Dearly beloved,
after many centuries in which Christ, “our Pascha”(The
Canon of Ressurection, Chant IV, Stihira II) was the innocent Lamb and “the
living and unsacrified sacrifice”(Chant VI, Stihira III), the secularized man
disfigured also this symbol. Bored by its long history, he must have felt it
like a tidious routine, instead of reconsidering continually its value,
thinking himself as an emancipated person,
he invented the “change” – so easy for those who don’t love enough the
tradition and replaced it, just for the love of changing – only if he didn’t do
it on purpose, as a diversion.
This way the prefigurated lamb, accomplished through
the sacrifice of Christ our Lord, remained the supreme symbol of the Pascha and
of our Ressurection, assumed into the incipient symbolic system of the Roman catacombs
and into the byzantine Christian iconography, also into the western iconography,
almost perfectly identifying itself with Christ the Lord, which sacrificed
Himself willingly for us.
I speak about the so called Easter Rabbit; symbol
invented by the Protestants in 1867 as an alternative to the Christian
tradition (ibidem, page 222), the rabbit is stigmatized in the Old Testament as
an impure creature, and in the popular beliefs, as a demonic one. Associated
especially with witchcraft, the rabbit is in the conscience of the people an
evil creature, characterized as a coward, a symbol of an excessive fertility
and of lascivity, opposite to the innocence of the lamb. In spite of its
negative connotations, like any other new and foreign thing, the rabbit
gradually substituted the lamb – considered a too old, too boring symbol,
having no representativeness for the new spirit of today marketing Christianity. This shows our Christian
exhaustion and it is a perfidious diversion, ment to shetter the holy tradition
in its fight with the sinfull imagination of the modern man. It is a diversion
from the well known line of Moş Gerilă versus Moş Crăciun(Santa Claus), or of the communist carol: “„Foaie verde portocală, noi suntem
copii de şcoală….(“Green leaf of an orange tree,/ We are pupils of our
country…”), with a total abhorrence of the traditional Romanian Chrismas
carols, although a diversion from the range of those cheap findings, lacking in
the true reviving perfume of the Christian history.
So, at such a feast like Easter, I invite you all –
clergy and people – to become more aware of what is truly valuable and
representative for our faith, rejecting instinctively the fabrications and diversions,
made on purpose in the laboratories of those who don’t appreciate the
sacrificial spirit of the Christianity, - based on the sacrifice of the Lamb -,
but try to compromise it by substitutes like the rabbit, despite its so very
well known traits.
The folklore has its charm and beauty, at the height
of the history of our people’s
creations, mythology and folkloric works, but now it is perverted a symbolistic
which is strongly anchored into our history, our menthality and our faith, with
biblical, moral and even dogmatic foundations.
Let us love our faith – this faith which is considered
now, by the secularized man, more and more dangerous and damaging for the
children before their full age – and let us spread it, being confident that our
faith could be the reason of our life, the spring of our hope in the middle of all
the obstacles, a lighthouse which guides our life, a shore and the fortress of our
salvation.
Let us tresure the teachings of our Church, its
history and its traditions, being aware that all these made fruits and
developed through the work of our saint forefathers and under the protection of
the Holy Ghost, but let us learn also how to defend ourselves of all that might damage our creed, our
morality, our true Christian values and our love for the sacred tresure of our
faith.
Christ is risen!
Yours wishfull of all the good things,
+Sebastian,
Bishop of Slatina and Romanati
Dragii mei,
După secole întregi, în care Hristos, „Paştele nostru“
(Canonul Învierii, Cântarea a IV-a, stihira a II-a), a fost Mielul cel nevinovat
şi „jertfa cea vie şi nejertfită“ (idem, Cântarea a VI-a, stihira a III-a),
omul secularizat a găsit cu cale să măsluiască şi acest simbol. Plictisit de
prea îndelungata istorie a acestuia, pe care se vede că a resimţit-o mai
degrabă ca pe o rutină plictisitoare, în loc să îi reconsidere continuu
valoarea, omul astfel emancipat a urzit „schimbarea“ – atât de comodă celor care
nu pot iubi îndeajuns tradiţia, pentru a nu o înlocui, aşa, de dragul
schimbării – dacă nu cumva a făcut-o ca pe o intenţionată diversiune.
Este vorba despre cunoscutul, de acum, IEPURAŞ DE
PAŞTI, simbol inventat de către reformatorii protestanţi în anul 1867, ca o
alternativă la tradiţia creştină (Vasile Pistolea, Triptic pascal… cit., p. 222,
apud Julia Maria Cristea, Sărbători, tradiţii, ritualuri, mituri…, Ed. Oscar
Print, Bucureşti, 2007), iepurele este stigmatizat în Vechiul Testament drept
animal impur, iar în credinţele populare ca fiind demonic. Legat mai curând de
magie, iepurele trece, în conştiinţa oamenilor, mai degrabă drept un animal
malefic, caracterizat ca fricos, şi simbol mai curând al fertilităţii excesive
şi al lascivităţii, în oponenţă cu inocenţa mielului. Astfel, în pofida conotaţiilor negative ale
trăsăturilor sale, şi ca orice lucru „nou“ şi „de import“, iepurele a înlocuit
treptat mielul – socotit a fi un simbol prea învechit, prea anost şi, oricum,
lipsit de reprezentativitate pentru spiritul nou al creştinismului acestuia de
marketing, de astăzi.
Aceasta arată, pe de o parte, oboseala noastră
creştină, iar pe de alta constituie o diversiune perfidă, menită să zdruncine
tradiţia sfântă, în lupta ei cu imaginaţia păcătoasă a omului modern. Este o
diversiune din bine cunoscuta serie a lui Moş Gerilă versus Moş Crăciun, a
„colindului“ comunist „Foaie verde portocală, noi suntem copii de şcoală….“ în
dispreţul tradiţionalelor colinde româneşti, precum şi din gama celorlalte
găselniţe ieftine şi lipsite de parfumul revigorant al istoriei creştine.
Aşadar, la un praznic ca acesta, vă invit pe toţi –
cler şi popor - să devenim mai conştienţi de ceea ce este cu adevărat valoros
şi reprezentativ pentru credinţa noastră, respingând instinctiv tot ceea ce
constituie făcătură ori diversiune, anume construite în „laboratoarele“ celor
care nu văd cu ochi buni spiritul jertfelnic al creştinismului – fundamentat pe
jertfa Mielului -, ci caută să îl compromită prin substituiri ca cea a
iepurelui – în ciuda caracteristicilor sale bine cunoscute.
Folclorul are farmecul şi frumuseţea lui, demne de
istoria creaţiilor populare, ale mitologiei şi ale folcloristicii, dar aici se
deturnează o simbolistică puternic ancorată în istoria, mentalitatea şi
credinţa noastră, cu temeinice fundamente biblice, morale şi chiar dogmatice.
Să ne iubim credinţa – aceasta care tinde să fie
socotită astăzi, de către omul secular, tot mai periculoasă şi mai dăunătoare
copiilor până la vârsta majoratului - şi s-o împărtăşim, cu certitudinea că ne
poate fi raţiune de a fi a existenţei noastre, izvor de speranţă în mijlocul
obstacolelor de tot felul, far călăuzitor în viaţă, liman şi cetate
mântuitoare.
Să preţuim învăţătura Bisericii noastre, istoria şi
tradiţiile ei, conştienţi fiind că toate acestea au rodit şi s-au dezvoltat
prin lucrarea înaintaşilor noştri sfinţi şi sub adumbrirea Duhului Sfânt, dar
să învăţăm şi să ne apărăm de tot ceea ce ne-ar putea vătăma crezul nostru, morala,
valorile noastre autentic creştine şi dragostea pentru tot ceea ce constituie
tezaurul sacru al credinţei noastre.
HRISTOS A ÎNVIAT!
Al vostru de tot binele doritor,
† SEBASTIAN
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor
