Prima săptămână a Postului Mare

          “...spălaţi-vă, curăţiţi-vă! Nu mai faceţi rău înaintea ochilor Mei. Încetaţi odată!Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!”

 “Veniţi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face.”(Isaia 1,15-19)

          Fiecare are nevoie de o curăţire frecventă. Acumularea cotidiană de mizerie este neplăcută şi nesănătoasă. Dacă ne spălăm cu grijă, neocolind niciun loc murdar, atunci vom fi  revigoraţi şi sănătoşi, dar dacă ignorăm unele locuri pentru mult timp, ele vor fi infestate şi ne vor îmbolnăvi

          Postul Mare este un timp pentru curăţirea atentă. Înlăuntrul nostru pot fi rele: gânduri, sentimente, priorităţi şi obiceiuri, care nu sunt imediat vizibile, dar sunt neplăcute lui Dumnezeu.

          Acesta este timpul unei conştiente încercări de a înlătura relele noastre deprinderi, aşa cum înlăturăm anumite mâncăruri. Cum să facem aceasta? Prin ascultare şi căutare, cu sârguinţă şi stabilindu-ne propriile priorităţi. Şi ne vor duce la fapte împlinite cu inima plină de milă:

          “Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!”

          De ce trebuie să facem tot acest efort? Fiindcă anumite pete sunt aşa de întunecate şi înrădăcinate încât numai cu mare efort putem să le curăţăm, iar urâciunea şi mirosul lor rău ar fi mereu cu noi, dar dacă Domnul  vede hotărârea noastră şi truda, le spală, aşa încât cârmâzul păcatelor noastre şi chiar al naturii noastre păcătoase vor fi şterse şi uitate, şi nu se vor întorce să ne infesteze din nou.

          “Veniţi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face.”

          Iar cei ce luptă, cu oinimă bună şi cinstită, vor moşteni bunătăţile pământului şi-L vor cunoaşte pe Domnul.

        

         

1.	Vedenia lui Isaia, fiul lui Amos, pe care a văzut-o despre Iuda şi Ierusalim, în vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Iezechia, regii lui Iuda.
2.	Ascultă, cerule, şi ia aminte, pământule, că Domnul grăieşte: Hrănit-am feciori şi i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea.
3.	Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte; poporul Meu nu Mă pricepe.
4.	Vai ţie neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii! Ei au părăsit pe Domnul, tăgăduit-au pe Sfântul lui Israel, întorsu-I-au spatele.
5.	Pe unde să mai fiţi loviţi voi, cei ce mereu vă răzvrătiţi? Tot capul vă este numai răni şi toată inima slăbănogită.
6.	Din creştet până în tălpile picioarelor nu-i nici un loc sănătos; totul este numai plăgi, vânătăi şi răni pline de puroi, necurăţate, nemuiate cu untdelemn şi nelegate.
7.	Ţara voastră este pustiită, cetăţile voastre arse cu foc, ţarinile voastre le mănâncă străinii înaintea ochilor voştri, totul este pustiit, ca la nimicirea Sodomei.
8.	Sionul ajuns-a ca o colibă într-o vie, ca o covercă într-o bostănărie, ca o cetate împresurată!
9.	Dacă Domnul Savaot nu ne-ar fi lăsat o rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.
10.	Ascultaţi cuvântul Domnului, voi conducători ai Sodomei, luaţi aminte la învăţătura Domnului, voi popor al Gomorei!
11.	Ce-mi foloseşte mulţimea jertfelor voastre?, zice Domnul. M-am săturat de arderile de tot cu berbeci şi de grăsimea viţeilor graşi şi nu mai vreau sânge de tauri, de miei şi de ţapi!
12.	Când veneaţi să le aduceţi, cine vi le ceruse? Nu mai călcaţi în curtea templului Meu!
13.	Nu mai aduceţi daruri zadarnice! Tămâierile Îmi sunt dezgustătoare; lunile noi, zilele de odihnă şi adunările de la sărbători nu le mai pot suferi. Însăşi prăznuirea voastră e nelegiuire!
14.	Urăsc lunile noi şi sărbătorile voastre sunt pentru Mine o povară. Ajunge!
15.	Când ridicaţi mâinile voastre către Mine, Eu Îmi întorc ochii aiurea, şi când înmulţiţi rugăciunile voastre, nu le ascult. Mâinile voastre sunt pline de sânge; spălaţi-vă, curăţiţi-vă!
16.	Nu mai faceţi rău înaintea ochilor Mei. Încetaţi odată!
17.	Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!
18.	Veniţi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face.
19.	De veţi vrea şi de Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca.
20.	Iar de nu veţi vrea şi nu Mă veţi asculta, atunci sabia vă va mânca, căci gura Domnului grăieşte.   Isaia1, 1-20

Părintele Seraphim Holland, biserica ortodoxă rusă Sfântul Nicolae, McKinney, Texas

http://www.orthodox.net/greatlent/great-lent-01-01-clean-monday-sixth-hour-meditation.doc

http://www.orthodox.net/greatlent/great-lent-01-01-clean-monday-sixth-hour-meditation.html

Repere pentru Postul Mare

La începutul Postului Mare, câteva repere importante, inspirate de cartea Părintelui Alexander Schmemann, binecunoscută românilor ortodocşi, câteva sfaturi practice pentru cei ce vor să parcurgă drumul spre Învierea duhovnicească în această perioadă special rânduită de Biserică:

Rostul Postului este să ne uşureze trecerea de la starea de păcătoşenie şi împătimire la starea de curăţie şi sănătate duhovnicească, prin care suntem mai aproape de Dumnezeu şi ne desprindem din mrejele lumii seculare.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul, citit la Vecernia Mare citit la în serile primelor 4 zile ale Postului (pe care îl putem citi şi individual), ajută să punem început bun Postului prin chemarea stăruitoare la pocăinţă: “Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!” Textul Canonului celui Mare induce sentimentul păcătoşeniei proprii, stârneşte plânsul purificator şi zdrobeşte inima, împietrită de păcat. Se foloseşte de teme biblice, este personalizat, vorbind fiecărui păcătos în parte, pentru că fiecare suflet omenesc trăieşte aceeaşi dramă a îndepărtării de Dumnezeu:

„De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, tânguirii de acum? ”

Canonul subliniază necesitatea mărturisirii păcatului înaintea lui Dumnezeu, a conştiinţei fiecăruia şi înaintea preotului, prin spovedanie. Dar nu o spovedanie formală, o înşiruire seacă a încălării unor reguli, ci o mărturisire cu zdrobirea inimii şi decizia de a nu mai săvârşi păcatul.

“...pocăinţa e cu totul altceva; e cutremurarea omului care înţelege că şi-a pângărit chipul slavei celei de negrăit ce i-a fost dat; e părere de rău profundă, dorinţă de reîntoarcere, credinţa în iubirea şi milostivirea lui Dumnezeu.”

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie) Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. (o metanie)

Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin. (o metanie)

Și după rugăciunea aceasta, se zic aceste patru stihuri, iarăși în trei stări, cu 12 închinăciuni: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. (o închinăciune)

Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul. (o închinăciune)

Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă. (o închinăciune)

Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă. (o închinăciune)

Și pe urmă, iarăși rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, toată, cu două închinăciuni, și la sfârșit cu o metanie mare: Doamne și Stăpânul vieții mele…

          Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, specifică acestui Post (se citeşte de 2 ori la sfârşitul fiecărei slujbe, de luni până vineri) recapitulează toate elementele pozitive şi negative ale pocăinţei; „e un etalon al ostenelilor noastre duhovniceşti prin care căutăm vindecare de bolile sufleteşti: de duhul trândăviei (pasivitate la orice schimbare duhovnicească), al grijii de multe (stare de deznădejde periculoasă, de pesimism şi nihilism), al iubirii de stăpânire (egocentrică, transformându-l pe semenul meu într-un mijloc de satisfacere de sine), al grăirii în deşert (batjocorire a darului vorbirii, care e pecete a chipului divin în om), grăire care ucide, otrăveşte, înşeală, fiind deviat de la scopul său dumnezeiesc.”

          Rugăciunea se îndreaptă apoi spre ţelurile pozitive ale pocăinţei: curăţia (plinătatea înţelepciunii), smerenia (rod al curăţiei, al adevăratei cunoaşteri de sine), răbdarea (efect al pătrunderii în realitatea intimă a lucrurilor) şi dragostea (cununa şi rodul tuturor virtuţilor, dar al lui Dumnezeu la capătul multor osteneli duhovniceşti). Ultima cerere le rezumă şi ne avertizează totodată împotriva primejdiei mândriei, a falsei smerenii şi pietăţi.

Sensul metaniilor care o însoţesc este de a restaura omul şi trupeşte, nu numai sufleteşte, prin metanie trupul participă la viaţa duhovnicească, la rugăciune, , la rugăciune, smerindu-se odată cu sufletul.

          Rolul Sfintei Scripturi în contextul Postului este esenţial. Rugăciunea Bisericii e totdeauna biblică, în limbaj, imagini şi simboluri. Psalmii lui David se citesc cel mai frecvent pentru că ei răspund tuturor nevoilor duhovniceşti:

„Fiecare situaţie imaginabilă a omului în faţa lui Dumnezeu, a lumii şi a celorlalţi oameni […] îşi găseşte expresia sa perfectă în această Carte unică […], hrana zilnică a Bisericii, baza desfăşurării cultului şi a zidirii de sine”.

Citirea Psalmilor ajută mult la rugăciunea individuală, tocmai prin deşteptarea pocăinţei şi, în acelaşi timp, a nădejdii în mila lui Dumnezeu faţă de toţi păcătoşii ce se pocăiesc.