În a şaptea săptămână după Paşte prăznuim de Dumnezeu
purtătorii Părinţi care au luat parte la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea.
Creştinii au ţinut acest praznic încă din vechime. Domnul Iisus Hristos a lăsat
Bisericii o făgăduinţă: “Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această
piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.”(Mt. 16, 18).
Chiar dacă Biserica lui Hristos va trece prin multe lupte dificile cu duşmanii
mântuirii, ea va ieşi biruitoare. Sfinţii martiri au dat mărturie de adevărul
cuvintelor Mântuitorului, îndurând suferinţe şi moarte pentru Hristos, iar
sabia persecutorilor este înfrântă de crucea lui Hristos.
Persecuţia creştinilor a încetat în veacul al patrulea, dar
s-au ridicat erezii în sânul Bisericii înseşi. Una dintre cele mai periculoase
dintre acestea a fost arianismul. Arius, un preot din Alexandria, era un om
mândru şi cu multă ambiţie. Negând natura divină şi egalitatea lui Hristos cu
Tatăl, el învăţa în mod greşit că Mântuitorul nu este consubstanţial cu Tatăl,
ci este doar o făptură creată.
Un sinod local, prezidat de Alexandru, Patriarhul
Alexandriei, a condamnat falsa învăţătură a lui Arie, dar acesta nu voia să se
mai supună autorităţii Bisericii, ci a scris multor biserici, denunţând
hotărârile acestui sinod. El şi-a răspândit falsa învăţătură în tot Răsăritul,
primind sprijin de la anumiţi episcopi răsăriteni.
Investigând aceste disensiuni, Sfântul Împărat Constantin l-a
consultat pe episcopul de Cordoba, care l-a asigurat că erezia lui Arie este
îndreptată împotriva celor mai importante dogme ale Bisericii lui Hristos. Aşa
a decis să convoace Primul Sinod Ecumenic. În 325, un număr de 318 episcopi
reprezentând Biserici creştine din diverse locuri, s-au adunat la Niceea.
Printre episcopii aceştia erau mulţi mărturisitori care
suferiseră în vremea persecuţiilor şi care purtau urmele torturilor pe
trupurile lor. De asemenea, la Sinod au luat parte şi mari luminători ai
Bisericii: Sfântul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Sfântul Spiridon,
episcop de Tremithos, şi alţii, veneraţi de Biserică drept Sfinţi Părinţi.
Cu Patriarhul Alexandru al Alexandriei venise şi diaconul
său, Athanasie(viitorul patriarh al Alexandriei), numit “cel Mare” pentru că a
fost un campion al purităţii Ortodoxiei.
Împăratul Constantin a prezidat sesiunile Sinodului. În
discursul său, ţinut ca răspuns la întâmpinarea episcopului Eusebiu de
Cezareea, el a spus: “Dumnezeu mi-a ajutat să strivesc neruşinata puterea a persecutorilor,
dar mai dureros pentru mine ... este să văd lupta interioară a Bisericii lui
Dumnezeu, pentru că este mai distrugătoare.”
Arie, cu şaptesprezece episcopi susţinători, a rămas arogant,
dar învăţătura lui a fost respinsă, iar el a fost excomunicat din Biserică. În
discursul său, Sfântul diacon Alexandru a combătut concludent blasfemiatoarele
învăţături ale lui Arie. În iconografie, ereziarhul este reprezentat stând pe
genunchii lui satan sau în gura fiarei adâncurilor.
Părinţii sinodali au refuzat să accepte crezul propus de
arieni. În schimb, ei au alcătuit Simbolul Ortodox al credinţei. Sfântul
Constantin le-a cerut să introducă în Crez cuvântul “consubstanţial”, pe care
îl auzise în dialogurile lor. Părinţii au acceptat unanim această sugestie.
În
Crezul niceean, Sfinţii Părinţi au proclamat şi au confirmat învăţăturile
apostolice despre natura divină a lui Hristos. Erezia lui Arie a fost dată pe
faţă şi condamnată. Sinodul a mai rânduit încă 12 canoane administrative şi
disciplinare. De asemenea, a rânduit ca data prăznuirii Paştelui să fie
diferită de data Paştelui evreiesc şi să fie în prima duminică după prima Lună
plină a Echinoxului de primăvară(22 martie în anul 325)
Sursa: https://oca.org/saints/lives/2017/05/28
