Laura Bain ne spune ce înseamnă pentru ea
a trăi cu tulburarea depresivă bi polară.
„Cred că ar trebui să încep
prin a vă spune cine este Laura Bain. E o persoană foarte pasionată, iubeşte
foarte mult ştiinţa, îi place să vorbească foarte mult despre ea mai tot timpul, mai ales prietenilor. Laura este o pasionată
navigatoare, a fost o stea a clubului UBC.
Alte lucruri despre ea: este fiică, soră(are trei fraţi mai mari),
mătuşa unui bebeluş foarte drăguţ şi este bi polar!
Bi polar este o tulburare a creierului
care creează schimbări neobişnuite de dispoziţie, energie şi capacitate de
funcţionare a unei persoane. Este altceva decât obişnuitele urcări şi coborâri
prin care trec oamenii. Simtomele tulburării bi polar sunt mult mai severe. În
manualul pentru boli mintale este descrisă astfel: „Bi polar este
(caracterizată prin)prezenţa unuia sau a mai multe episoade depresive pe
parcursul a două săptămâni succesive şi reprezintă o schimbare faţă de modul
anterior de funcţionare, prezentând cel puţin unul dintre simptomele următoare:
stare depresivă, lipsă de interes, absenţa plăcerii.
Simptomele pot fi:
- deprimat toată ziua
aproape în fiecare zi:
- lipsit de interes sau de
plăcere în toate sau aproape toate activităţile;
- pierdere sau creştere
semnificativă în greutate;
- creştere sau scădere a
apetitului;
- insomnie sau hipersomnie
aproape în fiecare zi;
- agitaţie psiho-motorie aproape
în fiecare zi;
- oboseală sau lipsă de
energie aproape în fiecare zi;
- sentimente de lipsă de
valoare sau vină excesivă aproape în fiecare zi;
- capacitate redusă de a
gândi sau indecizie;
- gânduri repetate de
moarte, nu doar frică de a muri;
- încercări de sinucidere
sau planuri concrete de a se sinucide;
Există, de asemenea, cel puţin un episod de manie prezent sau
trecut. Mania este o stare persistentă şi anormală de elevaţie sau de iritare,
de activitate şi de energie anormală şi persistentă, care durează cel puţin 4
zile şi e prezentă aproape toată ziua, în fiecare zi. Poate fi definită ca stimă de sine crescută şi grandiozitate,
nevoie scăzută de a dormi, nevoie sporită de a vorbi mai mult ca de obicei,
flux de idei sau gânduri difuze, distragere uşoară...,agitaţie psiho-motorie. Se manifestă un interes excesiv pentru
activităţile plăcute care pot avea consecinţe neplăcute mari.
Ajunge cu aceste tâmpenii!
O să vă spun adevărul. E
clar că eu sunt cea nebună aici. Numele meu e Laura şi eu sunt cea care trăiesc
cu bi polar. O să vă spun azi puţin din povestea mea, vreau să trec dincolo de
tradiţionalele definiţii, să vă dau o idee despre experienţa directă a
tulburării bi polar.
Trebuie
să recunosc că uneori poate fi frustrant să explici bi polar celor care nu au
experimentat-o ca mine, dar o să încerc. O să vorbesc şi despre limbă. E interesant că înainte de a fi diagnosticată
nu am citit niciodată manualul de boli mintale, nu ştiam ce criterii mi se
potrivesc, ştiam doar că eram uneori tristă şi alteori fericită. Iar în vremea
când eram tristă sau în depresie aveam o stare hibernală, lucrurile erau mai
întunecate şi mai reci, şi în vremuri de manie mă simţeam ca vara, aveam multă
energie, lucrurile erau strălucitoare şi bune.
Aveam cam 15 ani când am început să trăiesc
stări de inexplicabilă tristeţe. N-aveam nici un motiv exterior să mă simt aşa;
pur şi simplu, mintea mea mă aducea în acele stări depresive, stări hibernale.
Mult mai târziu am început să-mi dau seama că trăiam şi verile „maniacale”,
care erau interesante. Atunci am început să fac un calendar care să urmărească
aceste stări, fiecare zi în care aveam o energie crescută sau scăzută o marcam
cu o săgeată. Am observat că erau săgeţi îndreptate succesiv în sus timp de cam
2 săptămâni. Apoi urma o schimbare a săgeţilor în jos timp de alte 2 săptămâni.
Asta m-a făcut să fiu confuză, mai ales în zilele de tranziţie. Am simţit că
mi-am pierdut controlul, fiind târâtă în acest ciclu de schimbări. Era
înfricoşătopr.
Atunci m-am gândit la un psiholog, de la
liceu, şi cu ajutorul şedinţelor de consiliere/terapie am reuşit să controlez
aceste stări şi am aflat despre câteva unelte foarte folositoare în aflarea
echilibrului. Ca om de ştiinţa, mi-a fost foarte greu să mă uit la mine însămi
şi să nu aplic o formulă: dacă fac asta, asta şi asta, atunci voi fi fericită, dacă
fac asta, asta şi asta n-o să mai fiu tristă. Dar am învăţat că starea de bine
este mai mult ca arta şi trebuie să fi capabil să vezi griul, şi nu este
totdeauna un răspuns luminos.
O să vă citesc(mai târziu) ceva din
jurnalul meu. După ce am început consilierea,
mi-am dat seama că medicaţia îmi poate fi folositoare şi am mers să
consult un psihiatru. Şi a fost cam înfricoşător să stau acolo gândindu-mă:
oare o să ies de aici cu o Laura bolnavă de bi polar sau nebună, nu ştiu, dar
n-a fost chiar aşa. Deci:
„Am
fost la un psihiatru.......Am mers la a doua consultaţie psihiatrică la UBS. O
a doua opinie; o oră de plâns, o oră de aşteptare şi în sfârşit peste o oră de
discuţii despre stările mele şi despre istoricul familiei mele. În sfârşit am
diagnosticul de tulburare depresivă bi polară II. Dar totuşi mă simt mai bine
cu problemele mele mintale, nu mă mai
sperie să iau medicamente, a intrat în rutină. Am devenit mai interiorizată şi nu mă simt în
stare să fac cunoscute şedinţele mele la psihiatru, boala sau medicaţia mea. E
ceva încă nou şi copleşitor de multe ori. Evaluez lucrurile şi cred că totul va
fi bine. Mă mai gândesc la aceste lucruri în drumul spre casă”
Deci, cum este să trăieşti un episod de
manie? E ca atunci când porţi nişte pantofi cu tocuri înlte, minunaţi ca
aceştia. Te plimbi primprejur şi te simţi mai înltă: eşti plină de încredere ai
o direcţie de urmat, lucrurile sunt clare şi uşoare. Sunt gânduri şi idei care
vin repede în minte, speranţe... Totul este posibil, lumea este fără limite.
Problemele apar atunci când aceste gânduri nu se opresc, când scapă de sub
orice control şi nu poţi nicicum adormi, pentru că nu te poţi opri să nu te
gândeşti la proiectul pe care îl ai în minte sau la următoarea călătorie sau la
noul tău plan de viaţă.
Am şi altceva să vă împărtăşesc din
secretele mele. Această însemnare am denumit-o „Zipoclon” sau „Micile pilule
albastre”. „Starea mea mintală: hipomaniacală. Perioada de vară a tulburării bi
polare. N-am reuşit să adorm până la 4 a.m. Prea multe gânduri, prea multe
idei, prea multe se întâmplă în capul meu. După 3ore şi jumătate de încercare
forţată de a dormi am luat decizia înţeleaptă: să iau una din aceste muci
pilule albastre. Mi-e atât de greu de fiecare dată când trebuie să iau una din
ele, dar cred că este OK. Chiar dacă am uneltele, uneori îmi lipseşte
legătura... În cele din urmă m-am bucurat. Somnul este bun. Am aflat că lupta înseamnă
să păstrez această energia pentru scopuri şcolare şi să-mi menţin aspiraţiile
sociale şi creative.”
Dar
este şi cealaltă latură, cea depresivă, de luat în seamă. Depresia se poate
asemăna cu papucii. Este vorba despre nevoia de a te simţi în siguranţa, de
gândul că în afară nu e în regulă pentru tine, şi e cam ciudat să umbli în
papuci prin lume, să ţii un discurs în faţa a 400 de persoane, să te simţi
deprimat în mijlocul colegilor, familiei, prietenilor şi colegilor de cameră. Odată
cu depresia, parcă începi să porţi acest fel de ochelari de protecţie negri
pentru iarnă. Lucrurile par mai întunecate, ies din câmpul tău vizual,
lentilele sunt distorsionate şi e foarte greu să vezi în depărtare.
Deci depresia bi polară este ca şi cum ai
purta un papuc depresiv într-un picior şi un pantof hipomaniac în celălalt. E
aşa un contrast mare . Cu un picior mergi gata de orice aventură, gata să vezi întreaga lume, şi apoi cazi deodată, şi
abia te mai târăşti.
Dar ştiţi că eu aşa trăiesc, în fiecare
zi trăiesc aşa. E comic, pentru că atunci când m-au chemat pentru show-ul lui
Terry, eram pe tocuri înalte! Apoi m-au acceptat, dar o săptămână mai târziu am
căzut în depresie şi m-am gândit cum voi sta aici, înaintea voastră, în papuci!
E imposibil!
Cum am spus mai devreme, uneori e
frustrant să încerci să explici condiţia asta unor persoane care n-au
experimentat-o şi care n-au pregătire de specialitate. Cu adevărat am vrut să
încerc, am vrut să încep să vorbesc despre aceste lucruri, pentru că, până şi titlul
acestui show, a stârnit incredibil de multe conversaţii care altfel n-ar fi
avut loc. Şi e un lucru frumos! Pentru că începând să vorbim, lucrurile par OK.
Plimbându-mă în jurul campusului – sunt
studentă la biologie în anul cinci- peste tot, îmi pun întrebarea: Ce fel de minte
este asta? E o minte deschisă, o minte sănătoasă? E acesta un loc în care
mintea bolnavă mea poate fi? Şi mă întreb: Oare după acest show mă veţi mai
numi Laura sau o să mă numiţi bi polar? Spuneţi-mi, e în regulă felul meu de a
fi sau trebuie să-l ascund?
Vă multumesc!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu