Să purtăm grijă de suflet!

Troparul cuvioşilor spune că  următorii lui Hristos învaţă, lucrând virtuţile, să nu se uite la trup, să ignore nevoile lui devenite nefireşti după căderea omului în stăpânirea patimilor, şi chiar să lepede multe din nevoile fireşti ale trupului, pentru a se despovăra şi a se apropia de Hristos, izvorul vieţii veşnice şi nădejdea mântuirii noastre; ei învaţă prin nevoinţă, “Să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor”. Dar învăţătura lor nu este personală, egoistă, ci ne serveşte şi nouă de model şi îndemn permanent la purtarea de grijă cea folositoare cu adevărat. Cum se traduce în fapte această purtare  de grijă sănătoasă învăţăm tot de la sfinţi şi cuvioşi, din Sfânta Scriptură şi de la duhovnicii şi îndrumătorii noştri. Dacă i-am întreba pe bătrânii care toată viaţa au ţinut calea bisericii cum se poartă grijă de suflet, ne-ar spune că sufletul se îngrijeşte prin Sfânta Spovedanie , canon şi pocăinţă, cu roade vrednice( a nu mai săvârşi păcatul) şi Sfânta Împărtăşanie, plinite cu frică şi cutremur.

Grija păgubitoare de suflet este lepra veacului nostru, nu cunosc om, creştin, ateu sau de altă credinţă , care să nu aibă griji, să nu fie preocupat şi consumat într-o măsură oarecare de griji lumeşti. Blestematele griji care ne ascund ca nişte spini sămânţa cuvântului dumnezeiesc semănată de veacuri în biserică şi în Sfânta Scriptură. Blestematele griji de sănătatea trupului, de bunăstarea trupului şi de odihna trupului, griji care ne fac robi  pe viaţă acestui tiran, ucigând sufletul din noi. De atâtea griji, reale sau stârnite artificial în noi  prin stimuli perverşi veniţi din lumea în care trăim, uităm să purtăm grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, la care ne este atât de greu să mai participăm, la care venim din ce în ce mai puţini şi în timpul căreia nu reuşim nicio clipă să uităm de grijile cotidiene, ne îndeamnă stăruitor: “Toată grija cea lumească acum să o lepădăm!” Dar nici în prezenţa lui Hristos, Care se jertfeşte  pe Sfânta Masă, nu putem să ne desprindem mintea şi să ne eliberăm sufletul de grija cea lumească. Parcă în zadar ne-a avertizat Mântuitorul să nu ne îngrijim ce vom mânca, ce vom bea şi cu ce ne vom îmbrăca, fiindcă Tatăl nostru cel din ceruri va purta de grijă pentru cele trupeşti ale noastre, numai ca noi să avem grijă de sufletele noastre. Nu ştiu cum se face că tot în cele trupeşti ne pierdem şi cu ele pierdem Împărăţia, deşi Domnul ne-a îndemnat: “Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.”(Mt 6, 33)

De ce vă îngrijiţi? Cine, îngrijindu-se, a obţinut ceva? Cine fără ajutorul lui Dumnezeu a rezolvat grijile sale şi a dobândit odihna, despovărându-se de greutăţile vieţii acesteia?

Sfânta Scriptură ne spune că grija noastră nu trebuie să depăşească graniţele zilei de azi, căci “ ajunge zilei răutatea ei”. La ce bun să ne lăsăm învăluiţi în fumul gros al grijilor pentru ziua de mâine?  Nu vom reuşi decât să răpim minţii noastre posibilitatea ca, prin rugăciune, să se însenineze şi să nu se lase înfrântă de povara zilei de azi.  De m-aş îngriji zilnic să strig la Hristos, la Maica Domnului şi la toţi sfinţii, unde ar mai încăpea grijile lumeşti?

Apostolii lui Hristos au fost trimişi ca oile în mijlocul lupilor, viaţa lor se afla clipă de clipă în primejdie, şi totuşi, nu erau îngrijoraţi şi nici nu au fost striviţi sub povara grijei de viaţa lor, căci aveau garanţia Mântuitorului că Duhul Sfânt este cu ei şi îi animă, punând în gura lor cuvânt care să stea împotriva tuturor pericolelor cu tărie dumnezeiască. “Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi; Fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi.”(Mt. 16, 18-20) Fiindcă am alungat harul Duhului Sfânt de la noi prin stăruirea în păcate şi patimi, nu mai putem să scăpăm din plasa grijilor care parcă se multiplică înfiorător de repede. Când săvârşim păcatul nu ne gândim nicidecum la noianul grijilor în care ne aruncă; măcar de ne-am gândi la prăpastia în care ne prăvălum că nu avem grijă de mântuirea sufletului nemuritor, ci de plăcerea şi tihna trupului pieritor.

Să purtăm aşadar, grija cea mântuitoare de suflet, lăsând la o parte grija cea lumească ucigătoare a mântuirii noastre!