Marșul legionarilor din Echipa Morții

Sfântul Nifon era din Moreea (Grecia). S-a născut din părinţi mai străluciţi în dreapta credinţă şi prin faptele bune, decât prin neam, primind, de la botez, numele de Nicolae. Arătând multă dragoste de carte, a avut mai mulţi dascăli iscusţi şi, luând, de la unul din ei, chipul monahicesc, şi-a schimbat numele, din Nicolae, în Nifon.

Deci, fericitul Nifon, întărit cu rugăciunile dascălilor săi, a zburat, ca un vultur, la muntele Athos. Acolo, cercetând mai multe mănăstiri, schituri, peşteri şi chilii pustniceşti, s-a aşezat, în cele din urmă, la mănăstirea Dionisiou. A petrecut foarte multă vreme fericitul Nifon în această mănăstire, ostenindu-se cu scrierea cărţilor sfinte. Aflând de evlavia şi de înţelepciunea lui, clerul şi credincioşii din Tesalonic, l-au ales mitropolit. Şi a păstorit, cu vrednicie, învăţând şi întărind în dreapta credinţă pe credincioşii săi, tulburaţi de zvonurile unirii mincinoase de la Florenţa (1439). La anul 1484, mitropolitul a luat parte la un sinod, ţinut în Constantinopol, osândind sinodul de la Florenţa. La anul 1486, mitropolitul Nifon s-a învrednicit a fi ales patriarh de Constantinopol. Dar erau vremuri deosebit de grele, că, de la cucereirea Constantinopolului (1453), turcii se amestecau necontenit în treburile Bisericii Ortodoxe, de aceea şi păstoria Sfântului Nifon a fost zbuciumată. A fost alungat din scaun şi, iarăşi, chemat, la cererea credincioşilor, iar, pe la 1498, a fost surghiunit la Adrianopole.

În această cetate, l-a aflat voievodul Munteniei, Radu cel Mare, în anul 1508, pe când întorcea de la Constantinopol, spre ţară, şi l-a înduplecat să vină să facă rânduială în Biserica Munteniei. Deci, îndată ce a sosit în Ţara Românească, Sfântul a adunat în sobor egumenii şi boierii ţării şi aşa s-au întemeiat episcopiile de la Râmnic şi de la Buzău, iar Sfântul Nifon a sfinţit pe cei doi episcopi. Nu a trecut, însă, multă vreme şi Sfântul Nifon nu s-a mai putut bucura de buna rânduială ce făcuse, căci voievodul însuşi a săvârşit o nelegiuire, căsătorind pe o sora a sa, cu un boier, Bogdan cu numele, care avea, în Moldova, de unde venise, soţie şi copii. Sfântul Nifon nu putea încuviinţa o asemenea căsătorie şi a rămas neînduplecat, la cererea voievodului. După puţină vreme, a plecat din Ţara Românească, luând drumul Sfântului Munte, aşezându-se mai întâi, la mănăstirea Dionisiou. Aici, ajungând la vârsta de 90 de ani, şi-a dar fericitul lui suflet în mâinile lui Dumnezeu la 11 august 1508.

După şapte ani, Neagoe Basarab, noul Domn, a trimis pe oamenii lui la mănăstirea Dionisiou şi, cu încuviinţarea monahilor de acolo, dezgropând moaştele Sfântului Nifon, l-au pus într-un sicriu de lemn şi l-au adus în ţară. Cu mare alai, s-au aşezat ele deasupra mormântului lui Radu cel Mare, la mănăstirea Dealul, ctitoria lui Radu, ca, astfel, Sfântul să ierte greşeala răposatului voievod.

Apoi, voievodul Neagoe a dat poruncă să fie puse sfintele moaşte într-o racla de argint, poleită cu aur şi pietre scumpe şi să le aducă înapoi, la Sfântul Munte. Dar, văzând fraţii monahi, din acea mănăstire, adânca evlavie a voievodului Neagoe, i-au daruit lui capul Sfântului şi o mâna. Iar, zidind biserica sa de la Argeş, voievodul Neagoe le-a aşezat în frumoasa lui ctitorie, după care vor fi mutate, în 1949, în biserica Sf. Dumitru, catedrala Mitropoliei Craiovei, unde se află şi astăzi.

Surse:

http://www.credo.ro/proloage.php?data=1108&i=2

http://www.univovidius.ro/btcassian/SINAXAR_ORTODOX/sfinti/august/sf_ierarh_nifon.htm

http://vestitorul.blogspot.com/2008_03_01_archive.html

Viaţa Sfântului Nifon pe larg la :http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/viata_sf_nifon_patriarhul

Acatistul Sf. Nifon

Condacul 1 :

Având toată purtarea de grijă pentru turma ta, ai hrănit-o pe ea cu învăţăturile cele de Dumnezeu insuflate, adăpând-o din cuvintele tale cele de-miere-curgătoare. Pentru aceasta ca un sfeşnic luminezi toată lumea dreptcredincioşilor care-ţi cântă : Bucură-te, Sfinte Nifon, de-Dumnezeu cugetătorule, Preafericite !

Icosul 1 :

Cine nu te va ferici pe tine, Sfinte Cuvioase Ierarhe Nifon, cel ce prin nevoinţe ţi-ai potolit patimile trupului şi ai dobândit mântuirea sufletului, învrednicindu-te şi de vederea slavei cereşti, a Luminii celei mai presus de vederea pământeană a ochilor omeneşti. Sau cine nu te va ferici iarăşi, că ai stricat cu viteazul tău cuget împletiturilre cele viclene ale amăgitorului şi l-ai ruşinat ? Pentru aceasta, primeşte de la noi cântări de laudă :

Bucură-te, cel ce ai fugit de cele lumeşti ca de o fiară cumplită ;

Bucură-te, că pe acelea le-ai urât cu ură desăvârşită ;

Bucură-te, că din părinţi credincioşi şi din neam bun ai răsărit ;

Bucură-te, că la Sfântul Botez Nicolae te-ai numit ;

Bucură-te, cel ce, crescând cu vârsta trupească, ai crescut mai mult duhovniceşte ;

Bucură-te, că nu te-ai îndulcit de jocurile copilăreşti, ci ai alergat să aduni mierea faptelor bune ca o albină de pe florile cele bine mirositoare ;

Bucură-te, că râvneai din pruncie după viaţa monahală ;

Bucură-te, că, mic fiind, urmai Sfinţilor Părinţi cu dragoste, mâncând numai pâine şi apă ;

Bucură-te, că ieromonahului Iosif te-ai dat şi el spre filosofia faptelor bune te-a povăţuit ;

Bucură-te, că împreună cu el în ascuns ai fugit la sihastrul Antonie, de a cărui binecuvântare te-ai învrednicit ;

Bucură-te, că te-a primit şi te-a rânduit cum să te nevoieşti ;

Bucură-te, că viaţă îngerească ai câştigat urmând întru toate bătrânului ;

Bucură-te, Sfinte Nifon, de-Dumnezeu cugetătorule, Preafericite !

Condacul al 2-lea :

Cum dar vom cânta mai cu vrednicie sau cu ce cuvinte vom lăuda mărirea isprăvilor tale, Sfinte Ierarhe Nifon, noi, nevrednicii, că nici cu faptele, nici cu credinţa, nu ne apropiem de cinstitele tale lucrări, doar mărturisim a noastră slăbiciune şi ne rugăm ţie a ne ajuta şi a mijloci către Dumnezeu să primească cântarea aceasta : Aliluia !

