Icoane vechi

Mâna dreaptă a Sfântului Nicolae

“Nu se ştie, de asemenea, decât la nivelul comunităţii de enoriaşi ai bisericii -şi, vag, la nivelul comunităţii de intelectuali – , că mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se află aici

[Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti]

adusă fiind în Bucureşti de Voievodul Întregitor al neamului românesc Mihai Viteazul. „În anul 1599, Măria-Sa, împreună cu soţia, Doamna Stanca,  au dăruit Bisericii Sfântul Gheorghe moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, adică mâna dreaptă a Sfântului” – declara nu demult, pentru Jurnalul Naţional, părintele profesor Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii Sfântul Gheorghe Nou.

 „Acest odor îl primise de la arhiepiscopul de Bari, prin intermediul unui negustor bogat, în semn de preţuire pentru lupta de apărare a creştinătăţii împotriva ofensivei otomane din vremea aceea. Mihai Viteazul a trimis prin acest negustor două pungi de galbeni pentru biserica din Bari care adăpostea moaştele Sfântului Nicolae. Domnitorul era socotit de către curţile imperiale europene un adevărat «prinţ al creştinătăţii». În acest context, voievodul îi scria împăratului Rudolf al II- lea: «În ţara mea aş fi putut să rămân liniştit şi sigur fără nicio teamă, dacă nu m-ar fi chemat credinţa mea faţă de creştinătate. Io, Mihail Voievod al Ungrovlahiei, al Ardealului şi al Ţării Moldovei.»”.

http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2013/12/mana-dreapta-a-sf-nicolae-de-la-biserica-sf-gheorghe-nou-a-fost-adusa-in-bucuresti-de-mihai-viteazu/

Suflet legionar

În ziua tristă care a văzut uciderea mişelească a lui Corneliu Zelea Codreanu şi a legionarilor închişi cu el la Jilava, în ziua care a răbdat strangularea şi împuşcarea eroilor legionari în pădurea de la Tâncăbeşti aş vrea să scriu câteva cuvinte despre sufletul legionar, aşa cum l-am înţeles eu din lectura atâtor mărturii date de-a lungul vremii de legionari, simpatizanţi ai lor sau alte persoane interesate de fenomenul legionar(istorici, gânditori, jurnalişti ). Sufletul legionar se nutreşte din dragostea de neam şi de patrie, iubeşte valorile naţionale şi trudeşte pentru afirmarea românismului în lume. Sufletul legionar crede cu tărie în dreptate, ideal pe care suntem chemaţi toţi să-l împlinim toti aici pe pământ; morala legionară este în linii mari morala creştină, axată pe iubirea de Dumnezeu şi de aproapele. În sufletul legionar îşi află casă orice semen aflat în nevoi(a dovedit-o în închisori, unde n-a făcut niciun fel de discriminare în a-şi oferi ajutorul). Sufletul legionar este jertfelnic până la moarte, este iertător până la uitarea de sine(Să nu ne răzbunaţi! Mircea Vulcănescu) şi iubitor până la îmbrăţişarea vrăjmaşilor, a căror mântuire o caută şi o ajută în condiţii tragice precum cele din sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna. Sufletul legionar autentic nu este antisemit, nu doreşte moartea unor nevinovaţi, nu prigoneşte pe nimeni pentru că-L vede pe Hristos în fiecare semen al său. El trăieşte pentru a se desăvârşi pe sine spiritualiceşte si pentru a contribui după puteri şi abnegaţie la ridicarea spirituală a neamului. E un suflet care caută puritatea prin grele lupte interioare şi crâncene încercări exterioare, un suflet care nu-şi permite să cunoască deznădejdea nici chiar trecând prin mlaştinile disperării. El respinge ura şi sângerează pentru a găsi dragostea. Este supus greşelii, dar cunoaşte pocăinţa şi plânsul purificator pentru păcate. Ispăseşte când ştie că a greşit, nu fuge de răspundere, ci  şi-o asumă. Sufletul legionar îşi pune nădejdea în Dumnezeu, în Maica Domnului şi în toti sfinţii, dar aleargă deseori la ajutorul şi ocrotirea Sfâtului Arhanghel Mihail, mare luptător împotriva duhurilor diabolice şi biruitor al satanei. Sufletul legionar se simte acasă în biserica lui Hristos, unde se află purtătorul harului său, preotul, unde se administrează toate Sfintele Taine necesare celui ce vrea să rămână cu Hristos şi să poarte crucea Lui.

Poem amar / A bitter poem

Dacă ar fi să mai scriu un poem,

ar fi închinat singurătăţii amare,

acestei sublime şi veşnice fiare

care din timp întinde uriaşele ei gheare

 Ca să cuprindă inimi smulse din piepturi

ucise odată cu moartele visuri de tinereţe.

O, fiară, o singurătate amară,

Când mi-ai prins inima în gheară?

Când mi-ai sfâşiat pieptul mort?

Când a murit visul care mă ţinea  în viaţă?

În care blestemată seară sau dimineaţă?

If I were to write a poem today

It would be a poem on bitter solitude,

 That sublime and eternal beast

Which out of time expend its huge fangs

To catch the hearts that were grabed

From those cheasts  killed

together with the dreams of one’s youth.

Oh,  beast, oh, bitter Solitude,

When did you catch my heart in thy fangs?

When did you ripped my dead chest?

When did the dream which kept me alive died,

In what cursed morning or night?

Constantin Noica - Idealuri de tinereţe

S-a întâmplat printre noi ceva. Suntem cu adevărat martori la cele întâmplate? Putem da cu adevărat mărturie la cele ce am văzut? Chiar dacă nu credeţi în Romania legionară, vedeţi Romania legionară? In timpul Revoluţiei Franceze, cartiere întregi din Paris n-au simţit că se afla sub revoluţie. Stăteau oamenii liniştiti, nepăsători, vegetativi, pe când, alături de ei, alţii mureau pentru răfuieli mici, dar uneori şi pentru idei mari. S-ar putea să se petreacă aşa şi cu Romania legionară. Şi, totuşi, dacă pe glob nu s-ar întampla evenimente de răsunet, Romania ar captiva întreaga lume, cel puţin atât cât captivase Razboiul Civil din Spania. E ceva de necrezut în aventura pe care o trăim. E prezenţa sufletului, pe care-l poţi despica în două, ca pe legenda aceea nordică, dar care se reface neîncetat. Iar dacă întâmplările sunt acestea, mai pot oamenii sta cu ochii închişi? Şi cei care cred în Romania legionară, şi cei care nu cred încă trebuie să înţeleagă, să se străduiască să înţeleagă. Nu Mişcarea Legionară ne-o cere, ci setea noastră de a pricepe limpede de ce Mişcarea Legionară, în ciuda prigonirilor, există; de ce Romania legionară, în ciuda dezintereselor de azi, poate exista. Legiunea există şi Romania legionară poate exista, pentru că darul pe care l-a adus Corneliu Codreanu comunităţii noastre este viaţa, harul vieţii. Nu luaţi cuvântul acesta drept literatură. Viaţa e ceva determinat: faptul devenirii şi al progresului. Acolo unde există progres de la o stare joasă la una înaltă, acolo, umanitatea e vie. Şi Romania cealaltă trăia: dar trăia în inerţie; trăia pentru că trăise. Corneliu Codreanu aduce fapta nouă, viaţa nouă. Atunci cand nu se înnoieşte, viaţa nu mai este cu adevărat. Oricine poate deosebi limpede, după gândul acesta, Mişcarea Legionară de celelalte grupuri de vieţuire românească: în timp ce toate celelalte organizaţii aveau un program şi voiau să-l aplice, Legiunea deţinea un impuls de viaţă şi năzuia să-l desfăşoare. Ea singură progresa. Ceilalţi erau, în cel mai fericit caz, buni şi se străduiau să ramână astfel. Legionarii nu râvneau să fie buni. Ei stăteau sub şcoală. Sunt singurii care au înţeles că "trebuie să devii altul", cum spunea Căpitanul. E viu numai cine e în stare să devină altul. Dar luaţi faptele ca să vedeţi cât progres este în Mişcarea Legionară şi cum numai în lumina progresului poate fi ea judecată. De unde porneşte ea? De la revoltă, de la haiducie. O mână de tineri sunt revoltaţi că în ţară e corupţie, că politicienii sunt vânduţi străinilor, că-şi bat joc de truda săracului. Şi atunci, care e primul lor gând? Să se revolte şi să pedepsească. Citiţi paginile de la începutul cărţii "Pentru legionari", lăsaţi-vă pătrunşi de elanul pedepitor al tinerilor acelora; urmariţi-i cum nu vedeau altceva de făcut decât să lovească în cel nedrept; vedeţi-i cum se întâlnesc în pădure, cum vor să se retrag în munţi şi în păduri după ce vor fi pedepsit pe vinovaţi - si veţi avea unul dintre cele mai izbitoare exemple de haiducie românească. Dar Căpitanul şi tovarăşii săi depăşesc stadiul haiduciei. Ei văd că se poate face mai mult decât lovi în străini şi înstrăinaţi. Se poate lupta organizat împotriva lor. Şi atunci se încadrează în mişcarea politică a profesorului Cuza. Aşadar, luptă politică, nu simplă luptă haiducească. Totuşi, lupta politică nu poate fi dusă oricum. Ea cere o anumită interiorizare. Adică, nu e de ajuns să spui: "Jos jidanii şi înstrainaţii!", ci trebuie să devii tu însuţi un ins în stare să înfrunţi pe străini şi înstrăinaţi. Trebuie altă educaţie decât cea obişnuită a politicii: una aspră, ostăşească, tinerească. Şi atunci, Corneliu Codreanu se desparte de cuzişti şi întemeiaza Legiunea sa. Nu ştie încă limpede cum o va organiza; dar faptele singure îl vor învăţa cum să-şi atingă ţinta de a crea un organism tinereşte disciplinat. Deci, un pas nou: se trece de la politic pur la educativ. De la ordine în afară la ordine înauntru. Iar acum, când Căpitanul îndrumează înăuntru conştiinţa fiecărui legionar, acum, progresul de la cele joase la cele înalte, de la materie şi interes economic la spirit şi interes moral e vădit. Acum intră în joc rolul cel mare al lui Moţa. Spiritul de jertfă e esenţialul, spune Moţa. Spiritul de jertfă e măsura creştinătaţii noastre, adauga el. Şi n-o spune numai: o şi face. Pleacă în Spania şi de acolo, de la depărtări, îndrumează prin jertfa sa Legiunea - şi poate întreaga ţară - către sâmburele cel mai lăuntric al vieţii; dintre spiritul care se dăruie şi învie. Acum, Legiunea, prin jurământul de sărăcie şi severitate pe care îl cere elitelor Căpitanul, la mormântul lui Moţa şi Marin; prin înfiinţarea corpului, tot pentru elite, intitulat "Moţa-Marin", corp înăuntrul căruia cei neprihăniţi să încerce a trai şi a muri ca Moţa - acum, Legiunea nu mai e o mişcare politica, nici una educativă. E una spirituală. Ea a pornit de la pădure şi a ajuns la biserică. Dar la biserica luptătoare: la biserica dinăuntrul istoriei, nu de dincolo de ea. Vedeţi deci progresul legionar: nu mai e lupta în afară, ci lupta înăuntru. Legiunea nu luptă contra cuiva, luptă pentru ceva: pentru valorile spirituale. A pornit de la revoltă şi a ajuns, printr-unele dintre exemplarele ei, la sfinţenie. Limpeziri pentru o Românie legionară(1940)

Continuare la:http://www.miscarea.net/oameni-fapte.htm

 

The History Dacians Romania's ancestors Ancient Dacia documentary │

“a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de amor de patrie şi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost şi nu va fi ruşine niciodată”

(Mihai Eminescu)

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu cu Pruncul în zeghe

La Biserica Sfântul Elefterie din Bucureşti stă mărturie de harul şi duhul Părintelui Arsenie Boca Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoarea necăjiţilor şi sprijinitoarea năpăstuiţilor, purtând în sfintele sale braţe pe Mântuitorul-Prunc, îmbrăcat în zeghe. Icoana este vie şi grăitoare peste timp despre împreună pătimirea Părintelui Arsenie cu mărturisitorii din închisori, mulţi dintre care erau deja trecuţi in ceata Sfinţilor, sfârşindu-şi viaţa în chinuri în temniţele comuniste din România. Chiar dacă Părintele Arsenie Boca nu a stat mulţi ani în închisoare, ştim că prigoana împotriva sa a fost cruntă până la capăt, ştim că i-au luat dreptul de a sluji, că l-au ascuns cu frică de ochii mulţimilor de oameni care îi căutau ajutorul duhovnicesc, ştim că şi aşa mulţi l-au aflat şi s-au folosit de cuvântul, sfatul şi rugăciunea sa. Ştim că a lăsat testament în icoane la Biserica Drăgănescu, ştim că a iubit România adevărată, cea ortodoxă, ştim că a avut-o în inimă pe Maica Domnului şi a iubit-o ca pe adevărata mamă a noastră, a tuturor, transfigurându-i chipul iconic în aşa măsură încât răspândeşte har şi vorbeşte sufletului tuturor celor ce o privesc şi se roagă Ei. Maica Domnului a cuprins în braţe prin Pruncul-deţinut pe toţi cei ce au suferit opresiunea comunistă şi au căutat alinare la Preacurata. Nimeni altul n-a surprins mai bine decât Părintele Arsenie dragostea şi ocrotirea pe care Domnul şi Maica Sa le dau pătimitorilor pentru credinţă, nelipsindu-i de harul şi ajutorul Duhului Sfânt nici în lumea de aici, nici în veşnicie. Căldura harului din inimă este căldura braţelor materne şi o poate bine înţelege orice credincios numai privind icoana, fără să aibă nevoie de cuvinte.

