The Paschal Homily of St. John Chrysostom

Sfântul Ioan Hrisostom-cea mai frumoasă predică

"De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva dupa ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască.

De a ajuns cineva după ceasul al saselea, sa nu se îndoiasca, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel de pe urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel de pe urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieste, şi voinţa o laudă.

Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru; şi cei dintâi, si cei de al doilea, luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-ati postit, veseliţi-vă astăzi! Masa este plină, ospătaţi-vă toţi! Vitelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a aratat Împarăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorat în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amărât, întimpinându-Te pe Tine jos: amâratu-s-a că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amarat, ca a fost omorat; s-a amarat, ca s-a surpat; s-a amărât, că a fost legat. A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ şi s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Inviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morţi, începătura celor adormiţi S-a făcut. Lui se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin."

Am devenit Sodoma şi Gomora! Am devenit o ruşine!

IPS Ieremia de Gortina: „Nu ne aşteptam să se ajungă într-un asemenea hal în Elada noastră”

 Autor: Sfânta Mitropolie de Gortina

Duminică, 8 octombrie 2017

În această mică broşură, fraţi creştini, vreau să vă scriu în general despre bărbat şi femeie.

Aşa l-a făcut Dumnezeu pe om, fraţii mei: Fie bărbat, fie femeie. Acestea sunt cele două genuri ale omului, masculin şi feminin, care se unesc prin căsătoria lor şi fac urmaşi şi astfel se creează societatea. Biserica noastră binecuvintează această unire prin Sfânta Taină a Nunţii.

Una este construcţia trupească şi sufletească a bărbatului şi alta – cea a femeii. Şi ambele genuri sau sexe sunt admirabile şi frumoase şi trebuie să se bucure băiatul pentru că este băiat şi să se bucure şi fata, pentru că s-a născut fată.

Acestea pe care vi le scriu, fraţii mei, le ştiţi şi deci nu este nevoie să vi le spun. Totuşi vi le spun, deoarece în epoca noastră, în care avem mult păcat şi destrăbălare, vor să ne legifereze o lege murdară.

Prin această lege, orice bărbat și orice femeie, doar pentru că vrea asta, doar pentru că are „chef”, cum spunem, vor putea să se prezinte oficial şi să solicite să-şi schimbe sexul.

Şi flăcăul din cartier va spune după aceea că este fată; şi o elevă fată va spune că este băiat.

Puteţi, creştinii mei, să vă imaginaţi acum un astfel de fenomen, adică că vine de la Atena un bărbat, consătean de-al vostru, şi să se prezinte drept femeie?

Sau o fată din satul vostru, care a mers la Atena la lucru, să se întoarcă după aceea în satul ei, spunând că este bărbat? Exact acest lucru vrea să-l reușească legea pe care vor să ne-o aducă conducătorii noştri.

Ce aveţi să spuneţi acum la cele pe care vi le scriu, creştinii mei? Eu am să vă spun că cu o asemenea lege nu mai merge, ne-am pângărit.

V-ați fi aşteptat vreodată la asta, fraţii mei? Că în binecuvântata şi slăvita noastră patrie, Elada, vor veni conducători care se vor gândi să impună prin lege astfel de lucruri murdare pentru ţara noastră?

Pentru ţara noastră, Elada noastră, care chiar şi înainte de Hristos cinstea moravurile curate şi fecioria şi a făcut Partenonul? 

Nu, nu ne aşteptam să se ajungă într-un asemenea hal în Elada noastră. Nu și-a ciuruit de gloanţe trupul său Kolokotronis şi nu şi-au vărsat sângele eroii luptători pentru o astfel de Eladă ca cea de azi.

Eu, care vă scriu acestea, fraţii mei, sunt Episcopul regiunii voastre şi mă numesc Ieremia.

„Episcop” înseamnă să stau de gardă, ca să văd ce duşmani vin în ţara noastră, ca să ne schimbe moravurile noastre caste şi după aceea, ca o santinelă (ca un scop) – Episcop – eu, să sun cu putere din trâmbiţă şi să spun: „O, creştinilor, eleni patrioţi, locuitori din Gortina şi Megalopole! Un mare rău se va întâmpla în țara noastră. Vor să voteze o lege, care desființeze personalitatea omului, așa cum l-a născut mama lui, care distruge sfânta instituţie a familiei și care atacă umanitatea noastră. Înainte, la luptă, creştinilor”!

Da! Nu trebuie să lăsăm să treacă această lege fără să protestăm, creştinii mei. Pe fiecare, şi pe cel mai simplu cioban şi pe ciobăniţa săracă, trebuie să-i doară şi trebuie să protesteze împotriva răului pe care vor să ni-l facă.

Da, să protestaţi împotriva parlamentarilor voştri, deoarece aceştia sunt cei care vor vota legea. Să-i ameninţaţi că veţi „vota contra lor”, că nu vor mai avea niciun vot de la voi, dacă votează legea prin care va putea oricine să poată să-şi schimbe personalitatea prin schimbarea sexului.

Personal, declar că voi întrerupe comunicarea cu parlamentarul regiunii noastre, care va vota o astfel de lege şi nu-i voi mai da cinstea cuvenită unui conducător politic. – Dacă mă întrebaţi de mai multe legate de această lege, vă spun că legea aceasta s-a născut din homosexualitatea ruşinoasă şi alimentează homosexualitatea.

Deoarece un bărbat care are relaţii homosexuale cu alt bărbat se va prezenta acum prin lege ca femeie, ca să apară cei doi ca un cuplu legal şi chiar se vor prezenta şi la preot solicitând să-i căsătorească!

Creştinii mei, noi să fim fideli credinţei şi iubirii faţă de Domnul nostru Iisus Hristos şi moravurilor caste ale patriei noastre, ale tradiţiei eleno-ortodoxe.



Cu multe rugăciuni,

† Mitropolitul Ieremia de Gortina şi Megalopole

TRADUCERE: http://acvila30.ro; SURSA GREEK: https://www.imgortmeg.gr/
Am devenit Sodoma şi Gomora! Am devenit o ruşine!
https://www.impantokratoros.gr/14B1B010.ro.aspx

Icoana Sfantului Fanurie din Rodos

Sursa: http://orthodoxwiki.org/Image:PhanouriosRhodes25h.JPG

Se cunoaşte viaţa Sfântului Fanurie în special din icoana sa care s-a descoperit în Rodos sau Cipru.

O descoperire întâmplătoare, făcută de păgâni nomazi, nu de creştini, l-a adus la lumină pe acest sfânt necunoscut când o bandă de tâlhari arabi, care devastaseră insula Rodos, a găsit printre ruinele unei biserici antice un grup de icoane, printre alte artefacte. Toate icoanele erau într-o stare degradată sau aproape distruse, cu excepţia uneia, care se arăta aşa de nouă şi de proaspătă de parcă ar fi fost pictată abia cu o zi în urmă. Icoana a fost trecută cu vederea de arabi, care nu i-au dat nicio importanţă. Aflaţi la ceva distanţă, nişte călugări ascunşi au observat acest fenomen şi au aşteptat cu răbdare până ce arabii au plecat şi au alergat apoi să recupereze această minunată icoană atât de bine păstrată. Ei au văzut un chip de sfânt clar conturat, iar numele înscris pe ea în litere distincte era: « Fanourios ». La o mai atentă examinare, monahii au căzut în genunchi în faţa a ceea ce au văzut. În jurul sfântului erau desenate 12 tablouri, în fiecare dintre acestea Sfântul Fanurie fiind reprezentat în timp ce îndura o crudă forma de tortură, într-un stil realist care sugerează că artistul trebuie să fi fost martor la atrocităţi. Ei s-au grăbit să vadă dacă vreuna din celelalte icoane mai era într-o stare atât de bună, dar ,deşi erau toate în acelaşi stil, de aceeaşi mărime şi formă, toate erau foarte vechi şi foarte neclare. După o cercetare atentă, s-a ajuns la concluzia că această icoană a Sf. Fanurie făcea parte din grupul exhumat după nenumărate secole, iar prospeţimea ei era o manifestare divină a sfinţeniei acestui om, despre care erau acum hotărâţi să afle mai multe. Dar ani de cercetări n-au adus nimic şi nu s-a mai aflat nimic în plus despre Sf. Fanurie, faţă de ziua în care icoana a fost scoasă de sub ruinele vechii biserici greceşti. Scenele de tortură din icoana nu ofereau nicio altă indicaţie decât că Sf. Fanurie a fost bătut cu pietre, jupuit, întemniţat, adus în faţa judecatorului, legat pe o roată, ars cu făclii, aruncat la animale sălbatice, zdrobit cu bolovani, ţinând cărbuni încinşi, in timp ce un demon zbura, proiectat pe un fundal de flăcări. Toate aceste orori arătau că Fanurie a fost unealta aparent indestructibilă a lui Dumnezeu, iar prin ele însele erau suficiente pentru a-i proba sfinţenia. Arhieoiscopul Milos/ Nil al Rodosului a tras concluzia că icoana însăşi era o mărturie suficientă pentru a demonstra că Fanurie era omul lui Dumnezeu, aşa că a cerut Patriarhului să convoace un sinod care să-l proclame oficial pe Fanurie sfânt, după care s-a ridicat o catedrală pentru cinstirea sfântului, în care s-a pus la închinare sfânta icoană. Fanurie, pierdut secole întregi printre ruinele bisericii, a devenit sfântul patron al lucrurilor pierdute. Până în prezent numele său este invocat când rugătorii cer recuperarea lucrurilor pierdute.

Martiriul

Icoana originală este destul de mare. În centru este un portret al sfântului ţinând o lumânare în mâna dreaptă şi de jur împrejur sunt12 imagini mai mici arătând fiecare treaptă a martiriului său. Reprezentarea fiecărei ilustraţii este următoarea :

1. Sfântul stă în faţa unui magistrat roman şi îşi apără credinţa creştină.

2. Soldaţii îl bat pe sfânt peste cap şi peste gură cu pietre pentru a-l sili să-şi renege credinţa creştină.

3. Sfântul rămâne liniştit, ceea ce-i înfurie pe soldaţi. Ei sunt arătaţi aruncându-l la pământ şi bătându-l cu bastoane şi pari într-o nouă încercare de a-l sili să-şi lepede credinţa.

4.Sfântul este acum în închisoare. Este reprezentat complet gol, în timp ce soldaţii îi smulg carnea cu nişte unelte de fier.

5. Sfântul este tot în închisoare. Este înfăţişat rugându-se lui Dumnezeu, poate ca să-i dea putere să îndure torturile.

6. În următoarea ilustrată, Sfântul Fanurie stă în faţa magistratului roman apărându-şi din nou convingerile. Expresia feţei sfântului este calmă.

7. În această imagine este clar că magistratul roman l-a condamnat pe sfânt la moarte pentru a fi rămas neclintit în credinţa sa, ca în imaginea a şasea. Sfântul este reprezentat din nou gol, în timp ce torţionarii îi ard trupul.

8. Aici torţionarii folosesc mijloace mecanice de tortură asupra sfântului. E legat de un mecanism care se roteşte spre a-i sfărâma oasele. Deşi trupul său suferă din greu pentru Domnul, privirea sa este paşnică şi răbdătoare.

Traducere de pe Orthodox Wiki.

http://orthodoxwiki.org/Phanourios

În închisoare, Valeriu Gafencu ne-a învă­ţat, pe mine şi pe Aurel Caramitru, practicarea rugăciunii inimii: cu degetul mare de la mâna dreaptă luam pulsul la încheietura mâinii stângi. În acest timp, pentru fiecare bătaie a inimii, un cuvânt: Doamne. Iisuse. Hristoase. Fiul. Lui. Dumnezeu. Miluieşte-mă. Pe mine. Păcătosul. După o vreme, întrebându-mă Valeriu despre cum decurgea rugăciunea, mi-a spus că va veni o clipă în viaţă când inima, fără să-i comand, îmi va cânta singură.

O mărturie despre „Sfântul închisorilor“

http://manastirea.petru-voda.ro/2017/06/28/o-marturie-despre-sfantul-inchisorilor/

Rev. Metropol. Hierotheos of Nafpaktos: Confessors of the Faith and Martyrs for Christ

It is a fact that we are living in apocalyptic times, given that we are witnessing the prevalence of an epic apostasy by people from God’s will - and of course from the living God. The problem however is how one should confront this situation.

As we can see in the teachings of the Fathers and the Saints, the Church has always exercised anti-heretic tactics and has confronted heretics by debunking their arguments, but She also proceeded to yet another, more basic point; that is, She demarcated the Orthodox faith and assisted the faithful to experience it and to attain unity with Christ.

http://www.impantokratoros.gr/76A1E507.en.aspx

Prăznuirea Sfinţilor Părinţi de la Primul Sinod Ecumenic

În a şaptea săptămână după Paşte prăznuim de Dumnezeu purtătorii Părinţi care au luat parte la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea. Creştinii au ţinut acest praznic încă din vechime. Domnul Iisus Hristos a lăsat Bisericii o făgăduinţă: “Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.”(Mt. 16, 18). Chiar dacă Biserica lui Hristos va trece prin multe lupte dificile cu duşmanii mântuirii, ea va ieşi biruitoare. Sfinţii martiri au dat mărturie de adevărul cuvintelor Mântuitorului, îndurând suferinţe şi moarte pentru Hristos, iar sabia persecutorilor este înfrântă de crucea lui Hristos.

Persecuţia creştinilor a încetat în veacul al patrulea, dar s-au ridicat erezii în sânul Bisericii înseşi. Una dintre cele mai periculoase dintre acestea a fost arianismul. Arius, un preot din Alexandria, era un om mândru şi cu multă ambiţie. Negând natura divină şi egalitatea lui Hristos cu Tatăl, el învăţa în mod greşit că Mântuitorul nu este consubstanţial cu Tatăl, ci este doar o făptură creată.

Un sinod local, prezidat de Alexandru, Patriarhul Alexandriei, a condamnat falsa învăţătură a lui Arie, dar acesta nu voia să se mai supună autorităţii Bisericii, ci a scris multor biserici, denunţând hotărârile acestui sinod. El şi-a răspândit falsa învăţătură în tot Răsăritul, primind sprijin de la anumiţi episcopi răsăriteni.

Investigând aceste disensiuni, Sfântul Împărat Constantin l-a consultat pe episcopul de Cordoba, care l-a asigurat că erezia lui Arie este îndreptată împotriva celor mai importante dogme ale Bisericii lui Hristos. Aşa a decis să convoace Primul Sinod Ecumenic. În 325, un număr de 318 episcopi reprezentând Biserici creştine din diverse locuri, s-au adunat la Niceea. 

Printre episcopii aceştia erau mulţi mărturisitori care suferiseră în vremea persecuţiilor şi care purtau urmele torturilor pe trupurile lor. De asemenea, la Sinod au luat parte şi mari luminători ai Bisericii: Sfântul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Sfântul Spiridon, episcop de Tremithos, şi alţii, veneraţi de Biserică drept Sfinţi Părinţi.

Cu Patriarhul Alexandru al Alexandriei venise şi diaconul său, Athanasie(viitorul patriarh al Alexandriei), numit “cel Mare” pentru că a fost un campion al purităţii Ortodoxiei.

Împăratul Constantin a prezidat sesiunile Sinodului. În discursul său, ţinut ca răspuns la întâmpinarea episcopului Eusebiu de Cezareea, el a spus: “Dumnezeu mi-a ajutat să strivesc neruşinata puterea a persecutorilor, dar mai dureros pentru mine ... este să văd lupta interioară a Bisericii lui Dumnezeu, pentru că este mai distrugătoare.”

Arie, cu şaptesprezece episcopi susţinători, a rămas arogant, dar învăţătura lui a fost respinsă, iar el a fost excomunicat din Biserică. În discursul său, Sfântul diacon Alexandru a combătut concludent blasfemiatoarele învăţături ale lui Arie. În iconografie, ereziarhul este reprezentat stând pe genunchii lui satan sau în gura fiarei adâncurilor.

Părinţii sinodali au refuzat să accepte crezul propus de arieni. În schimb, ei au alcătuit Simbolul Ortodox al credinţei. Sfântul Constantin le-a cerut să introducă în Crez cuvântul “consubstanţial”, pe care îl auzise în dialogurile lor. Părinţii au acceptat unanim această sugestie. 

În Crezul niceean, Sfinţii Părinţi au proclamat şi au confirmat învăţăturile apostolice despre natura divină a lui Hristos. Erezia lui Arie a fost dată pe faţă şi condamnată. Sinodul a mai rânduit încă 12 canoane administrative şi disciplinare. De asemenea, a rânduit ca data prăznuirii Paştelui să fie diferită de data Paştelui evreiesc şi să fie în prima duminică după prima Lună plină a Echinoxului de primăvară(22 martie în anul 325)

 Sursa: https://oca.org/saints/lives/2017/05/28

Elena Murariu

„Sfinţii Brâncoveni m-au transformat din artist laic în iconar“