Icosul al 2-lea :

Ne-au cuprins acum dureri ce nu se pot spune. Niciun ajutor omenesc de la nimeni nu aşteptăm. Toţi ne-au părăsit deodată şi plăcerile care odinioară ne desfătau, acum se luptă cu noi. Vai de ticăloşia noastră ! Nu avem altă nădejde decât în mila lui Dumnezeu şi în ajutorul tău, Sfinte Părinte. Pentru aceasta năzuim la tine, slăvite Patriarh a toată lumea, grăbeşte să ne izbăveşti cu rugăciunile tale ca, vindecându-ne, să-ţi cântăm ţie :

Bucură-te, leacul durerilor cel foarte bun ;

Bucură-te, mâna vindecării cea ocrotitoare ;

Bucură-te, că te-ai dăruit nevoinţe lor pustniceşti ;

Bucură-te, că, aprins de dragostea dumnezeiască, ai cerut bătrânului să te îmbrace în cinul monahicesc ;

Bucură-te,că el ţi-a primit cererea, îndrumându-te spre nevoinţe, fără de care nu se câştigă Împărăţia Cerurilor ;

Bucură-te, că după aceea te-a tuns, numindu-te Nifon ;

Bucură-te, că apoi ai mers la dascălul Zaharia, de la care ai deprins rânduielile Sfântului Munte Athos ;

Bucură-te, că ai ajuns la Mănăstirea Vatopedului şi te-ai închinat icoanei făcătoare-de-minuni a Maicii Domnului ;

Bucură-te, că întâlnindu-te cu Daniil, superiorul Muntelui, ţi-a cerut cuvânt de folos pentru fraţi ;

Bucură-te, că el auzise despre înţelepciunea ta ;

Bucură-te, că tu, smerindu-te, ai zis : « Nu sunt vrednic să dau doctorie celor sănătoşi şi iscusiţi » ;

Bucură-te, cel ce eşti decât filosofii mai înţelept ;

Bucură-te, Sfinte Nifon, de-Dumnezeu cugetătorule, Preafericite !

Condacul al 3-lea

Obosit de truda gândurilor lumeşti, m-am deşteptat acum eu, ticălosul, lăcrimând, că nu am deloc fapte bune ; că nefăcând niciun lucru vrednic de mântuire şi temându-mă de tăierea cuvenită smochinului celui neroditor, cad înaintea ta, Sfinte Preacuvioase Nifon şi strig : mântuieşte-mă cu rugăciunile tale, ca împreună cu tine să-I cânt lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 3-lea :

Nelegiuirile şi mulţimea strâmbătăţilor pe care noi le-am pricinuit aproapelui nostru, ne osândesc şi nu ştiu ce vom face şi ce vom răspunde mergând la judecată, unde toţi ne prigonesc, toţi se ridică împotriva noastră să ne împileze. Tu, însă, Preamilostive Părinte Nifon, care asculţi mărturisirea noastră, soleşte la Domnul, ca să prefacă soarta noastră osândită întru bunătate, scoţând din inimile vrăjmaşilor noştri toată urâciunea şi te vom preamări cu laude:

Bucură-te, al celor greşiţi fără pregetare mijlocitor;

Bucură-te, al judecătorilor celor răi îndreptător:

Bucură-te, celor flămânzi de învăţăturile dumnezeieşti hrănitor;

Bucură-te, că Daniil ţi-a zis să nu păstrezi cuvintele cele dumnezeieşti numai pentru tine;

Bucură-te, că metanie făcând, ai început să-i înveţi, încât toţi se minunau;

Bucură-te, că aşa de dulci erau cuvintele tale , încât nimeni nu putea să se despartă de tine ;

Bucură-te, că au uitat şi de hrana cea trupească, ascultând cuvintele tale cele însuflate de Duhul Sfânt ;

Bucură-te, că şi la Schitul “Pantocrator” ai fost, ca să vezi pe pustnicii care acolo petreceau;

Bucură-te, că te-a minunat covârşitoarea lor răbdare şi, acolo rămânând, învăţai de la dânşii, trăind filocalia ;

Bucură-te, că, mergând în mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul numită Dionisiu, ai văzut că aveau toate de obşte ;

Bucură-te, că văzând asprimea locului, te bucurai, închipuindu-ţi că vezi pe Mergătorul-Înainte, în munţi mâncând acride şi miere sălbatică ;

Bucură-te, Sfinte Nifon, de-Dumnezeu cugetătorule, Preafericite !

