luni, 12 ianuarie 2015

Convingeri



“Cineva, de exemplu, îl iubeşte pe Rembrandt(…), acel om va afla că este un Dumnezeu şi va crede cu tărie în El.
Cineva va face un studiu aprofundat al istoriei Marii Revoluţii Franceze – el nu va fi un necredincios, ci va vedea că în marile evenimente este o putere suverană care se manifestă pe sine.
 Altcineva  va urma, pentru un timp, cursurile  gratis ale marii universităţi a sărăciei şi va fi atent la lucrurile pe care le va vedea cu ochii săi şi le va auzi cu urechile sale, şi va medita la ele; şi el va ajunge să creadă şi poate că va învăţa mai mult despre credinţă decât poate spune.
Încearcă să înţelegi ultimul cuvânt pe care îl spun în capodoperele lor marii artişti, maeştrii adevăraţi: va fi Dumnezeu în el. Unul a spus-o într-o carte, altul într-un tablou.
Şi pur şi simplu, citeşte Biblia şi Sfintele Evanghelii, pentru că lectura lor îţi va da ceva de gândit, mult de gândit şi totul de gândit, îţi va ridica gândirea deasupra nivelului obişnuit, în ciuda voinţei tale. Pentru că ştim să citim, hai să o facem!” (Vincent van Gogh)

Vincent van Gogh



“…tot ceea ce în oameni şi în operele lor este bun şi frumos, având o frumuseţe interioară morală, spirituală şi sublimă, cred că vine de la Dumnezeu, şi tot ceea ce este rău şi ticălos în operele oamenilor şi în oameni nu este de la Dumnezeu, iar Dumnezeu nici nu le consideră bune. Dar fără să vreau, sunt mereu înclinat să cred că cel mai bun mod de a-L cunoaşte pe Dumnezeu este să iubeşti mult. Iubeşte-l pe acel prieten, acea persoană, iubeşte ce vrei şi vei fi pe calea cea dreaptă a cunoaşterii mai adânci, până la urmă; aşa îmi spun mie însumi. Dar trebuie să iubeşti cu o serioasă, intimă simpatie superioară,  cu voinţă tare, cu inteligenţă, şi totdeauna trebuie să cauţi să ştii mai bine, mai mult, mai profund. Această cale duce la Dumnezeu, duce la credinţă nestrămutată.”(Scrisoare a lui Vincent van Gogh către Theo van Gogh, 22 iunie, 1880)

duminică, 28 decembrie 2014

Vrednic este!



     A fost întronizat azi ca Mitropolit al Banatului Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan, Arhiepiscopul Covasnei  şi Harghitei, născut la 14 noiembrie 1951, în localitatea Pietrani, judetul Bihor. Şcoala primară şi gimnaziul le-a urmat în satul natal. A absolvit Liceul „Constantin Brâncuşi” din Oradea, promoţia 1971, şi Facultatea de Instalaţii şi Automatizări din Bucureşti, promoţia 1976.
   În anul 1980, a intrat ca vieţuitor la Mănăstirea Lainici. În anul 1986, a absolvit Seminarul Teologic din Craiova, iar în anul 1990, Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu. La 6 august 1990, a fost hirotonit ierodiacon la Mănăstirea Lainici, iar la 15 august 1990, a fost hirotonit ieromonah. Între anii 1990-1994, a păstorit ca stareţ  Mănăstirea Lainici. În perioada 1980-1994, a restaurat mai multe biserici şi mănăstiri (Tismana, Polovraci, Bucovăţ, Lainici, Crasna), iar cât a fost stareţ la Mănăstirea Lainici, a zidit o nouă biserică   şi un corp de chilii. În perioada studiilor la Ierusalim a coordonat pictarea unei părţi a bisericii şi a amenajat o bibliotecă.
   În perioada 1991-1994, a urmat în paralel doua studii de doctorat la Institutul Biblic din Ierusalim, unul în Studii Biblice şi altul în Egiptologie şi Orientalistică. În anul 1994, a fost hirotesit Arhimandrit şi numit Superior al Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, de unde a fost chemat în ţară pentru a deveni episcop al Covasnei şi Harghitei, înfiinţată la  11 ianuarie 1994. La 12 iulie 1994, Colegiul Electoral Bisericesc a ales ca întâistătător al nou înfiinţatei Episcopii, cu sediul la Miercurea-Ciuc, pe P.C.Arhimandrit Ioan Selejan, Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim si Iordan.
„Un om plin de vigoare, înzestrat cu experienţă în lucrarea cu oamenii si întemeierea şi consolidarea unei instituţii căreia îi revin sarcini uriaşe. Aceasta reclamă inteligenţă, buna pregătire teologică şi nu numai teologică… Aceasta zonă are nevoie de un om destoinic, de un om menit să fie ctitor si păstor de conştiinţe ortodoxe şi româneşti…iubitor de neam şi de glie românească şi, în acelaşi timp, să fie deschis semenilor de alte nationalităţi şi cu alte convingeri religioase, pe care să-i respecte în măsura în care si ei ne respectă neamul şi convingerile noastre.”(Î.P.S Părinte Antonie Plămădeală, Mitropolit al Ardealului)
   La 25 septembrie 1994, a avut loc la Miercurea-Ciuc, în catedrala „Sfântul Nicolae” instalarea primului episcop al Covasnei şi Harghitei. Sfânta Liturghie a fost savârsita de Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist si Prea Fericitul Partenie al Alexandriei, alaturi de care au slujit Î.P.S. Mitropoliti Daniel al Moldovei, Antonie al Ardealului si Nestor al Olteniei, ş.a. Primele vorbe rostite ca Ierarh înscăunat si ca mare iubitor de sfinţi au fost versurile Sfântului Ioan Iacob Hozevitul: „Fii pribegi ai ţării mele,/ Rătăciţi printre străini, / Nu uitaţi menirea voastră / De creştini şi de români!”
   În cadrul şedinţei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 18-19 iunie 2009, desfăşurară sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, vlădica Ioan Selejan a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop, pentru activitatea ierarhică pilduitoare şi slujire chiriarhală deosebită şi îndelungată a Bisericii.

joi, 25 decembrie 2014

Naşterea Domnului Iisus Hristos



“Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: "Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu". Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.”(Mt. 1, 18-25)


"Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul:"Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel". Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua.Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor."(Mt. 2, 1-14)

marți, 9 decembrie 2014

Biblică



“Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
"Spune lui Aaron şi fiilor lui şi le zi: Aşa să binecuvântaţi pe fiii lui Israel şi să ziceţi către ei:
Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească!

Să caute Domnul asupra ta cu faţă veselă şi să te miluiască!

Să-Şi întoarcă Domnul fala Sa către tine şi să-li dăruiască pace!
Aşa să cheme numele Meu asupra fiilor lui Israel şi Eu, Domnul, îi voi binecuvânta”(Numerii 6, 22-27)

Text descoperit pe o foiţă de argint datată în secolul al VII-lea înainte de Hristos, de pe vremea regelui Iosia,  într-un vechi cimitir din afara Ierusalimului.

Vezi:http://www.biblearchaeology.org/post/2010/01/06/The-Blessing-of-the-Silver-Scrolls.aspx#Article