S-a întâmplat printre noi ceva. Suntem cu adevărat
martori la cele întâmplate? Putem da cu adevărat mărturie la cele ce am văzut?
Chiar dacă nu credeţi în Romania
legionară, vedeţi Romania legionară? In timpul Revoluţiei
Franceze, cartiere întregi din Paris
n-au simţit că se afla sub revoluţie. Stăteau oamenii liniştiti, nepăsători,
vegetativi, pe când, alături de ei, alţii mureau pentru răfuieli mici, dar
uneori şi pentru idei mari. S-ar putea să se petreacă aşa şi cu Romania legionară. Şi, totuşi, dacă pe glob nu
s-ar întampla evenimente de răsunet, Romania ar captiva întreaga lume,
cel puţin atât cât captivase Razboiul Civil din Spania. E ceva de necrezut în
aventura pe care o trăim. E prezenţa sufletului, pe care-l poţi despica în
două, ca pe legenda aceea nordică, dar care se reface neîncetat. Iar dacă
întâmplările sunt acestea, mai pot oamenii sta cu ochii închişi? Şi cei care
cred în Romania
legionară, şi cei care nu cred încă trebuie să înţeleagă, să se străduiască să
înţeleagă. Nu Mişcarea Legionară ne-o cere, ci setea noastră de a pricepe
limpede de ce Mişcarea Legionară, în ciuda prigonirilor, există; de ce Romania
legionară, în ciuda dezintereselor de azi, poate exista. Legiunea există şi Romania legionară poate exista, pentru
că darul pe care l-a adus Corneliu Codreanu comunităţii noastre este viaţa,
harul vieţii. Nu luaţi cuvântul acesta drept literatură. Viaţa e ceva
determinat: faptul devenirii şi al progresului. Acolo unde există progres de la
o stare joasă la una înaltă, acolo, umanitatea e vie. Şi Romania cealaltă
trăia: dar trăia în inerţie; trăia pentru că trăise. Corneliu Codreanu aduce
fapta nouă, viaţa nouă. Atunci cand nu se înnoieşte, viaţa nu mai este cu adevărat.
Oricine poate deosebi limpede, după gândul acesta, Mişcarea Legionară de
celelalte grupuri de vieţuire românească: în timp ce toate celelalte
organizaţii aveau un program şi voiau să-l aplice, Legiunea deţinea un impuls
de viaţă şi năzuia să-l desfăşoare. Ea singură progresa. Ceilalţi erau, în cel
mai fericit caz, buni şi se străduiau să ramână astfel. Legionarii nu râvneau
să fie buni. Ei stăteau sub şcoală. Sunt singurii care au înţeles că "trebuie să devii
altul", cum spunea Căpitanul. E viu numai cine e
în stare să devină altul. Dar luaţi faptele ca să vedeţi cât progres
este în Mişcarea Legionară şi cum numai în lumina progresului poate fi ea
judecată. De unde porneşte ea? De la revoltă, de la haiducie. O mână de tineri
sunt revoltaţi că în ţară e corupţie, că politicienii sunt vânduţi străinilor,
că-şi bat joc de truda săracului. Şi atunci, care e primul lor gând? Să se
revolte şi să pedepsească. Citiţi paginile de la începutul cărţii "Pentru
legionari", lăsaţi-vă pătrunşi de elanul pedepitor al tinerilor acelora;
urmariţi-i cum nu vedeau altceva de făcut decât să lovească în cel nedrept; vedeţi-i
cum se întâlnesc în pădure, cum vor să se retrag în munţi şi în păduri după ce
vor fi pedepsit pe vinovaţi - si veţi avea unul dintre cele mai izbitoare
exemple de haiducie românească. Dar Căpitanul şi tovarăşii săi depăşesc stadiul
haiduciei. Ei văd că se poate face mai mult decât lovi în străini şi înstrăinaţi.
Se poate lupta organizat împotriva lor. Şi atunci se încadrează în mişcarea
politică a profesorului Cuza. Aşadar, luptă politică, nu simplă luptă
haiducească. Totuşi, lupta politică nu poate fi dusă oricum. Ea cere o anumită
interiorizare. Adică, nu e de ajuns să spui: "Jos jidanii şi
înstrainaţii!", ci trebuie să devii tu însuţi un ins în stare să înfrunţi
pe străini şi înstrăinaţi. Trebuie altă educaţie decât cea obişnuită a
politicii: una aspră, ostăşească, tinerească. Şi atunci, Corneliu Codreanu se desparte de cuzişti şi
întemeiaza Legiunea sa. Nu ştie încă limpede cum o va organiza; dar faptele
singure îl vor învăţa cum să-şi atingă ţinta de a crea un organism tinereşte disciplinat.
Deci, un pas
nou: se trece de la politic pur la educativ. De la ordine în afară la ordine înauntru. Iar acum, când
Căpitanul îndrumează înăuntru conştiinţa fiecărui legionar, acum, progresul de
la cele joase la cele înalte, de la materie şi interes economic la spirit şi
interes moral e vădit. Acum intră în joc rolul cel mare al lui Moţa.
Spiritul de
jertfă e esenţialul, spune Moţa. Spiritul de jertfă e măsura creştinătaţii noastre,
adauga el. Şi n-o spune numai: o şi face. Pleacă în Spania şi de acolo, de la
depărtări, îndrumează prin jertfa sa Legiunea - şi poate întreaga ţară - către sâmburele cel mai lăuntric al vieţii; dintre
spiritul care se dăruie şi învie. Acum, Legiunea, prin jurământul de sărăcie şi
severitate pe care îl cere elitelor Căpitanul, la mormântul lui Moţa şi Marin;
prin înfiinţarea corpului, tot pentru elite, intitulat "Moţa-Marin",
corp înăuntrul căruia cei neprihăniţi să încerce a trai şi a muri ca Moţa -
acum, Legiunea nu mai e o mişcare
politica, nici una educativă. E una spirituală. Ea a pornit de la pădure şi a
ajuns la biserică. Dar la biserica luptătoare: la biserica dinăuntrul istoriei,
nu de dincolo de ea. Vedeţi deci progresul
legionar: nu mai e lupta în afară, ci lupta înăuntru. Legiunea nu luptă contra cuiva, luptă pentru
ceva: pentru valorile spirituale. A pornit de la revoltă şi a ajuns,
printr-unele dintre exemplarele ei, la sfinţenie. Limpeziri
pentru o Românie legionară(1940)
Continuare la:http://www.miscarea.net/oameni-fapte.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu