sâmbătă, 2 februarie 2019

Nu mai avem altă soluţie decât rugăciunea.

Vedeţi aproape un eventual război?

Este posibil, după cum se derulează evenimentele. Şi, pe de altă parte, este aproape şi sfârşitul acesta al lumii şi trebuie să se împlinească toate prorociile Apocalipsei. De aceea ei cumva se şi grăbesc şi vor să diminueze numărul acesta al consumatorilor, ca să îi poată stăpâni mai uşor. Vor veni vremuri grele – nu ai să poţi să mai iei un medicament, o bucată de pâine, si comunicarea şi întrajutorarea dintre noi va fi cu anevoie de făcut. Se va face, şi asta deja s-a început, uciderea omului la nivel oficial, prin otrăvurile pe care ni le introduc în mâncare, prin otrăvurile ce ni le introduc în aerul ce-l respirăm, prin otrăvurile din vaccinuri – toate se fac la nivel oficial. Iar noi le luăm pe toate de bune, pentru că aşa spune ziarul ori televiziunea. Omul a ajuns un sclav, un rob, dar cu mult sub condiţia sclavului de altădată. Pentru că sclavul înainte ştia cui se supune, dar omul de azi a devenit un rob care nu îşi cunoaşte stăpânii. El nici macar nu ştie că este rob.

Deci această criză economică consideraţi că trebuie răbdată aşa sau să căutăm alte soluţii economice şi politice? Cum ne putem opune?

Grevele nu au nicio valoare, ele fac parte din planul lor. Românul, de altfel, e foarte puturos, s-a învăţat cu comoditatea şi nu suportă să muncească ceva. Au grădini la ţară cu pomi fructiferi şi nici că se duc să îngrijească grădina sau să adune prunele. Ei vor ceva confortabil; de pilda aici la noi, în zonă, abia găseşti un instalator să îţi repare chiuveta sau pe cineva să îţi văruiască sau să îţi tencuiască în casă. Ne-am învăţat boieri. Eu cred că această criză este şi din iconomia lui Dumnezeu, pentru că ne îndeamnă la o viaţă mai austeră, la o seriozitate în viaţa noastră creştină de zi cu zi, la lacrimă şi pocăinţă. Să mulţumim lui Dumnezeu că nu ne-a pedepsit mai rău pentru cât am fi meritat. Poate că va mai trezi pe unii criza asta. Prea multă necredinţă şi prea multă fărădelege este pe pământ. De aceea, dacă vom avea conştiinţa păcătoşeniei noastre, ne vom asuma şi criza în care trăim. Mai bine să ne rugăm ca Sf. Siluan pentru întreaga omenire decât să protestăm. Pentru legea lui Dumnezeu nu ştim să protestăm, dar pentru mărirea salariilor da. Când mărşăluiesc homosexualii, când ni se pun cipuri, când ni se omoară copiii prin vaccinuri, nu protestează nimeni, sau foarte puţini. Iată că avem posibilitatea să revenim la asceza creştinismului de altădată. 
Pentru noi, creştinii, este o binefacere această sărăcie, pentru că ne învaţă să fim mai cu stăpânire de sine, mai grijulii şi mai cu frică de Dumnezeu. Nu vedeţi că popoarele mai emancipate, care au toate la îndemână, nu mai cred în Dumnezeu? Primul act pe care îl fac, atunci când se simt în bunăstare, este să uite de Dumnezeu. Unde este o Franţă, unde este o Spanie, o Italie de altadată? Dar să crezi că un sistem politic sau economic te mai poate izbăvi, este o mare înşelare, pentru că societatea este alterată ca şi conducătorii lumii până în adâncurile fiinţei lor. E o mare pierdere de timp. Nu mai avem altă soluţie decât rugăciunea.



http://iuliana-koinonia.blogspot.com/search/label/Pr.%20Justin
Starețul nu iubea deloc banii, ci doar se folosea de ei, evitând agoniseala și nădăjduind numai în Dumnezeu. Odată, făcându-se între părinți o discuție despre bani, și în special despre lirele de aur, Părintele Efrem s-a hotărât să se roage pentru a-l înștiința Dumnezeu despre influența aurului asupra stării duhovnicești a omului.
Când a terminat rugăciunea, s-a gândit că are o liră în mână, a considerat-o ca fiind a lui și și-a spus sieși: “Vrei să ai lira ta, dar te vei duce în iad din pricina ei”. Atunci sinea lui i-a răspuns: “Chiar dacă mă voi duce în iad, totuși am lira!”. Și astfel și-a dat seama de influența pierzătoare pe care o are patima iubirii de argint asupra sufletului omului.
De asemenea, spunea și câteva istorisiri pentru a condamna această patimă. O femeie săracă lucra ostenindu-se toată săptămâna și cu salariul pe care îl câștiga, își cumpăra de fiecare dată câte o liră. Odată, cineva i-a făcut observație, sfătuind-o să folosească lira pentru a-și cumpăra lucrurile necesare. Iar ea a răspuns: “Ce spui, omule? Eu mă ostenesc o săptămână întreagă pentru a dobândi această liră, iar acum să o pierd?”.
Suma tuturor economiilor Starețului era zero. El nu ținea socoteala cheltuielilor și nici a veniturilor. De îndată ce prisoseau niște bani, îl chema pe fratele responsabil și îi spunea: “Fiul meu, să faci o comandă de materiale: nisip, ciment și altele”. Iar aceasta o făcea numai pentru a nu avea niciun ban adunat, deși făcuse o mulțime de reparații la casă, în afară de chiliile ce erau destinate pentru adăpostirea fraților.
De multe ori portofelul său era gol atunci când trebuiau să cumpere diferite lucruri. Însă într-un alt dulap avea uneori ceva bani puși în plicuri.
– Părinte, de ce nu folosim din acei bani, acum când avem nevoie?
– Aceștia sunt pentru patruzeci de liturghii. Când iese pomelnicul, atunci iau banii.


https://marturieathonita.ro/despre-neagoniseala/

vineri, 1 februarie 2019

Today the Church commemorates an important event in the earthly life of our Lord Jesus Christ (Luke 2:22-40). Forty days after His birth the God-Infant was taken to the Jerusalem Temple, the center of the nation’s religious life. According to the Law of Moses (Lev. 12:2-8), a woman who gave birth to a male child was forbidden to enter the Temple of God for forty days. At the end of this time the mother came to the Temple with the child, to offer a young lamb or pigeon to the Lord as a purification sacrifice. The Most Holy Virgin, the Mother of God, had no need of purification, since she had given birth to the Source of purity and sanctity without defilement. However, she humbly fulfilled the requirements of the Law.
At this time the righteous Elder Simeon (February 3) was living in Jerusalem. It had been revealed to him that he would not die until he should behold the promised Messiah. By inspiration from above, Saint Simeon went to the Temple at the very moment when the Most Holy Theotokos and Saint Joseph had brought the Infant Jesus to fulfill the Law.
The God-Receiver Simeon took the divine Child in his arms, and giving thanks to God, he spoke the words repeated by the Church each evening at Vespers: “Lord, now lettest Thou Thy servant depart in peace, according to Thy word, for mine eyes have seen Thy salvation, which Thou hast prepared before the face of all people, a light to enlighten the Gentiles, and the glory of Thy people Israel” (Luke 2:29-32). Saint Simeon said to the Most Holy Virgin: “Behold, this child is set for the fall and rising again of many in Israel, and for a sign which shall be spoken against. Yea, a sword shall pierce through your own soul also, that the thoughts of many hearts may be revealed” (Luke 2:34-35).
At the Temple was the 84-year-old widow Anna the Prophetess, daughter of Phanuel (February 3), “who did not leave the temple, but served God with fasting and prayers night and day. She arrived just when Saint Simeon met the divine Child. She also gave thanks to the Lord and spoke of Him to all those who were looking for redemption in Jerusalem” (Luke 2:37-38). In the icon of the Feast she holds a scroll which reads: “This Child has established Heaven and earth.”
Before Christ was born, righteous men and women lived by faith in the promised Messiah, and awaited His coming. The Righteous Simeon and the Prophetess Anna, the last righteous people of the Old Testament, were deemed worthy to meet the Savior in the Temple.
https://oca.org/saints/lives/2019/02/02/100407-the-meeting-of-our-lord-and-savior-jesus-christ-in-the-temple

Venerable Brigid (Bridget) of Ireland

Saint Brigid, “the Mary of the Gael,” was born around 450 in Faughart, about two miles from Dundalk in County Louth. According to Tradition, her father was a pagan named Dubthach, and her mother was Brocessa (Broiseach), one of his slaves.
Even as a child, she was known for her compassion for the poor. She would give away food, clothing, and even her father’s possessions to the poor. One day he took Brigid to the king’s court, leaving her outside to wait for him. He asked the king to buy his daughter from him, since her excessive generosity made her too expensive for him to keep. The king asked to see the girl, so Dubthach led him outside. They were just in time to see her give away her father’s sword to a beggar. This sword had been presented to Dubthach by the king, who said, “I cannot buy a girl who holds us so cheap.”
Saint Brigid received monastic tonsure at the hands of Saint Mael of Ardagh (February 6). Soon after this, she established a monastery on land given to her by the King of Leinster. The land was called Cill Dara (Kildare), or “the church of the oak.” This was the beginning of women’s cenobitic monasticism in Ireland.

Read more: 
https://oca.org/saints/lives/2019/02/01/100406-venerable-brigid-bridget-of-ireland

Martyr Tryphon of Lampsacus Near Apamea in Syria

The Martyr Tryphon was born in Phrygia, one of the districts of Asia Minor, in the village of Lampsacus. From his early years the Lord granted him the power to cast out demons and to heal various maladies. He once saved the inhabitants of his native city from starvation. Saint Tryphon, by the power of his prayer, turned back a plague of locusts that were devouring the grain and devastating the fields.
Saint Tryphon gained particular fame by casting out an evil spirit from the daughter of the Roman emperor Gordian (238-244). Helping everyone in distress, he asked only one thing from them: faith in Jesus Christ, by Whose grace he healed them.
When the emperor Decius (249-251) assumed the imperial throne, he began a fierce persecution of Christians. Someone reported to the commander Aquilinus that Saint Tryphon was boldly preaching faith in Christ, and that he led many to Baptism. The saint was arrested and subjected to interrogation, during which he fearlessly confessed his faith.
He was subjected to harsh tortures: they beat him with clubs, raked his body with iron hooks, they scorched his flesh with fire, and led him through the city, after iron nails were hammered into his feet. Saint Tryphon bravely endured all the torments without complaint.
Read more:

https://oca.org/saints/lives/2019/02/01/100397-martyr-tryphon-of-lampsacus-near-apamea-in-syria

Forefeast of the Meeting of our Lord in the Temple

The TYPIKON should be consulted if the Forefeast falls on the Sunday of the Pharisee, the Publican, or Meatfare.
Because of the Forefeast of the Meeting of the Lord, the service to Saint Tryphon (February 1) may be moved to Compline or to another day, as the rector decides, unless the parish is dedicated to Saint Tryphon, or there is a particular devotion to him.
https://oca.org/saints/lives/2019/02/01/100396-forefeast-of-the-meeting-of-our-lord-in-the-temple

Sfântul Mucenic Trifon


 Icoane
https://doxologia.ro/sfantul-mucenic-trifon-1

Sinaxar 1 Februarie



În această lună în ziua întâi, pomenirea sfântului mucenic Trifon.
Sfântul Mucenic Trifon s-a născut în Frigia, unul din districtele Asiei Mici, în satul Lampsacus. Încă din tinereţe Domnul l-a învrednicit cu puterea izgonirii demonilor şi a vindecării diferitelor boli. Odată, mucenicul a salvat întreaga sa comunitate de la înfometare, oprind cu puterea rugăciunii, invazia lăcustelor care devorau culturile şi grânele oamenilor.
Sf. Trifon a devenit faimos o dată cu izgonirea unui demon din fiica împăratului roman Gordian (238-244) şi atunci când îi ajuta pe cei neputincioşi nu le cerea altceva decât credinţă în Mântuitorul Iisus Hristos cu a Cărui slavă îi vindeca.
Când la tronul imperial a ajuns împăratul Decius (249-251), acesta a început o persecuţie atroce împotriva creştinilor. Cineva l-a pârât comandantului Aquilinus pe Sf. Trifon spunându-i că acesta propovăduia cu mare evlavie credinţa în Hristos şi că pe mulţi i-a botezat. Curând sfântul a fost arestat şi interogat, timp în care şi-a apărat cu putere credinţa sa.
Pentru mărturisirea sa sfântul a fost supus unor torturi îngrozitoare: a fost lovit cu bâtele, trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, a fost ars, i s-au bătut cuie în tălpi şi dus prin oraş pe jos. Toate acestea sfântul le-a îndurat cu răbdare.
În cele din urmă a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. Sfântul mucenic s-a rugat înainte de execuţie, mulţumind lui Dumnezeu pentru că l-a întărit în încercările sale. El s-a mai rugat Domnului să miluiască pe cei care-l vor chema în ajutor. Când soldaţii au ridicat sabia să-i taie capul, sfântul şi-a şi dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, acestea petrecându-se în Niceea, în anul 250.
Creştinii au înfăşurat trupul sfântului într-un giulgiu curat, cu intenţia de a-l îngropa în Niceea, acolo unde a suferit, dar sfântul li s-a arătat şi le-a cerut să-i ducă trupul în satul natal, Lampsacus. Mai târziu, moaştele Sfântului Trifon au fost mutate la Constantinopol şi apoi la Roma.
În Rusia, Sf. Trifon este considerat sfântul patron al păsărilor deoarece, după cum se povesteşte, odată Ţarul Ivan cel Groaznic a ieşit la vânătoare iar îngrijitorul şoimului a scăpat din neatenţie pasărea preferată a ţarului. Acesta i-a dat termen îngrijitorului Trifon Patrikeiev să aducă pasărea în trei zile, iar dacă nu, va fi condamnat la moarte. Trifon a căutat pasărea prin toată pădurea dar fără rezultat.
În cea de-a treia zi, sfârşit de oboseală după atâta căutare, îngrijitorul s-a întors la Moscova, la locul numit Crângul Marinaya. Întinzându-se ca să se odihnească, s-a rugat sfântului patron al său, Sf. Mucenic Trifon, chemându-l în ajutor.
În vis a văzut un tânăr pe un cal alb care ţinea pe mână şoimul ţarului. Acesta i-a spus: "Ia pasărea pierdută şi o du ţarului şi nu te mai necăji." Când s-a trezit, îngrijitorul a zărit pasărea stând pe un brad. A luat-o, a dus-o ţarului şi i-a spus ce ajutor miraculos a primit de la Sf. Mucenic Trifon. Drept mulţumire că i-a salvat viaţa, Trifon Patrikeiev a construit o capelă în locul unde i-a apărut Sf. Trifon. Mai târziu, a construit chiar şi o biserică cu hramul Sf. Trifon în Moscova.
În Biserica Ortodoxă Rusă sfântul este slăvit ca şi protectorul divin al Moscovei. În multe icoane ruseşti, Sfântul Trifon apare cu un şoim pe braţ.
Tot în aceastã zi, pomenirea Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos
Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru cel din Galatia.
Acest vlăstar al galatenilor, celor din apropiere de Ancira, a petrecut cei dintâi şapte ani cu părinţii lui. După aceea s-a dus la Ierusalim pentru învăţătură şi pentru ca să vadă Sfintele Locuri ; iar de acolo a mers la Antiohia, unde, aflând un mormânt gol, a intrat într-însul. Mormântul acesta avea un cerdac înconjurat de un gărduleţ şi aici primea pe cei ce veneau la el. Mânca, la două zile o dată, puţină pâine şi bea apă cu măsură. Cu rugăciunea lui a tămăduit mai întâi pe unul, pe care l-a făcut împreunã-locuitor cu dânsul şi a vindecat de durerea ochilor pe maica fericitului Teodoret, episcopul Cirului, care era smerită şi plăcută lui Dumnezeu; mai târziu a scăpat-o de moarte, atunci când a avut o naştere grea şi s-a găsit în primejdie. A vindecat pe un bucătar, care era necăjit de duhurile cele necurate, şi pe un ţăran care suferea de aceeaşi patimã. A împiedicat pe voievodul cetăţii de la încercarea de a silui pe o fecioarã orbindu-l. Trăind timp de nouăzeci şi doi de ani în chip bineplăcut lui Dumnezeu, şi-a dat în pace sufletul Domnului, primind cununa nevoinţelor sale.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vendimian.
Acest sfânt a fost ucenicul sfântului Auxenţiu; iar după săvârşirea din viaţă a lui Auxenţiu, aflând o crăpătură într-o stâncă şi zidindu-şi înăuntrul ei o chilioarã, a petrecut acolo patruzeci şi doi de ani, ducând mari lupte şi dobândind mari biruinţe asupra demonilor. Iar când s-a apropiat timpul sã se mute către Domnul, a îngenunchiat pe pământ şi şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vasile mărturisitorul, arhiepiscopul Tesalonicului, care era de neam din cetatea Atena.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Timotei, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Tion, cu cei doi prunci, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Carion, care s-a săvârşit tăindu-i-se limba.
Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Perpetua şi a celor împreună cu dânsa : Satâr, Revcat, Satornil, Secund şi Felicitas.
Sfânta muceniţă Perpetua era din cetatea Vutritanilor, din Africa. A fost prinsă de către necredincioşi şi adusă înaintea conducătorului de oaste, împreună cu mai mulţi tineri, care erau începători în ale credinţei. Asupra sfintelor Perpetua şi Felicitas, a fost slobozită o vacă sălbatică, ce a năvălit asupra lor şi le-a sfâşiat. Apoi şi ceilalţi sfinţi au fost omorâţi cu sabia, de mulţimea necredincioşilor.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului Mucenic Anastasie Naupliotul.
Acest sfânt mucenic Atanasie a mărturisit în Nauplia, la anul 1755, şi fiind tăiat în bucăţi, așa s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox
http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/sinaxar.php?date=1548979200

Despre Calea Cerului

Pe adevăratul creştin îl vădeşte credinţa şi dragostea pentru Hristos. Pă­catele noastre nu păgubesc câtuşi de puţin învăţătura creştină. Însuşi Mân­tuitorul a spus: N-am venit să-i chem pe cei drepţi, ci să-i mântuiesc pe cei păcătoşi. Mai mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi. Iar despre desfrânata care s-a atins de picioarele Sale a binevoit să-i spună fariseului Simon: celui ce are dragoste multe păcate i se iartă, iar celui ce nu are dragoste şi pentru un păcat mic i se va cere socoteală. De aceea creştinul trebuie să se umple de nădejde şi bucurie şi să nu dea atenţie deznădejdii. Avem mare trebuin­ţă de pavăza credinţei.
Păcatul celui care-L iubeşte pe Dumnezeu este asemeni rănii pricinuite de o săgeată de la duşman în timpul luptei. Adevăratul creştin este un ostaş care îşi face drum prin ceata vrăjmaşilor nevăzuţi spre patria cerească, după cuvântul Apostolului: patria noastră este în ceruri, iar despre ostaşi spune: spune: lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri (Efeseni 6, 12).
Dorirea acestor veacuri deşarte ne îndepărtează de adevărata patrie, dragostea pentru acestea ne înfăşoară sufletul nostru într-o haină ticăloa­să, care e numită de apostol „omul trupesc”. Pe parcursul călătoriei noas­tre pământeşti, chemându-L în ajutor pe Dumnezeu să ne smulgem din această ticăloşie şi să ne îmbrăcăm în dorinţe noi, în noua dragoste a vea­cului viitor şi prin aceasta să aflăm apropierea de patria cerească. Este însă cu neputinţă să facem aceasta în scurt timp, ci trebuie să urmăm exemplul celor bolnavi, care dorind însănătoşirea, nu încetează a căuta orice mijloc pentru a se vindeca.
Din învăţăturile duhovniceşti ale Stareţului Gherman din Rusia
 https://marturieathonita.ro/despre-calea-cerului/