Starețul nu iubea deloc banii, ci doar se folosea de ei, evitând agoniseala și nădăjduind numai în Dumnezeu. Odată, făcându-se între părinți o discuție despre bani, și în special despre lirele de aur, Părintele Efrem s-a hotărât să se roage pentru a-l înștiința Dumnezeu despre influența aurului asupra stării duhovnicești a omului.

Când a terminat rugăciunea, s-a gândit că are o liră în mână, a considerat-o ca fiind a lui și și-a spus sieși: “Vrei să ai lira ta, dar te vei duce în iad din pricina ei”. Atunci sinea lui i-a răspuns: “Chiar dacă mă voi duce în iad, totuși am lira!”. Și astfel și-a dat seama de influența pierzătoare pe care o are patima iubirii de argint asupra sufletului omului.

De asemenea, spunea și câteva istorisiri pentru a condamna această patimă. O femeie săracă lucra ostenindu-se toată săptămâna și cu salariul pe care îl câștiga, își cumpăra de fiecare dată câte o liră. Odată, cineva i-a făcut observație, sfătuind-o să folosească lira pentru a-și cumpăra lucrurile necesare. Iar ea a răspuns: “Ce spui, omule? Eu mă ostenesc o săptămână întreagă pentru a dobândi această liră, iar acum să o pierd?”.

Suma tuturor economiilor Starețului era zero. El nu ținea socoteala cheltuielilor și nici a veniturilor. De îndată ce prisoseau niște bani, îl chema pe fratele responsabil și îi spunea: “Fiul meu, să faci o comandă de materiale: nisip, ciment și altele”. Iar aceasta o făcea numai pentru a nu avea niciun ban adunat, deși făcuse o mulțime de reparații la casă, în afară de chiliile ce erau destinate pentru adăpostirea fraților.

De multe ori portofelul său era gol atunci când trebuiau să cumpere diferite lucruri. Însă într-un alt dulap avea uneori ceva bani puși în plicuri.

– Părinte, de ce nu folosim din acei bani, acum când avem nevoie?

– Aceștia sunt pentru patruzeci de liturghii. Când iese pomelnicul, atunci iau banii.

https://marturieathonita.ro/despre-neagoniseala/