Cuviosul Iacob Singuraticul din Siria, prăznuit la 26 noiembrie

          

       Sfântul Iacob Pustnicul a fost ucenicul Sfântului Maron(14 februarie). El a dus viaţă pustnicească pe un munte, nu departe de cetatea Cirus din Siria. Sfântul a suferit răni cumplite, dar totdeauna a purtat lanţuri, a mâncat doar o dată în zi, după apusul soarelui  şi s-a rugat neîncetat. 

         După astfel de nevoinţe, el a atins desăvârşirea duhovnicească şi a primit de la Domnul putere asupra demonilor, darul vindecării şi chiar al învierii morţilor. Sfântul Iacob a adormit cu pace în Domnul.

Sfântul Clement, episopul Ohridei şi luminătorul bulgarilor

            

  

              Sfântul Clement, episcopul Ohridei, întocmai cu Apostolii, Naum, Sava, Goradz şi Anghelar erau slavi, discipoli ai Sfinţilor Chiril şt Metodie. La început, aceştia au vieţuit ca sihaştri în Moravia, unde Sfântul Goradz i-a urmat Sfântului Metodie ca episcop. El vorbea slavona, greaca şi latina fluent. Sfinţii  Clement, Naum, Angelar şi Sava erau preoţi.

            Luminătorii slavilor erau în opoziţie cu misionarii germani, care aveau sprijinul Papei şi patronajul prinţului Moraviei, Sviatopolk. Lupta dintre aceştia s-a axat pe problema slujirii în slavonă, pe Filioque şi pe postirea în zilele de duminică. Papa Ştefan al VI-lea înterzisese folosirea slavonei  în biserică.

            Susţinătorii ereziei celor trei limbi( care cereau folosirea a numai trei limbi în biserică: ebraica, greaca şi Latina), după ce au înlăturat limba strămoşească a popoarelor slavice, i-au adus pe discipolii Sfântului Metodie la judecată, inclusive pe Sfântul Clement. I-au supus apoi unor torturi cumplite, i-au târât prin spini şi i-au întemniţat vreme îndelungată, la fel cum făcuseră cu Sfântul Metodie, părintele lor duhovnicesc.

            În anul 886, unii dintre prizonieri au fost vânduţi şi au sfârşit ca sclavi pe piaţa din Veneţia. Ambasadorul împăratului bizantin Vasile Macedoneanul a mers la Veneţia, i-a răscumpărat pe sfinţi şi i-a adus la Constantinopol. Bătrânii mărturisitori au fost exilaţi. Nu se ştie unde a mers Sfântul Goradz, nici unde şi-a găsit refugiu Sfântul Sava. Naum şi Anghelar au mers în Bulgaria. În 907, Moravia s-a prăbuşit sub jugul maghiarilor, iar refugiaţii moravi au scăpat prin trecătorile prin care umblaseră şi sfinţii exilaţi de ei. Bulgarii i-au primit pe mărturisitorii slavi cu respect şi le-au cerut să le slujească în limba slavonă. Prinţul bulgar Boris căuta astfel de oameni ca ucenicii Sfântului Metodie, care lucrau pentru luminarea poporului său. Sfinţii au început imediat să studieze cărţi slavone adunate de nobilii bulgari.

            Sfântul Anghelar a murit curând, iar Sfântul Clement a primit însărcinarea să înveţe la Kutmichivitsa, o regiune din sud-vestul Macedoniei. În Biserica Răsăritului numai un om de valoare era ales să fie învăţător, un om recunoscut pentru viaţa lui pioasă şi dăruit cu harisma vorbirii, a predicării cuvântului lui Dumnezeu. Sfântul Clement fusese învăţător şi în Moravia, iar în Bulgaria a învăţat dreapta credinţă până în anul 893. El a organizat o şcoală la Curtea domnească, şcoală care a dobândit prestigiu pe vremea domniei lui  Simeon. În sud-vestul Macedoniei, Sfântul Clement a înfiinţat şcoli separate pentru copii şi adulţi.

            Sfântul îi instruia pe copii la scris şi citit; avea un număr uriaş de elevi. Cei aleşi pentru cler erau 3500 de bărbaţi. În anul 893, Sfântul Clement a devinit episcop de Dremvitsa, ori Velitsa şi Sfântul Naum i-a luat locul.

            Sfântul Clement a fost primul ierarh bulgar care a slujit, a predicat şi a scris în limba slavonă. El a pregătit sistematic oameni din rândul slavilor pentru a deveni clerici. Sfântul episcop a lucrat spre slava lui Dumnezeu până la bătrâneţe. Dar când i-au slăbit puterile şi nu a mai fost în stare să-şi îndeplinească responsabilităţile, el i-a cerut ţarului Simeon să-l lase să se retragă.

            Ţarul l-a rugat să nu părăsească serviciul la catedrală şi Sfântul a continuat să slujească. Apoi a mers la Ohrid, la o mănăstire pe care o ctitorise, unde a continuat opera de traducere a unor părţi importante din Penticostar.

Curând Sfântul s-a îmbolnăvit grav şi a plecat la Domnul în anul 916. Trupul sfântului a fost pus într-un sicriu pe care îl făcuse cu mâinile sale şi a fost îngropat în Mănăstirea Sf. Pantelimon din Ohrid.

            Sfântul Clement este considerat primul autor în limba slavonă. Nu numai că a continuat opera de traducere  a Sf. Chiril şi Metodie, dar a lăsat şi opera proprii, primele mostre de literatură duhovnicească slavonă. Multe dintre lecţiile şi predicile Sfântului Clement au fost aduse în Rusia, unde au fost citite şi copiate de creştinii ruşi cu evlavie.

           Sfântul Clement este prăznuit la 25 noiembrie şi la 27 iulie.

Sfântul mucenic Mihail, Prinţ de Tver(22 noiembrie)

          

Sfântul, drept-credinciosul prinţ Mihail de Tver s-a născut în anul 1272, după moartea tatălui său, Marele Prinţ Yaroslav Yaroslavich, unul din fraţii sfântului Prinţ Alexandru Nevski. În călătoria sa către Hoardă, Prinţul Yaroslav s-a îmbolnăvit şi a fost tuns monah cu numele Atanasie, apoi a murit. Mama lui Mihail, Xenia, şi-a crescut fiul într-o fierbinte dragoste de Dumnezeu. Mihail a fost educat şi a studiat sub îndrumarea Arhiepiscopului de Novgorod, probabil Clement. El a luat locul fratelui său mai mare, Sviatoslav, în Principatul Tver.

            În 1285, el a construit o biserica de piatră în cinstea Schimbării la Faţă a Mântuitorului, pe locul unei biserici de lemn cu hramul “Sf. Cosma şi Damian”. După moartea Marelui Prinţ Andrei Alexandrovich (+1305), Mihail a mers la Hoarda de Aur şi a primit garanţia Marelui Han ca successor de drept la tronul principatului. Dar Prinţul Yurii Danilovich al Moscovei nu a vrut să se supună acestei hotărâri, fiindcă dorea conducerea principatului pentru sine. El a mers deseori la Hoarda de Aur, condusă de noul Han Uzbek, care se convertise la mahomedanism şi se distingea prin cruzimea şi fanatismul lui. Prinţul Yurii a ştiut cum să câştige bunăvoinţa Hanului şi s-a căsătorit cu sora acestuia, Konchaka, devenind Mare Prinţ.

         

           Dar nici atunci nu a fost mulţumit, ci a început un război fratricid cu Tverul. În armata lui Yurii era un detaşament de tătari, trimis de Uzbek şi condus de Kavgadi. Dar bărbaţii din Tver, conduşi de sfântul Prinţ Mihail, l-au înfrânt pe Yurii la 22 decembrie 1317. Au fost luaţi mulţi prizonieri, inclusiv Kavgadi, pe care Sf. Mihail l-a eliberat, şi soţia Prinţului Moscovei, Konchaka, care a murit pe neaşteptate în Tver.

            Printul Yurii l-a acuzat pe Mihail înaintea Hanului că a otrăvit-o pe Konchaka. Hanul s-a mâniat, ameninţând să distrugă principatul Tverului şi toate posesiunile lui Mihail şi a cerut ca Prinţul să vină să-i dea socoteală. Nevrând să risipească sânge rusesc nevinovat, Prinţul Mihail s-a dus de bunăvoie la Marele Han, ştiind că aceasta înseamnă moarte pentru el. Şi-a luat bun rămas de la familia sa şi de la poporul său, apoi a primit binecuvântare pentru mucenicie de la duhovnicul său, Părintele Egumen Ioan.

