Cuviosul
Chiriac s-a născut în Corint, fiul preotului Ioan şi al soţiei lui, Maria.
Episcopul Petre al Corintului, care le era rudă, văzând pe Chiriac un copil
liniştit şi sensibil, l-a făcut citeţ. Repetatele citiri din Sf. Scriptură au
deşteptat în sufletul lui dragostea pentru Domnul şi dorinţa de a duce o viaţă
sfântă.
Odată,
când tânărul n-avea încă 18 ani, a fost adânc impresionat de cuvânt al
Domnului spus în biserică: “Dacă vrea
cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze
Mie”(Mt. 16, 24). Chiriac a crezut că aceste cuvinte i se adresează lui, aşa că
s-a dus direct în port, s-a urcat într-o corabie şi a mers la Ierusalim.
După
ce a văzut Sfintele Locuri, Chiriac a locuit câteva luni într-o mănăstire nu
departe de Sion, sub ascultarea egumenului, Avva Estorghie. Cu binecuvântarea
lui, Chiriac a plecat la Mănăstirea Sfântului Eftimie cel Mare din pustiu. Sfântul
Eftimie(20 ianuarie), descoperind în tânărul acesta mari daruri de la Dumnezeu,
l-a tuns monah şi l-a dat sub ascultarea Sfântului Gherasim(4 martie), care
sihăstrea în Valea Iordanului, în mănăstirea Sfântului Teoctist.
Sfântul
Gherasim, văzând tinereţea lui Chiriac, i-a poruncit să trăiască în obşte cu
fraţii. Tânărul monah şi-a împlinit cu uşurinţă ascultările mănăstireşti; se
ruga cu râvnă, dormea puţin, mânca la două zile o dată, hrănindu-se cu pâine şi
apă.
În
vremea Postului Mare, Sf. Gherasim avea obiceiul să se ducă în pustia Ruva, întorcându-se în mănăstire abia la Duminica Floriilor. Văzând Avva înfrânarea lui Chiriac, l-a luat cu el.
Într-o tăcere deplină, cei doi pustnici şi-au dublat nevoinţele. În fiecare
Duminică, Sfântul Gherasim îl împărtăşea pe ucenicul său cu Sfintele Taine.
După
moartea Sfântului Gherasim, fiind de
numai 27 de ani, Chiriac s-a întors în mănăstirea Sf. Eftimie, dar acesta n-a
mai trăit mult. Sfântul Chiriac a cerut o chilie solitară şi acolo şi-a
continuat nevoinţele în tăcere, comunicând numai cu monahul Toma. Dar curând
Toma a fost trimis la Alexandria, unde a fost hirotonit episcop, iar Sfântul
Chiriac a petrecut 10 ani în deplină tăcere. La 37 de ani a fost hirotonit
diacon.
Când
a apărut o schismă între mănăstirea Sf. Eftimie şi mănăstirea Sf. Teoctist, Sf.
Chiriac s-a retras la mănăstirea Souka a Sf. Hariton(28 septembrie). Aici
primeau orice monah numai ca novice, deci aşa a fost primit şi Sfântul Chiriac,
care s-a supus smerit ascultărilor mănăstireşti. După mai mulţi ani, el a fost
hirotonit preot şi ales canonarh, ascultare pe care a îndeplinit-o 18 ani.
Sfântul Chiriac a petrecut 30 de ani în mănăstirea Sf. Hariton.
Postirea
aspră şi desăvârşita nerăutate îl distingeau printre asceţii Lavrei. În chilia
sa, în fiecare noapte, el citea la Psaltire, întrerupând citirea numai pentru a
merge la slujba de noapte. Ascetul dormea foarte puţin. La 70 de ani, s-a
retras în pustia Natoufa, împreună cu ucenicul său Ioan.
În
pustie, sihaştrii se hrăneau cu ierburi amare, care prin rugăciunile Sfântului
Chiriac se făceau bune. După cinci ani, nişte locuitori au aflat despre ei şi
l-au adus pe fiul lor îndrăcit, iar Sf. Chiriac l-a vindecat. De atunci
înainte, mulţi oameni au început să vină cu necazurile lor, dar el căuta
singurătatea, aşa că a fugit la Ruva, unde a mai vieţuit cinci ani. Dar şi aici
l-au aflat bolnavii şi demonizaţii, iar Sfântul i-a vindecat cu semnul Sfintei
Cruci şi cu ulei sfinţit.
La
80 de ani, Sf. Chiriac a plecat în pustia Sousakim, unde erau două izvoare.
Potrivit tradiţiei, Proorocul David a adus în atenţie pustia aceasta: “Tu ai
secat râurile Itanului”(Ps. 73/74, 15). După 7 ani, fraţii de la mănăstirea Souka
l-au căutat pentru ajutor duhovnicesc, într-o vreme de foame şi boală, pe care
a îngăduit-o Dumnezeu. Ei l-au rugat să se întoarcă la mănăstire, iar Sfântul
s-a sălăşluit în peştera Sf. Hariton.
Sfântul
Chiriac a dat mult ajutor Bisericii în lupta cu erezia origenistă; cu
rugăciunea şi cuvântul, i-a adus pe rătăciţi înapoi la adevăr şi i-a întărit în
Ortodoxie. Chiril, autorul “Vieţii Sfântului Chiriac”, călugăr din Lavra Sf.
Eftimie, a fost martor când Sfântul
a prezis moartea conducătorilor
ereticilor, Nonos şi Leontius, şi încetarea răspândirii ereziei.
Preasfânta
Născătoare de Dumnezeu i-a poruncit Sfântului Chiriac să păstreze curăţia
credinţei; apărându-i în vis însoţită de Sf. Ev. Ioan şi de Sf. Ioan
Botezătorul, Preacurata nu a intrat în chilia unui monah pentru că avea o carte
eretică a lui Nestorie. “În chilia ta este duşmanul meu”(Arătarea Maicii
Domnului este prăznuită pe 8 iunie).
La 99 de ani, Sf. Chiriac s-a dus iar
la Susakim, locuind acolo cu Ioan, ucenicul său. În pustie, in leu uriaş îl apăra
pe sfânt de tâlhari şi mânca din mâinile lui. Odată, în fierbinţeala verii,
toată apa dintr-o crăpătură a stâncii a secat, iar sihaştrii au rămas fără o
picătură de apă. La rugăciunile Sfântului Chiriac, a căzut ploaie şi a umplut
iar bazinul.
În ultimii doi ani de viaţă, Sfântul
Chiriac s-a întors la mănăstire, sălşluindu-se tot în peştera Sf. Hariton. Până
la sfârşit, Bătrânul şi-a păstrat curajul şi s-a rugat cu râvnă, ori se ruga,
ori lucra, n-a trândăvit niciodată. Înaintre de moarte, el a chemat obştea şi i-a
binecuvântat pe toţi; apoi cu pace a adormit în Domnul, trăind 109 ani.
Venerable
Cyriacus the Hermit of Palestine-
Commemorated on September 29
Saint
Cyriacus was born at Corinth
to the priest John and his wife Eudokia. Bishop Peter of Corinth, who was a
relative, seeing that Cyriacus was growing up as a quiet and sensible child,
made him a reader in church. Constant reading of the Holy Scriptures awakened in
him a love for the Lord and a yearning for a pure and saintly life.
