"slujbele Bisericii sunt lungi și grele. Pentru Utrenie și Liturghie
trebuie să stai la Biserică toată dimineața: de pe la 8 până la 12 și
ceva.
Dacă Vecernia are Litie și apoi e unită cu Utrenia, seara, ca priveghere, durează iarăși 4 ore.
Câte patru oare de slujbă înseamnă 4 ore de stat în picioare, patru ore pline de cântare și de închinăciuni.
Înseamnă să mănânci de cu seară în mod echilibrat, ca să nu ai nevoie de
dus la veceu, dar, în același timp, să te epuizezi adâncindu-te în
rugăciune și răbdare.
Patru ore de disciplinare a sufletului și a trupului înseamnă a veni la
Biserică și a încerca să te rogi lui Dumnezeu pentru tine și pentru
întreaga creație.
Iar dacă, după atâta rugăciune și citire, ar urma și predică
substanțială, de vreo oră și ceva, atunci am pleca acasă după 5-6 ore ca
ființe întraripate, care am postit și ne-am rugat, care ne-am golit de
lucruri rele și am aflat voia lui Dumnezeu pentru noi.
Însă unii pot veni și pentru mai puține ore și minute la Biserică,
dacă nu pot integral, dar să vină cu tot sufletul. Pentru că Dumnezeu se
uită la gândul profund al omului, la motivul pentru care vine să se
roage. Lucru pe care ni l-a spus Domnul, mai înainte de post, când ne-a
vorbit despre rugăciunea vameșului.
Iar cântările de peste săptămână, din Triod, amintesc adesea de vameș și
de răspunsul nostru la judecata Domnului, îi cinstesc pe cei care au
răbdat toate pentru Domnul și ne amintesc, continuu, că postul și
rugăciunea, închinările și metaniile noastre, toată curăția noastră
sufletească și trupească
nu sunt un scop în sine…ci o pregătire pentru primirea Lui, pentru vederea Învierii Lui în noi înșine…
Căci postul nostru trebuie să fie plin de iubire și de fapte bune.
Atâta timp cât trebuie să ne ungem sufletul „cu untdelemnul facerii de
bine”. Iar dacă postul nostru este o apă de curățire, înfrânarea noastră
de la păcate este un foc care arde „zburdările patimilor”, stingând
„văpaia cea nestinsă” a patimilor cu izvoare de lacrimi.
Pentru că toate faptele noastre bune, iubiții mei, sunt pentru a
atrage harul lui Dumnezeu în noi înșine și în cei pentru care ne rugăm!
Pentru că ele sunt o pregătire pentru a fi cu Dumnezeu și nu un scop în
sine.
Tocmai de aceea a ne lăuda cu faptele noastre bune înseamnă că nu știm
care e rolul lor. Pentru că rolul lor e acela de a ne curăți de patimi
pentru a fi proprii relației cu Dumnezeu.
Adevărata noastră laudă nu este ceea ce noi facem, ci ceea ce
Dumnezeu face în noi. Pentru că El e adevărata noastră laudă și bucurie.
Și, când ne facem proprii Lui, El Își arată marea Sa bogăție de har în noi!
Iar darurile și harismele cu care ne umple Dumnezeu sunt adevărata
noastră bogăție. Care nu sunt o echivalență pentru câte am făcut noi
pentru Dumnezeu, ci darurile și harismele Lui sunt pe măsura iubirii și a
râvnei noastre pentru Dumnezeu."
https://buna-vestire.net/2019/04/predica-la-duminica-a-4-a-din-postul-mare.html
