TEDxTerryTalks - Laura Bain - Living with Bipolar Type II

Trăind cu bi polar

     Laura Bain ne spune ce înseamnă pentru ea a trăi cu tulburarea depresivă bi polară.

„Cred că ar trebui să încep prin a vă spune cine este Laura Bain. E o persoană foarte pasionată, iubeşte foarte mult ştiinţa, îi place să vorbească foarte mult despre ea  mai tot timpul,  mai ales prietenilor. Laura este o pasionată navigatoare, a fost o stea a clubului UBC.  Alte lucruri despre ea: este fiică, soră(are trei fraţi mai mari), mătuşa unui bebeluş foarte drăguţ şi este bi polar!

        Bi polar este o tulburare a creierului care creează schimbări neobişnuite de dispoziţie, energie şi capacitate de funcţionare a unei persoane. Este altceva decât obişnuitele urcări şi coborâri prin care trec oamenii. Simtomele tulburării bi polar sunt mult mai severe. În manualul pentru boli mintale este descrisă astfel: „Bi polar este (caracterizată prin)prezenţa unuia sau a mai multe episoade depresive pe parcursul a două săptămâni succesive şi reprezintă o schimbare faţă de modul anterior de funcţionare, prezentând cel puţin unul dintre simptomele următoare: stare depresivă, lipsă de interes, absenţa plăcerii.

    Simptomele pot fi:

- deprimat toată ziua aproape în fiecare zi:

- lipsit de interes sau de plăcere în toate sau aproape toate activităţile;

- pierdere sau creştere semnificativă în greutate;

- creştere sau scădere a apetitului;

- insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi;

- agitaţie psiho-motorie aproape în fiecare zi;

- oboseală sau lipsă de energie aproape în fiecare zi;

- sentimente de lipsă de valoare sau vină excesivă aproape în fiecare zi;

- capacitate redusă de a gândi sau indecizie;

- gânduri repetate de moarte, nu doar frică de a muri;

- încercări de sinucidere sau planuri concrete de a se sinucide;

   Există, de asemenea,  cel puţin un episod de manie prezent sau trecut. Mania este o stare persistentă şi anormală de elevaţie sau de iritare, de activitate şi de energie anormală şi persistentă, care durează cel puţin 4 zile şi e prezentă aproape toată ziua, în fiecare zi. Poate fi definită ca  stimă de sine crescută şi grandiozitate, nevoie scăzută de a dormi, nevoie sporită de a vorbi mai mult ca de obicei, flux de idei sau gânduri difuze, distragere uşoară...,agitaţie psiho-motorie.  Se manifestă un interes excesiv pentru activităţile plăcute care pot avea consecinţe neplăcute mari.

      Ajunge cu aceste tâmpenii!

O să vă spun adevărul. E clar că eu sunt cea nebună aici. Numele meu e Laura şi eu sunt cea care trăiesc cu bi polar. O să vă spun azi puţin din povestea mea, vreau să trec dincolo de tradiţionalele definiţii, să vă dau o idee despre experienţa directă a tulburării bi polar.

      Trebuie să recunosc că uneori poate fi frustrant să explici bi polar celor care nu au experimentat-o ca mine, dar o să încerc. O să vorbesc şi despre limbă.  E interesant că înainte de a fi diagnosticată nu am citit niciodată manualul de boli mintale, nu ştiam ce criterii mi se potrivesc, ştiam doar că eram uneori tristă şi alteori fericită. Iar în vremea când eram tristă sau în depresie aveam o stare hibernală, lucrurile erau mai întunecate şi mai reci, şi în vremuri de manie mă simţeam ca vara, aveam multă energie, lucrurile erau strălucitoare şi bune.

    Aveam cam 15 ani când am început să trăiesc stări de inexplicabilă tristeţe. N-aveam nici un motiv exterior să mă simt aşa; pur şi simplu, mintea mea mă aducea în acele stări depresive, stări hibernale. Mult mai târziu am început să-mi dau seama că trăiam şi verile „maniacale”, care erau interesante. Atunci am început să fac un calendar care să urmărească aceste stări, fiecare zi în care aveam o energie crescută sau scăzută o marcam cu o săgeată. Am observat că erau săgeţi îndreptate succesiv în sus timp de cam 2 săptămâni. Apoi urma o schimbare a săgeţilor în jos timp de alte 2 săptămâni. Asta m-a făcut să fiu confuză, mai ales în zilele de tranziţie. Am simţit că mi-am pierdut controlul, fiind târâtă în acest ciclu de schimbări. Era înfricoşătopr.

    Atunci m-am gândit la un psiholog, de la liceu, şi cu ajutorul şedinţelor de consiliere/terapie am reuşit să controlez aceste stări şi am aflat despre câteva unelte foarte folositoare în aflarea echilibrului. Ca om de ştiinţa, mi-a fost foarte greu să mă uit la mine însămi şi să nu aplic o formulă: dacă fac asta, asta şi asta, atunci voi fi fericită, dacă fac asta, asta şi asta n-o să mai fiu tristă. Dar am învăţat că starea de bine este mai mult ca arta şi trebuie să fi capabil să vezi griul, şi nu este totdeauna un răspuns luminos.

      O să vă citesc(mai târziu) ceva din jurnalul meu. După ce am început consilierea,  mi-am dat seama că medicaţia îmi poate fi folositoare şi am mers să consult un psihiatru. Şi a fost cam înfricoşător să stau acolo gândindu-mă: oare o să ies de aici cu o Laura bolnavă de bi polar sau nebună, nu ştiu, dar n-a fost chiar aşa. Deci:

      „Am fost la un psihiatru.......Am mers la a doua consultaţie psihiatrică la UBS. O a doua opinie; o oră de plâns, o oră de aşteptare şi în sfârşit peste o oră de discuţii despre stările mele şi despre istoricul familiei mele. În sfârşit am diagnosticul de tulburare depresivă bi polară II. Dar totuşi mă simt mai bine cu problemele mele mintale,  nu mă mai sperie să iau medicamente, a intrat în rutină. Am  devenit mai interiorizată şi nu mă simt în stare să fac cunoscute şedinţele mele la psihiatru, boala sau medicaţia mea. E ceva încă nou şi copleşitor de multe ori. Evaluez lucrurile şi cred că totul va fi bine. Mă mai gândesc la aceste lucruri în drumul spre casă”

    Deci, cum este să trăieşti un episod de manie? E ca atunci când porţi nişte pantofi cu tocuri înlte, minunaţi ca aceştia. Te plimbi primprejur şi te simţi mai înltă: eşti plină de încredere ai o direcţie de urmat, lucrurile sunt clare şi uşoare. Sunt gânduri şi idei care vin repede în minte, speranţe... Totul este posibil, lumea este fără limite. Problemele apar atunci când aceste gânduri nu se opresc, când scapă de sub orice control şi nu poţi nicicum adormi, pentru că nu te poţi opri să nu te gândeşti la proiectul pe care îl ai în minte sau la următoarea călătorie sau la noul tău plan de viaţă.

      Am şi altceva să vă împărtăşesc din secretele mele. Această însemnare am denumit-o „Zipoclon” sau „Micile pilule albastre”. „Starea mea mintală: hipomaniacală. Perioada de vară a tulburării bi polare. N-am reuşit să adorm până la 4 a.m. Prea multe gânduri, prea multe idei, prea multe se întâmplă în capul meu. După 3ore şi jumătate de încercare forţată de a dormi am luat decizia înţeleaptă: să iau una din aceste muci pilule albastre. Mi-e atât de greu de fiecare dată când trebuie să iau una din ele, dar cred că este OK. Chiar dacă am uneltele, uneori îmi lipseşte legătura... În cele din urmă m-am bucurat. Somnul este bun. Am aflat că lupta înseamnă să păstrez această energia pentru scopuri şcolare şi să-mi menţin aspiraţiile sociale şi creative.”

      Dar este şi cealaltă latură, cea depresivă, de luat în seamă. Depresia se poate asemăna cu papucii. Este vorba despre nevoia de a te simţi în siguranţa, de gândul că în afară nu e în regulă pentru tine, şi e cam ciudat să umbli în papuci prin lume, să ţii un discurs în faţa a 400 de persoane, să te simţi deprimat în mijlocul colegilor, familiei, prietenilor şi colegilor de cameră. Odată cu depresia, parcă începi să porţi acest fel de ochelari de protecţie negri pentru iarnă. Lucrurile par mai întunecate, ies din câmpul tău vizual, lentilele sunt distorsionate şi e foarte greu să vezi în depărtare.

      Deci depresia bi polară este ca şi cum ai purta un papuc depresiv într-un picior şi un pantof hipomaniac în celălalt. E aşa un contrast mare . Cu un picior mergi gata de orice aventură, gata să  vezi întreaga lume, şi apoi cazi deodată, şi abia te mai târăşti.

       Dar ştiţi că eu aşa trăiesc, în fiecare zi trăiesc aşa. E comic, pentru că atunci când m-au chemat pentru show-ul lui Terry, eram pe tocuri înalte! Apoi m-au acceptat, dar o săptămână mai târziu am căzut în depresie şi m-am gândit cum voi sta aici, înaintea voastră, în papuci! E imposibil!

       Cum am spus mai devreme, uneori e frustrant să încerci să explici condiţia asta unor persoane care n-au experimentat-o şi care n-au pregătire de specialitate. Cu adevărat am vrut să încerc, am vrut să încep să vorbesc despre aceste lucruri, pentru că, până şi titlul acestui show, a stârnit incredibil de multe conversaţii care altfel n-ar fi avut loc. Şi e un lucru frumos! Pentru că începând să vorbim, lucrurile par OK.

        Plimbându-mă în jurul campusului – sunt studentă la biologie în anul cinci-  peste tot, îmi pun întrebarea: Ce fel de minte este asta? E o minte deschisă, o minte sănătoasă? E acesta un loc în care mintea bolnavă mea poate fi? Şi mă întreb: Oare după acest show mă veţi mai numi Laura sau o să mă numiţi bi polar? Spuneţi-mi, e în regulă felul meu de a fi sau trebuie să-l ascund?

 Vă multumesc!”

https://www.youtube.com/watch?v=8Ki9dgG3P5M

O conştiinţă creştină( III)

“Omul s-a născut pentru a împlini o datorie permanentă: să-şi transforme viaţa într-o ascensiune spirituală,

 să lase lumii o fiinţă umană mai bună decât aceea care s-a născut.”

       III. În democraţiile de la început, ca în cea americană, toate drepturile individuale ale omului erau garantate pe baza credinţei că omul este creaţia lui Dumnezeu. Libertatea individuală era dublată de responsabilitatea religioasă. Cu două veacuri şi jumătate în urmă ar fi fost imposibil că i se garanteze unui individ o libertate nelimitată numai pentru a-şi satisface dorinţele. Dar de atunci şi până în prezent s-a produs o totală emancipare a omului de tradiţia creştină, bogată în valori superioare precum mila şi jertfa:

“Vestul a obţinut în sfârşit drepturile omului, chiar în exces, dar simţul responsabilităţii omului faţă de Dumnezeu şi faţă de societate s-a diminuat continuu.”

În ultimele decenii occidentul a intrat într-o adâncă criză spirituală, determinată de egoismul legalistic al sistemului:

“Toate ralizările tehnologice atât de celebrate ale progresului, inclusiv cucerirea spaţiului cosmic, nu compensează sărăcia morală a secolului al XX-lea”.

     Umanismul, devenind din ce în ce mai materialist, a permis unor doctrine ca socialismul şi comunismul să se insinueze în gândirea lumii. Umanismul corodat, despiritualizat, se întâlneşte cu socialismul  de orice tip pe aceleaşi baze: materialism nelimitat, libertate faţă de religie şi orice responsabilitate religioasă, concentrare asupra structurilor sociale, abordare ştiinţifică. Nu întâmplător demagogia comunistă gravitează în jurul omului şi fericirii sale pământeşti. Oricât de greu credibil este, gândirea şi modul de viaţă din Vest şi din Est au trăsături comune. Liberalismul occidental a fost înlăturat de radicalism, radicalismul a capitulat în faţa socialismului, iar acesta n-a putut face faţă comunismului, care atrage ca un miraj prin retorica lui.

       (Desigur, lucrurile nu au decurs chiar aşa, comunismul s-a prăbuşit ca sistem, dar să nu uităm că există încă nostalgici ai comunismului(cel puţin la noi!) şi ei fac parte de multe ori din cei care au băut paharul amar al vieţii de după  Revoluţie, modelată de sistemul occidental actual.)

       În vremea când a susţinut acest discurs, Soljeniţin era îngrijorat de numărul mare de intelectuali care cochetau cu ideologia comunistă în Vest, încercând chiar să-i justifice crimele. În prezent, lucrurile s-au clarificat, tot mai mulţi sunt conştienţi de rădăcinile comune ale celor două sisteme, totalitarismul stalinist a fost condamnat împreună cu nazismul, puţini mai cred în minciunile şi promisiunile lor false.

      Conştiinţa creştină a lui Soljeniţin vede clar dezastrul pe care îl suferă umanitatea actuală: omul şi-a pierdut conştiinţa religioasă, devenind autonom. Dar omul este imperfect, niciodată liber de patimile sale “mândria, egoismul, invidia, vanitatea şi zeci de alte defecte”. În drumul său de la Renaştere la modernitate, omul a pierdut conceptul de Entitate Supremă Desăvârşită, care îi frâna patimile şi comportarea iresponsabilă.

“Ne-am pus prea multe speranţe în politică şi în reformele sociale, numai ca să descoperim că am fost privaţi de cea mai importantă avere: viaţa noastră spirituală”.

      Dacă omul s-ar fi născut numai pentru a fi fericit, cum afirmă umanismul, el nu s-ar fi născut ca să moară. Sortit morţii, el trebuie să aibă o misiune spirituală aici  pe pământ. Omul s-a născut pentru a împlini o datorie: să-şi transforme viaţa într-o ascensiune spirituală, să lase lumii o fiinţă umană mai bună decât aceea care s-a născut.

       Scara de valori a lumii actuale trebuie neapărat schimbată pentru ca umanitatea să se ridice deasupra valului de materialism care o poartă. Formele şi formulele osificate ale iluminismului trebuie abandonate, nu se mai pot aplica lumii actuale. Viaţa umanităţii trebuie să se schimbe ca să nu piară de la sine. Omul trebuie să răspundă în acord cu propria conştiinţă la întrebările:

  “ Este adevărat că omul se situează deasupra tuturor lucrurilor?

   Oare nu există nici un Spirit Superior deasupra lui?

   Este corect ca viaţa omului şi societatea omenească să fie guvernate de un materialism în expansiune continuă?

    Este acceptabil să promovăm o astfel de expansiune în detrimentul întregii noastre vieţi spirituale?”

    Concluzia acestui discurs epocal al lui A. Soljeniţin este că umanitatea a ajuns la un moment de turnură similar trecerii de la Evul Mediu la Renaştere, în care se cere o explozie spirituală:

    “ Va trebui să ne ridicăm la un nivel nou de idealism, la un nou nivel de viaţă, la care natura noastră fizică nu va fi considerată blestemată ca în Evul Mediu, dar, ceea ce e mai important, natura noastră spirituală nu va mai fi călcată în picioare,ca în Epoca Modernă. Această ascensiune este echivalentă cu avansarea la un nou stadiu antropologic. Nimeni nu are altă cale decât în sus.”

http://www.orthodoxytoday.org/articles/SolzhenitsynHarvard.php

Alte traditii

O conştiinţă creştină( II )

   

Soljeniţin crede că apărarea drepturilor individului, dusă la extrem, a debilitat societatea, lipsind-o de orice apărare împotriva unor indivizi rău intenţionaţi şi că a venit vremea ca occidentalii să nu mai apere atât de mult drepturile omului, cât să impună respectarea obligaţiilor lui.

      În Vest şi în State s-au garantat prea mult libertăţile distructive şi iresponsabile ale omului, iar societatea s-a aflat curând fără apărare împotriva decadenţei umane, spre exemplu împotriva violenţei morale, pornografiei, delincvenţei şi teroarei. S-au justifică astfel de situaţii prin “dreptul tineretului de a nu privi şi de a nu accepta”! Sistemul legalist a adus societatea în imposibilitatea de a se apăra împotriva coroziunii răului(homosexualitate, transsexualism, lesbianism, terorism, criminalitate juvenilă, neo nazism, război civil, conflicte religioase şi naţionaliste, iar lista poate uşor fi continuată de fiecare dintre noi). Acest sistem are limite atât de laxe încât încurajează folosirea greşită a libertăţilor individuale.

       Cauza, crede autorul, este credinţa falsă că omul, stăpânul universului, nu are nimic rău într-însul şi toate dezastrele sociale sunt determinate de sisteme sociale greşite, care trebuie corectate.  Şi totuşi, în ţările occidentale răul proliferează şi a cuprins lumea poate mai puternic decât în state comuniste.

        Libertatea presei este vastă, dar  grija jurnaliştilor este doar de a nu încălca litera legii. Ei nu-şi asumă nici o responsabilitate faţă de cititori şi rareori îşi recunosc greşelile sau regretă că au indus în eroare opinia publică. Ca jurnalele să fie vandabile, să aducă profit, jurnaliştii recurg la zvonuri, presupuneri şi intuiţie, vânzându-le publicului ca adevăruri :

« Câte opinii grăbite, imature, superficiale şi câte judecăţi false sunt exprimate în fiecare zi,  stârnind confuzie printre cititori, iar apoi fiind lăsate în aer ? »

        Media dezinformează opinia publică şi o manipulează, transformă terorişti în eroi, dezvăluie secrete de stat sau pătrunde fără jenă în intimitatea personalităţilor, după sloganul: « Oricine are dreptul să afle orice ». Soljeniţin apără în discursul său dreptul oamenilor de a nu şti, de a nu-şi încărca sufletele lor sfinte cu bârfe, non sensuri şi vorbire deşartă :

   « O persoană care munceşte şi duce o viaţă plină de sens nu are nevoie de acest flux excesiv de informaţie. »

     Tarele secolului – graba şi superficialitatea -  se manifestă din plin în presă, care vânează numai senzaţionalul. Presa a devenit o putere extrem de periculoasă pentru că  nu mai dă socoteală nimănui.  Ea are judecăţi preconcepute, serveşte deseori interese străine, nu este liberă, nici obiectivă, transmite numai acele opinii care coincid cu ale redactorilor(patronilor sau sponsorilor acestora) şi care nu contrazic opinia comună.

       Fără să fie cenzurată ca în Est, media vestică şi americană se autocenzurează, publicând numai ceea ce este la modă în domeniul gândirii şi al ideilor, astfel că persoanele originale în gândire nu-şi au locul în presă şi nu pot contribui la modelarea tinerei generaţii, căreia i se inoculează un mod de gândire standard(spre a fi mai uşor de manipulat !)

« ...o selecţie dictată de modă şi de nevoia de a se acomoda standardelor de masă deseori împiedică minţile cele mai independente să contribuie la  viaţa publică şi  naşte instincte primare periculoase ».

Presa încurajează prejudecăţile comune, orbirea, lipsa de înţelegere, intoleranţa.

       În ciuda succesului economic, mulţi occidentali sunt nemulţumiţi de modul lor de viaţă, de societatea în care trăiesc, iar unii se întorc spre socialism fără să ştie cât de fals şi periculos este. A. Soljeniţin afirmă categoric că nu susţine superioritatea socialismului prin critica pe care o face sistemului occidental.

    « Socialismul de orice tip sau formă duce la distrugerea  totală a spiritului uman »

( Igor Shafarevich)

Cu deplină sinceritate, el recunoaşte că nu ar recomanda ţării sale modelul vestic şi american drept soluţie ideală de schimbare, deoarece este inferior spiritual.

 “Nu se poate disputa adevărul că personalitatea omului vestic a slăbit, în timp ce personalitatea omului estic a devenit mai fermă şi mai puternică.”

 Moartea şi suferinţa au forjat în Est personalităţi puternice, profunde şi mai interesante decât cele produse de Vestul prosper standardizat.

          Este destul de clar pentru mine că Soljeniţin vizează latura duhovnicească a personalităţii umane, amplificată de ortodoxie şi diminuată sau nimicită de credinţele sau ateismul occidental.

     ”După  decenii de violenţă şi opresiune, sufletul omenesc tânjeşte  după lucruri mai înalte, mai calde, mai pure decât cele oferite de stilul de viaţă actual »

Vestul nu poate fi un model pentru că dă semne de dispariţie clare : declinul artelor  sau lipsa unor mari oameni de stat, susţine A. Soljeniţin.

Lupta pentru salvarea fizică şi spirituală a umanităţii deja a început :

« Forţele răului au declanşat  ofensiva lor decisivă. Se simte presiunea, dar ecranele şi publicaţiile voastre sunt pline de zâmbete prescrise »

Vestul avansează conform doctrinelor sale, progresul tehnologic este spectaculos, dar declinul spiritual nu mai poate fi oprit. De ce ? Rădăcina gândirii occidentale este putredă. Viziunea despre lume  predominantă în Vest s-a născut în epoca Renaşterii şi a Iluminismului, care au format baza doctrinei sociale şi politice :  umanismul raţionalist/ autonomia umanistă. Omul şi-a proclamat autonomia faţă de orice putere mai presus de sine, a devenit antropocentrist. A părăsit orice preocupare duhovnicească şi a îmbrăţişat  cu toate puterile sale tot ceea ce este material. Modul umanist de gândire nu admite existenţa răului în om, nici nu vede alt scop mai înalt decât obţinerea fericirii pământene. De aici, societăţile vestice moderne au ajuns să idolatrizeze omul şi nevoile sale materiale.

« Orice altceva în afara bunăstării fizice şi a acumulării de bunuri materiale, orice alte necesităţi umane şi trăsături omeneşti de o natură mai subtilă şi mai înaltă, au fost excluse din zona de interes a statului şi a sistemelor sociale, ca şi cum viaţa omenească nu ar avea nici un sens mai înalt. »

  

O conştiinţă creştină

        În 1978, Aleksandr Soljenitin a fost invitat să susţină un discurs la Universitatea Harvard. « O lume scindată » a primit critici dure, dar şi aprecieri superlative. Până în prezent, dezbaterile despre viziunea sa asupra lumii occidentale nu s-au încheiat. Textul discursului, adresat în primul rând absolvenţior universităţii americane, apoi publicului american şi occidental, este încă actual şi semnalele de alarmă trase atunci sunt valabile şi acum. Am putea cu uşurinţă să extindem observaţiile sale critice şi asupra lumii est-europene, care cu atâta entuziasm a îmbrăţişat sistemul occidental. Dacă în acest discurs critică sever modul de viaţă şi cultura americană, azi ar putea la fel de bine să critice Europa orientală şi Rusia.

    

        Ce ne spune acum discursul său? A luat cineva aminte la avertismentele sale ? A fost prea critic sau prea blând în judecăţile sale ? Sigur a iubit adevărul mai presus decât orice atunci când şi-a expus  opiniile  necosmetizate. Despre adevăr crede că “ deseori are rădăcinile  dulci; este aproape invariabil amar”, totuşi nu ezită să rostească multe adevăruri supărătoare.                  

        În lumea noastră se poate vedea cu ochiul liber o scindare între două puteri capabile să se distrugă reciproc, scindare adâncă, nerezolvabilă pe cale diplomatică. Ea poate duce la dezastru, pentru că o împărăţie divizată înterior nu poate să stea.

     Avem atâtea lumi închise în sine câte culturi există, multe străine modului de gândire occidental. O astfel de lume a fost Rusia, iar occidentalii n-au înţeles-o niciodată, cum nici acum nu înţeleg decât propriul model cultural. Lumea europeană modernă  a colonizat spaţii extinse   de pe glob, privind cu dispreţ valorile popoarelor cucerite. ( Exterminând populaţii întregi în America de Nord şi de Sud, creştinând cu forţa oameni care aveau libertatea dată de Dumnezeu să aleagă, transformând în sclavi africani şi indieni numai pentru că aveau altă culoare a pielii, alt tip de civilizaţie şi altă cultură). Cuceririle acestea s-au dovedit precare şi scurte. Totuşi cuceritorii au continuat să se considere superiori în orbirea lor, crezând că toate popoarele de pe planetă trebuie să ajungă la  nivelul sistemului occidental contemporan, la democraţia pluralistă şi la modul lor de trai. E o concepţie falsă, născută din neputinţa de a înţelege si tolera alte culturi. Soljenitin crede că lumile diverse nu pot să se transforme una într-alta fără violenţă.(Şi e atâta violenţă în lumea de azi în numele democraţiei !!!)

        El observă că atât Vestul, cât şi Statele Unite suferă un declin  continuu ; în primul rând, o lipsă de curaj civic la nivel individual, dar şi social, mai ales în rândul elitelor intelectuale care nu mai iau poziţie publică, complăcându-se într-o stare de pasivitate, depresie şi perplexitate. Astfel, politica de stat se bazează pe slăbiciune(de caracter) şi pe laşitate. Paradoxal, oamenii aceştia au izbucniri de inflexibilitate în faţa celor care nu le pot opune rezistenţă, dar rămân muţi în faţa celor puternici.

       « Mai este nevoie să spun că încă din Antichitate, declinul curajului a fost considerat primul simptom al sfârşitului ? »

          Căutând prosperitatea şi fericirea pământească, omul occidental s-a angajat într-o luptă care l-a umplut de anxietate, şi a căzut în depresie din cauza permanentei competiţii (În prezent depresia este a treia maladie ca extindere în lume!). El a pierdut din vedere dezvoltarea spirituală. Tinerilor li se pot asigura sănătatea trupească, fericirea, divertismentul, tot felul de bunuri materiale şi mai ales bani. Aşa că autorul se întreabă retoric : « De ce şi de dragul cui şi-ar mai risca cineva viaţa lui atât de preţioasă în apărarea binelui comun ? »

         Societăţile vestice sunt legaliste, cred în rezolvarea prin lege a tuturor conflictelor, ignorând astfel alte criterii. Sacrificiul de sine  sau renunţarea în favoarea altuia sună ca o absurditate. O societate lipsită de lege e teribilă, dar una care se limitează numai la litera legii e la fel de rea, nu aduce beneficii societăţii., « creează o atmosferă de mediocritate spirituală care paralizează cele mai nobile impulsuri ale omului ».

          Nu există libertatea de a face binele, orice persoană angajată în  lucrarea binelui comun este respinsă de parlament şi  de presă şi nu are nici o şansă de succes. Astfel triumfă mediocritatea sub masca democraţiei.