Confesiune

Am participat la Sfânta Liturghie azi, când prăznuim Intrarea Maicii Domnului în biserică. Am fost la biserica “Sf. Vineri”, de care mă leagă multe amintiri.  Dar sufletul meu a fost în cea mai mare parte a slujbei indiferent, mort. Am cântat axioanele, Heruvicul şi altele. Dar a fost doar un reflex, obişnuinta atâtor ani(14) de când merg la biserică. M-a mişcat un singur moment: când strana a cântat Maicii Domnului o cântare  umilă : ” Sfântă Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”. Am apreciat Axionul praznical interpretat de conducătorul stranei. În rest, moarte.  În drum spre casă mi-am amintit brusc de duhovnicul meu, de Părintele meu duhovnicesc şi am simtit o puternică durere împletită cu o adâncă dragoste faţă de acest om sfinţit care nu m-a minţit niciodată,nu m-a învăluit în sentimentalisme ieftine, pentru că nu-i stă în fire, ci a încercat timp de 7 ani să mă ajute să mă curăţ de blestemata mea mândrie. Este persoana care cred că s-a rugat cel mai mult pentru mine în această viaţă. Numai ruşinea mă împiedică să alerg la Sfinţia Sa şi să caut ajutor.  Cunoscuţii mei ştiu prea bine la cine mă refer, dar nu vreau să-i dezvălui numele şi altora, pentru că nu suport să ştie şi alţii că îl fac de ruşine în aceste groaznice zile ale vieţii mele.  Să mă ierte Domnul măcar  pentru lacrimile pe care le vărs şi pentru rugăciunile lui.
S-a citit azi din Sfânta Evanghelie de la Luca pericopa[De ce a randuit Sfanta Biserica sa se citeasca aceasta istorisire evanghelica in toate praznicile Maicii lui Dumnezeu? Fiindca Maica lui Dumnezeu a adus Dumnezeu-Omului cea mai inalta slujire trupeasca si cea mai inalta slujire a duhului, pazind toate graiurile Lui in inima sa (Lc. 2, 51), tot ce s-a intamplat cu El din copilaria Lui si tot ce Il privea, punandu-le in inima sa (Lc. 2, 19).  Vezi :Cuvant de invatatura al Sf. Ignatie Briancianinov la pericopa evanghelica care se citeste in toate praznicele Maicii lui Dumnezeu: Marta si Maria – cele doua lucrari la care suntem chemati;http://www.cuvantul-ortodox.ro/]
care pune în oglindă pe Marta şi Maria, surorile ce-i slujeau Mântuitorului fiecare în alt chip: una cu lucrarea practică, cealaltă cu lucrarea contemplativă. Dar eu, oare ce fel de lucrare mai fac? Cu trupul, neputincioasă, trândavă, cu duhul, leneşă, reticentă la rugăciune şi la citire şi meditaţie. Nicio lucrare! Prilej de adâncă mâhnire şi recunoaştere a neputinţei şi relei voinţe care mă stăpânesc. Când oare mă voi îndrepta, măcar cu duhul, dacă cu trupul mai nimic nu mai pot face? A sosit vremea Mariei în viaţa mea, iar eu o risipesc jeluindu-mă că nu pot să lucrez cum vreau eu.

Mereu am invidiat-o pe Maria, iar acum, când mi se deschide calea rugăciunii, i-am întors spatele şi m-am refugiat în deznădejdea găunoasă care mi-a paralizat orice voinţă sănătoasă.