Duhurile rele

Cum se războiesc duhurile rele împotriva noastră?

Trebuie să ştii mai înainte de toate că, în războiul împotriva oamenilor, fiecare duh rău are rolul său. Fiecare păcat se săvârşeşte fie din cauza, fie din colaborarea noastră cu un anumit demon, şi fiecare patimă este susţinută de un anumit demon. Astfel, duhurile conducătoare sunt opt la număr, la fel ca patimile/păcatele mortale: lăcomia, desfrânarea, avariţia/zgârcenia, descurajarea/mâhnirea, mânia, lenea, slava deşartă şi mândria. Fiecare duh rău luptă împotriva noastră în felul său, în funcţie de patima pe care o susţine/întreţine. Totuşi toţi demonii lucrează împreună ca să ne scufunde în patimi cât mai adânc cu putinţă, şi ca să ne facă robi păcatului şi să ne despartă de Dumnezeu şi să ne ducă la moartea veşnică.

Duhurile rele luptă împotriva noastră în multe feluri. Care sunt acestea?

În primul rând prin gândurile noastre pătimaşe, prin care ne captivează mintea, întunecând-o şi forţân-o să consimtă la păcat.

În al doilea rând, prin patimile dinlăuntrul nostru, pe care le declanşează ca să ne stimuleze gândurile pătimaşe.

În al treilea rând, prin simţurile noastre trupeşti, auzul, pipăitul, gustul, mirosul şi, mai presus de toate, văzul. Prin acestea, ca prin nişte porţi, ele iau din suflet diferiţi stimuli externi, ca să ne stârnească patimile şi să ne împingă spre păcat.

În al patrulea rând, prin alţi oameni, prin care ele lucrează ca să ne persecute şi să ne facă rău şi să ne ademenească spre păcat.

In al cincilea rând, prin supărări, suferinţă şi boală.

Duhurile rele se războiesc cu noi în multe alte feluri, dar principale sunt acestea cinci. Oricum ar lupta cu noi, totuşi nu ne pot face niciun rău dacă am primit Sfintele Taine, Botezul şi Mirungerea, prin care am primit harul şi darurile Duhului Sfânt, dacă avem credinţă puternică în Dumnezeu şi dacă luptăm să ţinem poruncile Lui cu mult curaj, cu smerenie şi răbdare, cu rugăciune şi cu post, cu deasă Spovedanie şi deasă Împărtăşanie.

(Bătrânul Eustatie Golovansky)

Sursa: http://www.johnsanidopoulos.com/2014/10/the-war-against-evil-spirits.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+Mystagogy+%28MYSTAGOGY%29

Prochimenul Postului Mare - Să nu întorci Faţa Ta

„Mărturiseşte-te ca şi cum  acest ceas ar fi cel din urmă, ca şi cum ar  fi ultima oară aici pe pământ când  poţi aduce  pocăinţă pentru toată viaţa ta, înainte de a păşi în veşnicie şi a sta înaintea judecăţii lui Dumnezeu, ca şi cum ar fi ultima clipă când poţi să arunci din spate povara unei vieţi trăite în păcat şi nedreptate, pentru a intra liber în Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă am gândi aşa despre mărturisire, înainte de a ne înfăţişa la ea, ştiind – nu doar imaginându-ne, ci ştiind cu tărie – că putem în orice moment să murim, atunci nu ne-am mai pune atâtea întrebări deşarte; mărturisirea ne-ar fi necruţător de sinceră şi adevărată; ar fi directă; nu ne-am strădui să ocolim cuvintele ce ne umilesc, ne înjosesc; le-am pronunţa cu toată duritatea adevărului.”« Judecata nu va consta în faptul că El ne va judeca ; judecata va fi să-L vedem pe Cel pe Care noi L-am ucis prin păcatul nostru şi Care stă acum în faţa noastră cu toată dragostea Sa. Iată, pentru a preveni această groază trebuie să stăm  la fiecare mărturisire ca şi cum am fi în cel din urmă ceas, ultima clipă de nădejde înainte de a vedea aceasta. » (Mitropolitul Antonie, “Despre credinţă şi îndoială”, Editura Cathisma, Bucureşti, 2009)

„ ...sufletul, oricât de păcătos ar fi, fără tăgadă va primi ajutor; ajunge numai să nu se descurajeze(să cadă în grija de multe) şi cu bărbăţie să se lupte cu vrăjmaşii săi. Dacă el doreşte din toata inima să se izbăvească de demoni, Dumnezeu va înfăptui aceasta. Căci El nu doreşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă nelegiuitul de la calea lui cea rea şi să fie viu(vezi Iezechiel 33, 11). Întreaga taină a mântuirii  constă în dorinţa noastră puternică şi în hotărârea fermă de a ne mântui. Din partea lui Dumnezeu totul este înfăptuit şi ceea ce este necesar  pentru mântuirea noastră se va face. Chestiunea constă  doar într-un singur fapt: dacă noi săvârşim cele necesare mântuirii noastre. Căci Dumnezeu mântuieşte pe aceia care însetează după mântuire şi care se nevoiesc să o capete.”(Arhimandritul Serafim Alexiev - Izbăvirea de păcate)

Cum am reuşit să arunc totul la gunoi, să dispreţuiesc tot ceea ce este cu adevărat important, să uit de Dumnezeu şi de mântuire? Sunt fracţiuni de secundă în care cred că e extrem de simplu să mă întorc pe calea cea dreaptă şi să duc la bun sfarşit viaţa aceasta, dar imediat se spulberă speranţa, pentru că eu mi-am pierdut capacitatea de a spera şi nu ştiu cum să o recuperez. Am în suflet o tendinţă demonică de autodistrugere şi cu ea trăiesc în nemişcare. Nu pot să mai simt dulceaţa pocăinţei, am uitat bucuria mărturisirii şi a iertării păcatelor, nu mai sunt eu, ci un fel de monstru necunoscut şi imprevizibil. M-am refugiat în somn îndelungat, ca o anticipare a morţii pe care mi-o doresc ca izbăvire, falsă, desigur! Atâta lucru ştiu şi eu. Totul e amorţit în mine, nu mai am putere decât pentru a mă lamenta. Nu simt nici măcar milă de mine însămi. Letargie, cenuşă, moarte. Nimic mai străin de credinţă. Strigăt mut şi confuz, nu găsesc cuvinte să mă rog. Simt însă un teribil dispreţ de sine şi o groaznică credinţă că pentru mine nu mai e nici o cale de mântuire.

Edelweiss The Sound of Music

Remember