Condacul al 4-lea :

De împresurările diavoleşti îi mântuieşti pe oameni, Părinte, cu rugăciunile tale, cel ce cu râurile sudorilor ai stins cuptorul patimilor. Pentru aceasta dăruieşte acum vindecări neputinţelor noastre strigând neîncetat lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 4-lea :

A Sfintei Treimi sălăşluire gânditoare şi casă de lumină purtătoarte te-ai arătat, de Dumnezeu înţelepţite, Sfinte Nifon ; pentru aceasta toţi alergăm la doctoria rugăciunii tale celei bine primite, ca să ne vindecăm de bolile sufleteşti şi trupeşti şi să-ţi cântăm :

Bucură-te, că de Dumnezeu ai fost înţelepţit ;

Bucură-te, că niciodată cuvânt deşert nu ai vorbit ;

Bucură-te, că nicio carte bisericească fără lacrimi nu ai citit ;

Bucură-te, că după ce te-ai făcut schimnic, rugat fiind de fraţi, preoţia ai primit ;

Bucură-te, că la mai multă nevoinţă te-ai dat cu priveghi şi cu rugăciuni şi cu dragoste către toţi fraţii ;

Bucură-te, că mare luminător te-ai arătat tuturor strălucind cu faptele ;

Bucură-te, că, stând tu la rugăciune, te-a văzut bătrânul Petru în lumină de foc ce la cer te suiai ;

Bucură-te, că el s-a dus şi i-a dezvăluit egumenului vedenia, deşi tu minunea o ascundeai ;

Bucură-te, că stareţul, temându-te că vei fugi de slavă şi că de tine vor fi lipsiţi, l-a învăţat să nu mai spună aceasta nimănui ;

Bucură-te, că murind Mitropolitul Tesalonicului, Partenie, te-a ales tot Tesalonicul în locul lui ;

Bucură-te, că ştiind cu duhul voia cea dumnezeiască, te-ai dus, punându-ţi nădejdea în Dumnezeu ;

Bucură-te, Sfinte Nifon, de-Dumnezeu cugetătorule, Preafericite !

Condacul al 5-lea :

Ca un bun păstor, Sfinte Ierarhe Nifon, turma ta te-ai nevoit sa o duci la păşunea cea duhovnicească şi din izvoarele darului să o adapi pe ea ; pentru aceea, împreună cu tine strigă : Aliluia !

Icosul al 5-lea :

Nevoindu-te mai presus de fire, Sfinte Ierarhe Nifon, şi biruind vicleşugurile diavoleşti, un adevărat « bătrân » ostaş al lui Hristos te-ai arătat, făcându-te locuitor al Muntelui Sfânt. Pentru aceasta îţi zicem :

Bucură-te, al monahilor canon şi temelie ;

Bucură-te, că înainte de a merge la Tesalonic să primeşti arhieria, ai plâns, smerindu-te că nu eşti vrednic ;

Bucură-te, că egumenul cu fraţii te-au rugat să le trimiţi cele pentru nevoile trupeşti de la Tesalonic ;

Bucură-te, că tu le-ai proorocit că mare primejdie îţi va urma din partea necredincioşilor ;

Bucură-te, că ajungând la Tesalonic, te-a întâmpinat poporul să te vadă şi să-l binecuvintezi ;

Bucură-te, că în zi de Duminică ai fost hirotonit arhiereu şi păstor al oilor cuvântătoare ;

Bucură-te, că după doi ani ai fost chemat la Constantinopol pentru treburi bisericeşti ;

Bucură-te, că acolo l-ai văzut pe Zaharia, dascălul tău ;

Bucură-te, că s-a împlinit proorocia lui că te va mai vedea o dată în viaţă ;

Bucură-te, că el după câteva zile a murit, iar tu l-ai îngropat cu mare evlavie ;

Bucură-te, că după puţină vreme a murit Patriarhul Constantinopolului ;

Bucură-te, că toţi cu un glas te-au pus în scaunul lui ;

Bucură-te, Sfinte Nifon, de -Dumnezeu cugetătorule, Preafericite !

Condacul al 6-lea :

Crucea pe umeri ridicând-o, Cuvioase, ai urmat Celui ce pentru noi pe pământ a binevoit a se arăta. Pentru aceasta, îndulcirea lumii toată o ai părăsit, vieţuind ca un fără de trup, Părinte Nifon, viaţă întocmai cu îngerii. Drept aceea, împreună cu ei petrecând, adu-ţi aminte de cei ce cu dragoste te cinstesc şi-I strigă lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 6-lea :

Cuvioase Părinte de trei ori fericite, Preasfinţite, Păstorule cel bun al lui Hristos, cel ce ţi-ai pus sufletul tău pentru oile tale, tu şi acum, o prealăudate, de Dumnezeu fericite Nifon, cere cu rugăciunile tale să scăpăm de asupririle celui viclean şi luminându-ne cu solirile tale, să-ţi cântăm unele ca acestea :

Bucură-te, că la scaunul slavei Celui Preaînalt cu arhanghelii şi cu îngerii salţi şi te veseleşti ;

Bucură-te, că, tu, fericite, ca un apostol ai propovăduit cu mare glas dogmele cele dumnezeieşti ;

Bucură-te, că te sârguiai în tot chipul să îndepărtezi lupii de la turma lui Hristos ;

Bucură-te, că mulţi creştini ai făcut în taină, cu sfaturile tale cele dumnezeieşti, botezandu-i în numele Sfintei Treimi ;

Bucură-te, că biserica lui Hristos foarte mult creştea şi strălucea, avându-te pe tine mare luminător ;

Bucură-te, că unii clarici, din zavistia vrăjmaşului, cu porunca împărătesei din scaun te-au îndepărtat ;

Bucură-te, că ai cunoscut că această izgonire s-a făcut din lucrarea diavolului şi pentru răufăcătorii tăi te-ai rugat ;

Bucură-te, că dorind liniştea, te duceai în calea ta, bucurându-te că de grijile bisericeşti ai scăpat ;

Bucură-te, că te-ai dus în altă mănăstire a Sfântului Ioan Botezătorul, viaţă plăcută lui Dumnezeu acolo petrecând ;

Bucură-te, că a strălucit peste tot vestea despre tine şi mulţi creştini veneau, de la viaţa ta cea sfântă folosire luând ;

Bucură-te, că tu, de Dumnezeu fericite, mult ai ajutat lumea cu pilda vieţii tale celei strălucite ;

Bucură-te, Sfinte Nifon, de-Dumnezeu-cugetătorule, Preafericite !
Continuare:  http://iuliana-koinonia.blogspot.ro/2009/08/acatistul-sfantului-ierarh-nifon.html

Împietrire

Mi-am ascultat într-o noapte de nesomn inima şi ea a tăcut, împietrită cu totul de misterioasa forţă a bolii mele. Uneori cred că totul e o amăgire diavolească, o înşelare, că diavolul  m-a făcut să cred în boala aceasta numai ca să mă arunce în deznădejde şi în moarte duhovnicească. Pastilele astea pe care le iau de 8-9 luni m-au transformat într-o persoană ciudată, care parcă e împiedicată să gândească, să simtă şi să dorească fie şi lucrurile fireşti, dar mă tem să nu le mai iau, toţi spun că pot apărea efecte mult mai grave dacă le stopezi brusc.

