“Astăzi ne confruntăm cu o nouă
parabolă, o nouă poveste din viaţa lui Hristos: povestea lui Zaheu. Si această
poveste ni se adresează direct, iar întrebarea care ni se pune este: Ce conteză
mai mult pentru fiecare dintre noi? Buna părere a celor de lângă noi, ca
oamenii să nu te ia în râs, să nu râdă de tine fiindcă tu cauţi să Îl vezi pe
Dumnezeu, să Îl întâlneşti? Sau nevoia, chemarea lăuntrică de a descoperi ceea ce te poate aduce faţă în faţă cu
Hristos? Este vanitatea mai puternică în noi decât foamea de Dumnezeu? Şi
Sfântul Ioan al Scării spune clar că
vanitatea(slava deşartă) este urâciune înaintea lui Dumnezeu şi laşitate
înaintea oamenilor. Care este atitudinea noastră: suntem noi gata să renunţăm
la toate ca să-L întâlnim pe Dumnezeu, sau nu? Şi nu atât oamenii ne împiedică,
oamenii nu râd de noi, ei sunt total indiferenţi; dar asta nu înseamnă că noi,
asemenea cerşetorilor, nu ne întoarcem către ei, aşteptând aprobarea lor; şi ca
să primim această aprobare, renunţăm la căutare, la singurul lucru care ne
poate vindeca şi dărui o viaţă nouă. De
asemenea, vom găsi în noi voci conflictuale, spunând: “Nu te pune într-o
situaţie ridicolă! Nu ieşi în evidenţă printr-o căutare care nu este necesară;
ai tot ce îţi trebuie… Zaheu era bogat, Zaheu era cunoscut ca cetăţean onorabil
– aşa şi noi! Avem atât de multe, suntem respectaţi – o să o luam pe o cale
care ne va face ”gunoiul pământului”, cum spune Sfântul Apostol Pavel, să ne
înjosim? Aceasta este întrebarea pe care ne-o pune astăzi povestea lui Zaheu:
sunt vanitatea, care înseamnă cautarea lucrurilor vane, goale, şi frica de
opinia oamenilor cele ce vor prevala, sau foamea pe care fiecare dintre noi o are, uneori, de întâlnirea cu
Dumnezeul cel Viu?”
Mitropolitul Antonie Bloom
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu