Mitropolitul
Agatanghel, în lume Alexander Lavrentyevich
Preobrazhensky, s-a născut pe 27 septembrie 1854, în satul Mogila, Venevskyuyezd,
provincial Tula, în familia unui protopop.
După terminarea şcolii teologice în 1871, el a intrat la Seminarul
Teologic din Tula, iar în 1877, la Academia Teologică din Moscova. După
absolvirea acesteia, în 1881, cu gradul de candidat în teologie, a fost numit
profesor de latină
la şcoala teologică din Rannenburg.
Pe
7 decembrie 1881, el a fost desemnat asistent supraveghetor la şcoala teologică
din Skopno. Pe 7 martie 1885, după moartea soţiei şi a fiului său, a fost tuns
monah cu numele Agatanghel. La 10 martie în acelaşi an, a fost hirotonit preot.
În 1886, l-au numit inspector al seminarului teologic din Tomsk; apoi a fost înălţat la rangul de
arhimandrit. Pe 10 septembrie 1889, Părintele Agatanghel a fost sfinţit episcop
de Kirensk, al doilea vicariat al diocezei Irkutsk, de către arhiepiscopul
Beniamin de Irkutsk şi episcopul Macarie de Selenginsk, în M-rea Sfintei
Înălţări din Irkutsk. În 1893 a fost numit episcop de Tobolsk, iar în 1897,
episcop de Riga.
În
1904 a fost făcut arhiepiscop. El s-a dovedit a fi un episcop liberal şi uman,
nulţumită eforturilor sale, mai mulţi tineri condamnaţi la moarte de o curte
marţială au fost salvaţi. A luat parte la Sf. Sinod, fiind membru al unui
consiliu sinodal. Pe 13 august 1910, el a fost numit arhiepiscop de Vilnius şi Lituania şi arhimandrit al M-rii Sfântului Duh
din Vilnius. În
1913, P. S. Agatanghel a fost desemnat arhiepiscop de Yaroslavl şi Rostov, iar
în 1917, a fost promovat la rangul de mitropolit. Vlădica Agatanghel s-a
bucurat de dragostea clerului şi a poporului din eparhia Yaroslavl, pe care a păstorit-a mulţi ani.
Din 1917 a devenit membru permanent al Sfântului Sinod. La 25 ianuarie 1918,
Patriarhul Tihon l-a făcut al doilea candidat
de locţiitor la scaunul patriarchal, după mitropolitul Chiril de Kazan.
În
vara anului 1918, locuitorii din Yaroslav s-au revoltat contra bolşevicilor,
iar mitropolitul Agatanghel, deşi se temea de
rezultatele vărsării de sânge între fraţi, i-a binecuvântat pe
insurgenţi. Răzbunarea bolşevicilor victorioşi a fost cumplită, dar nu s-au
atins de mitropolit. Totuşi, potrivit unei surse, el a fost arestat în 1919.
În
mai 1922, Patriarhul a fost arestat; de vreme ce primul candidat de locum
tenens, mitropolitul Chiril, era în exil, Patriarhul Tihon i-a predat
administraţia bisericii mitropolitului Agatanghel în 16 mai. Dar în acesl
moment, mişcarea renovaţionistă a preluat cu forţa administraţia bisericii în
Moscova şi l-a trimis pe protopopul Krasnitsky la Yaroslavl să negocieze cu
mitropolitul Agatanghel. Acesta a impus o serie de condiţii candidatului de
drept, condiţii care însemnau completa lui subordonare faţă de renovaţionişti.
În mod firesc, mitropolitul a respins aceste condiţii. Krasnitsky s-a întors la
Moscova, iar renovaţioniştii au răspândit zvonul că “mitropolitul este ocupat
cu propriile afaceri şi nu se grăbeşte să împlinească porunca Patriarhului”.
Renovaţioniştii
se aşteptau ca mitropolitul Agatanghel să facă nişte concesii; trebuia să
declare că renunţă la linia politică a Patriarhului Tihon. După o lună de
negocieri, nefăcându-se nici un progress, Mitropolitul a adresat, în mod cu
totul neaşteptat, un Apel către credincioşii Bisericii Ruse(18 iunie 1922), apel tipărit în secret
şi repede împrăştiat în Moscova şi alte oraşe. Înalta Administraţie a Bisericii
a fost luată prin surprindere, mitropolitul Agatanghel a fost imediat arestat
şi trimis în exil în regiunea Narimsk. Apariţia acestui apel a demonstrat că în
cercurile eclesiastice o conciliere cu revaţioniştii era respinsă hotărât.
La
5 iunie 1922, mitropolitul Agatanghel a scris o epistolă în care declara că
acceptă să fie locţiitorul Patriarhului
şi în care spunea despre oamenii noii biserici:
“ Ei şi-au declarat intenţia de a revizui
dogmele şi învăţăturile morale ale credinţei noastre Ortodoxe, sfintele canoane
ale Sfintelor Sinoade Ecumenice, rânduiala ortodoxă a slujbelor, care ne-a fost lăsată de marii asceţi ai pietăţii creştine, şi de a
organiza astfel o nouă biserică, pe care ei o numesc “Biserica vie”… Iubiţilor
în Domnul arhipăstori! Fiind lipsiţi pentru un timp de o conducere mai înaltă,
voi trebuie să vă conduceţi diocezele(eoiscopiile) în mod independent, în
conformitate cu Sfânta Scriptură, canoanele Bisericii şi normele ei, în accord
cu propria conştiinţă şi cu legământul vostru arhipăstoresc, până la reinstaurarea
unei Înalte Puteri Bisericeşti…Şi astfel, iubiţii mei fii întru Hristos,
păstraţi învăţătura, rânduielile şi comandamentele credinţei noastre, păstraţi
tot ceea ce vi s-a dat moştenire,
păstraţi Biserica lui Hristos. Cunoaşteţi că acei ce părăsesc Sfânta Biserică
îl părăsesc pe Mântuitorul. “Deci staţi
tari”, cum spune Apostolul, “şi ţineţi învăţătura pe care aţi primit-o,
ori prin cuvânt, ori prin scrisoare.”
Când
Mitropolitul a emis această scrisoare, el a primit domiciliu forţat în
Mănăstirea Spasski din Yaroslavl(28 iunie) şi
apoi izolare forţată în închisoarea din Yaroslavl(22 august). În
toamna acelui an a fost întemniţat la închisoarea internă a GPU din Moscova,
iar pe 25 noiembrie a fost condamnat la 3 ani de exil. În 28 noiembrie a fost
transferat la Taganka, iar pe 28
decembrie a fost exilat într-o aşezare îndepărtată, Kolpashevo, regiunea Narimsk,
provincia Tomsk, Siberia, unde a fost îngrijit de nepoata sa, Alevtina
Vladimirovna Preobrazhenskaia. În toamna anului 1925, la întoarcerea din exil,
mitropolitul a fost deţinut în închisoarea Perm. Numit locum tenens patriarhal,
la 5 decembrie 1925 el a acceptat această calitate, iar pe 18 aprilie 1926, a
anunţat că îşi preia datoriile ce-i revin, dar mitropolitul Sergius(Stragorodsky)
i s-a opus. Mitropolitul Agatanghel i s-a supus curând “pentru binele şi pacea
Bisericii”.
În
1926 el s-a întors la Yaroslav. Către sfârşitul anului 1927, el a scris
mitropolitului Pavel de Starobela, numindu-l pe Serghie “un uzurpator al
puterii eclesiastice” şi a format “Grupul Yaroslav”, alcătuit din episcopii
vicari ai Mitropoliei de Yaroslav, care au declarat că ei rup comuniunea cu
mitropolitul Serghie, pe 28 februarie 1928. Această declarţie a fost semnată şi
de episcopul Iosif de Petrograd, care se afla atunci la Yaroslav.
În
timpul procesului, mitropolitul Iosif a mărturisit despre acest eveniment:
“Cunosc
împrejurările în care Yaroslavul s-a despărţit de Serghie. Mitropolitul Agatanghel,
chemându-mă odată, mi-a spus că faptele mitropolitului Serghie şi caracterul
arbitrar al administraţiei lui determină o serioasă opoziţie şi că este
copleşit cu telegrame şi cereri scrise de a prelua el (Agatanghel) frâiele conducerii, ca să-i elibereze de orice
dependenţă de Serghie, care îi ameninţă pe toţi cei ce obiectează cu exilul şi
alte forme de represiune. Mitropolitul a continuat să spună că proiectează
propria declaraţie împotriva lui Serghie şi că aceasta a fost aprobată de
ierarhii din Yaroslav şi că eu, trăind între hotarele eparhiei lor şi fiind
obligat să fiu de acelaşi cuget cu ierarhia locului, care mi-a oferit azil,
sunt invitat să mă alătur lor. Am cerut permisiunea de a cunoaşte textul
declaraţiei. Mitropolitul Agatanghel imediat mi-a promis că mi-l trimite prin
curier, după ce va fi semnat de arhiepiscopul Varlaam.”[…] “La câteva zile
după întoarcerea la Rostov, am primit declaraţia, deja semnată de
trei ierarhi, şi găsind că ea corespunde cerinţelor momentului, am semnat-o şi eu.
Cu totul erau cinci semnături de arhierei ai locului. Dar cine a compus
declaraţia, cu cine a fost discutată de Mitropolitul Agatanghel, dacă au avut
loc întruniri şi câte, eu nu ştiu, n-am luat parte în nici un fel la alcătuirea
ei.”
Traducere din :
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu