vineri, 18 septembrie 2015

Noul Martir Amfilohie, Episcop de Krasnoyarsk (praznuit la 18 septembrie)




           
Episcopul Amfilohie, (în lume Alexander Yakovlevich Skvortsov), s-a născut pe 17 februarie 1885, în familia unui citeţ din Nurvash(or Norvashi), Tsivilskuyezd, provincial Kazan. A absolvit Seminarul Teologic din Kazan şi Academia. Şi-a ales specializarea Activitatea Misionară Ortodoxă. Pe 22 martie 1907, el a fost tuns în monahism; în 1908, a primit diaconatul.  În 1909, ca student în anul trei, a fost trimis pe timpul vacanţei de vară în stepa Astrakhan Kalmyk să studieze limba calmucă şi acvtivitatea misionară.

            În 1910 şi-a susţinut cu succes dizertaţia pe o temă de misionarism, fiind hirotonit preot în acelaşi an. În 1910-1911, a urmat cursurile unei facultăţi a Universităţii din Petersburg, studiind limba mongolă pentru a înţelege Lamaismul. Între anii 1911-1917, a fost professor la facultatea de Mongolă şi Lamaism a Academiei din Kazan. La cerere, a plecat în 1912 în Mongolia şi Trans-Baikal, stând până în august 1914, ca să studieze limba şi literatura teologică tibetană. A fost ridicat la rangul de arhimandrit. După unele surse, a fost trimis şi în China.

            În 1922, Amfilohie a fost hirotonit episcop de Melekess, un vicariat al diocezei Ufa, de către Episcopul Andrei de Ufa sau de către Patriarhul Tihon. A rămas acolo până în 1923. A luptat cu renovaţionismul; drept urmare, în 1923 a fost arestat, condamnat la 3 ani de exil şi trimis în regiunea Krasnoyarsk, unde în noiembrie 1924 este din nou arestat pentru “rezistenţă contra reprezentanţilor autorităţilor în timpul transferului bisericii de cimitir către un grup revaţionist”.

            În 1925, invitat să facă parte dintr-o comisie de reconciliere între Ortodoxie şi renovaţionism şi să ia parte la sinodul din 1925, a a dat un răspuns scris: “Noi nu ne putem reconcilia cu voi decât dacă renunţaţi la erorile voastre şi vă căiţi în faţa întregului popor…”

            În martie 1925, el a devenit Episcop de Krasnoyarsk şi la 14 iulie 1926, a fost arestat în oraşul Tsivilsk din Chuvashia. Pe 17 iulie 1926 a fost condamnat la 3 ani de închisoare şi trimis la Solovki.
În 1931 a fost eliberat. În aprilie, la întoarcerea din exil, a fost hirotonit Episcop de Don şi Novocherkassk. El a respins declaraţia Mitropolitului Serghie şi a semnat – potrivit unei surse – actele aşa-numitului Sinod Nomad al Bisericii din Catacombe, în 1928.

            Între 1929-1930, a fost Episcop de Krasnoyarsk şi Yeniseisk. Fiind în dezacord cu direcţia Mitropolitului Serghie, el a plecat în pădurile Siberiei, însoţit de un grup de "non-commemorators". Acolo a înfiinţat un schit pentru 10 maici în satul Anzhul( Antul), regiunea Tashtypsky, Khakassia.

            La 30 aprilie 1931, Episcopul Amfilohie, ieromonahul Serafim, care trăia în sat, şi vieţuitoarele schitului(inclusive monahia Alexandra, fiica Părintelui Serafim, Matrona Artamovicha Stepanova, Athanasia Petrovna Lysova), au fost arestaţi pentru “agitaţie anti-sovietică” şi aruncaţi în închisoare, în Minusinsk, districtul Krasnoyarsk. La process, au fost condamnaţi la 5 ani de exil în estul Siberiei. Episcopul Amfilohie a fost trimis  la secţia Osinnikovo din Siblag. La un moment dat, el a mers la Barnaul, locuind aproape de ruda sa, Catherine Ivanovna Samonkina. S-a luptat cu schismaticii din Siberia şi odată a convertit trei chinezi.

            În mai 1933, el a fost arestat din nou pentru că “a participat la un grup monashist contra-revoluţionar bisericesc, Adevărata Biserică Ortodoxă”; pe 28 ianuarie 1934 i s-a dat sentinţa de transfer la celula de pedeapsă timp de 2 ani. Pe vremea aceea era cunoscut în toată Siberia ca un neînfricat critic al actelor Mitropolitului Serghie şi era iubit de popor. Predicile lui anti-ateiste erau motiv de îngrijorare; poporul se temea că va fi arestat iar. 

            Despre moartea sa sunt diferite relatări. O sursă susţine că a fost întemniţat în Gara Yaia, unde apoi a fost împuşcat. Altă sursă spune că a fost arestat în 1934, condamnat la 5 ani închisoare şi împuşcat la 1 octombrie 1937, în lagărul Mari din Vestul Siberiei, apoi îngropat la un loc necunoscut. A treia sursă relatează că a fost arestat în 1938 în lagăr, condamnat la moarte şi împuşcat. Ultima sursă afirmă că Episcopul Amfilohie a fost arestat în 1941 şi a murit în 1946.

Vladimir Moss, “Sfinţii Noii Mărturisitori din Urali, Siberia şi Asia Centrală” la adresa, www.academia.edu/.../THE_HOLY_NEW_MA...)



luni, 14 septembrie 2015

Axion:"rai de taina"

Axion:"rai de taina"

Să învăţăm slava dragostei răstignite!



Când ni se spune în Evanghelia de azi: “Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.”(Marcu 8, 34) – nu suntem chemaţi la ceva întunecat şi înfricoşător. Dumnezeu ne spune: Deschide-ţi inima spre dragoste! Nu rămâne un prizonier al iubirii egoiste de sine. Nu fii, în cuvintele Sf. Teofan Zăvorâtul, ca o mână de vreascuri care se înfăşoară în propria goliciune.

            Deschide-te! Priveşte – este aşa de multă dragoste, aşa de multă dragoste! Este o infinitate de moduri în care dragostea poate fi experiată şi împlinită, şi desăvârşită…

            Deschide-te şi iubeşte! Pentru că aceasta este calea Crucii! Nu calea celor doi tâlhari aduşi împreună cu Hristos ca să fie pedepsiţi pentru crimele lor, ci calea minunata pe care, dăruindu-te pe tine fără rezerve, depărtându-te de tine însuţi, existând numai pentru ceilalţi, iubind cu întreaga fiinţă, aşa încât să nu exişti decât spre folosul altora – aceasta este Crucea şi slava Crucii.

            Deci, când venerăm Crucea, când ne gândim la Răstignirea lui Hristos, când auzim chemarea Lui să ne lepădăm de noi înşine – iar aceste vorbe înseamnă, pur şi simplu: Leapădă-te de tine însuţi! Ia-ţi Crucea! – suntem chemaţi să ne deschidem noianului de iubire dumnezeiască, însemnând atât moartea sinelui nostru, cât şi deschidere către Dumnezeu, unii către alţii şi către toţi.

            La începutul Evangheliei după Sf. Ev. Ioan ni se spune: “Şi Cuvântul era cu Dumnezeu”…Cuvântul, Fiul nu are altă dragoste, alt gând, altă mişcare decât spre Cel Iubit, dăruindu-Se Lui, Care Se dă pe deplin Fiului. Să învăţăm, dar, slava dragostei răstignite, a Dragostei jertfelnice, care este, în cuvintele Vechiului Testament, mai tare decât moartea, decât iadul, mai tare decât toate, pentru că este Dragoste Dumnezeiască, turnată în noi, în toţi cei care au nevoie să fie iubiţi pentru a veni la Viaţă, să creadă în Dragoste şi ei înşişi să devină copii ai Dragostei, copii ai Luminii, ca să moştenească Viaţa veşnică. Amin.

            Mitropolitul Antonie de Suroj

http://www.mitras.ru/eng/eng_238.htm


duminică, 13 septembrie 2015

Înălţarea Sfintei Cruci



            
În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.

            Am ţinut zilele acestea sărbătoarea Sfintei Cruci. Este în Sfânta Scriptură un pasaj în care Domnul ne spune: “ Nimeni nu are mai mare dragoste decât cel care îşi pune viaţa pentru aproapele său.” Şi aceste cuvinte rezolvă antinomia dintre oroarea crucii şi slava ei, dintre moare şi înviere. Nu este nimic mai glorios, mai plin de inspiraţie şi mai minunat decât să iubeşti şi să fii iubit.

            Şi să fii iubit de Dumnezeu, cu toată viaţa şi cu toată moartea Unuia- Născut Fiului Său, şi să vă iubiţi unii pe alţii   cu preţul întregii voastre vieţi şi, la nevoie, al morţii voastre, este o tragedie, dar mai ales o faptă slăvită.

            În canonul Sf. Liturghii spunem: “Sfânt şi Preasfânt eşti Tu, Doamne, şi Unul-Născut Fiul Tău şi Sfântul Tău Duh. Sfânt şi Preasfânt eşti Tu, fiindcă aşa ai iubit lumea încât şi pe Fiul Tău Unul–Născut L-ai dat, pentru ca cel ce va crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică, El Care a venit şi a împlinit tot ceea ce fusese rânduit spre folosul nostru, şi în noaptea în care a fost vândut, - nu! – în noaptea când S-a dat pe Sine Însuşi, a luat pâinea, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor Săi…”

            Aceasta este dragostea dumnezeiască. Din când în când cineva îşi dă viaţa mai uşor decât i-ar fi să ofere viaţa cuiva foarte iubit şi Dumnezeu-Tatăl tocmai aşa a făcut. Dar aceasta nu micşorează valoarea sacrificiului de sine pentru salvarea unei persoane sau a întregii lumi.  

            Deci, când ne gândim la Cruce tebuie să cugetăm la misterul straniei întrepătrunderi dintre victorie şi tragedie. Crucea, obiectul unei morţi infamante, unei morţi ca pedeapsă la care criminalii erau condamnaţi, devine obiectul victoriei, pentru că moartea lui Hristos a fost a unui innocent, pentru că a fost o dăruire de Sine din dragoste. De aceea, Sf. Ap. Pavel poate spune: “Nu eu, ci Hristos Care trăieşte în mine.” Dragostea dumnezeiască îl umple cu totul, aşa că nu mai rămâne loc pentru nici un alt gând sau sentiment, de nici o apropiere,  în afara dragostei, o dragoste care se dăruieşte fără reserve, jertfelnică, răstignită, dar dragoste exultând de bucuria vieţii.

 



In the Name of the Father, the Son and the Holy Ghost.

            We have been keeping these days the Feast of the Exaltation of the Cross. There is a passage in the Gospel in which the Lord says to us, "No one has greater love than he who gives his life for his neighbour". And these words resolve the antinomy between the horror of the Cross and the glory of it, between death and the Resurrection. There is nothing more glorious, more awe-inspiring and wonderful than to love and to be loved. And to be loved of God with all the life, with all the death of the Only-Begotten Son, and to love one another at the cost of all our life and, if necessary, of our death is both tragedy but mainly victory.


Metropolitan Anthony of Sourozh


Read more: 


http://www.mitras.ru/eng/eng_238.htm