În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.
Astăzi Hristos intră
nu numai pe calea suferinţelor Sale, ci şi a acelei groaznice singurătăţi care
Îl învăluie în toate zilele Săptămânii Patimilor Sale. Singurătatea începe cu o neînţelegere;
poporul se aşteaptă ca intrarea Domnului în Ierusalim să fie triumfala
procesiune a unui leader politic, a unui leader care va elibera poporul Său de
opresiune, de sclavie, de ceea ce el consideră fără de Dumnezeu – fiindcă
păgânismul de orice fel şi idolatria este o negare a Dumnezeului celui viu.
Singurătatea se va dezvolta apoi într-o groaznică singurătate, aceea de a nu fi
înţeles nici măcar de către ucenicii Săi. La Cina cea de Taină, când
Mântuitorul le vorbeşte pentru ultima oară, ei se vor îndoi permanent de înţelesul vorbelor Sale. Şi mai târziu, când merge în grădina
Ghetsemani, înainte de înspăimântătoarea moarte pe care o are de înfruntat, cei
mai apropiaţi ucenici ai Săi, Petru, Ioan şi Iacob – pe care i-a ales să-L
însoţească, adorm, deprimaţi, osteniţi, deznădăjduiţi. Culmea acestei
singurătăţi va fi strigătul lui Hristos de pe cruce: “Dumnezeu; Meu, Dumnezeul
Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Abandonat de oameni, respins de poporul Israel,
El întâlneşte extrema părăsire şi moare fără Dumnezeu, fără oameni, singur,
numai cu dragostea Lui de Dumnezeu şi de oameni, moare de dragul omenirii şi
spre slava lui Dumnezeu.
Începutul Pătimirii
lui Hristos este procesiunea triumfală de azi. Poporul aştepta un rege, un
conducător – şi l-au găsit pe Mântuitorul sufletelor lor. Nimic nu amărăşte mai
mult o persoană decât o speranţă pierdută, înşelată; şi aşa se explică de ce
poporenii, care L-au primit astfel, care
au fost martori învierii lui Lazăr, care au văzut minunile lui Hristos
şi i-au ascultat învăţăturile, au admirat fiecare cuvânt al Său, care erau gata
să-I devină discipoli cât timp le aducea victorii, s-au despărţit de El, I-au
întors spatele şi câteva zile mai târziu au strigat: “ Răstigneşte-L,
răstigneşte-L!”. Iar Hristos a petrecut toate acele zile în singurătate, ştiind
ce Îl aşteaptă, abandonat de toţi în afară de Maica Domnului, care a stat
tăcută alături, aşa cum a făcut pe parcursul întregii sale vieţi, participând
la tragicul urcuş al Fiului ei către Cruce; ea care a primit Bunavestire, dar
care a primit şi profeţia lui Simeon că o sabie va trece prin inima ei tot în
tăcere.
Pe parcursul zilelor următoare, nu doar ne vom
aminti, ci vom fi prezenţi la Patimile lui Hristos. Vom face parte din mulţimea
care îi înconjura pe Hristos şi pe
ucenicii Săi şi pe Maica Domnului. Pe măsură ce ascultăm lecturile din Sfânta
Evanghelie, ascultăm rugăciunile Bisericii, ne imaginăm aceste zile ale
Patimilor, să ne întrebăm fiecare pe sine: “Eu unde stau, cine sunt eu în
această mulţime? Un fariseu? Un scrib? Un trădător, un laş? Sau stau printre
Apostoli?” Dar şi ei au fost copleşiţi de frică. Petru L-a renegat de trei ori,
Iuda L-a trădat, Ioan, Iacob şi Petru au adormit tocmai când Hristos avea mai
multă nevoie de dragostea omenească şi
de sprijin; ceilalţi ucenici au fugit, nimeni n-a rămas în afară de Ioan şi de
Maica Domnului, cei care erau legaţi de El cu acel fel de dragoste care nu se
teme de nimic şi este gata să ia parte la orice.
Încă o dată să ne
întrebăm cine suntem şi unde stăm, care este poziţia noastră în această
mulţime. Stăm noi cu nădejde sau cu disperare, sau cum? Şi dacă stăm cu
indiferenţă, şi noi facem totuşi parte din mulţimea îngrozitoare care Îl
înconjura pe Hristos, ascultând şi apoi plecând de acolo; aşa cum vom pleca de
la Biserică. Sfânta Cruce va sta aici
Joi şi vom citi Sfintele Evanghelii despre Cruce, Răstignire şi moarte –
şi apoi ce se va întâmpla? Crucea va rămâne, dar noi vom pleca acasă să ne
odihnim, să mâncăm, să dormim, să ne pregătim pentru osteneala zilei următoare.
Şi în tot acest timp, Hristos este pe
Cruce, Hristos este în mormânt. Ce lucru groaznic este acesta, exact ca
ucenicii în vremea lor, nu suntem în stare să petrecem o noapte, o oră cu El. Să ne gândim la aceasta şi în ceasul din
urmă să ne întoarcem la Hristos strigând cu vorbele tâlharului : “Pomeneşt-mă,
Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta!” Amin.
