“Omul s-a născut pentru a împlini
o datorie permanentă: să-şi transforme viaţa într-o ascensiune spirituală,
să lase lumii o fiinţă umană mai bună decât
aceea care s-a născut.”
III. În democraţiile de la
început, ca în cea americană, toate drepturile individuale ale omului erau
garantate pe baza credinţei că omul este creaţia lui Dumnezeu. Libertatea
individuală era dublată de responsabilitatea religioasă. Cu două veacuri şi
jumătate în urmă ar fi fost imposibil că i se garanteze unui individ o libertate
nelimitată numai pentru a-şi satisface dorinţele. Dar de atunci şi până în
prezent s-a produs o totală emancipare a omului de tradiţia creştină, bogată în
valori superioare precum mila şi jertfa:
“Vestul a obţinut în sfârşit
drepturile omului, chiar în exces, dar simţul responsabilităţii omului faţă de
Dumnezeu şi faţă de societate s-a diminuat continuu.”
În ultimele decenii occidentul a intrat într-o adâncă criză spirituală,
determinată de egoismul legalistic al sistemului:
“Toate ralizările tehnologice
atât de celebrate ale progresului, inclusiv cucerirea spaţiului cosmic, nu
compensează sărăcia morală a secolului al XX-lea”.
Umanismul, devenind din ce
în ce mai materialist, a permis unor doctrine ca socialismul şi comunismul să
se insinueze în gândirea lumii. Umanismul corodat, despiritualizat, se
întâlneşte cu socialismul de orice tip
pe aceleaşi baze: materialism nelimitat, libertate faţă de religie şi orice
responsabilitate religioasă, concentrare asupra structurilor sociale, abordare
ştiinţifică. Nu întâmplător demagogia comunistă gravitează în jurul omului şi
fericirii sale pământeşti. Oricât de greu credibil este, gândirea şi modul de
viaţă din Vest şi din Est au trăsături comune. Liberalismul occidental a fost
înlăturat de radicalism, radicalismul a capitulat în faţa socialismului, iar
acesta n-a putut face faţă comunismului, care atrage ca un miraj prin retorica
lui.
(Desigur, lucrurile nu au
decurs chiar aşa, comunismul s-a prăbuşit ca sistem, dar să nu uităm că există
încă nostalgici ai comunismului(cel puţin la noi!) şi ei fac parte de multe ori
din cei care au băut paharul amar al vieţii de după Revoluţie, modelată de sistemul occidental
actual.)
În vremea când a susţinut
acest discurs, Soljeniţin era îngrijorat de numărul mare de intelectuali care
cochetau cu ideologia comunistă în Vest, încercând chiar să-i justifice
crimele. În prezent, lucrurile s-au clarificat, tot mai mulţi sunt conştienţi
de rădăcinile comune ale celor două sisteme, totalitarismul stalinist a fost
condamnat împreună cu nazismul, puţini mai cred în minciunile şi promisiunile
lor false.
Conştiinţa creştină a lui
Soljeniţin vede clar dezastrul pe care îl suferă umanitatea actuală: omul şi-a
pierdut conştiinţa religioasă, devenind autonom. Dar omul este imperfect,
niciodată liber de patimile sale “mândria, egoismul, invidia, vanitatea şi zeci
de alte defecte”. În drumul său de la Renaştere la modernitate, omul a pierdut
conceptul de Entitate Supremă Desăvârşită, care îi frâna patimile şi comportarea
iresponsabilă.
“Ne-am pus prea multe speranţe în
politică şi în reformele sociale, numai ca să descoperim că am fost privaţi de
cea mai importantă avere: viaţa noastră spirituală”.
Dacă omul s-ar fi născut
numai pentru a fi fericit, cum afirmă umanismul, el nu s-ar fi născut ca să
moară. Sortit morţii, el trebuie să aibă o misiune spirituală aici pe pământ. Omul s-a născut pentru a împlini o
datorie: să-şi transforme viaţa într-o ascensiune spirituală, să lase lumii o
fiinţă umană mai bună decât aceea care s-a născut.
Scara de valori a lumii
actuale trebuie neapărat schimbată pentru ca umanitatea să se ridice deasupra
valului de materialism care o poartă. Formele şi formulele osificate ale
iluminismului trebuie abandonate, nu se mai pot aplica lumii actuale. Viaţa
umanităţii trebuie să se schimbe ca să nu piară de la sine. Omul trebuie să
răspundă în acord cu propria conştiinţă la întrebările:
“ Este adevărat că omul se situează deasupra tuturor lucrurilor?
Oare nu există nici un Spirit Superior deasupra lui?
Este corect ca viaţa omului şi societatea omenească să fie guvernate de
un materialism în expansiune continuă?
Este acceptabil să promovăm o astfel de
expansiune în detrimentul întregii noastre vieţi spirituale?”
Concluzia acestui discurs
epocal al lui A. Soljeniţin este că umanitatea a ajuns la un moment de turnură
similar trecerii de la Evul Mediu la Renaştere, în care se cere o explozie
spirituală:
“ Va trebui să ne ridicăm la un nivel nou
de idealism, la un nou nivel de viaţă, la care natura noastră fizică nu va fi
considerată blestemată ca în Evul Mediu, dar, ceea ce e mai important, natura
noastră spirituală nu va mai fi călcată în picioare,ca în Epoca Modernă.
Această ascensiune este echivalentă cu avansarea la un nou stadiu antropologic.
Nimeni nu are altă cale decât în sus.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu