Dreptmaritori crestini,
Evanghelia de astazi este pe cat de scurta, pe atat de plina de
invataturi si, pentru aceasta, nu usor de inteles, cel putin in trei
afirmatii ce se fac in ea. Intai, zice Mantuitorul Hristos: „Oricine
voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si
sa-Mi urmeze Mie” (Mc. 8, 34). Si va intreb: despre care „cruce”
vorbeste Domnul? Sarbatorim in fiecare an, la 14 septembrie, „inaltarea
(sau aflarea) Sfintei Cruci” care se pierduse; crucea pe care a fost
rastignit Fiul lui Dumnezeu pentru noi. Despre aceasta, insa, vorbeste
Domnul cand ne spune sa ne luam crucea si sa-I urmam Lui? Despre crucea
materiala, sub diferitele ei forme? Nu cumva avem de-a face aici cu un
alt inteles al crucii – altul decat cel fizic? Ba da. Hristos da aici
cuvantului „cruce” un inteles spiritual: crucea ca viata crestina, pe
care fiecare dintre noi suntem chemati sa o ducem aici pe pamant.
Cuvintele „sa se lepede de sine” inseamna „sa-si lepede egoismul“,
pentru a putea asculta de Dumnezeu mai mult decat de sine. Nu exista
ascultare de Dumnezeu fara lepadare de sine – renuntare la sine, in
favoarea predarii in mainile lui Dumnezeu.
Expresia „sa-si ia crucea” inseamna ca, odata predat lui Dumnezeu,
„sa-si asume viata aceasta” – cu bucuriile, dar si cu intristarile ei;
cu biruintele, dar si cu esecurile ei; cu „Pastile” dar si cu desele
„Golgote” – ca pe o „cruce”. Despre aceasta „cruce a vietii” ne vorbeste
evanghelia, cruce pe care trebuie sa ne-o asumam cu demnitate si
barbatie crestina si asa sa-I urmam lui Hristos.
Cuvintele „sa-Mi urmeze Mie” ne cheama sa abordam viata aceasta, asa
cum este ea pentru fiecare, nu cu indiferenta sau pasivitate, ci ca pe o
lupta. Intelesul cu care Hristos a numit viata noastra „cruce” – arata
lupta pe care o avem de dus fiecare dintre noi, pentru ca viata in
Hristos nu este o viata oarecare, ci este lupta acerba cu tot ceea ce ne
impiedica de a-I urma Lui. Cunoastem din experienta proprie: sunt
atatea lupte de dus!… Si parca, uneori, cadem si noi rapusi sub
greutatea crucii vietii noastre, asa cum a cazut Hristos sub greutatea
propriei Sale cruci, insa, mai ales in momentele acelea suntem chemati
ca, lepadandu-ne de noi insine si infruntand slabiciunea firii, sa ne
asumam totul ca pe o cruce si cu multa barbatie crestina si lupta sa-I
urmam Domnului.
O alta fraza, si mai greu de inteles, in evanghelia de astazi, este
urmatoarea: „Cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde, iar cine-si
va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelia Mea, acela il va
castiga“ (Mc. 8,35). Va intreb: cum adica „cine va voi sa-si scape
sufletul il va pierde“? Oare nu aceasta ne dorim fiecare dintre noi – sa
ne salvam sufletul? Oare ni-l vom pierde pentru faptul ca dorim sa il
castigam? Ce vrea sa spuna evanghelia?
Iubiti credinciosi,
Luand aminte la cele la care tocmai ne-am referit mai inainte, si
anume la crucea ca viata sau viata ca o cruce, cuvintele acestea, greu
de inteles la prima vedere – „cine va voi sa-si scape sufletul il va
pierde” — trebuie intelese astfel: „cine va voi sa-si scape sufletul (de
cruce) si-l va pierde“. Asadar, cine va voi sa-si menajeze viata si sa
nu si-o jertfeasca pentru Hristos, acela si-o va pierde. Cine va cauta
sa-si scape sufletul, in sensul de a nu aborda viata ca lupta si ca
jertfa, acela si-l va pierde, pentru ca inutila se va dovedi o astfel de
viata in fata vesniciei.
Mantuitorul Hristos ne-a chemat in viata aceasta la lupta si la
cruce. Si nu ne-ar fi cerut-o, daca n-ar fi facut-o El insusi mai
inainte de noi. Pentru aceasta si asteapta de la fiecare dintre noi sa
ne abordam la fel propria viata. Altfel, cine va dori sa-si menajeze
viata, complacandu-se in tot ceea ce este mai atragator si mai placut pe
pamant – si [cine] nu intelege ca Dumnezeu nu ne ingaduie noua, celor
ce ne-am injugat la jugul Lui si vrem sa-I dobandim imparatia, sa traim
oricum, sa vorbim ori sa gandim orice si oricum – nu are ce cauta in
imparatia Cerurilor. De aceea, se incheie evanghelia de astazi cu alte
cuvinte, la fel de greu de inteles: „Sunt unii, din cei ce stau aici,
care nu vor gusta moartea, pana ce nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu
venind intru putere” (Mc. 9,1). Si au trecut, dragii mei, de cand
Hristos a rostit cuvintele acestea, aproape doua mii de ani!…
Ce a vrut sa spuna, oare, Domnul prin aceste cuvinte? Ei bine, oricat
ni s-ar parea de ciudat, nimic altceva decat ca unii din cei care-L
ascultau atunci au cunoscut imparatia lui Dumnezeu mai inainte de a se
muta definitiv de aici de pe pamant. Despre care imparatie vorbeste,
insa? Aduceti-va aminte de cuvintele Domnului, cand a spus: „imparatia
lui Dumnezeu este inauntrul vostru!” (Lc. 17,21). Iata asadar, imparatia
lui Dumnezeu inca de aici, de pe pamant, in noi! Pana la lumea
cealalta, pana la imparatia Cerurilor, imparatia lui Dumnezeu trebuie sa
inceapa in noi inca din lumea aceasta, pe pamant. Si nu va incepe
intr-o viata care nu are nimic comun cu jertfa lui Hristos, cu lupta pe
care ne-o cere El, cu abordarea vietii acesteia ca pe o cruce, pe care
asumandu-ne-o si purtandu-o asa cum si-a purtat-o El insusi, sa-I urmam
intru totul.
Imparatia lui Dumnezeu se va infiripa incet-incet inlauntrul nostru,
daca vom intelege sa-i slujim lui Hristos asa cum ne-o cere El. Ea
incepe inca de aici de pe pamant si se continua in mod firesc in viata
de dincolo. Asa se explica de ce sentinta de judecata a Dreptului
Judecator, de plasare de-a dreapta ori de-a stanga Sa a oamenilor, cand
va veni sa judece viii si mortii, nu va fi nici arbitrara sau
discretionara, nici subiectiva si, cu atat mai putin, nedreapta. In mod
cat se poate de firesc, dragii mei – si asa trebuie sa vedem viata de
dincolo – fiecare dintre noi va merge sa-si ocupe locul, potrivit starii
din sufletul sau. Am inceput sa traim, adica, de aici de pe pamant, in
imparatia lui Dumnezeu? Am facut sufletul nostru o imparatie unde sa
imparateasca Hristos? Atunci vom continua sa petrecem in mod firesc
impreuna cu El. Am respins abordarea vietii acesteia ca imparatie a Sa,
impiedicandu-L sa imparateasca intru noi si refuzandu-I legea si
poruncile? Atunci nu vom putea merge altundeva, decat numai acolo unde
nu este Hristos, pentru ca singuri, in mod liber si constient, am ales
sa fim impreuna sau fara de Hristos.
In felul acesta stand lucrurile, sentinta Dreptului Judecator nu va
putea parea absurda, pentru ca nu va fi o sentinta in felul in care
ne-am deprins noi sa receptam sentintele judecatoresti aici pe pamant,
ci va fi o cat se poate de justa recunoastere a unei stari de fapt.
Singuri ne vom situa de-a dreapta sau de-a stanga lui Hristos, potrivit a
ceea ce ne-am deprins a fi inca de aici de pe pamant. Ne-am menajat
viata? Ne-am complacut in atatea si atatea tentatii cu care viata
aceasta ne ademeneste adeseori? Atunci, am ales automat „imparatia lumii
acesteia“. Am inteles sa abordam viata aceasta, asa cum este ea –
scurta, lunga, fericita sau mai putin fericita – ca pe o cruce si lupta,
pentru a imparati impreuna cu Hristos? Atunci, in mod firesc, vom
petrece viata de dincolo tot impreuna cu El, in imparatia Sa cea
cereasca. Acesta este raiul si acesta este iadul! Este lupta noastra
pentru imparatia Cerurilor, sau este viata fara de Dumnezeu – daca
vorbim de nefericirea vesnica – acolo unde nu poate fi Hristos pe Care
nu L-am urmat, atata vreme cat ne-am trait viata fara a cauta sa ne
purtam crucea vietii acesteia potrivit chemarii Sale.
Acestea fiind intelesurile profunde ale unei pericope evanghelice
plina de intelepciune, dar nu lesne de inteles, conchidem ca viata
aceasta, daca voim sa fim crestini si, mai ales, daca voim sa dobandim
imparatia lui Dumnezeu, trebuie sa o abordam ca pe o cruce, ca pe o
lupta si ca pe o jertfa. Pentru ca a nu-ti asuma viata ca pe o cruce si a
nu o pune in slujba lui Hristos, poate sa duca implicit la autosituarea
de-a stanga Lui, sau fara El, si fiecare dintre noi stim lupta si
dorinta noastra de a ne pune la picioarele Sale viata cu lupta ei, cu
jertfa ei si cu tot ceea ce intelegem fiecare dintre noi sa lucram,
pentru a putea incepe inca de aici de pe pamant sa traim si sa
experimentam viata in Hristos si implicit imparatia lui Dumnezeu despre
care, iata, evanghelia de astazi ne spune ca trebuie sa inceapa inca de
pe pamant.
Fericirea sau nefericirea noastra – vrem sau nu vrem – incepe inca de
aici. Iar ceea ce se intampla in viata de dincolo nu este decat o
continuare fireasca a luptei sau a refuzului nostru de a pune cuvintele
si poruncile Mantuitorului Hristos in practica vietii noastre. De aceea,
sa ne binecuvinteze Mantuitorul Hristos, Cel ce S-a jertfit pentru noi
pe cruce, cu aceasta intelepciune si intelegere a crucii, ca sa ne
asumam viata aceasta ca pe o lupta si o jertfa in slujba Lui, asa incat
sa putem si noi sa gustam imparatia Lui inca de aici de pe pamant, dar
mai cu seama dincolo, in imparatia Cerurilor, pentru vecii vecilor,
Amin.
† Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011
http://nastereamaiciidomnului.ro/predica-la-duminica-sfintei-cruci/