Iisus in Zeghe – Mantuitorul lui Arsenie Boca. FOTO. - See more at: http://roncea.ro/2010/09/29/iisus-in-zeghe-extraordinara-poveste-a-unor-icoane-necunoscute-pictate-de-parintele-arsenie-boca-la-sf-elefterie-cel-nou-si-sf-anton-100-de-ani-de-la-nasterea-sfantului-ardealului/#sthash.zA4gXE9Q.dpuf

Pe urmele pictate lasate de parintele Arsenie prin Bucuresti, Valentin Craciun ajunge in vara anului trecut la catedrala Sfantul Elefterie Nou (de langa Opera). Exista o banuiala ca acolo pictase parintele, in 1959, fresca cea mare din absida altarului a Maicii Domnului cu Pruncul. Tot ce se stia era ca parintele lucrase la Sf. Elefterie ca pictor secund al lui Vasile Rudeanu, care a pictat altarul si o parte din peretii laterali. In rest, nimic nu era sigur. Lucrurile incep sa se precipite cand preotul Lucian Petcu descopera in biserica de la Draganescu o schita imensa, in carbune, care nu corespundea nici unei picturi facute de parinte pe peretii locasului. Era Maica Domnului cu Pruncul. Uriasa schita zacuse ani de zile, fara sa stie nimeni de ea, intr-unul din nenumaratele suluri cu schite ramase de la pictura bisericii Draganescu. Preotul Lucian Petcu a descoperit-o in ultima clipa, ca printr-o minune, salvand-o cand era gata sa fie distrusa. Se duce cu schita la Elefterie, o compara cu fresca uriasa a Maicii cu Pruncul din absida altarului si se lamureste. Desenul gasit de el era dovada imparabila ca parintele Arsenie isi avusese partea lui de pictura si la Sfantul Elefterie. Era proiectul initial cu care parintele se prezentase acolo, pentru fresca din absida altarului. Dar aventura de-abia incepe. Pentru ca parintele Arsenie adaugase picturii cateva detalii cutremuratoare, neobservate, vreme de 60 de ani… - See more at: http://roncea.ro/2010/09/29/iisus-in-zeghe-extraordinara-poveste-a-unor-icoane-necunoscute-pictate-de-parintele-arsenie-boca-la-sf-elefterie-cel-nou-si-sf-anton-100-de-ani-de-la-nasterea-sfantului-ardealului/#sthash.zA4gXE9Q.dpuf

Iisus in zeghe
Pe urmele pictate lasate de parintele Arsenie prin Bucuresti, Valentin Craciun ajunge in vara anului trecut la catedrala Sfantul Elefterie Nou (de langa Opera). Exista o banuiala ca acolo pictase parintele, in 1959, fresca cea mare din absida altarului a Maicii Domnului cu Pruncul. Tot ce se stia era ca parintele lucrase la Sf. Elefterie ca pictor secund al lui Vasile Rudeanu, care a pictat altarul si o parte din peretii laterali. In rest, nimic nu era sigur. Lucrurile incep sa se precipite cand preotul Lucian Petcu descopera in biserica de la Draganescu o schita imensa, in carbune, care nu corespundea nici unei picturi facute de parinte pe peretii locasului. Era Maica Domnului cu Pruncul. Uriasa schita zacuse ani de zile, fara sa stie nimeni de ea, intr-unul din nenumaratele suluri cu schite ramase de la pictura bisericii Draganescu. Preotul Lucian Petcu a descoperit-o in ultima clipa, ca printr-o minune, salvand-o cand era gata sa fie distrusa. Se duce cu schita la Elefterie, o compara cu fresca uriasa a Maicii cu Pruncul din absida altarului si se lamureste. Desenul gasit de el era dovada imparabila ca parintele Arsenie isi avusese partea lui de pictura si la Sfantul Elefterie. Era proiectul initial cu care parintele se prezentase acolo, pentru fresca din absida altarului. Dar aventura de-abia incepe. Pentru ca parintele Arsenie adaugase picturii cateva detalii cutremuratoare, neobservate, vreme de 60 de ani…

Sfanta Paraschiva de la biserica Sfantul Anton

“Cand am intrat eu la Elefterie, era slujba”, isi continua Valentin Craciun povestea. “Fresca Maicii Domnului cu Pruncul trona deasupra altarului, uriasa si impunatoare. Maica Domnului plutea maiestuoasa si suverana pe niste nori gigantici, inrositi si intunecati, ca de bombardament ori de Apocalipsa. Am privit-o si m-am cutremurat! Pe absida imensa, fresca era iluminata extraordinar. Ce m-a frapat si m-a ravasit pentru prima oara a fost Pruncul! Pruncul care priveste cu bratele deschise ca o cruce, chemand: “Veniti la Mine!”. Ca niciodata pana atunci, vesmantul Lui ma contraria in chip deosebit. Simteam ca e ceva acolo, nu intelegeam prea clar, ceva ce-mi scapa si mi se parea atipic. Oricum, multe lucruri sunt atipice in pictura parintelui Arsenie, dar acolo era ceva mai mult. Am plecat descumpanit. Voiam chiar sa abandonez, sa nu ma mai gandesc la pictura aceea, oricum, ma chinuiam destul de cateva luni sa-i dibui urmele parintelui Arsenie prin Bucuresti, devenise, pur si simplu, o obsesie pentru mine. Pe urma, intr-o noapte, s-a mai intamplat un miracol. Era foarte tarziu si eu eram intr-o stare de surescitare, dar nu ma gandeam nici la parintele Boca, nici la pictura din altar. Si atunci, brusc, am gasit intelesul: vesmantul Pruncului pictat de parintele Arsenie era o zeghe! O haina de puscarie!” Asta pictase parintele deasupra altarului. Un mesaj tulburator. Iisus era in zeghe si asteptase rabdator, sub ochii nostri orbiti ani de zile, sa il vedem. Sa ne cutremuram.
- See more at: http://roncea.ro/2010/09/29/iisus-in-zeghe-extraordinara-poveste-a-unor-icoane-necunoscute-pictate-de-parintele-arsenie-boca-la-sf-elefterie-cel-nou-si-sf-anton-100-de-ani-de-la-nasterea-sfantului-ardealului/#sthash.zA4gXE9Q.dpuf

Iisus in zeghe
Pe urmele pictate lasate de parintele Arsenie prin Bucuresti, Valentin Craciun ajunge in vara anului trecut la catedrala Sfantul Elefterie Nou (de langa Opera). Exista o banuiala ca acolo pictase parintele, in 1959, fresca cea mare din absida altarului a Maicii Domnului cu Pruncul. Tot ce se stia era ca parintele lucrase la Sf. Elefterie ca pictor secund al lui Vasile Rudeanu, care a pictat altarul si o parte din peretii laterali. In rest, nimic nu era sigur. Lucrurile incep sa se precipite cand preotul Lucian Petcu descopera in biserica de la Draganescu o schita imensa, in carbune, care nu corespundea nici unei picturi facute de parinte pe peretii locasului. Era Maica Domnului cu Pruncul. Uriasa schita zacuse ani de zile, fara sa stie nimeni de ea, intr-unul din nenumaratele suluri cu schite ramase de la pictura bisericii Draganescu. Preotul Lucian Petcu a descoperit-o in ultima clipa, ca printr-o minune, salvand-o cand era gata sa fie distrusa. Se duce cu schita la Elefterie, o compara cu fresca uriasa a Maicii cu Pruncul din absida altarului si se lamureste. Desenul gasit de el era dovada imparabila ca parintele Arsenie isi avusese partea lui de pictura si la Sfantul Elefterie. Era proiectul initial cu care parintele se prezentase acolo, pentru fresca din absida altarului. Dar aventura de-abia incepe. Pentru ca parintele Arsenie adaugase picturii cateva detalii cutremuratoare, neobservate, vreme de 60 de ani…

Sfanta Paraschiva de la biserica Sfantul Anton

“Cand am intrat eu la Elefterie, era slujba”, isi continua Valentin Craciun povestea. “Fresca Maicii Domnului cu Pruncul trona deasupra altarului, uriasa si impunatoare. Maica Domnului plutea maiestuoasa si suverana pe niste nori gigantici, inrositi si intunecati, ca de bombardament ori de Apocalipsa. Am privit-o si m-am cutremurat! Pe absida imensa, fresca era iluminata extraordinar. Ce m-a frapat si m-a ravasit pentru prima oara a fost Pruncul! Pruncul care priveste cu bratele deschise ca o cruce, chemand: “Veniti la Mine!”. Ca niciodata pana atunci, vesmantul Lui ma contraria in chip deosebit. Simteam ca e ceva acolo, nu intelegeam prea clar, ceva ce-mi scapa si mi se parea atipic. Oricum, multe lucruri sunt atipice in pictura parintelui Arsenie, dar acolo era ceva mai mult. Am plecat descumpanit. Voiam chiar sa abandonez, sa nu ma mai gandesc la pictura aceea, oricum, ma chinuiam destul de cateva luni sa-i dibui urmele parintelui Arsenie prin Bucuresti, devenise, pur si simplu, o obsesie pentru mine. Pe urma, intr-o noapte, s-a mai intamplat un miracol. Era foarte tarziu si eu eram intr-o stare de surescitare, dar nu ma gandeam nici la parintele Boca, nici la pictura din altar. Si atunci, brusc, am gasit intelesul: vesmantul Pruncului pictat de parintele Arsenie era o zeghe! O haina de puscarie!” Asta pictase parintele deasupra altarului. Un mesaj tulburator. Iisus era in zeghe si asteptase rabdator, sub ochii nostri orbiti ani de zile, sa il vedem. Sa ne cutremuram.
- See more at: http://roncea.ro/2010/09/29/iisus-in-zeghe-extraordinara-poveste-a-unor-icoane-necunoscute-pictate-de-parintele-arsenie-boca-la-sf-elefterie-cel-nou-si-sf-anton-100-de-ani-de-la-nasterea-sfantului-ardealului/#sthash.zA4gXE9Q.dpuf

Iisus in Zeghe – Mantuitorul lui Arsenie Boca. FOTO. Extraordinara poveste a unor icoane necunoscute, pictate de parintele Arsenie Boca, la Sf Elefterie cel Nou si Sf Anton din Bucuresti. 100 de ani de la nasterea Sfantului Ardealului - See more at: http://roncea.ro/2010/09/29/iisus-in-zeghe-extraordinara-poveste-a-unor-icoane-necunoscute-pictate-de-parintele-arsenie-boca-la-sf-elefterie-cel-nou-si-sf-anton-100-de-ani-de-la-nasterea-sfantului-ardealului/#sthash.zA4gXE9Q.dpuf

Iisus in Zeghe – Mantuitorul lui Arsenie Boca. FOTO. Extraordinara poveste a unor icoane necunoscute, pictate de parintele Arsenie Boca, la Sf Elefterie cel Nou si Sf Anton din Bucuresti. 100 de ani de la nasterea Sfantului Ardealului - See more at: http://roncea.ro/2010/09/29/iisus-in-zeghe-extraordinara-poveste-a-unor-icoane-necunoscute-pictate-de-parintele-arsenie-boca-la-sf-elefterie-cel-nou-si-sf-anton-100-de-ani-de-la-nasterea-sfantului-ardealului/#sthash.zA4gXE9Q.dpuf

Iisus in Zeghe – Mantuitorul lui Arsenie Boca. FOTO. Extraordinara poveste a unor icoane necunoscute, pictate de parintele Arsenie Boca, la Sf Elefterie cel Nou si Sf Anton din Bucuresti. 100 de ani de la nasterea Sfantului Ardealului - See more at: http://roncea.ro/2010/09/29/iisus-in-zeghe-extraordinara-poveste-a-unor-icoane-necunoscute-pictate-de-parintele-arsenie-boca-la-sf-elefterie-cel-nou-si-sf-anton-100-de-ani-de-la-nasterea-sfantului-ardealului/#sthash.zA4gXE9Q.dpuf