Preacuviosul Părinte Chiriac Sihastrul (prăznuit la 29 septembrie)

            Cuviosul Chiriac s-a născut în Corint, fiul preotului Ioan şi al soţiei lui, Maria. Episcopul Petre al Corintului, care le era rudă, văzând pe Chiriac un copil liniştit şi sensibil, l-a făcut citeţ. Repetatele citiri din Sf. Scriptură au deşteptat în sufletul lui dragostea pentru Domnul şi dorinţa de a duce o viaţă sfântă.

            Odată, când tânărul n-avea încă 18 ani, a fost adânc impresionat de cuvânt al Domnului  spus în biserică: “Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”(Mt. 16, 24). Chiriac a crezut că aceste cuvinte i se adresează lui, aşa că s-a dus direct în port, s-a urcat într-o corabie şi a mers la Ierusalim.

            După ce a văzut Sfintele Locuri, Chiriac a locuit câteva luni într-o mănăstire nu departe de Sion, sub ascultarea egumenului, Avva Estorghie. Cu binecuvântarea lui, Chiriac a plecat la Mănăstirea Sfântului Eftimie cel Mare din pustiu. Sfântul Eftimie(20 ianuarie), descoperind în tânărul acesta mari daruri de la Dumnezeu, l-a tuns monah şi l-a dat sub ascultarea Sfântului Gherasim(4 martie), care sihăstrea în Valea Iordanului, în mănăstirea Sfântului Teoctist.

            Sfântul Gherasim, văzând tinereţea lui Chiriac, i-a poruncit să trăiască în obşte cu fraţii. Tânărul monah şi-a împlinit cu uşurinţă ascultările mănăstireşti; se ruga cu râvnă, dormea puţin, mânca la două zile o dată, hrănindu-se cu pâine şi apă.

            În vremea Postului Mare, Sf. Gherasim avea obiceiul să se ducă în pustia Ruva, întorcându-se în mănăstire abia la Duminica Floriilor. Văzând Avva  înfrânarea lui Chiriac, l-a luat cu el. Într-o tăcere deplină, cei doi pustnici şi-au dublat nevoinţele. În fiecare Duminică, Sfântul Gherasim îl împărtăşea pe ucenicul său cu Sfintele Taine.

            După moartea Sfântului  Gherasim, fiind de numai 27 de ani, Chiriac s-a întors în mănăstirea Sf. Eftimie, dar acesta n-a mai trăit mult. Sfântul Chiriac a cerut o chilie solitară şi acolo şi-a continuat nevoinţele în tăcere, comunicând numai cu monahul Toma. Dar curând Toma a fost trimis la Alexandria, unde a fost hirotonit episcop, iar Sfântul Chiriac a petrecut 10 ani în deplină tăcere. La 37 de ani a fost hirotonit diacon.

            Când a apărut o schismă între mănăstirea Sf. Eftimie şi mănăstirea Sf. Teoctist, Sf. Chiriac s-a retras la mănăstirea Souka a Sf. Hariton(28 septembrie). Aici primeau orice monah numai ca novice, deci aşa a fost primit şi Sfântul Chiriac, care s-a supus smerit ascultărilor mănăstireşti. După mai mulţi ani, el a fost hirotonit preot şi ales canonarh, ascultare pe care a îndeplinit-o 18 ani. Sfântul Chiriac a petrecut 30 de ani în mănăstirea Sf. Hariton.

            Postirea aspră şi desăvârşita nerăutate îl distingeau printre asceţii Lavrei. În chilia sa, în fiecare noapte, el citea la Psaltire, întrerupând citirea numai pentru a merge la slujba de noapte. Ascetul dormea foarte puţin. La 70 de ani, s-a retras în pustia Natoufa, împreună cu ucenicul său Ioan.

            În pustie, sihaştrii se hrăneau cu ierburi amare, care prin rugăciunile Sfântului Chiriac se făceau bune. După cinci ani, nişte locuitori au aflat despre ei şi l-au adus pe fiul lor îndrăcit, iar Sf. Chiriac l-a vindecat. De atunci înainte, mulţi oameni au început să vină cu necazurile lor, dar el căuta singurătatea, aşa că a fugit la Ruva, unde a mai vieţuit cinci ani. Dar şi aici l-au aflat bolnavii şi demonizaţii, iar Sfântul i-a vindecat cu semnul Sfintei Cruci şi cu ulei sfinţit.

            La 80 de ani, Sf. Chiriac a plecat în pustia Sousakim, unde erau două izvoare. Potrivit tradiţiei, Proorocul David a adus în atenţie pustia aceasta: “Tu ai secat râurile Itanului”(Ps. 73/74, 15). După 7 ani, fraţii de la mănăstirea Souka l-au căutat pentru ajutor duhovnicesc, într-o vreme de foame şi boală, pe care a îngăduit-o Dumnezeu. Ei l-au rugat să se întoarcă la mănăstire, iar Sfântul s-a sălăşluit în peştera Sf. Hariton.

            Sfântul Chiriac a dat mult ajutor Bisericii în lupta cu erezia origenistă; cu rugăciunea şi cuvântul, i-a adus pe rătăciţi înapoi la adevăr şi i-a întărit în Ortodoxie. Chiril, autorul “Vieţii Sfântului Chiriac”, călugăr din Lavra Sf. Eftimie, a fost martor când Sfântul 

a prezis moartea conducătorilor ereticilor, Nonos şi Leontius, şi încetarea răspândirii ereziei.

            Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a poruncit Sfântului Chiriac să păstreze curăţia credinţei; apărându-i în vis însoţită de Sf. Ev. Ioan şi de Sf. Ioan Botezătorul, Preacurata nu a intrat în chilia unui monah pentru că avea o carte eretică a lui Nestorie. “În chilia ta este duşmanul meu”(Arătarea Maicii Domnului este prăznuită pe 8 iunie).

            La 99 de ani, Sf. Chiriac s-a dus iar la Susakim, locuind acolo cu Ioan, ucenicul său. În pustie, in leu uriaş îl apăra pe sfânt de tâlhari şi mânca din mâinile lui. Odată, în fierbinţeala verii, toată apa dintr-o crăpătură a stâncii a secat, iar sihaştrii au rămas fără o picătură de apă. La rugăciunile Sfântului Chiriac, a căzut ploaie şi a umplut iar bazinul.

În ultimii doi ani de viaţă, Sfântul Chiriac s-a întors la mănăstire, sălşluindu-se tot în peştera Sf. Hariton. Până la sfârşit, Bătrânul şi-a păstrat curajul şi s-a rugat cu râvnă, ori se ruga, ori lucra, n-a trândăvit niciodată. Înaintre de moarte, el a chemat obştea şi i-a binecuvântat pe toţi; apoi cu pace a adormit în Domnul, trăind 109 ani.

            Venerable Cyriacus the Hermit of Palestine- Commemorated on September 29

            Saint Cyriacus was born at Corinth to the priest John and his wife Eudokia. Bishop Peter of Corinth, who was a relative, seeing that Cyriacus was growing up as a quiet and sensible child, made him a reader in church. Constant reading of the Holy Scriptures awakened in him a love for the Lord and a yearning for a pure and saintly life.

Sursa:  https://oca.org/saints/lives/2009/09/29/102813-venerable-cyriacus-the-hermit-of-palestine