“Îmblânzirea scorpiei”

“Îmi face plăcere că dl. Tersteeg ţi-a spus ce ţi-a spus despre desenele mele, precum şi faptul că tu ai obsevat un progres în schiţele pe care ţi le-am trimis. Dacă a început să se manifeste pe sine, sper să lucrez la maximum, astfel ca nici tu, nici dl. Tersteeg să nu fiţi nevoiţi să vă retractaţi opiniile favorabile. O să-mi dau toată silinţa să nu vă trădez încrederea în această privinţă. Natura întotdeauna începe prin a opune rezistenţă desenatorului, dar cel care  ia lucrurile în serios nu se lasă înfrânt de rezistenţă ei, dimpotrivă, are un stimul în plus să  continue lupta şi, până la urmă, natura şi un desenator cinstit ajung să se privească în ochi. Natura este cu siguranţă “intangibilă”, totuşi ea poate fi cuprinsă, cu o mână sigură. Iar acum, după ce am petrecut ceva timp luptând şi înfruntându-mă cu natura, a început să devină puţin mai docilă şi mai supusă, nu că am ajuns la capătul înfruntării, nimeni nu este mai puţin înclinat să creadă asta decât mine, dar lucrurile au început să fie mai line. Lupta cu natura seamănă uneori cu ceea ce Shakespeare numeşte “îmblânzirea scorpiei”(i.e. să înfrângi opoziţia prin perseverenţă, vrând-nevrând). În multe lucruri, dar mai ales în desen, cred că să sapi adânc este mai bine decât să renunţi.”(Scrisoare a lui Vincent van Gogh către Theo, octombrie 1881)

That Mr Tersteeg said what he said to you about my drawings pleases me, as does, certainly no less so, your finding progress in the sketches I sent. If it’s beginning to manifest itself, I most certainly hope to work to the utmost, so that neither you nor Mr Tersteeg will have to retract that rather favourable opinion. I’ll do my best not to betray you in this. Nature always begins by resisting the draughtsman, but he who truly takes it seriously doesn’t let himself be deterred by that resistance, on the contrary, it’s one more stimulus to go on fighting, and at bottom nature and an honest draughtsman see eye to eye. Nature is most certainly ‘intangible’ though, yet one must seize it, and with a firm hand. And now, after spending some time wrestling and struggling with nature, it’s starting to become a bit more yielding and submissive, not that I’m there yet, no one is less inclined to think so than I, but things are beginning to go more smoothly. The struggle with nature sometimes resembles what Shakespeare calls ‘Taming the shrew’ (i.e. to conquer the opposition through perseverance, willy-nilly). In many things, but more particularly in drawing, I think that delving deeply into something is better than letting it go.

Struggle on!

I’d wish that everyone had what I’m gradually beginning to acquire, the ability to read a book easily and quickly and to retain a strong impression of it. Reading books is like looking at paintings: without doubting, without hesitating, with self-assurance, one must find beautiful that which is beautiful.

 Aş vrea ca fiecare să aibă ceea ce eu am început să dobândesc treptat, abilitatea de a citi o carte uşor şi rapid şi de a reţine o puternică impresie a ei. Lectura unei cărţi este ca privirea unei picturi: fără îndoială, fără ezitare, cu încredere în sine, trebuie să consideri frumos ceea ce este frumos.

Sometimes I very much regret not knowing a great deal more about history, for example, especially modern history. Well, one won’t get any further by being sorry and having these sad thoughts; what one must try and do is simply struggle on.

Uneori regret mult că nu ştiu mai multe lucruri despre istorie, de pildă despre istoria modernă. Dar nu ajungi prea departe având regrete şi aceste gânduri triste; ceea ce trebuie să încerci este, pur şi simplu, să lupţi în continuare.

Letter  to Theo, 5 August 1881

To Theo van Gogh. Etten, Friday, 5 August 1881.

Prizonier al destinului

“Primăvara, o pasăre în colivie ştie foarte bine că este ceva la care se pricepe; simte cu claritate că este ceva de făcut, dar n-o poate face; ceea ce nu-şi poate aminti cu claritate şi are idei vagi despre aceasta şi îşi spune:”ceilalti îşi construiesc cuiburile lor şi-şi nasc puii lor şi îi cresc” şi îşi izbeşte capul de gratiile coliviei. Şi colivia este mereu acolo şi pasărea este nebună de suferinţă. “Priviţi, este un leneş”, spune o altă pasăre călătoare – tipul ăsta este un fel de om fără ocupaţie. Şi totuşi prizoniera trăieşte, nu moare; nimic din ce se petrece înlăuntru nu transpare afară, este sănătoasă, este mai degrabă voioasă în lumina soarelui. Dar apoi vine anotimpul migraţiei. Un pic de melancolie – dar, spune copilul care are grijă de pasăre, are tot ce-i trebuie în colivie, până la urmă! – dar ea priveşte cerul de afară, încărcat cu nori de furtună, şi în sine simte o revoltă împotriva destinului. Sunt închisă într-o colivie, sunt închisă într-o colivie, aşa că nu-mi lipseşte nimic, nebunilor! Eu am tot ce-mi trebuie! Ah,Doamne, libertate,să fii o pasăre ca toate celelalte! Un om leneş ca acesta seamănă cu o pasăre leneşă ca aceasta.Şi este deseori imposibil pentru oameni să facă ceva, prizonieri în nu ştiu ce fel de oribilă, oribilă, foarte oribilă colivie, Poate nu eşti în stare mereu să spui ce te ţine captiv, ce te întemniţează, ce pare să te îngroape, şi totuşi simţi nu ştiu ce fel de gratii, nu ştiu ce fel de porti şi ziduri. Sunt toate acestea imaginare, fantezii? Nu cred; şi apoi te întrebi singur, dragă Doamne, o să dureze mult, o să ţină mereu, întreaga eternitate?”(Scrisoare a lui Vincent van Gogh către fratele său Theo, 22 iunie 1880)

"In the springtime a bird in a cage knows very well that there’s something he’d be good for; he feels very clearly that there’s something to be done but he can’t do it; what it is he can’t clearly remember, and he has vague ideas and says to himself, ‘the others are building their nests and making their little ones and raising the brood’, and he bangs his head against the bars of his cage. And then the cage stays there and the bird is mad with suffering. ‘Look, there’s an idler’, says another passing bird — that fellow’s a sort of man of leisure. And yet the prisoner lives and doesn’t die; nothing of what’s going on within shows outside, he’s in good health, he’s rather cheerful in the sunshine. But then comes the season of migration. A bout of melancholy — but, say the children who look after him, he’s got everything that he needs in his cage, after all — but he looks at the sky outside, heavy with storm clouds, and within himself feels a rebellion against fate. I’m in a cage, I’m in a cage, and so I lack for nothing, you fools! Me, I have everything I need! Ah, for pity’s sake, freedom, to be a bird like other birds!  An idle man like that resembles an idle bird like that. And it’s often impossible for men to do anything, prisoners in I don’t know what kind of horrible, horrible, very horrible cage. You may not always be able to say what it is that confines, that immures, that seems to bury, and yet you feel I know not what bars, I know not what gates — walls. Is all that imaginary, a fantasy? I don’t think so; and then you ask yourself, Dear God, is this for long, is this for ever, is this for eternity?"

Vine şi sfârşitul teribilului îngheţ...

 “Mi-s greu să suport aceste gânduri  şi mai greu să suport gândul că am cauzat atâta discordie, nefericire şi tristeţe în mijlocul familiei noastre şi între noi. Dacă ar fi într-adevăr aşa, atunci mi-aş dori cu adevărat să mi se dea să nu fiu nevoit să trăiesc prea multă vreme. Totuşi, de câte ori acesta mă deprimă peste măsură, mult prea adânc, după mult timp îmi vine şi gândul: poate că nu este decât un vis rău, îngrozitor, şi în timp poate vom învăţa să-l înţelegem mai bine.  Dar nu este aceasta, până la urmă, realitatea, şi nu va deveni mai degrabă mai bună decât mai rea? Multora li se va părea, fără îndoială, prostesc şi superstitios să crezi în orice fel de îmbunătăţire. Uneori iarna este atât de rece încât spunem: este pur şi simplu, prea frig, ce-mi pasă că va veni vara, dacă răul depăşeşte binele. Dar şi de ne place şi de nu, vine şi sfârşitul teribilului îngheţ, şi într-o bună dimineaţă vântul se schimbă şi  totul se dezgheaţă. Comparând starea naturală a vremii cu stările noastre mintale şi cu împrejurările noastre de viaţă, supuse variabilităţii şi schimbării, încă mai am o speranţă că lucrurile s-ar putea îmbunătăţi.”(Scrisoare a lui Vincent van Gogh către Theo, 14 august 1879)

“It’s difficult for me to bear these thoughts and more difficult still to bear the thought that so much discord, misery and sorrow, in our midst and in our family, has been caused by me. If it were indeed so, then I’d truly wish that it be granted me not to have to go on living too long. Yet whenever this depresses me beyond measure, all too deeply, after a long time the thought also occurs to me: it’s perhaps only a bad, terrible dream, and later we’ll perhaps learn to understand and comprehend it better. But is it not, after all, reality, and won’t it one day become better rather than worse? To many it would no doubt appear foolish and superstitious to believe in any improvement for the better. Sometimes in winter it’s so bitterly cold that one says, it’s simply too cold, what do I care whether summer comes, the bad outweighs the good. But whether we like it or not, an end finally comes to the hard frost, and one fine morning the wind has turned and we have a thaw. Comparing the natural state of the weather with our state of mind and our circumstances, subject to variableness and change, I still have some hope that it can improve.”(14 august 1879)

Convingeri

“Cineva, de exemplu, îl iubeşte pe Rembrandt(…), acel om va afla că este un Dumnezeu şi va crede cu tărie în El.

Cineva va face un studiu aprofundat al istoriei Marii Revoluţii Franceze – el nu va fi un necredincios, ci va vedea că în marile evenimente este o putere suverană care se manifestă pe sine.

 Altcineva  va urma, pentru un timp, cursurile  gratis ale marii universităţi a sărăciei şi va fi atent la lucrurile pe care le va vedea cu ochii săi şi le va auzi cu urechile sale, şi va medita la ele; şi el va ajunge să creadă şi poate că va învăţa mai mult despre credinţă decât poate spune.

Încearcă să înţelegi ultimul cuvânt pe care îl spun în capodoperele lor marii artişti, maeştrii adevăraţi: va fi Dumnezeu în el. Unul a spus-o într-o carte, altul într-un tablou.

Şi pur şi simplu, citeşte Biblia şi Sfintele Evanghelii, pentru că lectura lor îţi va da ceva de gândit, mult de gândit şi totul de gândit, îţi va ridica gândirea deasupra nivelului obişnuit, în ciuda voinţei tale. Pentru că ştim să citim, hai să o facem!” (Vincent van Gogh)

Vincent van Gogh

“…tot ceea ce în oameni şi în operele lor este bun şi frumos, având o frumuseţe interioară morală, spirituală şi sublimă, cred că vine de la Dumnezeu, şi tot ceea ce este rău şi ticălos în operele oamenilor şi în oameni nu este de la Dumnezeu, iar Dumnezeu nici nu le consideră bune. Dar fără să vreau, sunt mereu înclinat să cred că cel mai bun mod de a-L cunoaşte pe Dumnezeu este să iubeşti mult. Iubeşte-l pe acel prieten, acea persoană, iubeşte ce vrei şi vei fi pe calea cea dreaptă a cunoaşterii mai adânci, până la urmă; aşa îmi spun mie însumi. Dar trebuie să iubeşti cu o serioasă, intimă simpatie superioară,  cu voinţă tare, cu inteligenţă, şi totdeauna trebuie să cauţi să ştii mai bine, mai mult, mai profund. Această cale duce la Dumnezeu, duce la credinţă nestrămutată.”(Scrisoare a lui Vincent van Gogh către Theo van Gogh, 22 iunie, 1880)

Top 50 Most Famous Paintings Of All Time