A muri la 24 de ani, oricât de tragic s-ar părea că este, poate reprezenta
un gest de graţie divină, mai ales când ai cunoscut deja succesul, ţi-ai
împlinit visul adolescenţei abia încheiate într-un mod spectaculos ca James
Dean. Nu ştiu cât reprezintă rebelul american al anilor ’60 pentru publicul român.
Pentru mine reprezintă o amintire din anii de liceu şi din tinereţe, dar şi o
revelaţie.
S-a spus că actorul care a jucat
rolul lui Cal din „East of Eden” a fost un talent înnăscut, sugerându-se chiar
o genialitate rară în domeniul actoriei cinematografice. Eu bănuiesc dincolo de
acest dar multă trudă, o dorinţă de a se desăvârşi pe sine şi multă ambiţie de
a demonstra că poate obţine ceea ce şi-a propus. James Dean le-a părut multora
un tânăr sfios, care îşi ascundea fragilitatea sufletească sub diverse măşti şi
se baricada sub zidurile excentricităţii. M-am gândit destul de mult la el, la
omul dinăuntrul acelei persoane carismatice, a cărei privire transmitea atât de
multe mesaje. Eu cred că simpla lui prezenţă pe ecran mişcă ceva în sufletul
celor sensibili, fiecare gest şi fiecare privire vorbesc independent. Fiecare
gest reflectă o nevoie de mişcare irepresibilă, de expansiune în lumea
dimprejurul său, o tentativă de a cuceri şi a-şi apropria creaţia. Fiecare
privire are în ea o sete de dragoste şi de înţelegere. E atât de simplu: James
Dean nu va muri niciodată în inimile unora pentru că era un inocent atunci când
a murit. O să spuneţi că sunt nebună: cum să fie inocent un tânăr despre care
se ştie că a avut tot felul de relaţii, ba chiar se şopteşte că ar fi
experimentat unele teritorii nepermise?
Eu mă gândesc la un alt fel de inocenţă, pe care, pierzând-o, murim cu
adevărat înainte să ne dăm ultima suflare. Să mă explic! James Dean era atât de
inocent încât îşi imagina că viitorul îi rezervă fericirea de a se împlini;
James Dean credea că timpul îi va aduce bucuria de a se descoperi pe sine şi
lumea, de a se exprima pe sine cel încă imatur la înălţimea potenţialului sădit
în sine de Dumnezeu. Credea în sfârşit că frumuseţea din adâncul sufletului său
se va revela pe deplin!
Fervoarea cu care iubea viaţa şi credea în ofertele ei face imposibilă
dorinţa de a muri. N-a suferit oare destul în copilărie când moartea i-a răpit
mama? Cum ar fi putut iubi moartea? Şi totuşi moartea i-a făcut o mare favoare:
l-a răpit înainte de a fi înşelat de viaţă şi de a-şi pierde inocenţa, l-a
imortalizat într-o ipostază care ne va seduce mereu. De-ar fi trăit, nu cred că
ar fi suportat să vadă ceea ce viaţa ar fi făcut din el! Gândiţi-vă puţin: un
actor este o marfă de lux, trebuie cu grijă modelată şi atent ambalată pentru
vânzare, mai ales la Hollywood! Unde ar fi încăput sufletul şi aspiraţiile lui
în acest produs? Ce ar fi devenit tânărul care a cucerit America prin modul său
unic de a fi actor? Din acest punct de vedere, James Dean nu era o prostituată,
era un non-conformist şi îmi place să cred că ar fi rămas aşa. Nu-mi pot
imagina un rebel îmblânzit şi purtat de curea ca un căţeluş, la bunul plac al
studiourilor cinematografice.
Slavă lui Dumnezeu că ai murit la timp! Bine că n-ai avut timp să te
perverteşti!
Ce este un actor pentru public? Şi ce este el pentru cei care îl distribuie
publicului?
Pentru mine, un actor este un magician care deşteaptă inimile amorţite,
aprinde focurile idealurilor, stârneşte dorinţa de a urma, de a imita modelul
oferit de personajul său, deschide minea spre a înţelege oamenii şi lumea
altfel decât până atunci. Dacă este onest cu sine, un actor este un dar trimis
de Dumnezeu să mai facă puţină lumină în lumea aceasta întunecată de
neînţelegere şi indiferenţă dusă până la ură. Cu cât pune mai multă dragoste,
cu atât mai mult este iubit. Nu este nevoie să ne mai întrebăm de ce James Dean
a fost şi este atât de iubit. Este de la sine înţeles pentru cine l-a văzut
măcar într-unul din filmele sale: avea atâta dragoste în sine şi atâta
dispoziţie de a o dărui, încât era mereu pe punctul de a exploda într-o
îmbrăţişare.
Am uitat esenţialul: un actor adevărat este un semănător care poartă în
sacul său seminţele unei plante rare şi
o seamănă cu fiecare privire, cu fiecare gest, cu fiecare cuvânt în pământul
bun al inimilor însetate de dragostea
fără moarte.
Dormi în pace, tânăr frumos şi binecuvântat! Cei ce te iubesc au văzut
dincolo de toate zidurile pe care sufletul tău rar le-a ridicat spre a ocroti o
floare atât de rară, care poate că s-ar fi ofilit în aerul viciat al acestei
lumi.
