Agora sau despre liberul arbitru

Parcă în prelungirea a ceea ce scriam despre nevoia de a spune adevărul, care umblă mai mereu cu capul spart, stă filmul “Agora”(2006), pe care îl văd pentru prima oară.  M-a intrigat şi m-a îndurerat şi mi-a adus aminte de Cruciade şi de ororile  lor. Ca să descopăr adevărul am căutat câteva surse care mi-au infirmat convingerea că filmul minte sau exagerează, fiind partizan. Se pare că lucrurile au stat atât de rău pe cât o arată filmul, adică atât evreii din Alexandria, cât şi păgânii, dar şi creştinii au comis acte de violenţă înfiorătoare, iar Sf. Chiril i-a instigat să cureţe oraşul de evrei, fiindcă îi uciseseră pe creştinii atraşi într-o cursă. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte? În mentalitatea şi în purtarea unor creştini şi chiar a unor călugări nitrioţi-parabolanii?  

Ce mă şochează pe mine este nu că Dumnezeu a îngăduit să se petreacă asemenea atrocităţi, ci că oamenii îi urăsc atât de mult pe oameni, pe aceia dintre ei care sunt diferiţi, fie prin origine, fie prin naţionalitate sau prin credinţă sau prin orice altceva. Ei se lasă purtaţi de instinctele primare în asemenea măsură încât, sfidând învăţătura Sfintei Scripturi, ucid fără să clipească semeni de ai lor şi se desfată în cruzimea lor. Am mai scris despre bestializarea şi satanizarea omului şi sunt conştientă că un creştin este cu mult mai mult provocat de diavol să calce poruncile, să ignore adevărul că trebuie urât păcatul, nu păcătosul. Mă mir că s-a încercat convertirea cu forţa la creştinism(de fapt, nu mă mai mir dacă îmi amintesc ce s-a întâmplat cu nativii din America la venirea conchistadorilor), ştii nd că Dumnezeu  respectă libertatea omului, neimpunându-se cu forţa.  Mă întreb care este cauza? Ignoranţa? Sălbăticirea? Lipsa de meditaţie?  E dramatic în acest film cât de puţini oameni gândesc înainte de a acţiona, cât de puţini sunt cei care iubesc viaţa reflexivă şi cât de uşor se pune mâna pe armă pentru a doborî adversarul! Oare în prezent situaţia este diferită? Întrebare retorică!

Cât despre Hypatia, avea dreptul să nu creadă în Dumnezeu ca oricare altul, fără a plăti cu viaţa pentru nebunia tinereţii ei. Convertirea o lasă Domnul la alegerea omului. Poate că orgoliul de a cunoaşte care o subjuga să fie un păcat pentru creştini, dar pentru un păgân era firesc: mai trebuia multă meditaţie ca să ajungă la cunoştinţa adevărului, posibilitate care i-a fost răpită odată cu viaţa. Smerenia este cea mai înaltă dintre virtuţi şi numai cine o are poate ridica piatra, dar n-o va face, din iubire pentru aproapele, preferând să moară chiar pentru el. Sa ne amintim cum procedau sfinţii ca să-i salveze pe păcătoşi!

În concluzie, conştiinţa creştină se obţine greu, cu ajutorul harului care vine numai după o constantă voinţă de bine, dar dragostea, care să frâneze instinctele ucigaşe, nu se obţine poate niciodată. Acest film ne  îndeamnă: Feriţi-vă de instincte, îmbrăţişaţi reflexivitatea!