Sfântul Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniţei

 

I. "...în acest veac capul omenirii s-a aplecat atât de jos încât s-a împreunat cu genunchii"...

« Omul gârbovit nu priveşte la cer, ci la pământ. Aşa era în vremea aceea o femeie gârbovă. De optsprezece ani împliniţi, capul ei era împreunat cu genunchii, încât putea privi doar praful pământului şi viermii din praf, şi respira praf şi toate duhorile pământului. Dar Hristos s-a milostivit de ea şi i-a strigat : Femeie, slobozitu-te-ai de boala ta. Şi şi-au pus pre dânsa mâinile ; şi îndată s-a îndreptat, şi slăvea pe Dumnezeu(Lc. 13, 2).

Tâlcuirea modernă : din toate continentele  acestei lumi, Europa reprezintă pe femeia gârbovă. De când întâi-stătătorii duhovniceşti ai Europei, fără ştiinţa şi voia popoarelor europene, s-au rupt de adevărata Biserică a lui Hristos, din Răsărit, de atunci omenirea europeană a început din ce în ce mai mult să se gârbovească şi să-şi plece capul spre pământ. Veacul al XX-lea este veacul cel mai bolnav din  viaţa omenirii europene, căci în acest veac capul omenirii s-a aplecat atât de jos încât s-a împreunat cu genunchii, iar de aici nu mai poate vedea decât pământul şi viermii pământului şi nu mai poate respira duhorile pământului. Să-i vorbeşti despre cer înseamnă să-i vorbeşti despre ceea ce nu poate vedea, căci întreaga ei fiinţă e atât de gârbovită încât, cu simţurile ei, nu poate percepe  decât ceea ce este jos, ce e din pământ, ce e  mai prejos de om. Din această perspectivă a femeii gârbove trebuie privită şi preţuită întreaga viaţă a Europei din veacurile trecute. Din această perspectivă, cea a unei femei gârbove ce priveşte în pământ, s-au dezvoltat ştiinţa, arta, economia, politica şi întreaga viaţă omenească, individuală şi socială – îndeosebi viaţa omenească. Privind numai la pământ, s-a explicat totul numai prin pământ. Văzând numai pământul, s-a luptat doar pentru pământ. Auzind numai pământul, toată ştiinţa omenească s-a lăsat purtată de freamătul pământului umed. Simţind numai  miasma putreziciunii pământeşti, acel miros a covârşit  toate bine-plăcutele miresme cereşti. Mintea omenească s-a preocupat doar de cercetarea celor pe care le poate vedea cu ochiul, auzi cu urechea şi mirosi cu nasul, s-a încredinţat adică pământului şi numai pământului – aceasta este înţelegerea femeii gârbove. Sute de aparate a născocit mintea femeii gârbove, ca să cerceteze pământul şi cele din pământ. A cercetat toate plantele şi rădăcinile, viermii mari şi mici, şi pe cei foarte mici, pe cei văzuţi şi pe cei nevăzuţi. [...] Pe toate le-a văzut, pe toate le-a aflat, şi a vestit cerului şi pământului că nu există nimic afară de viermi, mari şi mici, văzuţi şi nevăzuţi, gânditori şi negânditori, că omul este numai un vierme între viermi, iar deasupra viermilor, un supra-vierme[referire la Supraomul lui Nietzsche]. Atât a putut vedea femeia gârbovă şi nimic mai mult. »

Sfântul Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniţei, Editura Predania, 2009.