Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Praznicul Adormirii Maicii Domnului - care îmbină două evenimente: moartea şi învierea Ei cu trupul a treia zi  - se ţine de secole; într-adevăr, de la începuturile existenţei Bisericii Ortodoxe Ruse, este praznic, este bucurie, este slavă.

Maica Domnului nu a fost un instrument pasiv al Întrupării; fără “Aminul” rostit de Ea, Întruparea ar fi fost la fel de imposibilă ca şi fără voia lui Dumnezeu. Ea este răspunsul întregii creaţii la dragostea lui Dumnezeu şi la dăruirea de Sine a  lui Dumnezeu omenirii şi întregului Cosmos pe care L-a creat. Şi întru aceasta ne bucurăm, fiindcă răspunsul Ei este răspunsul nostru. Cuvântul Ei a fost desăvârşit, aşa cum şi încrederea Ei şi credinţa Ei au fost. Ale noastre sunt imperfecte şi totuşi glasurile noastre răsună înlăuntrul Ei, slabe, ezitante câteodată, dar pline de credinţă şi de dragoste totodată.    

Ea este slava întregii creaţii; Maica lui Dumnezeu: ne-am fi aşteptat poate ca moartea să nu o poată atinge; dar dacă moartea - şi încă o moarte aşa de crudă - a putut să se atingă de dumnezeiescul Ei Fiu, de Fiul lui Dumnezeu  şi de Fiul Fecioarei Maria, de Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului – desigur că şi Ea a trebuit să plătească preţul întregii omeniri pentru păcatul omului şi să moară. Dar, potrivit tradiţiei ortodoxe, moartea nu a putut să O ţină prizonieră. Ea se dăruise pe Sine lui Dumnezeu fără rezerve şi pe deplin şi Îi aparţinea lui Dumnezeu, nu pământului.

Iar a treia zi, când Apostolii au venit şi au deschis mormântul pentru unul dintre ei  ce nu fusese prezent la înmormântare să o poată venera, l-au găsit gol: Ea înviase pentru că legăturile morţii nu puteau să o ţină şi stricăciunea nu putea să atingă un trup care fusese vas al Întrupării. Ce minunată bucurie la gândul că alături de Hristos cel Înviat şi înălţat la ceruri, una dintre noi oamenii, o femeie din carne şi oase, stă pe tron, şi prin Ea putem vedea slava care, credem,  va fi şi a noastră dacă vom fi credincioşi lui Dumnezeu cum a fost Ea.

 Aşa că, să ne bucurăm, şi nu doar noi, aici unde biserica a fost consacrată încă de la începutul secolului al XVIII-lea Adormirii Maicii Domnului, ci întreaga Biserică Rusă cu toţi cei care au fost risipiţi pe faţa întregului pământ, una cu maica Biserică, una cu Maica Domnului, închinându-ne lui Dumnezeu cu tot lăuntrul nostru şi văzând în Ea chipul întregii Creaţii în adorare dinaintea Dumnezeului celui Viu. Amin

Mitropolitul antonie de Suroj