NEAKOINONIA: 2014-08-17

miercuri, 20 august 2014

Monahul Teodot-Reînhumarea Părintelui Gheorghe Calciu

Dreptate necesara

"Nu ştiu dacă a existat vreodată, în viaţa publică a României, un om care să fi fost atacat cu atâta înverşunare, patimă şi rea credinţă de întreaga presă şi de toate cluburile iudeo-politicianiste, aşa cum am fost eu de la arestarea mea, în tot timpul instrucţiei, în scopul de a pregati condamnarea în faţa opiniei publice. N-a fost nimeni, în tot trecutul românesc, asupra nimănui nu s-a concentrat atâta ură. Nimeni n-a fost lovit ca mine, fără a avea posibilitatea să mă apăr, fără ca cineva să mă poată apăra".

Corneliu Zelea Codreanu

Nu pot altfel să-mi explic ura, resentimentele, mistificările şi prejudecăţile contra Mişcării Legionare până azi decât printr-o frică teribilă de a accepta adevărul că au existat oameni ca ei, ceea ce ne descalifică pe noi, egoiştii şi laşii.

Cum să crezi că au fost oameni care au lucrat dezinteresat la binele public, oameni care n-au ezitat să moară pentru crezul lor, oameni care şi-au recunoscut şi plătit greşelile personale cu viaţa, iar pe cele ale camarazilor cu ani grei de închisoare?

Cum să crezi că a existat un Corneliu Zelea Codreanu, apt să insufle un duh de jertfă care i-a susţinut pe ai săi prin deceniile teribile care au urmat morţii sale? Cum să crezi că acest om s-a depăşit pe sine pentru neam şi ţără, reuşind să-i facă şi pe adepţii doctrinei legionare să se autodepăşească, luptând cu păcatul, cu patimile, cu lumea şi cu diavolii?

Mai uşor este să te îndoieşti, să-ţi imaginezi scenarii din care omul acesta curat- pe cât este omeneşte cu putinţă- să iasă mânjit, la fel ca ceilalţi, terfelit ca toţi politicienii fără conştiinţă şi fără scrupule care populează scena politică de atâta vreme!

Ce le-a făcut Corneliu Codreanu acelor oameni, încât să-l urmărească şi să-l încolţească asemeni unui animat hăituit, ca în cele din urmă să-l ucidă fără vină, dând frâu unor instincte criminale josnice? Păcat că Regele Carol nu a răspuns la această întrebare pe care şi-o pune istoria, ca să nu ne mai pierdem în speculaţii? Care era valoarea unui om în vremurile acelea, dacă-l puteai ucide fără să răspunzi în faţă legii?

Eu ştiu că răzbunarea nu este acceptată de către ortodoxie şi respect legea iubirii vrăjmaşului, cunosc întoarcerea celuilalt obraz şi tot ce poate pleda pentru iertarea criminalilor, dar cer să înţeleg şi să îi aud pe istoricii de azi recunoscând cu gura întreagă natura criminală a asasinatelor din vremea dictaturii regale. Ceva din mine simte nevoia să se facă dreptate memoriei legionarilor ucişi, cu adevărat dreptate. Ce vină aveau acei legionari care au plătit cu viaţa asasinarea lui Armand Călinescu, cei câte 3 din fiecare judeţ? N-am mai auzit aşa ceva să se petreacă în timpurile moderne, represalii ordonate de către autorităţile statului. Poate de către armatele de ocupaţie, dar de către români contra românilor?

Mă întorc cu gândul la motivele care l-au împins pe Regele Carol la uciderea lui Corneliu şi îmi zic un lucru simplu: n-a suportat să fie eclipsat în ochii naţiunii de acest tânăr carismatic, serios şi jertfelnic; cred că l-a măcinat gelozia şi l-a durut adevărul: modelul tineretului român, modelul intelectualilor români de atunci era Corneliu Zelea Codreanu şi nu Carol!

Au greşit cei care l-au admirat şi l-au urmat? Nu! Aveau pentru ce. Dacă citeşti ceea ce a rămas scris de la el, te edifici în privinţa misiunii sale frânte de un criminal de rând, înţelegi înălţimea de ideal uman la care chema legionarul Codreanu. Trecute vremurile tulburi şi sângeroase ale dictaturii şi războiului, legionarii lui ar fi urmat calea sfinţeniei creştine, aşa cum au făcut-o cei din închisori. Fiecare legionar ar fi trudit până la sfârşitul vieţii lui să se sfinţească, după comandamentul evanghelic.

Nu o să pot până la sfârşitul zilelor mele să uit pierderea pe care românii au suferit-o în noaptea Sfântului Andrei a anului 1938, indiferent ce verdict va da istoria scrisă Mişcării Legionare şi conducătorului ei, care altfel s-a reflectat în conştiinţa poporului pe vremea când românii nu fuseseră încă spălaţi pe creier.

Altă opinie

1) „Fenomenul legionar a fost şi este cel mai intens supus denaturării”

2) „Mişcarea Legionară nu a avut niciodată şansa unui proces fair play, cu dreptul de a-şi prezenta punctul de vedere şi a se apăra”

3) Aproape „toate opiniile câte s-au exprimat până astăzi despre Mişcarea Legionară, cu excepţia acelora ale legionarilor înşişi, au la bază în exclusivitate informaţii dintr-o singură sursă, cea a adversarilor ei, fie că aceştia sunt democraţii

de dinaintea ultimului Război mondial, fie că ei sunt de-a dreptul comunişti, situaţi – deci – într-o postură politică diametral adversă”

4) „Între feluritele regimuri şi guvernări care s-au succedat în România în ultimii 60 de ani5 (iau în calcul şi anii postrevoluţionari(;)) există un element de continuitate, un punct comun în comportamentul lor politic: antilegionarismul”.

5) „Ne-a fost impusă cu consecvenţă o adevărată dogmă ideologică, fundamentată pe mitul propagandistic al «sălbăticiei» legionare(;)... Legionarismul a devenit astfel imaginea publică a tuturor relelor de ieri şi de azi”. „Atât de mult au fost repetate aceste lucruri, atâta cerneală sa vărsat şi atâta patimă a fost investită în această denigrare concertată, încât pentru anumite minţi comode problema nici nu mai merită discutată”.

6) „Istoria constă din a pune întrebări trecutului, astfel ca răspunsurile să fie învăţăminte călăuzind prezentul şi pregăti[nd] viitorul”.

7) „Naţiunile sunt independente şi suverane în măsura în care au şi practică gândirea critică concluzivă”.

Dr. Radu Mihai Crişan