sâmbătă, 21 martie 2015

Duminica Sfântului Ioan al Scării





                   În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
            Postul este timp pentru pocăinţă, un timp în care inima noastră de piatră trebuie preschimbată de Dumnezeu într-o inimă de carne, din nesimţitoare trebuie să devină sensibilă, din rece şi dură, caldă şi deschisă către ceilalţi şi către Dumnezeu Însuşi, într-adevăr.
            Postul este timp al înnoirii, când, ca primăvara, totul devine nou; când viaţa noastră, care intrase într-o zonă de crepuscul, devine vie cu toată intensitatea pe care Dumnezeu ne-o poate transmite nouă, oamenilor, făcându-ne părtaşi ai Sfântului Său Duh, prin Sfintele Taine şi prin darul direct al lui Dumnezeu, de natură divină. Este un timp al reconcilierii, iar reconcilierea este bucurie: este bucuria lui Dumnezeu şi  este bucuria ta: este un nou început.
            Astăzi este ziua Sfântului Ioan al Scării şi vreau să vă citesc câteva fraze ale sale, care sunt relevante pentru perioada de timp în care ne aflăm: “Pocăinţa, aceasta este întoarcerea noastră la Dumnezeu, este înnoirea Botezului nostru; este efortul nostru de a reînnoi legământul nostru cu Dumnezeu, făgăduinţa noastră de a ne schimba viaţa. Este un timp în care putem dobândi smerenie, care înseamnă pace.; pace cu Dumnezeu, pace cu noi înşine, pace cu întreaga lume creată. Pocăinţa se naşte din nădejde şi respingerea din disperare. Iar unul care se pocăieşte este unul care merită pedeapsă şi totuşi pleacă de la tribunal fără a fi ruşinat, pentru că pocăinţa este pacea noastră cu Dumnezeu. Şi se dobândeşte printr-o viaţă vrednică, străină de păcatele pe care le-am săvârşit în trecut. Pocăinţa este curăţirea conştiintei noastre. Pocăinţa înseamnă îndepărtarea oricărei dureri şi a tristeţii.”
            Şi dacă ne întrebăm pe noi înşine cum putem dobândi aceasta, cum putem să-I răspundem lui Dumnezeu Care ne primeşte aşa cum tatăl îşi primeşte fiul rătăcitor, un Dumnezeu Care ne-a aşteptat cu dor, Care, deşi respins, nu ne-a părăsit – cum putem noi să-I răspundem? Iată un scurt cuvânt despre rugăciune:
            “Nu folosiţi în rugăciune false vorbe înţelepte; pentru că este deseori  simpla şi nesofisticata şoaptă a copiilor cea care Îl bucură pe Tatăl nostru ceresc. Nu încerca să spui multe când vorbeşti cu Dumnezeu, fiindcă altfel mintea ta,  în căutarea cuvintelor, se va pierde în ele. Un singur cuvânt rostit de fariseu a adus mila dumnezeiască asupra lui; un singur cuvânt plin de credinţă l-a salvat pe tâlharul de pe cruce. Folosirea multor cuvinte în rugăciune ne risipeşte mintea şi o umple cu imagini. Un singur cuvânt spus lui Dumnezeu adună mintea în prezemţa Sa. Şi dacă un cuvânt în rugăciunea ta te mişcă adânc, dacă îl simţi profund, - rămâi în el, rămâi în el, fiindcă în asemenea momente Îngerul nostru păzitor se roagă cu noi, fiindcă suntem cinstiţi cu noi înşine şi cu Dumnezeu.”
            Să ne amintim  ce spune Sfântul Ioan al Scării, chiar dacă uitaţi scurtele comentarii (pe care le-am introdus ca să fac textul său mai uşor de înţeles). Să ne amintim cuvintele sale pentru că el a fost un om care ştia ce înseamnă să recurgi la Dumnezeu, să fii bucuria lui Dumnezeu şi să te bucuri cu El. Ne este oferit acum, într-o vreme când înaintăm  către zilele Patimilor, ne este oferit ca un exemplu de ce  poate face harul divin ca să transforme un om simplu, obişnuit, într-o lumină a lumii.
            Să învăţăm de la el, să-i urmăm exemplul, să ne bucurăm în ceea ce Dumnezeu poate face cu puterea Sa într-o fiinţă omenească, şi cu încredere, cu credinţă, cu o bucurie exaltată şi totuşi senină, să urmăm sfatul, să ascultăm la Dumnezeu cum ne roagă să găsim un mod de viaţă şi spunându-ne că împreună cu El, în El, vom fi vii, pentru că El este  Adevărul, dar şi Calea şi Viata veşnică. Amin.
Mitropolitul Antonie de Suroj, 9 aprilie 1989

            SAINT JOHN OF THE LADDER
            In the Name of the Father, the Son and the Holy Ghost.
            Lent is a time of repentance, a time when our heart of stone must be made by the power of God into a heart of flesh, from insensitive to become perceptive, from cold and hard to become warm and open to others, and indeed, to God Himself.
            Lent is a time of renewal when like spring, everything become new again; when our life that had gone into a twilight becomes alive with all the intensity which God can communicate to us, humans, by making us partakers of His Holy Spirit, by making us partakers, through the Holy Sacraments and the direct gift of God, of the Divine nature. It is a time of reconciliation, and reconciliation is a joy: it is God's joy, and it is our joy; it's a new beginning.
            Today is the day of Saint John of the Ladder, and I want to read to you a few phrases of his which are relevant to the particular time of the year in which we live:
            “Repentance, that is our return to God is renewal of our baptism; it is our effort to renew our covenant with God, our promise to change our life. It is at time when we can acquire humility, that is peace; peace with God, peace with ourselves, peace with all the created world. Repentance is born of hope and rejection of despair. And one who repents, is one who deserves condemnation — and yet, goes away from the tribunal without shame, because repentance is our peace with God. And this is achieved through a worthy life, alien to the sins we committed in the past. Repentance is cleansing of our conscience. Repentance implies (to be?) ready carrying of all sadness and pain.”
Read more: