Ieromonahul Onufrie(Gagalyuk), †1938

“Când voi fi episcop”

Când Antonie Gagalyuk avea cinci ani, s-a întâmplat o tragedie cu tatăl său. Într-o iarnă, când îşi făcea rondul prin pădure(era pădurar), a văzut patru oameni tăind copaci pe teritoriul statului fără permis. Fiind om cinstit, nu putea să-i lase nepedepsiţi. Dar oamenii aceia l-au atacat cu un topor şi i-au dat foc cabanei în acea noapte.

Mulţi ani mai târziu, mama sa Ecaterina, îşi amintea cum fiul ei de cinci ani încerca să o aline după moartea tatălui său(acesta murise în urma atacului). Stând în poala mamei,el zicea: ”Nu mai plâge,mămico! Când voi fi episcop te iau să locuieşti cu mine!”

Uneori Dumnezeu ne descoperă în parte întâmplări din viitorul nostru, deşi uităm deele în zarva acestei vieţi. Numai când aceste profeţii se împlinesc ne aducem aminte.

Antonie într-adevăra fost destinat să devină episcop.Cât despre mama sa, ea a devenit monahie şi a trăit mulţi ani alături de el.

Când Antonie era elev de seminar,s-a îmbolnăvit grav şi un bătrân i-a apărut(în vis sau aievea) spunându-i: “Promite să slujeşti Biserica şi te vei face bine.”  Nu mult după aceea,  uitându-se la o icoană a Sf.Onufrie cel Mare, imediat l-a recunoscut pe bătrân.

Tânărul s-a făcut bine, aşa cum i s-a prezis. Dar după doi ani la Academia Teologică, el s-a îmbolnăvit din nou şi a ajuns la spital. Sfântul i-a apărut din nou şi i-a zis cu tărie: “Ai promis să slujeşti Biserica!”. Antonie s-a deşteptat şi a cerut să i se îngăduiesă fie tuns monah.

Episcopul Onufrie,căruiai s-adat numele de călugărie în cinstea Sf. Onufrie cel Mare, a slujit Biserica întreaga lui viaţă. El a rămas credincios căii pe care i-o predestinase Atotputernicul până la sfârşit, îndurând grelele încercări ale schismei Bisericii ,numeroase exilări şi închisori, umiliri, bătăi, calomnii şi trădări.

“Domnul estevîntotdeauna drept”, nota într-una dintre scrisorile sale. “Care este cauza acestor nespuse suferinţe ale sufletului? Cauza este necredinţa,blasfemia şi sacrilegiul conducătorilor, apstazia multor foşti episcopi şi preoţi,caresunt acum revoluţionari şi schismatici, indiferenţa faţă de Sfintele Altare ale Bisericii şi lipsa de credinţă a multor oameni carese numesc Ortodocşi!”

Svetlana Polivanova

Pravoslavie.ru, 2/27/2018

игуменья Мариам Скорда (Греция) - Аbbess Mariam Skorda (Greece)

Primiţi cu colindul?Manastirea Sf Pantelimon, Silistea Gumesti-Teleorman

Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Praznicul Adormirii Maicii Domnului - care îmbină două evenimente: moartea şi învierea Ei cu trupul a treia zi  - se ţine de secole; într-adevăr, de la începuturile existenţei Bisericii Ortodoxe Ruse, este praznic, este bucurie, este slavă.

Maica Domnului nu a fost un instrument pasiv al Întrupării; fără “Aminul” rostit de Ea, Întruparea ar fi fost la fel de imposibilă ca şi fără voia lui Dumnezeu. Ea este răspunsul întregii creaţii la dragostea lui Dumnezeu şi la dăruirea de Sine a  lui Dumnezeu omenirii şi întregului Cosmos pe care L-a creat. Şi întru aceasta ne bucurăm, fiindcă răspunsul Ei este răspunsul nostru. Cuvântul Ei a fost desăvârşit, aşa cum şi încrederea Ei şi credinţa Ei au fost. Ale noastre sunt imperfecte şi totuşi glasurile noastre răsună înlăuntrul Ei, slabe, ezitante câteodată, dar pline de credinţă şi de dragoste totodată.    

Ea este slava întregii creaţii; Maica lui Dumnezeu: ne-am fi aşteptat poate ca moartea să nu o poată atinge; dar dacă moartea - şi încă o moarte aşa de crudă - a putut să se atingă de dumnezeiescul Ei Fiu, de Fiul lui Dumnezeu  şi de Fiul Fecioarei Maria, de Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului – desigur că şi Ea a trebuit să plătească preţul întregii omeniri pentru păcatul omului şi să moară. Dar, potrivit tradiţiei ortodoxe, moartea nu a putut să O ţină prizonieră. Ea se dăruise pe Sine lui Dumnezeu fără rezerve şi pe deplin şi Îi aparţinea lui Dumnezeu, nu pământului.

Iar a treia zi, când Apostolii au venit şi au deschis mormântul pentru unul dintre ei  ce nu fusese prezent la înmormântare să o poată venera, l-au găsit gol: Ea înviase pentru că legăturile morţii nu puteau să o ţină şi stricăciunea nu putea să atingă un trup care fusese vas al Întrupării. Ce minunată bucurie la gândul că alături de Hristos cel Înviat şi înălţat la ceruri, una dintre noi oamenii, o femeie din carne şi oase, stă pe tron, şi prin Ea putem vedea slava care, credem,  va fi şi a noastră dacă vom fi credincioşi lui Dumnezeu cum a fost Ea.

 Aşa că, să ne bucurăm, şi nu doar noi, aici unde biserica a fost consacrată încă de la începutul secolului al XVIII-lea Adormirii Maicii Domnului, ci întreaga Biserică Rusă cu toţi cei care au fost risipiţi pe faţa întregului pământ, una cu maica Biserică, una cu Maica Domnului, închinându-ne lui Dumnezeu cu tot lăuntrul nostru şi văzând în Ea chipul întregii Creaţii în adorare dinaintea Dumnezeului celui Viu. Amin

Mitropolitul antonie de Suroj                                 

Knowledge will set you free

Rain

Creştinul în impas

Acum că s-a încheiat  Postul Mare, ne-am “relaxat” într-un mod periculos. Mai puţină rugăciune, mai rar pe la biserică,de parcă sufletul ar putea trăi cu mai puţin “aer” duhovnicesc decât înainte. Ca şi cum starea firească este cea de acum,iar înainte Îi făceam o concesie lui Dumnezeu postind şi nevoindu-ne.

Lecturile duhovniceşti s-au micşorat, pocăinţa ne-a părăsit,încrederea în criteriile noastre pervertite de duhul lumesc a sporit şi păcatele s-au înmulţit. În loc să-I facem voia lui Dumnezeu, facem cu uşurinţă voia noastră cea stricată.

Ne-am lăsat garda jos! Vrăjmaşul stă la pândă să apuce pe cei care nu mai poartă aceeaşi grijă desufletul lor ca în timpul Postului. Şi sigur că ne apucă lesne prin patimile noastre,cărora le-am dat frâu liber din nou.

Ce este de făcut ca să depăşim acest impas? Să ne formăm o conduită de viaţă creştină pentru toate perioadele anului şi să o respectăm constant, hotărât, pentru a nu da loc vrăjmaşului să pătrundă în viaţa şi sufletul nostru.