Un singur neam n-a venit de nicăieri

Toate popoarele din jurul nostru au venit de undeva şi s-au aşezat pe pământul pe care trăiesc. Istoria ne dă date precise despre venirea bulgarilor, turcilor, maghiarilor etc. Un singur neam n-a venit de nicăieri. Acela suntem noi. Ne-am născut din negura vremii pe acest pământ odată cu stejarii şi cu brazii. De el suntem legaţi nu numai prin pâinea şi existenţa care ne-o dă muncindu-l din greu, dar şi prin toate oasele strămoşilor care dorm în ţărâna lui. Toţi părinţii noştri sunt aici. Toate amintirile noastre, toată gloria noastră

războinică, întreaga noastră istorie aici, în acest pământ stă îngropată. Aici e Sarmisegetuza cu ţărâna regelui Decebal, cel nemuritor,pentru că cine ştie să moară ca Decebal, nu moare niciodată.

Corneliu Zelea Codreanu

All the peoples around us came from another place and settled on the land where they live now. History gives us precise dates about the settle of the Bulgarians, the Turks, the Maghiars, etc. A single people didn’t come from anywhere else. This people are the Romanians. We’ve born in the distant past on this land, together with the fur trees and the oaks. We are related to our land not only by our bread  and our lives received from it after hard work, but by the bones of our ancestors who are sleeping under the ground. All our parents are here. All our memories, our glory in wars, all our history are burried here.  Sarmisegetusa is here, with the dust of king Decebal, the immortal, for he who knows to die like Decebal, never dies.

Corneliu Zelea Codreanu

Predică la Duminica Sfântului Grigorie Palama

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

          De ce postim? De ce facem sacrificii? De ce stăm la slujbe îndelungate? Acelora dintre noi care au început să se îndoiască şi să şovăie după numai două săptămâni de Post, Biserica le aduce azi un răspuns. Acest răspuns este în persoana Sfântului Grigorie Palama, arhiepiscopul Salonicului din veacul al XIV-lea, căruia îi este dedicată această duminică.

          Pentru mulţi dintre voi Salonicul este foarte departe. Nu şi pentru mine, fiindcă în urmă cu douăzeci şi cinci de ani am trăit şi am lucrat acolo. În privinţa Sfântului Grigorie Palama, am observat două lucruri.  În primul rând, am observat cum praznicul Sfântului Grigorie este încă sărbătorit azi, cu sfintele sale moaşte purtate în procesiune prin oraş, escortate de marinari şi poliţişti. Ne putem întreba  de ce aceste rămăşiţe pământeşti sunt încă ţinute la mare cinste.

          În al doilea rând, am fost să vizitez un loc sus pe deal, în spatele oraşului Kavalla, lângă Salonic. Acolo se poate încă vedea o peşteră săpată în stâncă – acesta a fost casa Sfântului Grigorie înainte de a fi consacrat arhiepiscop. În peşteră a petrecut el ani îndelungaţi postind şi rugându-se, neţinând seamă de trup, ci îngrijindu-se de curăţia inimii şi a minţii sale. Aşa a primit darurile Duhului Sfânt, a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu.

          În timp ce Sfântul Grigorie trăia în postire şi rugăciune deplină, trăia şi un filosof grec, un helenist numit Valaam. El susţinea că, raţional, nu poţi să-L cunoşti pe Dumnezeu; într-adevăr, Dumnezeu era incognoscibil şi inaccesibil minţii omeneşti. Auzind şi apoi studiind filisofia lui Valaam, Sfântul Grigorie a recunoscut în aşa-zisa logică a lui Valaam o blasfemie, o erezie. El şi-a dat seama că lui Valaam îi lipseşte curăţia inimii şi de aceea mintea şi logica lui era logica celor fără de Dumnezeu, ce se încred numai în puterea minţii lor şi în imaginaţie, care sunt ale creaţiei, nu ale Creatorului.

          Fiindcă dacă Valaam ar fi avut dreptate, atunci toată lucrarea lui Hristos pentru noi, de la conceperea şi Naşterea Sa ca om, circumcizia lui, Aducerea lui la Templu, Botezul, Răstignirea, Înviera şi Înălţarea Lui la ceruri, până la trimiterea Duhului Sfânt la Pogorâre, ar fi inutile. Spre deosebire de Valaam, Sfântul Grigorie spune că, de când Hristos a devenit om şi  parte a creaţiei, El a făcut natura umană potenţial sfântă – ca natura Sa umană. Trimiţând Duhul Sfânt la noi, El ne-a dat acces deplin la sfinţenie. La fel cum soarele ne este cunoscut prin energiile lui de căldură şi lumină, Dumnezeu poate fi cunoscut de noi prin  energiile necreate ale Duhului Sfânt.

          Dacă respingem învăţătura Sfântului Grigorie, respingem toată lucrarea lui Hristos, precum şi venirea Sfântului Duh. Filosofia lui Valaam ar însemna că noi nu-L putem cunoaşte pe Dumnezeu, că nu este nici un scop în postire şi rugăciune. De fapt, filosofia lui Valaam a fost o negare a lui Dumnezeu şi piatra fundamentală a ateismului şi necredinţei ultimului secol, cu toate masacrele şi genocidele, cu milioanele lor de victime. Într-adevăr, filosofia lui Valaam este baza tuturor acelor idei recente care susţin că nu este Dumnezeu, că omul este singur în Univers, pentru că nu este nimic mai măreţ ca omul – că acesta s-a creat în chip magic pe sine într-un Univers gol şi lipsit de Dumnezeu.

          Sfântul Grigorie afirma exact contrariul învăţăturii lui Valaam. El susţinea că omul poartă în sine două tendinţe, una către bine, cealaltă către rău. Totuşi, tendiţa spre bine poate fi dezvoltată în om prin dobândirea harului Duhului Sfânt, energia divină trimisă nouă de Dumnezeu, accesibilă dacă inimile şi minţile noastre sunt îndeajuns de pure încât să primească acest har. Dar acest har care ne luminează poate veni la noi numai dacă ne pocăim, dacă postim şi ne rugăm cu lacrimi, şi dacă acceptăm sacrificiul de sine.

          Este vital să înţelegem că gândurile Sfântului Grigorie, exprimate în detaliu în scrierile sale, nu sunt simple gânduri, o altă filosofie ca a lui Valaam, ci ele se bazează pe experienţă, sunt de inspiraţie divină. El nu a vorbit despre o idee, ci despre o realitate pe care a experiat-o ca ascet în peştera pe care încă o putem vizita. Şi adevărul este că moaştele făcătoare de minuni ale Sfântului Grigorie trec în procesiune prin Salonic astăzi,  nu oasele prăfuite  şi lipsite de har ale lui Valaam.

          Aceasta este realitatea Bisericii, acesta este harul energiilor lui Dumnezeu, aceasta este sfinţenia, experierea şi cunoaşterea lui Dumnezeu, nu imaginaţie, nu rodul fanteziei şi al studiului minţii, ci realitatea lui Dumnezeu  cunoscut şi experiat de acei cu inima şi mintea curată. Pentru că, aşa cum este scris “Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Şi tocmai acesta este scopul fiecărui creştin adevărat.

          Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Amin.

Sursa: http://orthodoxengland.org.uk/sermstgr.htm

Duminica Sfântului Grigorie Palama

Într-unul din psalmi putem citi aceste cuvinte” “Cei ce au semănat cu lacrimi, cu bucurie vor secera”... Dacă pe parcursul săptămânii am văzut tot ceea ce este urât şi nedemn în noi, oglindit în parabole, dacă am stat înaintea propriei conştiinţe şi a lui Dumnezeu, atunci cu adevărat am semănat cu lacrimi mântuirea noastră. Dar încă mai este timp, deoarece şi atunci când începe culesul, Dumnezeu ne dă un răgaz; pe măsură ce înaintăm pe calea Împărăţiei, către ziua Învierii, încă mai putem, în orice moment, pe fundalul mântuirii, să ne întoarcem spre Dumnezeu şi să spunem: “Nu, Doamne! Poate că sunt ca lucrătorul din ceasul al unsprezecelea, dar primeşte-mă aşa cum ai promis!..”

          Săptămâna trecută am prăznuit Duminica Ortodoxiei, ziua în care Biserica a proclamat că este drept şi legitim să pictăm icoane ale lui Hristos; nu a fost o declaraţie despre artă, a fost o proclamaţie profund teologică a Întrupării. Vechiul Testament ne spune că Dumnezeu nu poate fi reprezentat prin nicio imagine pentru că El este desăvârşit mister; nu are nici nume, în afara tainicului nume pe care doar  Marele Preot îl ştie. Dar în Noul Testament am învăţat şi ştim din experienţă că  Dumnezeu S-a făcut om, că plinătatea dumnezeirii sălăşluieşte etern în trup; aşadar, Dumnezeu are un nume omenesc: Iisus, Care  are o faţă omenească şi poate fi reprezentat în icoane. O icoană este, deci, o mărturisire a certitudinii noastre că Dumnezeu a devenit om; Iar El a devenit om ca să împlinească deplina, tragica şi slăvita  Lui solidaritate cu noi, ca să fie unul dintre noi pentru ca noi să putem deveni fii ai lui Dumnezeu. El S-a făcut om pentru ca noi să devenim dumnezei(după har), precum ne spune Sfânta Scriptură. Şi aşa am putut săptămâna trecută deja să ne bucurăm; de aceea, cu o săptămână în urmă, când ne pregăteam să întâmpinăm acest miracol, această minune a Întrupării,   încetişor, aproape neauzit, Biserica interpreta canonul Paştelui: Hristos a înviat din morţi! – fiindcă nu este o promisiune pentru viitor, ci este o certitudine a prezentului, deschis nouă ca o uşă ca să intre Hristos, Uşa, aşa cum se numeşte pe Sine, către viaţa veşnică.

          Iar astăzi ne amintim de numele Sfâtului Grigorie Palama, unul dintre marii sfinţi ai Ortodoxiei, care împotriva ereziei şi a îndoielii, a mărturisit, din interiorul experienţei asceţilor şi tuturor dreptcredincioşilor, adevărul că slava lui Dumnezeu nu este un dar creat, ci este Dumnezeu Însuşi, comunicându-Se nouă pe Sine, astfel încât noi să fim pătrunşi de prezenţa Sa, ca noi, treptat, primindu-L, să ne deschidem Lui, să devenim transparenţi sau cel puţin translucizi la lumina Lui, ca noi să devenim mereu mai mult păraşi ai naturii divine.

          Aceasta nu este o simplă promisiune, ci o certitudine pe care o avem pentru că aceasta li s-a întâmplat miilor de femei şi bărbaţi pe care noi îi venerăm ca sfinţi ai lui Dumnezeu; ei au devenit părtaşi ai naturii dumnezeieşti, ei sunt pentru noi o revelaţie şi o cvertitudine a ceea ce suntem chemaţi să devenim.

          Şi azi încă un pas ne aduce bucuria şi slava Paştelui; peste o săptămână vom cânta Sfânta Cruce – Crucea care era spaimă pentru criminali şi a devenit acum un semn al triumfului şi al mântuirii, fiindcă este pentru noi semnul că dragostea lui Dimnezeu nu are limite, nu are măsură, este pe atât de adâncă pe cât este şi Dumnezeu, atotcuprinzătoare pe cât şi Dumnezeu este atotcuprinzător şi, într-adevăr, în mod tragic triumfătoare, pe cât şi Dumnezeu este în acelaşi timp tragic şi triumfător, cutremurător şi strălucitor cu lumina liniştită, veselă pe care o cântăm la Vecernie.

          Haideţi să ne pregătim să întâmpinăm acest eveniment, viziunea crucii, să-l contemplăm şi să vedem în el semnul dragostei dumnezeieşti, onouă certitudine a posibilei noastre salvări; şi când corul va cânta, de această dată mai tare, canonul Învierii, să ne dăm seama că, pas cu pas, Dumnezeu ne duce la o victorie pe care El  a cucerit-o şi pe care vrea să o împartă cu noi.

          Şi apoi vom merge înainte; îi vom asculta pe sfinţii care ne învaţţii care ne învaţă cum să primim harul lui Dumnezeu, cum să devenim vrednici de El; şi încă un pas – şi vom vedea triumful lui Dumnezeu în Sfânta Maria Egipteanca şi vom ajunge la pragul Săptămânii Mari.

          Dar să ne amintim că suntem acum într-un timp al înnoirii, un timp în care triumful lui Dumnezeu ni s-a revelat, că suntem chemaţi să răspundem cu recunoştinţă, o recunoştinţă care ne va face oameni noi – şi de asemenea, cu bucurie! O bucurie plină de lacrimi ca răspuns la dragostea lui Dumnezeu, o bucurie care este un răspuns responsabil la dragostea divină. Amin!

Mitropolitul Antonie de Suroj

http://masarchive.org/Sites/texts/1990-03-11-1-E-E-S-EM03-049SaintGregoryPalamas.html