Prăznuirea Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Socola

          Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu  care a izvorât lacrimi s-a aflat în biserica Academiei Teologice la Mănăstirea Socola din Iaşi.

            După Sfânta Liturghie săvârşită pe 1 februarie 1854, au fost observate lacrimi pe icoană. Episcopul Filaret Scriban, rectorul Seminarului, a luat icoana din rama ei ca să o examineze. După ce a şters lacrimile cu o pânză curată, a aşezat-o la loc şi a cerut tuturor să plece din biserică, apoi a încuiat uşile.  Când s-a întors la biserică pentru Vecernie cu studenţii şi profesorii, lacrimi curgeau din icoană din nou. În scxurt timp, vestea despre acest miracol s-a răspândit în toată ţara şi pelerinii au alergat din toate părţile să se închine Sfintei Icoane.

            Ştirea despre Icoana de la Socola a ajuns şi în Rusia, iar unii credeau că icoana pomenită de Tolstoi în “Război şi pace” ar putea să se refere la această icoană. Lacrimi continuau să izvorască din Sfânta Icoană în fiecare zi, sau la două, trei ori patru zile câteodată. Mulţi oameni au fost martori ai minunii, sau au văzut urmele de lacrimi pe faţa icoanei şi erau convinşi că este o minune adevărată.

            În timpul Războiului Crimeii (1854-1856), ofiţerul comandant al armatei austriece a auzit despre Icoana de la Socola şi a trimis un colonel să investigheze. Colonelul, spre mirarea sa, a văzut Icoana plângând.

            După cinci ani de la această minune, Episcopul Melchisedec al Romanului, unul dintre primii martori ai minunii, îşi amintea cum făcuse speculaţii despre cauza acestor lacrimi minunate.  El ştia că astfel de icoane apăreau în unele vremuri  şi locuri înainte ca unele evenimente dramatice să se petreacă; ele preziceau catastrofe pentru Biserică şi pentru ţară.

            Observaţia episcopului s-a dovedit corectă. Soldaţii austrieci au ocupat Moldova în timpul Războiului Crimeii, provocând mari daune locuitorilor. Mănăstirea Socola, centru de viaţă spirituală  pentru o sută de ani, a fost desfiinţată, iar călugării s-au răspândit. Icoana Maicii Domnului a fost mutată.

            După construirea Catedralei Mitropolitane din Iaşi, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Socola a fost aşezată vizavi de moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

Este vanitatea mai puternică în noi decât foamea de Dumnezeu?

         “Astăzi ne confruntăm cu o nouă parabolă, o nouă poveste din viaţa lui Hristos: povestea lui Zaheu. Si această poveste ni se adresează direct, iar întrebarea care ni se pune este: Ce conteză mai mult pentru fiecare dintre noi? Buna părere a celor de lângă noi, ca oamenii să nu te ia în râs, să nu râdă de tine fiindcă tu cauţi să Îl vezi pe Dumnezeu, să Îl întâlneşti? Sau nevoia, chemarea lăuntrică de a descoperi  ceea ce te poate aduce faţă în faţă cu Hristos? Este vanitatea mai puternică în noi decât foamea de Dumnezeu? Şi Sfântul Ioan al Scării  spune clar că vanitatea(slava deşartă) este urâciune înaintea lui Dumnezeu şi laşitate înaintea oamenilor. Care este atitudinea noastră: suntem noi gata să renunţăm la toate ca să-L întâlnim pe Dumnezeu, sau nu? Şi nu atât oamenii ne împiedică, oamenii nu râd de noi, ei sunt total indiferenţi; dar asta nu înseamnă că noi, asemenea cerşetorilor, nu ne întoarcem către ei, aşteptând aprobarea lor; şi ca să primim această aprobare, renunţăm la căutare, la singurul lucru care ne poate vindeca şi dărui o viaţă nouă.  De asemenea, vom găsi în noi voci conflictuale, spunând: “Nu te pune într-o situaţie ridicolă! Nu ieşi în evidenţă printr-o căutare care nu este necesară; ai tot ce îţi trebuie… Zaheu era bogat, Zaheu era cunoscut ca cetăţean onorabil – aşa şi noi! Avem atât de multe, suntem respectaţi – o să o luam pe o cale care ne va face ”gunoiul pământului”, cum spune Sfântul Apostol Pavel, să ne înjosim? Aceasta este întrebarea pe care ne-o pune astăzi povestea lui Zaheu: sunt vanitatea, care înseamnă cautarea lucrurilor vane, goale, şi frica de opinia oamenilor cele ce vor prevala, sau foamea pe care fiecare  dintre noi o are, uneori, de întâlnirea cu Dumnezeul cel Viu?”

           Mitropolitul Antonie Bloom