Prăznuirea Sfinţilor Părinţi de la Primul Sinod Ecumenic

În a şaptea săptămână după Paşte prăznuim de Dumnezeu purtătorii Părinţi care au luat parte la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea. Creştinii au ţinut acest praznic încă din vechime. Domnul Iisus Hristos a lăsat Bisericii o făgăduinţă: “Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.”(Mt. 16, 18). Chiar dacă Biserica lui Hristos va trece prin multe lupte dificile cu duşmanii mântuirii, ea va ieşi biruitoare. Sfinţii martiri au dat mărturie de adevărul cuvintelor Mântuitorului, îndurând suferinţe şi moarte pentru Hristos, iar sabia persecutorilor este înfrântă de crucea lui Hristos.

Persecuţia creştinilor a încetat în veacul al patrulea, dar s-au ridicat erezii în sânul Bisericii înseşi. Una dintre cele mai periculoase dintre acestea a fost arianismul. Arius, un preot din Alexandria, era un om mândru şi cu multă ambiţie. Negând natura divină şi egalitatea lui Hristos cu Tatăl, el învăţa în mod greşit că Mântuitorul nu este consubstanţial cu Tatăl, ci este doar o făptură creată.

Un sinod local, prezidat de Alexandru, Patriarhul Alexandriei, a condamnat falsa învăţătură a lui Arie, dar acesta nu voia să se mai supună autorităţii Bisericii, ci a scris multor biserici, denunţând hotărârile acestui sinod. El şi-a răspândit falsa învăţătură în tot Răsăritul, primind sprijin de la anumiţi episcopi răsăriteni.

Investigând aceste disensiuni, Sfântul Împărat Constantin l-a consultat pe episcopul de Cordoba, care l-a asigurat că erezia lui Arie este îndreptată împotriva celor mai importante dogme ale Bisericii lui Hristos. Aşa a decis să convoace Primul Sinod Ecumenic. În 325, un număr de 318 episcopi reprezentând Biserici creştine din diverse locuri, s-au adunat la Niceea. 

Printre episcopii aceştia erau mulţi mărturisitori care suferiseră în vremea persecuţiilor şi care purtau urmele torturilor pe trupurile lor. De asemenea, la Sinod au luat parte şi mari luminători ai Bisericii: Sfântul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Sfântul Spiridon, episcop de Tremithos, şi alţii, veneraţi de Biserică drept Sfinţi Părinţi.

Cu Patriarhul Alexandru al Alexandriei venise şi diaconul său, Athanasie(viitorul patriarh al Alexandriei), numit “cel Mare” pentru că a fost un campion al purităţii Ortodoxiei.

Împăratul Constantin a prezidat sesiunile Sinodului. În discursul său, ţinut ca răspuns la întâmpinarea episcopului Eusebiu de Cezareea, el a spus: “Dumnezeu mi-a ajutat să strivesc neruşinata puterea a persecutorilor, dar mai dureros pentru mine ... este să văd lupta interioară a Bisericii lui Dumnezeu, pentru că este mai distrugătoare.”

Arie, cu şaptesprezece episcopi susţinători, a rămas arogant, dar învăţătura lui a fost respinsă, iar el a fost excomunicat din Biserică. În discursul său, Sfântul diacon Alexandru a combătut concludent blasfemiatoarele învăţături ale lui Arie. În iconografie, ereziarhul este reprezentat stând pe genunchii lui satan sau în gura fiarei adâncurilor.

Părinţii sinodali au refuzat să accepte crezul propus de arieni. În schimb, ei au alcătuit Simbolul Ortodox al credinţei. Sfântul Constantin le-a cerut să introducă în Crez cuvântul “consubstanţial”, pe care îl auzise în dialogurile lor. Părinţii au acceptat unanim această sugestie. 

În Crezul niceean, Sfinţii Părinţi au proclamat şi au confirmat învăţăturile apostolice despre natura divină a lui Hristos. Erezia lui Arie a fost dată pe faţă şi condamnată. Sinodul a mai rânduit încă 12 canoane administrative şi disciplinare. De asemenea, a rânduit ca data prăznuirii Paştelui să fie diferită de data Paştelui evreiesc şi să fie în prima duminică după prima Lună plină a Echinoxului de primăvară(22 martie în anul 325)

 Sursa: https://oca.org/saints/lives/2017/05/28