            “Părinte, am fost foarte preocupat de pacea creştinilor, dar pentru păcatele mele, n-am putut să pun capăt războiului între fraţi. Acum dă-mi binecuvântare, ca prin vărsarea sângelui meu, ei să aibă puţină pace şi ca Domnul să-mi ierte păcatele.” 

            La Hoardă s-a ţinut un judeţ nedrept, găsindu-l pe sfânt vinovat de neascultare faţă de Han şi condamnându-l la moarte. L-au luat cu străji şi l-au pus între butuci. După obiceiul său, Sfântul Mihail citea continuu la Psaltire şi-I mulţumea lui Dumnezeu că i-a îngăduit să sufere pentru El. De vreme ce mâinile mucenicului erau prinse în butuci, un băiat statea dinaintea lui şi întorcea foile Psaltirii. Sfântul a fost ţinut aşa pentru multă vreme, îndurând bătăi şi batjocură. Îi ziceau în bătaie de joc să fugă, dar sfântul răspundea cu îndrăzneală: “În toată viaţa mea niciodată n-am fugit dinaintea vrăjmaşului. Dacă mă salvez pe mine şi poporul meu rămâne în primejdie, ce fel de slavă este aceasta? Nu, să se facă voia Domnului.”

            Prin mila Domnului, el n-a fost lipsit de mângâiere duhovnicească: preoţi ortodacşi îl grijeau, egumenii Alexandru şi Marcu. În fiecare săptămână se spovedea şi se împărtăşea, primind creştineasca pregătire de moarte. Instigaţi de Prinţul Yurii şi de Kavgadi, care căutau să se răzbune pentru înfrângerea suferită, asasini plătiţi au năvălit în tabăra unde era ţinut prizonier Mihail. Ei l-au bătut cumplit pe mucenic şi l-au lovit cu picioarele, iar la urmă unul din ei l-a înjunghiat cu un cuţit.

            Trupul gol al mucenicului a fost expus spre profanare, apoi l-au acoperit cu o haină şi l-au pus pe o scândură legată de un car. In timpul nopţii, două străji au fost trimise să păzească Truplui, dar s-au întors înfricoşate. Dimineaţa, trupul mucenicului nu a mai fost găsit pe scândură.

            În timpul nopţii ce trecuse mulţi creştini şi chiar tătari văzuseră doi nori strălucitori deasupra locului unde zăcea trupul mucenicului. Deşi prin stepă cureierau multe sălbăticiuni, nici una nu s-a atins de trupul său. Dimineaţa următoare toţi strigau: “Prinţul Mihail este un sfânt şi a fost ucis pe nedrept.” De la Hoardă, trupul prinţului a fost transportat la Moscova, fiind îngropat în biserica de lemn a Mântuitorului din Kremlin.

            După numai un an, în 1318, poporul Tverului a aflat despre soarta prinţului lor. La dorinţa soţiei lui, drept-credincioasa Prinţesă Ana de Kashin, şi la cererea poporului, sfintele moaşte ale Prinţului Mihail au fost mutate în oraşul său natal, la 6 septembrie 1320, fiind puse în biserica pe care Sfântul o ridicase în cinstea Schimbării la Faţă a Mântuitorului. Venerarea Sf. Mihail a început acolo imediat după aducerea sfintelor moaşte la Tver, iar canonizarea lui de către Biserică s-a înfăptuit în anul 1549.

            Pe 24 noiembrie 1632, moaştele Sf. Mihail au fost dezvelite spre venerare. Sfântul a ajutat de multe ori poporul rus. În 1606, polonii şi lituanienii care asediau Tverul au văzut un călăreţ minunat pe un cal alb, ieşind din cetate cu spada în mână şi punându-i pe fugă. Când au văzut o icoană a Sf. Prinţ Mihail, faţă de arhiepiscopul Teoctist al Tverului au jurat că acesta fusese călăreţul minunat.