Sfântul mitropolit Vladimir a fost primul episcop
torturat şi ucis de comunişti in timpul Revoluţiei Ruse.
Basil Nichiforovich Bogoiavlenski s-a născut in provincia
Tambov, la 1 ianuarie
1848, din părinţi dreptcredincioşi. Tatăl său era
preot şi a fost mai târziu ucis. Tânărul Basil a absolvit Academia Teologică
din Kiev in 1874 şi a predat la seminarul din Tambov şapte ani inainte de a fi
hirotonit preot.
Soţia sa a murit
in 1886, iar singurul lor copil, la scurt timp după mamă. Indureratul
văduv a intrat la mănăstirea Kozlov din Tambov şi s-a călugărit cu numele
deVladimir. In 1888 a fost consacrat episcop de Staraya Rus, servind ca episcop
vicar al episcopiei Novgorod. In 1891 a fost numit episcop in Samara, unde poporul suferea de
holeră şi de pierderea recoltei. Episcopul Vladimir s-a devotat ingrijirii
bolnavilor şi suferinzilor, insuflându-i şi pe alţii să-i urmeze exemplul.
In 1892 el a devenit arhiepiscop de Kartalin şi
Kahetin, apoi in 1898 a fost ales Mitropolit de Moscova şi Kolomna, slujind
cincisprezece ani in această funcţie. Ca
mitroplit, s-a distins prin compasiune pentru săraci, văduve şi orfani, i-a ajutat
pe alcolici şi pe cei care părăsiseră biserica. Mitropoliul Vladimir era interesat de educaţia copiilor
in şcoli, mai ales in seminarele teologice.
In 1912, după moartea Mitroplitului Antonie, el a
fost numit Mitroplitul Petrogradului,
administrând această diocază până in 1915. Pentru că il dezaproba pe Rasputin,
a căzut in disgraţia ţarului, fiind transferat la Kiev. Pe 5 noiembrie 1917,
Mitropolitul Vladimir a fost anunţat că Sfântul Tihon (+7aprilie) a fost ales
Patriarhul Moscovei.
“Congresul Ucrainian” cerea crearea Bisericii
Ucrainiene, independentă de Biserica Rusă. Mitropolitul Vladimir a avertizat că
o asemenea diviziune va permite inamicilor Bisericii să triumfe. Totuşi, la
sfârşitul anului 1917 s-a format un dominion ucrainian şi o administraţie
bisericească ucrainiană, condusă de arhiepiscopul pensiont Alexis Dorodnitzin.
Acest grup necanonic interzicea pomenirea Patriarhului Tihon la slujbele
religioase şi cerea ca Mitropolitul Vladimir să părăsească Kievul.
In ianuarie 1918 războiul civil a ajuns la Kiev, cele
două forţe inamice luptând pentru dominarea oraşului. Multe biserici ş
imănăstiri au fost distruse de tunuri. Bolşevicii au ocupat Lavra Preşterilor
din Kiev pe 23 ianuarie, soldaţii pătrunzând in biserici. Călugării au fost
dezbrăcaţi şi bătuţi. La şase şi jumătate in noaptea de 25 ianuarie, cinci
soldaţi inarmaţi şi un marinar au venit in căutarea Mitropolitului Vladimir.
Ierarhul de şaptezeci de ani a fost
torturat şi sufocat in pat cu lantul de la cruce sa, cerându-i bani.Monahul
careservea chilia mitropolitului s-a apropiat şi i-a cerut
binecuvântare.Marinarull-a impins şi i-a zis: “Ajunge cu plecăciunile inaintea
acestor băutori de sânge. Destul.” După ce l-a binecuvântat şi l-a sărutat,
mitroplitul i-a pus la revedere lui Filip, apoi a mers calm cu ucigaşii, ca şi
cum s-ar fi dus la Sfânta Liturghie.
A fost dus la locul execuţiei. Pe când coborau din
maşină, mitropolitul i-a intrebat: “Aveţi de gând să mă impuşcaţi aici?”
“De ce nu?” i-au răspuns ei.
După ce s-a rugat pentrui scurt timp şi a cerut
iertare de păcatele sale, Mitropolitul Vladimir i-a binecuvântat pe călăi:
”Dumnezeu să vă ierte!” Apoi s-au auzit mai multe impuşcături.
Dimineaţa, nişte femei au venit la poarta Lavrei şi
le-au spus călugărilor unde se afla trupul martirului. Zăcea pe spate, cu răni
lângă ochiul drept şi la clavicula dreaptă. Erau multe urme de tăieturi pe trup
şi o rană adâncă in piept. Sfinţitul martir a fost purtat in Biserica Sfântul
Mihail, unde işi petrecuse ultimele sale zile in rugăciune.
La Moscova, Patriarhul Tihon a aflat despre moartea
Mitropolitului Vladimir şi impreună cu
un sobor de preoţi i-a făcut o slujbă de pomenire noului mucenic. Comisia
numităsă investigheze circumstanţele morţii n-a putut să funcţioneze din cauza
Revoluţiei. S-a hotărât ca ziua de25 ianuarie să fie păstrată pentru prăznuirea
tuturor martirilor Rusiei ucişi de sovietici.
Sfântul Nou mucenic Vladimir a fost canonizat de
Biserica Ortodoxă Rusă in 1992.