 Bolnavă sau amăgită, m-am schimbat într-un mod în care nu-mi doresc nimic altceva decât moartea. Uneori, când îmi amintesc vechea mea personalitate, aceea care avea credinţă şi evlavie, îmi curg lacrimi pe obraz, dar nu simt durere adevărată, ci este ceva aproape involuntar şi inert. Nu pot să explic pentru că nici eu nu înţeleg. Mă întreb fără să-mi pot răspunde: oare toţi aceşti ani de mănăstire au fost în zadar? Toată suferinţa prin care am trecut rupându-mă de familie n-a avut nici un rost?  Toate au fost îngăduite de Domnul numai ca să înţeleg eu că nu pot face faţă vieţii de mănăstire şi că trebuie să mă întorc în lume? Şi ce să fac aici?  Nu pot să refac legătura, e inutil. Nu am niciun îndemn la aşa ceva. 

Astăzi se prăznuieşte Stânta Cuvioasa Teodora de la Sihla, care era odată demult, modelul meu. Priveam cu gândul la Sfânta şi îmi doream s-o urmez, deşi eram conştientă că e prea sus, prea greu pentru mine acest drum urmat de Cuvioasa. Am fost de mai multe ori la peştera Sfintei şi ceva se mişcase în inima mea acolo, dar acum n-a mai rămas nimic.

Mă gândesc  că tot răul vine din faptul că nu mai văd iertare pentru mine, nu mă pot ierta pe mine că am abandonat singura cale care mă interesa. Nu ştiu dacă mi-e milă de mine sau dacă mă urăsc. Adevărul este că nu îmi vine să cred în realitatea situaţiei în care am ajuns. Totul s-a rupt ca o pânză sfâşiată, de o parte inima mea goală şi de alta, toată credinţa, toată nădejdea şi toată dragostea mea de Biserică şi de Hristos. N-o să scap de răul acesta atâta timp cât cred că nu este cu putinţă să scap. Cum poate un om să treacă atât de uşor dintr-o extremă în alta? Poate pentru că este nebun?  Adică anormal, bolnav cu creierul?

Maica Domnului, ajută-mă! Toarnă iar puţină viaţă în inima mea ! Dă-mi inima înapoi!

Paraclisul Sf. Ioan Rusu 1

Fericiţi cei ce nu mai sunt!

A muri la 24 de ani, oricât de tragic s-ar părea că este, poate reprezenta un gest de graţie divină, mai ales când ai cunoscut deja succesul, ţi-ai împlinit visul adolescenţei abia încheiate într-un mod spectaculos ca James Dean. Nu ştiu cât reprezintă rebelul american al anilor ’60 pentru publicul român. Pentru mine reprezintă o amintire din anii de liceu şi din tinereţe, dar şi o revelaţie.

 S-a spus că actorul care a jucat rolul lui Cal din „East of Eden” a fost un talent înnăscut, sugerându-se chiar o genialitate rară în domeniul actoriei cinematografice. Eu bănuiesc dincolo de acest dar multă trudă, o dorinţă de a se desăvârşi pe sine şi multă ambiţie de a demonstra că poate obţine ceea ce şi-a propus. James Dean le-a părut multora un tânăr sfios, care îşi ascundea fragilitatea sufletească sub diverse măşti şi se baricada sub zidurile excentricităţii. M-am gândit destul de mult la el, la omul dinăuntrul acelei persoane carismatice, a cărei privire transmitea atât de multe mesaje. Eu cred că simpla lui prezenţă pe ecran mişcă ceva în sufletul celor sensibili, fiecare gest şi fiecare privire vorbesc independent. Fiecare gest reflectă o nevoie de mişcare irepresibilă, de expansiune în lumea dimprejurul său, o tentativă de a cuceri şi a-şi apropria creaţia. Fiecare privire are în ea o sete de dragoste şi de înţelegere. E atât de simplu: James Dean nu va muri niciodată în inimile unora pentru că era un inocent atunci când a murit. O să spuneţi că sunt nebună: cum să fie inocent un tânăr despre care se ştie că a avut tot felul de relaţii, ba chiar se şopteşte că ar fi experimentat unele teritorii nepermise?

Eu mă gândesc la un alt fel de inocenţă, pe care, pierzând-o, murim cu adevărat înainte să ne dăm ultima suflare. Să mă explic! James Dean era atât de inocent încât îşi imagina că viitorul îi rezervă fericirea de a se împlini; James Dean credea că timpul îi va aduce bucuria de a se descoperi pe sine şi lumea, de a se exprima pe sine cel încă imatur la înălţimea potenţialului sădit în sine de Dumnezeu. Credea în sfârşit că frumuseţea din adâncul sufletului său se va revela pe deplin!

Fervoarea cu care iubea viaţa şi credea în ofertele ei face imposibilă dorinţa de a muri. N-a suferit oare destul în copilărie când moartea i-a răpit mama? Cum ar fi putut iubi moartea? Şi totuşi moartea i-a făcut o mare favoare: l-a răpit înainte de a fi înşelat de viaţă şi de a-şi pierde inocenţa, l-a imortalizat într-o ipostază care ne va seduce mereu. De-ar fi trăit, nu cred că ar fi suportat să vadă ceea ce viaţa ar fi făcut din el! Gândiţi-vă puţin: un actor este o marfă de lux, trebuie cu grijă modelată şi atent ambalată pentru vânzare, mai ales la Hollywood! Unde ar fi încăput sufletul şi aspiraţiile lui în acest produs? Ce ar fi devenit tânărul care a cucerit America prin modul său unic de a fi actor? Din acest punct de vedere, James Dean nu era o prostituată, era un non-conformist şi îmi place să cred că ar fi rămas aşa. Nu-mi pot imagina un rebel îmblânzit şi purtat de curea ca un căţeluş, la bunul plac al studiourilor cinematografice.

Slavă lui Dumnezeu că ai murit la timp! Bine că n-ai avut timp să te perverteşti!

Ce este un actor pentru public? Şi ce este el pentru cei care îl distribuie publicului?

Pentru mine, un actor este un magician care deşteaptă inimile amorţite, aprinde focurile idealurilor, stârneşte dorinţa de a urma, de a imita modelul oferit de personajul său, deschide minea spre a înţelege oamenii şi lumea altfel decât până atunci. Dacă este onest cu sine, un actor este un dar trimis de Dumnezeu să mai facă puţină lumină în lumea aceasta întunecată de neînţelegere şi indiferenţă dusă până la ură. Cu cât pune mai multă dragoste, cu atât mai mult este iubit. Nu este nevoie să ne mai întrebăm de ce James Dean a fost şi este atât de iubit. Este de la sine înţeles pentru cine l-a văzut măcar într-unul din filmele sale: avea atâta dragoste în sine şi atâta dispoziţie de a o dărui, încât era mereu pe punctul de a exploda într-o îmbrăţişare.

Am uitat esenţialul: un actor adevărat este un semănător care poartă în sacul său seminţele unei plante rare  şi o seamănă cu fiecare privire, cu fiecare gest, cu fiecare cuvânt în pământul bun al inimilor însetate de dragostea  fără moarte.

Dormi în pace, tânăr frumos şi binecuvântat! Cei ce te iubesc au văzut dincolo de toate zidurile pe care sufletul tău rar le-a ridicat spre a ocroti o floare atât de rară, care poate că s-ar fi ofilit în aerul viciat al acestei lumi.

Groaza- Terror

Am o stare sufletească îngrozitoare, nu pot cu nici un chip să ies din casă; mă stăpâneşte teama iraţională de a fi nevoită să vorbesc cu oricine ar fi. Nu pot să mai am nici un fel de relaţie normală cu oamenii! Cât e boală şi cât părăsire a harului? Are importanţă!?Are: dacă m-a părăsit harul pentru că m-am întors acasă, e grav. Nu se ştie dacă se va mai întoarce vreodată într-o minte aiurea şi într-un suflet mort. Acesta este anul groazei pentru mine, anul în care nici nu mai am putere să strig după ajutor. Abia dacă mă ridic din pat. Totul indică dezastrul: nu mai e nimic de făcut. Pastilele? Nu ştiu cât şi la ce îmi ajută, dar sigur nu mă ajută să fiu normală şi să trăiesc ca toţi oamenii. Oare cât mai durează până voi ajunge la concluzia inevitabilă: nu merită să mai trăiesc. La cei pe care i-am lăsat în urmă la mănăstire nici nu pot şi nici nu vreau să mă gândesc. Ei reprezintă ceea ce eu nu pot fi şi nu pot deveni, înfrângerea mea. Degeaba îmi şopteşte îngerul că aş putea oricand să încerc din nou şi să mor încercând, nu am putere să-l cred.Şi nici curajul de a mai cere cuiva să mă primească în mănăstire, în halul în care sunt. De fapt, nu mai am puterea nici să cred.Unde să scap? Nu pot să merg nici la psihiatra mea. Nu ştiu ce să-i mai spun. Cred că am înnebunit-o cu drama mea, cu criza asta în care am intrat din noiembrie anul trecut. Şi apoi, dacă îmi cere să mă internez iar, nu pot, ideea de a fi închisă fie şi pentru câteva zile cu oameni necunoscuţi mă îngrozeşte. De ce nu mor, Doamne? Ce rost mai are să trăiesc aşa? Nu mai pot fi nimănui de nici un ajutor, nu mai pot face nimic pentru nimeni, viaţa mea s-a încheiat, chiar dacă n-am murit încă. Maica Stareţă a mea nu poate înţelege cum îşi poate dori cineva să moară şi să piardă toată bucuria de a fi în mijlocul acestei creaţii minunate a lui Dumnezeu care este lumea naturală, şi ştiu că are dreptate, pentru că Sfinţia Sa este un om normal care gândeşte duhovniceşte. Eu nu gândesc niciodată normal, mereu exagerez, ori în bine, ori în rău. N-am niciodată linişte, deşi tocmai liniştea am căutat-o la mănăstire. Dar se vede că nu e pentru mine.

I am in a terrible mood, I can’t leave my house, irrationally  fearing that I might be forced to talk to someone. I am not able any more to have normal relationships with people! Is it bi polar or the holy grace leaving me, as a consequence of leaving the monastery? I don’t know, but if the grace left me, it’s serious. For it is hardly probable that the grace will ever return in my empty soul and my sick mind. This is a horrifying year, the year of not being able to cry for help. I can hardly get up and leaving my bed. It’s a total disaster. The pills? I don’t know how much they help, if they help at all. What’s certain, the pills can’t help met o lead a normal life I wonder how far is the day when I’ll reach the inevitable conclusion: there is nothing left to live for.

I hardly think about the people I left behind at the monastery; I can’t, they are what I am not and I will never be, the image of my defeat.

My guardian angel whisper in vain that I can try again, go to another monastery, die trying. I can’t believe him. In fact, I wonder if I still believe, knowing that belief is a gift from God and I no longer expect any gift. My Lord, why don’t I die? My life is useless, I can’t do anything for anyone, I’m helpless, my life is over.

My Mother Superior can’t understand why someone would rather die than enjoy the wonder of this world made by God for us. She is rights, she thinks normally, I think wrongly, always exaggerating, I’m restless, I have no peace. And that’s I seek most.

Inerţie

Încerc de câteva zile să scriu ceva pentru acest blog ca să nu moară, dar moartea dinlăuntru mă împiedică să funcţionez normal. Chiar dacă îmi vine vreo idee, mă plictisesc de ea înainte de a începe să scriu sau nu am destulă energie să  îi dau amploare. Aceste rânduri spun pe scurt că încă respir, dar nu întrezăresc nimic pentru mine în viitor, nimic încurajator, doar ceaţă, disperare şi moarte. Poate lucrurile se vor schimba, bi polar e caracterizată prin schimbările de dispoziţie rapide: acum sunt “down”, mâine poate voi fi “up”. Asemenea disperare n-am cunoscut parcă niciodată. Dar acum s-a prăbuşit visul meu cel mai drag, aşa că e aproape normal să fiu la pământ.