Icoana
Maicii Domnului “Potoleşte-mi durerea!” a fost slăvită la Moscova prin multe
minuni în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, mai ales pe vreamea ciumei
în anul 1771. Icoana a fost adusă la Moscova de către cazaci în anul 1640, în
timpul domniei ţarului Mihail(1613-1645), şi aşezată în biserica Sfântului
Nicolae din cartierul Pupishevo.
Odată,
probabil după incendiul şi reconstruirea bisericii, icoana a fost pusă
neglijent în turnul clopotniţei. Totuşi, nemăsurata milă a Maicii Domnului a condus,
în timp, la venerarea înnoită a sfintei
icoane.
Prăznuirea
icoanei făcătore de minuni la 25 ianuarie a fost stabilită în anul 1760, pentru
a marca vindecarea unei femei bolnave după ce i s-a arătat sfânta icoană într-o
viziune. O voce a învăţat-o să meargă la biserica Sfântului Nicolae în
cartierul Pupishevo al Moscovei şi, găsind icoana, să se roage dinaintea ei şi
va primi vindecare. Femeia a ascultat şi s-a dus la Moscova, unde a găsit
icoana, întunecată de vechime şi de praf, în turnul clopotniţei. Când a văzut
chipul şi inscripţia de pe icoană, femeia a strigat: “Ea este!” Şi după ce s-a
slujit o moliftă dinaintea icoanei pe 25 ianuarie, femeia a ieşit din biserică
pe picioarele ei, deşi înainte nu putea să-şi mişte nici mâinile, nici picioarele.
Icoana
a fost apoi aşezată la loc de cinste în biserică, iar mai târziu un paraclis a
fost zidit în cinstea ei. Slujba şi acatistul icoanei datează din acea epocă.
Copii ale icoanei “Potoleşte-mi durerea!” pot fi găsite în multe biserici din Moscova şi din
alte oraşe. Această icoană mai este prăznuită şi la 25 septembrie şi 9
octombrie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu