nişte semne alături de ele! Dar nu numai pe cărţi, ci astfel de semne de nedescifrat sunt descoperite pe un număr de temple de prin toată Europa şi se dau expicaţii nesfârşite, ca de exemplu: o, aceasta nu este o scriere, sunt semne speciale pe care tâmplarii şi pietrarii le foloseau ca să-şi marcheze materialele, nu este cu adevărat o scriere.
Cei care cred în această ...versiune a istoriei, probabil vor obiecta şi vor spune: “Nu, nu este adevărat că noi nu respectăm cărţile vechi. Sunt cu adevărat câteva cărţi cu adevărat vechi pe care le avem în original şi ele nu au fost interpolate de călugării copişti. Aceste cărţi antice ar fi Tabliţele din Vindolanda, descoperite în Anglia, şi papirusul Oxyrhynchus, descoperit în Egipt.
Să vedem cât de valoroase pot fi acestea în determinarea istoriei noastre. Mai întâi, Tabliţele din Vindolanda! Din fericire, ele sunt disponibile on line, într-o variantă foarte clară, fotografiile tăbliţelor, iar transcrierea şi traducerea...săptămâna viitoare!!! Nu este niciun text care ar putea fi relevant în mod special istoriei în felul în care o examinăm noi în colecţia care este valabilă on line. În caz că sunt tăbliţe de valoare pentru istorie, ele nu sunt disponibile publicului.
Situaţia cu papirusul Oxyrhynchus este diferită. Este o colecţie masivă de opere şi cu siguranţă multe din ele conţin informaţii istorice privind problema care ne preocupă pe noi: este cronologia predată în şcoli adevărată sau nu? Papirusul Oxyrhynchus nu este disponibil ca Tabliţele din Vindolanda unde poţi vedea fiecare tăbliţă şi traducerea textului alături, ceea ce este normal, fiindcă este o operă literară importantă. Dar şi dacă ar fi fost disponibilă, ar fi inutil, fiindcă ar fi tratat problema standard, adică aşa: întotdeauna, toate figurile istorice şi toate evenimentele trebuie să fie înghesuite în istoriogrfia  şi cronologia frauduloasă deja stabilită în vremea Reformei.Nu contează dacă se potrivesc sau nu. Chiar dacă sună ridicol, ei vor traduce greşit şi vor potrivi cu sila datele. Iar dacă nu se vor potrivi prea evident, le vor declara un mister.
 În privinţa aşa-ziselor puţine documente istorice, nu sunt decât dosare electronice cu texte. Dacă fotografii ale originalelor nu sunt disponibile publicului, de unde putem şti că nimic nu a fost omis sau adăugat?
Şi iată cea mai nouă descoperire, manuscrisele  de la Herculaneum. O.K. Deci avem mai multe cărţi autentice vechi. Aşa cum toţi ştim prea bine, mecanismele birocratice care pun în funcţiune stabilimentele academice oficiale, avem vreo bază să considerăm că aceste manuscrise vor fi studiate imparţial? Va fi cronologia oficială updatată/adusă la zi cu aceste noi descoperiri? Nu sunt convinsă, fiindcă ei au exclus din istorie un număr aşa de mare de descoperiri fără să dea nicio explicaţie publicului. Şi atunci ce să mai vorbim de descoperiri care se pot ascunde aşa uşor ascunzând pur şi simplu cărţile sau dându-le false traduceri?


Cu alte cuvinte, argumentele celor care încearcă să susţină că istoria oficială este sprijinită pe cărţi foarte vechi, sunt astfel de cărţi care sunt oficial acceptate, nu au sens, fiindcă nu este nicio garanţie că publicul are acces la conţinutul lor sau că ele sunt cu adevărat incluse în cronologia oficială.
Străzi întregi ale Londrei romane au fost excavate. Aflăm din ziare că zeci de mii de artefacte au fost descoperite. Nu ştiu care este situaţia acum, dar la un an după ce au fost dezgropate nu avem fotografiile decât a 5 dintre ele. Mă întreb de ce nu se grăbesc să ni le arate aceste zece mii de obiecte? Toate muzeele din lume expun în medie 15% din artefactele lor, celelalte nefiind disponibile nici publicului, nici cercetătorilor.


Ca un lucru de rutină, astronomul Robert Newton ia nişte date istorice vechi ale mişcării lunii şi spre surpriza sa descoperă că luna s-a comportat foarte ciudat, eratic, în anumite perioade din trecut, după care pur şi simplu a început să se comporte din nou în acord cu legile fizicii, aşa cum le cunoaştem. A fost o adevărată problemă, şi s-a convocat o conferinţă la Londra cu cei mai mari specialişti în domeniu, iar concluzia conferinţei a fost că aceste mişcări eratice ciudate sunt datorate unor energii absolut necunoscute nouă, care au afectat luna numai pentru o anumită perioadă de timp, apoi au încetat să o afecteze, dispărând, iar noi nu ştim absolut nimic despre asta.
Dar profesorul rus de matematică Anatoli Fomenko a decis că poate cauza acestor mişcări ale lunii nu este atât de misterioasă. El a cercetat problema. Verificând cum plasează Robert Newton eclipsele istorice în cronologia istorică, a descoperit discrepanţe. Înregistrarea eclipselor în sine a fost absolut corectă, dar a fost inserată într-un loc greşit. De ce? Pentru că vechile cronici care conţineau înregistrarea eclipselor nu foloseau actualul calendar, ei aveau propriul calendar. Aceste date au fost convertite în actualul calendar folosind opiniile lui Scliger şi Petavius despre modul cum ar trebui să fie istoria şi de aceea a ajuns la o eră greşită. Fomenko a încercat altceva. El a calculat un timp diferit al eclipselor, bazat pe analiza matematică a vechilor cronici şi după ce a făcut aşa, totul s-a potrivit. Luna a început din nou să asculte de legile fizicii şi nu a mai fost nevoie să inventezi nicio energie misterioasă pentru a explica un comportament straniu, fiindcă nu se întâmpla aşa ceva.
 “Stai puţin, s-a gândit el, dar eclipsele au fost plasate sute sau chiar mii de ani faţă de data lor reală. Şi atunci celelalte evenimente relatate în aceste cronici istorice? Hai să vedem cum va arăta istoria dacă le plasez în acord cu calculele matematice, în loc de prezumţii bazate pe ideea că această cronologie oficială este corectă.” Şi nu a putut nici el să creadă rezultatele! Mai târziu, devotându-şi mulţi ani din viaţă studiului vechilor cronici şi plasând evenimentele unde ar trebui plasate, vizitând multe locuri istorice, a rezultat că indiferent cât de revoluţionare şi radicale erau noile cronologii, totuşi se potriveau perfect cu vechile cronici şi cu locurile istorice, spre deosebire de istoria învăţată la şcoală, care trebuie deformată şi care necesită explicaţii ca să facă toate vechile artefacte să se potrivească cu ea, şi desori recurge la fraudă şi la distrugerea artefactelor numai pentru a supravieţui. Mulţi oameni în Rusia citesc istoria lui Fomenko şi o consideră istoria adevărată a ţării lor şi a lumii. Mulţi dintre oamenii educaţi din Rusia îl respectă şi îl cred pe Fomenko. Doar un exemplu: este Garri Kasparov, mare maestru al şahului, campion mondial, mare activist politic, considerat de mulţi a fi cel mai mare jucător al tuturor timpurilor.