Repere pentru Postul Mare

La începutul Postului Mare, câteva repere importante, inspirate de cartea Părintelui Alexander Schmemann, binecunoscută românilor ortodocşi, câteva sfaturi practice pentru cei ce vor să parcurgă drumul spre Învierea duhovnicească în această perioadă special rânduită de Biserică:

Rostul Postului este să ne uşureze trecerea de la starea de păcătoşenie şi împătimire la starea de curăţie şi sănătate duhovnicească, prin care suntem mai aproape de Dumnezeu şi ne desprindem din mrejele lumii seculare.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul, citit la Vecernia Mare citit la în serile primelor 4 zile ale Postului (pe care îl putem citi şi individual), ajută să punem început bun Postului prin chemarea stăruitoare la pocăinţă: “Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!” Textul Canonului celui Mare induce sentimentul păcătoşeniei proprii, stârneşte plânsul purificator şi zdrobeşte inima, împietrită de păcat. Se foloseşte de teme biblice, este personalizat, vorbind fiecărui păcătos în parte, pentru că fiecare suflet omenesc trăieşte aceeaşi dramă a îndepărtării de Dumnezeu:

„De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, tânguirii de acum? ”

Canonul subliniază necesitatea mărturisirii păcatului înaintea lui Dumnezeu, a conştiinţei fiecăruia şi înaintea preotului, prin spovedanie. Dar nu o spovedanie formală, o înşiruire seacă a încălării unor reguli, ci o mărturisire cu zdrobirea inimii şi decizia de a nu mai săvârşi păcatul.

“...pocăinţa e cu totul altceva; e cutremurarea omului care înţelege că şi-a pângărit chipul slavei celei de negrăit ce i-a fost dat; e părere de rău profundă, dorinţă de reîntoarcere, credinţa în iubirea şi milostivirea lui Dumnezeu.”

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie) Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. (o metanie)

Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin. (o metanie)

Și după rugăciunea aceasta, se zic aceste patru stihuri, iarăși în trei stări, cu 12 închinăciuni: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. (o închinăciune)

Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul. (o închinăciune)

Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă. (o închinăciune)

Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă. (o închinăciune)

Și pe urmă, iarăși rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, toată, cu două închinăciuni, și la sfârșit cu o metanie mare: Doamne și Stăpânul vieții mele…

          Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, specifică acestui Post (se citeşte de 2 ori la sfârşitul fiecărei slujbe, de luni până vineri) recapitulează toate elementele pozitive şi negative ale pocăinţei; „e un etalon al ostenelilor noastre duhovniceşti prin care căutăm vindecare de bolile sufleteşti: de duhul trândăviei (pasivitate la orice schimbare duhovnicească), al grijii de multe (stare de deznădejde periculoasă, de pesimism şi nihilism), al iubirii de stăpânire (egocentrică, transformându-l pe semenul meu într-un mijloc de satisfacere de sine), al grăirii în deşert (batjocorire a darului vorbirii, care e pecete a chipului divin în om), grăire care ucide, otrăveşte, înşeală, fiind deviat de la scopul său dumnezeiesc.”

          Rugăciunea se îndreaptă apoi spre ţelurile pozitive ale pocăinţei: curăţia (plinătatea înţelepciunii), smerenia (rod al curăţiei, al adevăratei cunoaşteri de sine), răbdarea (efect al pătrunderii în realitatea intimă a lucrurilor) şi dragostea (cununa şi rodul tuturor virtuţilor, dar al lui Dumnezeu la capătul multor osteneli duhovniceşti). Ultima cerere le rezumă şi ne avertizează totodată împotriva primejdiei mândriei, a falsei smerenii şi pietăţi.

Sensul metaniilor care o însoţesc este de a restaura omul şi trupeşte, nu numai sufleteşte, prin metanie trupul participă la viaţa duhovnicească, la rugăciune, , la rugăciune, smerindu-se odată cu sufletul.

          Rolul Sfintei Scripturi în contextul Postului este esenţial. Rugăciunea Bisericii e totdeauna biblică, în limbaj, imagini şi simboluri. Psalmii lui David se citesc cel mai frecvent pentru că ei răspund tuturor nevoilor duhovniceşti:

„Fiecare situaţie imaginabilă a omului în faţa lui Dumnezeu, a lumii şi a celorlalţi oameni […] îşi găseşte expresia sa perfectă în această Carte unică […], hrana zilnică a Bisericii, baza desfăşurării cultului şi a zidirii de sine”.

Citirea Psalmilor ajută mult la rugăciunea individuală, tocmai prin deşteptarea pocăinţei şi, în acelaşi timp, a nădejdii în mila lui Dumnezeu faţă de toţi păcătoşii ce se pocăiesc.