"De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu,
să se bucure de acest praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă
înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit
cineva postind, să-şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel
dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva dupa ceasul
al treilea, mulţumind să prăznuiască.
De a ajuns cineva după ceasul al saselea, sa nu se îndoiasca,
nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până în ceasul
al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se. De a ajuns cineva abia în
ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic
fiind Stăpânul, primeşte pe cel de pe urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel
din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel
de pe urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi
acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi
lucrul îl preţuieste, şi voinţa o laudă.
Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru;
şi cei dintâi, si cei de al doilea, luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună
bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi
postit şi cei ce n-ati postit, veseliţi-vă astăzi! Masa este plină, ospătaţi-vă
toţi! Vitelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul
credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de
lipsă, că s-a aratat Împarăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru
păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că
ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut
de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorat în iad; umplutu-l-a de amărăciune,
fiindcă a gustat din trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând-o Isaia, a
strigat: Iadul, zice, s-a amărât, întimpinându-Te pe Tine jos: amâratu-s-a că
s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amarat, ca a fost omorat;
s-a amarat, ca s-a surpat; s-a amărât, că a fost legat. A primit un trup şi de
Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ şi s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea
ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ţi este, moarte, boldul?
Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Inviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit.
Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură
îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort
nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morţi, începătura celor adormiţi
S-a făcut. Lui se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu