“Rostul istoriei este sa
elibereze popoarele de teama, de opresiune, de nedreptati, pentru ca energiile
lor cele mai bune si mai curate sa se indrepte spre domeniul creatiilor
culturale, singurele inzestrate cu nimbul nemuririi.”(Horia Sima)
6 septembrie- zi încărcată de multe
semnificaţii sacre, dar şi istorice! Zi de mare nostalgie pentru cei cu suflet
românesc! Am să mă explic: La 6 septembrie 1940, România a cunoscut un moment
de graţie, cu siguranţă mijlocit de Sfântul Arhanghel Mihail, a cărui minune
din Colose este prăznuită de Biserica Ortodoxă
în această binecuvântată zi. A fost ziua în care un popor revoltat de
tiranie şi neruşinare a ieşit în stradă şi a cerut alungarea regelui Carol de
pe tron, pentru că avea mâinile mânjite de mult sânge şi pe conştiinţă
Basarabia, Bucovina de Nord şi Ardealul, Atunci a ridicat Dumnezeu pe tânărul
rege Mihai, care până în prezent este cel mai demn şi mai respectabil monarh
român. Şi nu cred că este nevoie să demonstrez acest adevăr pentru cei care nu
au prejudecăţi împotriva monarhiei. La 6 septembrie 1940 au fost aduşi la
putere, prin voia multor români care aderaseră sufleteşte la doctrina şi
idealurile ei, membri ai Mişcării Legionare, mult încercaţi şi prigoniţi în
lagăre şi închisori sau în exil forţat de împrejurări dramatice. 
De ce acest act, de mulţi contestat, reprezintă pentru mine un
miracol pentru neamul românesc? Argumentul meu principal este onestitatea totală a
intenţiilor: oamenii aceştia urmăreau cu adevărat să aducă în societatea
românească prosperitate pentru toţi, respectarea legilor, asanarea morală, ascensiunea
spirituală a neamului în hotarele lui istorice, pe care trebuiau să le refacă
după dezastrul războiului. Legionarii formaţi la şcoala lui Corneliu Zelea Codreanu
aveau daruri dumnezeieşti mari, nu doar intelectuale( recunoscute de mulţi), ci
mai ales morale, şi excelau printr-un caracter nobil: nu admiteau în niciun caz
să-şi întineze conştiinţa, nu refuzau cu niciun prilej să-şi ajute camarazii,
semenii în general(cum au demonstrat-o mai târziu în închisori), nu fugeau din
faţa primejdiei şi nu ocoleau încercările, luptau din toate puterile cu
egoismul, care a desfigurat omenirea şi a transformat lumea într-un infern
colcăind de patimi şi nedreptăţi. Erau cavaleri întârziaţi sau prea devreme
născuţi, care luaseră asupra lor sarcina grea de a reda neamului românesc
demnitatea pierdută şi încrederea în destinul său, vegheat de puterile divine.
Condus de oameni mici sau de nimic, români ajunseseră nişte înfrânţi în propria
lor ţară, situaţie intolerabilă şi revoltătoare, toate energiile nemului zăceau ascunse sub
tone de neîncredere şi defetism. Era mare nevoie de oameni curajoşi, devotaţi
neamului şi altruişti. Era nevoie de jertfă şi nu poate oricine să-şi
transforme viaţa într-o jertfă permanentă în slujba neamului. 
Parcă aud mii de voci strigând la mine că legionarii au comis
asasinate, au fost antisemiţi, au
aranjat sau tolerat pogromuri, au organizat
o rebeliune contra statului legionar condus de Antonescu etc. Toate
exagerările şi neadevărurile care s-au spus şi se mai spun încă de către
rău-voitori. La aceste acuzaţii din
umbră îi rog pe acuzatori să se gândească la toţi ceilalţi răspunzători pentru
conducerea României de-a lungul vremii şi să facă o comparaţie onestă. Oare
alţii s-au comportat mai bine sau mai rău? Îi mai rog să privească şi la
motivaţie şi la scop. Care lupta pentru interesele personale şi care pentru
cele publice şi naţionale? Care a încercat să reformeze vreodată societatea
fără să comită greşeli? Şi câţi n-au comis crime şi delicte cu mult mai grave
pe ascuns de ochii opiniei publice? În
lumea aceasta binele va fi până la sfârşit amestecat cu răul, sămânţa cu
neghina, ceea ce nu va împiedica grâul să crească şi să dea rod. Dar să nu-i
confundăm pe semănătorii de grâu cu semănătorii de neghină travestiţi, să
discernem binele de rău şi să optăm pentru cei care duc cu sine şi aruncă în
ogorul neamului sămânţa adevărului.
Mişcarea Legionară a fost asasinată cu adevărul în braţe şi a spune
adevărul în România te face pentru cei aflaţi la putere “legionar”(vezi
Timişoara 1989, Piaţa Universităţii,
1990). Asta spune ceva, nu credeţi?
Mai am un argument de adus în discuţie: anticomunismul. Nu există
oameni care să fi luptat cu mai multă consecvenţă împotriva comunismului care a
sufocat şi a ucis în inimile românilor cele mai scumpe valori: credinţa şi
neamul. Nu cred că e nevoie să amintesc ce a făcut reeducarea cu românii din
închisori şi cu cei de afară, din România-închisoare.
“Bolsevismul se gaseste
in razboi permanent cu adevarul si intregul lui sistem e construit ca sa-l
prigoneasca si sa-l extermine. El nu se lupta propriu-zis cu entitatea
politico-sociala a oamenilor, ci cu adevarul care salasuieste in sufletele lor.
De aceea statul bolsevic nu se multumeste sa constate din partea supusilor lui
un impecabil conformism cetatenesc; el vrea sa controleze si sa puna stapanire
si pe forul lor interior. Cetatenii-model ai statului sovietic sunt indivizi
disociati de lumea lor launtrica, incapabili sa mai gandeasca cu mijloacele lor
proprii sau sa-si afirme aspiratiile lor personale, oameni cu functii
sufletesti standardizate si prefect controlabile din afara”(Horia Sima).
Mutilarea sufletească la
care a fost supus poporul român nu a reuşit decat în cazuri foarte rare şi doar
temporar să mutileze conştiinţele legionarilor. Ei au plătit cu pierderea
libertăţii, torturi şi umilinţe, chiar cu vieţile păstrarea identităţii. Ei au
devenit preoţi şi monahi, plângând şi rugându-se pentru iertarea păcatelor
proprii şi ale neamului lor, ani la rând după ce au ieşit din închisori, ei au
ridicat altare, mănăstiri pentru cinstirea memoriei celor ucişi, ei au
deşteptat prin cuvântul lor noile generaţii, chemându-le la aflarea unei căi
conforme cu adevărul şi la urmarea ei. Ştiu că sunt mulţi cărora nu le convine
că noi încă mai avem puterea să alegem adevărul de minciună şi se uită cu ochi
răi şi nu stau cu mâinile în sân, lovind cu armele tradiţionale(calomnia şi
minciuna) tot în Mişcarea Legionară şi în idealurile ei, pentru că de acestea
se tem precum Irod de Sfântul Ioan Botezătorul. Nu întâmplător mi-a venit în
minte acest Profet sfânt, ci pentru că decapitarea Mişcării se poate compara cu
tăierea Capului Sfântului Ioan: de ce a murit Botezătorul? Pentru că Irodiada
nu mai suporta să i se spună că păcătuieşte şi nu voia să părăsească păcatul.
De ce a fost mereu trecută în ilegalitate Mişcarea Legionară? Pentru că
dictatorii, guvernele şi mai toţi politicienii nu suportă să li se dezvăluie
ticăloşiile şi nu vor să renunţe le ele.
6 septembrie e prilej de nostalgie pentru mine, fiindcă mă
gândesc, de fiecare dată, ce ar fi fost dacă România ar fi rămas un stat
naţional legionar măcar până la terminarea războiului, ce ar fi fost dacă
legionarilor li s-ar fi permis cu adevărat să conducă destinele acestui neam, ce
ar fi fost dacă ar fi avut posibilitatea să participe la viaţa parlamentară,
într-un stat democratic, fie el cât de viciat? Rămâne doar un vis într-o lume a
valorilor răsturnate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu