“Viaţa este Hristos!”

           

Am scris acest text în anul în care urma să plec la mănăstire( nu o ştiam încă, nu o hotărâsem încă); eram preocupată de viaţa mărturisitorilor din temniţele comuniste şi mă gândeam foarte des la chinul, dar şi la mântuirea lor prin suferinţă. Îi respectam şi îi iubeam mai presus de orice. Vedeam în pilda vieţii lor sublimul omenesc.  Pe Mărturisitorul Valeriu Gafencu îl aveam la inimă mai presus de toate, fiindcă dezvoltarea lui duhovnicească îl condusese până la jertfa asumată.  Nu aveam multe modele ca Valeriu. Poate doar pe Constantin Oprişan şi pe Mircea Vulcănescu. Şi tuturor le spuneam despre el, mai ales elevilor. Voiam să-i văd îndrăgostindu-se de Sfinţii Închisorilor şi urmându-le exemplul de dragoste şi jertfă.

            Spre ruşinea mea, anul acesta mi-am adus aminte cu întârziere de 18 februarie, data trecerii la Domnul, în penitenciarul-spital din Târgu Ocna, a lui Valeriu. Această trecere  a lui în Împărăţia harului, descrisă de cei care i-au fost alături în ultimele ore de suferinţă, mă impresiona ori de câte ori citeam despre ea în cartea lui Ioan Ianolide(“Întoarcerea la Hristos”), în cartea monahului Moise(“Sfântul închisorilor”) sau în alte mărturii. Că Valeriu Gafencu a transcens această lume biruitor nu se îndoieşte nimeni, cunoscându-i viaţa, şi pe cea dinainte de a intra în închisoare din cauza convingerilor sale politice, creştine şi naţionaliste, şi pe cea de după aceea, când a devenit sprijinul moral şi, ulterior, călăuza spirituală a deţinuţilor proveniţi mai ales din rândurile studenţimii logionare, dar nu numai. A fost o torţă vie, alimentată de o nespusă dragoste faţă de aproapele în suferinţă şi de Dumnezeu, Care a purtat crucea împreună cu ei, dându-le mângâierea duhovnicească de care aveau nevoie.

            În temniţă s-a îndrăgostit tânărul Valeriu de Maica Domnului şi Ea nu l-a părăsit până la sfârşit. În temniţă a înţeles Valeiu taina pocăinţei şi a lacrimilor. În temniţă a învăţat Valeriu să se roage în taina inimii, cu dulcea şi izbăvitoarea Rugăciune a lui Iisus. Acolo a optat el pentru viaţa ascetică şi s-ar fi călugărit cu bucurie, dacă ar fi supravieţuit închisorilor care i-au măcinat tinereţea. Mărtrisitorul Valeriu Gafencu are o lecţie  de predat tuturor generaţiilor de români şi ortodocşi care vor mai veni după el până la sfârşit. Cine priveşte la viaţa lui cu atenţie încordată şi cu dorinţa de a-i urma, nu poate să nu înveţe tăria de a-ţi urma convingerile până la capăt, oricâte sacrificii ar cere, demnitatea de a nu-ţi trăda credinţa şi  camarazii, înţelepciunea de a nu te opune violenţei decât prin blândeţe şi răbdare, bărbăţia de a renunţa la tine însuţi şi la lumea aceasta pentru Hristos şi viaţa veşnică.

            Lecţia lui Valeriu Gafencu Noul Mărturisitor nu este alta decât cea a Sfintei Evanghelii, numai că este scrisă cu lacrimi şi cu sânge, pe tablele de carne ale fiinţei lui, atât de sensibile, atât de inteligente şi atât de sfinte. Ce a mărturisit el prin cuvânt şi faptă este uşor de înţeles: “Viaţa este Hristos!”. Totul este Hristos şi numai în El găseşte omul viaţa adevărată. Valeriu Gafencu a descoperit comoara şi şi-a pus inima în ea, de aceea nu ne putem  îndoi că sufletul său de crin este cu Hristos, cu care să fim şi noi, în Împărăţia Sa!