Sfântul Varsanufie cel Mare şi Ioan Profetul

Sfântul Varsanufie cel Mare şi Ioan Profetul au trăit în timpul secolului al VI-lea, în timpul domniei împăratului Iustinian I (483-565). Ei au dus o viaţă ascetică în mănăstirea Avvei Seridus (Serid sau Serida) din Palestina, lângă oraşul Gaza.

Sf. Ioan, discipol al Sf. Varsanufie, a locuit într-o chilie în afara mănăstirii Avvei Seridus timp de 18 ani până la moartea sa. Sf. Ioan l-a imitat pe învăţătorul său în virtute, viaţă ascetică şi folosirea tăcerii. Datorită darului înaintevederii cu care era învrednicit, sfântul era numit "profetul".

Există manuscrise cu date despre viaţa, faptele şi darurile cu care erau înzestraţi Sfinţii Varsanufie şi Ioan, care au fost traduse pe vremea Sf. Paisie Velicicovschi (prăznuit la 15 noiembrie) în limbile română şi slavonă.  Manuscrisele au fost traduse în limba rusă şi publicate în secolul al XIX-lea de părinţii Mănăstirii Theotokos - Optina. O sută din "scrisorile" acestea de răspuns la problemele monahilor din comunitatea sa se găsesc în volumul 11 din Filocalia românească, în traducerea Părintelui Dumitru Staniloae .

Învăţăturile Sfinţilor Varsanufie şi Ioan arată desluşit perfecţiunea lor duhovnicească şi dragostea pentru oameni, dar conţin prea puţine elemente despre viaţa lor.

După ce a petrecut timp îndelungat în izolare, până la moartea Sf. Ioan Profetul şi după aceasta, Sf. Varsanufie s-a dedicat celor din jur, povăţuindu-i pe calea mântuirii, după cum mărturiseşte Avva Dorotei (prăznuit la 5 iunie). Sf. Varsanufie răspundea celor ce întrebau, prin Sf. Ioan, uneori cerându-i lui să dea răspunsuri. Alteori îl ajuta Avva Seridus (prăznuit la 13 August), care-şi nota răspunsurile sfântului.

În răspunsurile celor doi sfinţi, care erau îndrumători de viaţă spirituală nu numai pentru contemporani ci şi pentru generaţiile următoare, se vede foarte clar înduhovnicirea lor crescândă, "din putere în putere".

Nu ştim când a ajuns Sf. Varsanufie la mănăstirea Avvei Serid (Seridus) şi nici nu ştim nimic despre casa şi familia Sf. Ioan Profetul. Ascultând poveţele Sfântului Varsanufie, Ioan a atins culmile perfecţiunii, asemănându-i-se întru totul mentorului său. Din smerenie, Ioan îi îndruma spre Avva Varsanufie pe cei care veneau să ceară cuvinte de folos de la el.

Sf. Ioan a prevăzut şi a proorocit o mulţime de lucruri, până şi data morţii sale, la o săptămână de la moartea Avvei Seridus. Avva Elian, tânărul egumen al acestei mănăstiri, l-a implorat pe Ioan să rămână cu el încă două săptămâni ca să-l înveţe cum să conducă mănăstirea. Sf. Ioan i-a îndeplinit rugămintea şi s-a stins din viaţă două săptămâni mai târziu.

Sf. Varsanufie cel Mare a trăit mai mult decât discipolul şi prietenul său dar a îmbrăţişat tăcerea refuzând să mai dea răspunsuri oamenilor.

Despre cuviosul Părintele nostru Varsanufie se spune că era unul din acei puţini pentru care ţinea Dumnezeu lumea în timpul său, fiind supranumit "Marele Bătrân". A trecut la Domnul pe la anul 540, în chip minunat.

Aceşti doi sfinţi au lăsat moştenire cartea mântuitoare de suflete numită ÎNDREPTAR DE VIAŢĂ SPIRITUALĂ: RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE DISCIPOLILOR de către Sfinţii Monahi Varsanufie şi Ioan, care a fost foarte cunoscută printre sfinţii, asceţii şi scriitorii generaţiilor următoare, după cum arată scrierile Sf. Teodor Studitul (11 noiembrie şi 26 ianuarie), ieromonahului Nikon Chernogorets (+1060) său Sf. Simeon Noul Teolog (prăznuit pe 12 Martie).

Martyr Julian of Emesa

The Holy Martyr Julian was a native of the Phoenician city of Emesa, and he suffered in the year 312 under the emperor Maximian. He was a skilled physician, and healed illnesses not only of the body but also of the soul, and he converted many people to faith in Christ the Savior.

When they led away the holy Martyrs Bishop Silvanus, Deacon Luke and the Reader Mocius (February 29) to be eaten by wild beasts, Julian encouraged them and urged them not to fear death for the Lord. He was also arrested and put to death. His head, hands and feet were pierced with long nails.

Feast of St. Ellien of Homs, February 6th

By V. Rev. George Alberts
"On February 6th each year we celebrate the Feast Day of St. Ellien of Homs, Syria. St. Ellien accepted the Christian faith even though his father and family were not Christians. Because of this, he and his family were at odds with one another.

When St. Ellien became a Christian, he took stock of the talents that God had given him.

He heard the Gospel of our Lord concerning the parable of talents and decided to use his talents to benefit others. Saint Ellien is described by his biographers in this way:

“Having set his hopes in Jesus Christ, he was not tempted by the glory of this ephemeral world. He prayed day and night, practiced fasting, visited prisoners and comforted them. He gave out large alms of what remained in excess in his father’s house. Ellien studied and practiced medicine skillfully. He strived to cure the diseases of both the body and soul. He cured sick people by Christ’s grace and the faith of the Apostles, while preaching God’s Word and urging them to follow the path of virtue. ‘It is not’, he says, ‘with medicines that you will be cured of your illness nor thanks to your idols which drive to perdition all those who kneel before them, but by the power of Jesus Christ’s name who has been crucified by the Jews under Pontius Pilate in Jerusalem, who has been buried and resuscitated on the third day.’”

http://full-of-grace-and-truth.blogspot.com/2010/02/st-julian-elian-martyr-and-unmercenary.html

Virginmartyr Dorothy at Caesarea, in Cappadocia

The Holy Martyr Dorothy, the Martyrs Christina, Callista and the Martyr Theophilus lived in Caesarea of Cappadocia and suffered under the emperor Diocletian in either the year 288 or 300.

Saint Dorothy was a pious Christian maiden, distinguished by her great beauty, humility, prudence, and God-given wisdom, which astonished many. Arrested upon orders of the governor Sapricius, she steadfastly confessed her faith in Christ and was subjected to tortures.

Failing to break the will of the saint, the governor sent to her two women, the sisters Christina and Callista, who once were Christians, but fearing torture, they renounced Christ and began to lead impious lives. He ordered them to get Saint Dorothy to offer sacrifice to the pagan gods, but just the reverse happened. Saint Dorothy convinced them that the mercy of God is granted to all who repent, so they corrected themselves and returned to Christ. The tormentors tied them back to back and burned them in a vat of tar. Through martyrdom, Christina and Callista atoned for their sin of apostasy, receiving from God not only forgiveness, but crowns of victory.

Saint Dorothy was again subjected to tortures, but she gladly endured them and accepted the death sentence. She cried out with joy, thanking Christ for calling her to Paradise and to the heavenly bridal chamber. As they led the saint to execution Theophilus, one of the governor’s counselors, laughed and said to her, “Bride of Christ, send me an apple and some roses from the Paradise of your Bridegroom.” The martyr nodded and said, “I shall do that.”

At the place of execution, the saint requested a little time to pray. When she finished the prayer, an angel appeared before her in the form of a handsome child presenting her three apples and three roses on a pure linen cloth. The saint requested that these be given to Theophilus, after which she was beheaded by the sword.

Having received the gracious gift, the recent mocker of Christians was shaken, and he confessed Christ as the true God. His friends were astonished, and wondered whether he were joking, or perhaps mad. He assured them he was not joking. Then they asked the reason for this sudden change. He asked what month it was. “February,” they replied. “In the winter, Cappadocia is covered with ice and frost, and the trees are bare of leaves. What do you think? From where do these apples and flowers come?” After being subjected to cruel tortures, Saint Theophilus was beheaded with a sword.

The relics of Saint Dorothy are in Rome in the church dedicated to her, and her head is also at Rome, in a church of the Mother of God at Trastevero.

https://oca.org/saints/lives/2019/02/06/100445-virginmartyr-dorothy-at-caesarea-in-cappadocia

Calea spre Dumnezeu este rugăciunea.

Calea spre Dumnezeu este rugăciunea. Măsurarea drumului stră­bătut se face după feluritele stări de rugăciune în care intră treptat cel ce se roagă aşa cum trebuie şi în chip statornic. Învaţă să te rogi lui Dumnezeu aşa cum trebuie. După ce ai învăţat să te rogi cum trebuie, roagă-te mereu şi lesne vei moşteni mântuirea. Mântuirea apare de la Dumnezeu la vremea ei, însoţită de o vestire de netă­găduit a inimii, celui ce se roagă aşa cum trebuie şi în chip statornic. Pentru ca rugăciunea să fie fără gre­şeală trebuie ca ea să fie adusă dintr-o inimă plină de sără­cie cu duhul, din inimă înfrântă şi smerită. Toate celelalte stări ale inimii, până la înnoirea ei de către Duhul Sfânt, să le socoţi – cum şi sunt ele cu adevărat – nepotri­vite păcă­tosului care se pocăieşte şi Îl roagă pe Dumnezeu pentru iertarea păcatelor sale şi pentru slobozirea – ca dintr-o temniţă şi din obezi – din robia patimilor. […]

Când te trezeşti din somn, primul tău gând să fie la Dumnezeu; adu lui Dumnezeu însăşi începătura gân­durilor tale, încă nepecetluită cu nicio întipărire deşartă. Când mergi spre somn, când te pregăteşti să te cufunzi în acest chip al morţii, cele din urmă gânduri ale tale să fie la veşnicie şi la Dumnezeu, Care împărăţeşte în ea. Un înger i-a descoperit unui călugăr sfânt următoarea rându­ială bine plăcută lui Dumnezeu a gândurilor la rugăciune: „Începutul rugăciunii se cuvine să fie alcătuit din slavos­lovirea lui Dumnezeu, din mul­ţu­mită adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale cele fără de număr; după aceea, datori suntem să aducem lui Dumnezeu mărturisirea fără nicio făţărnicie a păcatelor noastre, cu duh înfrânt; iar în încheiere putem înfăţişa Domnului – cu mare sme­renie, totuşi – cereri pentru nevoile noastre sufleteşti şi trupeşti, lăsând cu evlavie împlinirea sau neîmplinirea acestor cereri în seama voii Lui”.[…]

https://marturieathonita.ro/calea-spre-dumnezeu-este-rugaciunea/

Martyr Theodula of Anazarbus in Cilicia

The Holy martyr Theodula lived in the city of Anazarbus (Asia Minor) during the reign of the Roman emperors Diocletian (284-305) and Maximian (305-311). The prefect of the city, Pelagius, was a very cruel man. His servants sought out Christians throughout the entire region and brought them to trial, where which the imperial edict was read to them, and they were ordered to worship idols.

One day they brought to him a Christian woman named Theodula. She was afraid, not so much of the tortures, but that she might be defiled by the pagans, and so she had offered them much gold. However, the servants would not accept the gold, and they brought her before the prefect. Pelagius asked her name and he ordered her to worship the pagan gods. He threatened her with cruel tortures if she refused. Saint Theodula replied, “I am a Christian. My very name means ‘servant of God,’ and so people call me Theodula. I worship the One True God and will not worship a mere stone.”

Pelagius became furious and he gave orders to begin the tortures. The Lord granted Theodula His help, and she did not feel any pain. Pelagius, however, said this was done by the gods, who had spared Theodula in the hope that she would turn to them.

https://oca.org/saints/lives/2019/02/05/100433-martyr-theodula-of-anazarbus-in-cilicia

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Teodula.

Pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (305-311), era prefect în cetatea Azarvei (Asia Mică) un bărbat cu numele Pelagiu, şi acesta a dezlănţuit prigoana împotriva creştinilor. Atunci sfânta, fiind prinsă, a stat înaintea judecăţii lui Pelagiu. Şi mărturisind înaintea tuturor pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost spânzurată de perii capului de un chiparos, şi cu nişte frigări de fier înroşite în foc i s-au străpuns sânii. Şi, zicând ea către ighemonul acela: unde sunt dumnezeii tăi?, arată-mi-i ca să-i cinstesc pe cât îmi va fi cu putinţă, a fost îndată coborâtă şi trimisă la templul lui Adrian, care era un templu însemnat şi vestit. Sfânta, intrând în templu, a fãcut rugăciune către Dumnezeu, şi suflând asupra statuii lui Adrian, aceasta a căzut jos şi s-a sfărâmat în trei. Apoi, ieşind din templu, a zis către ighemon: intră şi dă mână de ajutor dumnezeului tău, Adrian, căci căzând jos s-a sfărâmat. Iar el în grabă intrând şi văzând statuia sfărâmată în trei, zăcând jos, s-a văitat cu multă durere. Când a ajuns la urechile împăratului ceea ce se întâmplase, a fost trimis îndată cel mai dintâi din oamenii împăratului cu sarcina că de va fi adevărat că s-a sfărâmat statuia, să dea pe ighemon să fie sfâşiat de fiare. Şi aflând ighemonul aceasta a îngenunchiat înaintea fericitei Teodula, rugând-o cu lacrimi să se roage Dumnezeului ei, ca să refacă iarăşi statuia cea zdrobită, şi să fie aşezată la locul unde se găsea; căci dacă se va face aceasta, el însuşi va veni la credinţa lui Hristos şi se va face creştin. Atunci sfânta, rugându-se lui Dumnezeu, îndată statuia cea sfărâmată, din dumnezeiască poruncă, întreagă s-a aşezat la locul ei; şi aflând-o pe aceasta trimisul împărătesc întreagă, întorcându-se a dus vestea împăratului, care a poruncit ighemonului prin scrisori să chinuiască pe sfânta Teodula cu multe feluri de chinuri şi la amară moarte să o dea.

Deci, ighemonul a poruncit din nou ca sfânta să fie înţepată cu frigări de fier înroşite în foc şi se mânia blestematul, văzând-o că nu-i pasã de chinuri. Atunci un oarecare Komentarisie a zis ighemonului: dă-mi mie puterea asupra ei, şi de nu o voi pleca să jertfească idolului Adrian, să mi se taie capul. Şi i s-a îngăduit lui să facă împotriva sfintei tot ce va voi. Iar acesta a supus-o la grele chinuri, dar sfânta, ridicându-şi ochii minţii la cer, se ruga lui Dumnezeu ca să-i dea tărie şi răbdare pentru a putea suferi chinurile. Atunci Komentarisie, văzând vitejeasca ei răbdare şi dându-şi seama că el îşi poate pierde viaţa, precum spusese mai înainte, poftind pe sfântă la casa sa, o ruga să jertfească împreună cu el idolilor. Atunci sfânta făcând pentru el rugăciune şi întărindu-l cu cuvinte dumnezeieşti, l-a înduplecat să se facă el creştin. Şi dimineaţa, Komentarisie înfăţişându-se, împreună cu sfânta, înaintea ighemonului i-a zis: nu am putut îndupleca pe această slugă a adevăratului Dumnezeu, ci mai vârtos ea m-a mântuit din întunericul necunoştinţei, apropiindu-mă de Dumnezeu; şi luminându-mi ochii inimii mele, m-a adus Domnului meu Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu. Atunci ighemonul aprinzându-se de mânie, a poruncit să se taie acestuia capul cu sabia şi trupul să-i fie aruncat în mare. Şi aşa şi-a săvârşit mucenicia sa Komentarisie, în ziua a douăzeci şi patra a lunii ianuarie. Iar pe sfânta a poruncit să fie supusă la chinuri şi mai grele, pe care ea le-a răbdat, rugându-se şi preaslăvind pe Dumnezeu. Pentru aceasta ighemonul de nedumerire cuprins, a strigat cu mare glas: Ce voi face cu aceasta care trebuie sã moară de moarte silnică, nu ştiu. Şi unul din cei ce stăteau în fatã, cu numele Voitos, a zis: dă-mi-o mie, că eu nu sunt atât de nebun ca Komentarisie, ca să mă las înduplecat şi amăgit de ea. Şi ighemonul dându-i-o în primire, acesta a luat-o şi a dus-o la casa lui. Dar şi acesta primind în inima sa cuvintele fericitei, a luat dumnezeiasca prefacere ca şi Komentarisie. Şi a doua zi, mergând înaintea ighemonului împreună cu sfânta, a zis: o, ighemonule, află că mă înfăţişez ţie ca să-ţi mărturisesc şi eu că Hristos este Dumnezeu adevărat; nădejdile pe care tu le-ai pus în făgăduinţele mele sunt zadarnice, căci mai bine este să rămân de minciună, şi să mă fac împreună moştenitor cu Hristos, decât ţinând făgăduiala dată ţie, să câştig gheena focului. Iar ţie ţi se cade să dai mulţumită adevăratului Dumnezeu, Celui ce te-a mântuit pe tine şi să te apropii de El, precum ai făgăduit. Căci nu numai că nu ţi-ai ţinut făgăduinţa; ci şi nerecunoscător arătându-te, pe făcătoarea ta de bine la chinuri nesuferite ai dat-o. Aşa a vorbit acesta, iar ighemonul a poruncit, să i se taie capul cu sabia. Iar pe fericită a poruncit să fie din nou supusă la aspre chinuri. Şi Voitos săvârşindu-şi mucenicia prin sabie, s-a mutat către Domnul, iar fericita a fost aruncată într-un cuptor încins şi a primit împreună cu Evagrie şi cu Macarie şi cu alţi mulţi, fericitul sfârşit.

Icoana Maicii Domnului “Salvatoarea de la Inec”

Icoana Siciliana a Maicii Domnului din Divnogorsk şi-a primit o parte a numelui de la locul unde a fost aşezată când s-a slăvit: mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” din Divnogorsk, fostul district Ostrogozhsk al provinciei  Voronezh. Denumirea de “Siciliana” vine de la locul de origine, deoarece prin tradiţie această icoană a fost adusă din Sicilia de către doi cuvioşi monahi, Xenofon şi Ioasaf.  Se spune că aceşti sfinţi erau ortodocşi, de origine greacă, şi că n-ar fi sosit acolo mai inainte de sfârşitul secolului al XV-lea. Xenofon şi Ioasaf au intemeiat o mănăstire intr-un loc pitoresc, mai sus de Râul Don, la confluenţa cu râul Tikha Sosna.Locula fost numit “Inălţimile minunate” de cei uimiţi de formele coloanelor de cretă de printre dealuri.

Se spune că Xenofon şi Ioasaf trăiau intr-o peşteră(in care s-a construit apoi biserica Sf. Ioan Botezătorul) şi că ei au săpat prima biserică in calcarul unei coloane, in care au pus icoana Maicii Domnului Siciliana pe care o aduseseră cu ei.

Pe această icoană Maica Domnului este reprezentată stând pe nori. In mâna dreaptă ţine un crin alb inflorit şi cu mâna stângă ţine Pruncul Sfânt, Care stă in picioare pe genunchii Ei. Mântuitorul ţine un crin alb in mâna stângă. In jurul feţei Maicii Domnului sunt opt ingeri. Cei doi de jos stau in genunchi, cu mâinile ridicate la rugăciune. Deasupra capului Născătoarei de Dumnezeu este Duhul Sfânt reprezentat ca un porumbel.

Un cult deosebital acestei icoane a inceput in 1831, anul in care a bântuit holera. La Korotoyak, la 7-8 verste de mănăstire, Preasfânta Fecioară, aşa cum este reprezentată in icoana din Divnogorsk, s-a arătat in vis unei bătrâne, Ekaterina Kolomenska. Maica Domnului a poruncit ca icoana Ei să fie adusă şi să se slujească o moliftă dinaintea ei. Icoana făcătoarede minuni a fost adusă in sat şi după slujbă holera  a incetat. Prin mijlocirea Maicii Domnului şi oraşul Ostrogozhsk a fost salvat de holeră.

Conform tradiţiei, prăznuirea icoanei pe 5 februarie a fost stabilită de către intemeietorii mănăstirii, Xenofon şi Ioasaf.

The Divnogorsk-Sicilian Icon of the Mother of God received the first part of its title from where it was enshrined when it was glorified: the Dormition monastery of Divnogorsk, in the former Ostrogozhsk district in Voronezh governance. Its title of “Sicilian” comes from its place of origin, since by tradition this icon at Diva (i.e. “Wondrous Heights”) was brought from Sicily by the pious monastic Elders Xenophon and Joasaph. They suggest that these saints were Orthodox Greeks by birth, and that they had arrived there not earlier than the end of the fifteenth century. Xenophon and Joasaph founded a monastery at a scenic spot above the River Don, near the confluence of the River Tikha Sosna [Quiet Pine River]. The place was called Wondrous Heights by those struck by the form of the chalk columns throughout the hills.

 Read more

 https://oca.org/saints/lives/2019/02/05/100439-icon-of-the-mother-of-god-the-rescuer-of-the-drowning

https://www.freeimages.com/premium/divnogorsky-sacred-uspensky-man-s-monastery-in-the-summer-548236

Icoana Maicii Domnului “Căutătoarea celor care pier”

Icoana Maicii Domnului “Căutătoarea celor care pier” este considerată de către poporul rus din vechime nu doar ca ajutătoarea celor pe moarte, ci şi a acelor suflete aflate in pericol de moarte spirituală.

Nu sunt mărturii viabile despre originea acestei icoane, dar sunt totuşi mai multe icoane cu acest nume, prin care Maica Domnului işi aratămila faţă de muribunzi.

Pe la mijlocul veacului al XVIII – lea, in satul Bor din provincia Kaluga, un sătean cucernic, Thedotus Obukhov,  s-a rătăcit prin furtuna de zăpadă in ziua Bobotezei. Calul extenuat s-a oprit chiar pe marginea unei râpe. Fără să incerce să  se salveze, Thedotus Obukhov a rămas in sanie şi a inceput să ingheţe.

In aceste momente cumplite, el s-a rugat din tot sufletul Impărătesei Cerurilor să-lajute şi a făgăduit ca, dacă va scăpa cu viaţă, să comande o icoană pictată “Căutătoarea celor care pier” şi să o doneze bisericii din sat. Maica Domnului i-a ascultat ruga şi l-a salvat in chip minunat. Un ţăran oarecare dintr-un sat apropiat a auzit o voce la fereastră zicând: “Ia-l!” El a ieşit afară şi l-avăzut pe Obukhov pe jumătate ingheţat in sania lui. Când şi-a revenit deplin, Obukhov imediat şi-a implinit făgăduinţa şi a comandat  o copie a icoanei din biserica “Sfântul Gheorghe” din oraşul Bolkhov, din provincia Orlov. De atunci, icoana Maicii Domnului “Căutătoarea celor care pier” s-a slăvit prin multe minuni.