Saint James the
Faster lived a life of asceticism near the Phoenician city of
Porphyrion in the sixth century. For fifteen years, he lived in a cave devoting
himself to monastic deeds, and he received the gift of wonderworking from the
Lord. Under his influence many of the local inhabitants were converted to the
Christian Faith.
News of the
ascetic spread everywhere, and so went to another place so that he would not
fall into temptation. He found a new cave, and lived there for thirty years.
The devil set terrible snares for the ascetic. James healed a young girl from
demonic possession, but then fell into sin with her. In order to conceal his
sin, he killed the girl and threw her into a river.
Distraught over
this sin, he repented for what he had done. For a long time he hid himself away
in the wilderness, bereft of shelter and peace, tormented by the pricks of
conscience, and he was on the point of forsaking the monastic life and
returning to the world. But the immeasurable mercy of God, against which the
sins of this world cannot prevail, and which desires salvation for all mankind,
would not permit the ruin of this monk who had toiled so many years for the
Lord.
The Lord
thwarted the devil’s intent to destroy the ascetic, and returned him through
repentance to the path of salvation. Wandering about the wilderness, James saw
a monastery, and entering it, he confessed his sin before the igumen and the
brethren. The igumen urged him to remain with them, fearing that he would
ultimately fall into despair. But James went off and again he wandered the
wilderness for a long time.
Finally the
All-Beneficent Providence of God brought him to a certain desert-dweller filled
with grace and wisdom. Lifting the burden from him, the desert-dweller
suggested that James remain with him. But James would not remain with the
Elder, though encouraged and given hope by him, and he secluded himself in a
cave and there for ten years offered repentance to God, weeping and wailing,
and asking forgiveness for the sin he committed. The Lord heard the prayers of
the penitent monk and granted him His mercy. James reacquired his gift of
wonderworking. He remained in the cave until the time of his death. He was also
buried there.
Sfântul Iacob
Postitorul a dus o viaţă ascetică lângă cetatea feniciană Porfirion,
în secolul al VI-lea. Timp de 15 ani, el
a trăit într-o peşteră, devotându-se nevoinţelor monahale şi a primit darul
facerii de minuni de la Domnul. Sub influenţa lui, mulţi dintre localnici s-au convertit
la creştinism.
Vestea despre
acest sihastru s-a răspândit pretutindeni, aşa că s-a mutat în alt loc ca să nu
cadă în ispită. El a găsit altă peşteră şi a trăit acolo încă 13 ani. Diavolul
i-a întins nenumărate curse ascetului. Iacob a salvat o fată posedată de
diavol, dar apoi a căzut în păcat cu ea, deci, ca să-şi ascundă păcatul, a omorât-o
şi a aruncat leşul într-un râu.
Distrus
sufleteşte de păcatul său, el s-a pocăit, pentru multă vreme ascunzându-se
departe în pustie, lipsit de adăpost şi de pace, tulburat de mustrările
conştiinţei, încât s-a aflat pe punctul de a părăsi viaţa monahală şi a se
întoarce în lume. Dar mila nemăsurată a lui Dumnezeu, faţă de care păcatele
acestei lumi nu pot birui, şi care vrea mântuirea tuturor, nu a permis ca acest monah să se distrugă
după ce s-a nevoit atâţia ani pentru Domnul.
Domnul a întors
intenţia diavolului de a-l distruge pe călugăr în bine, şi prin pocăinţă l-a
readus pe calea mântuirii. Rătăcind prin pustie, Iacob a văzut o mănăstire şi
intrând, şi-a mărturisit păcatul stareţului şi fraţilor. Stareţul l-a rugat să
rămână cu ei, temându-se că până la urmă va cădea în deznădejde. Dar Iacob a
plecat şi iarăşi a rătăcit prin pustie pentru multă vreme.
În cele din urmă,
prin providenţa dumnezeiască, el a ajuns la un locuitor al pustiei plin de har şi
înţelepciune. Ridicându-i povara, pustnicul i-a propus să rămână cu el. Dar
Iacob nu voia să rămână cu Bătrânul, deşi îl încurajase şi-i dăduse nădejde, ci
s-a închis într-o peşteră unde 10 ani a
făcut pocăinţă înaintea lui Dumnezeu, plângând
şi tânguindu-se şi cerând iertare pentru păcatul ce-l săvârşise. Domnul a auzit rugăciunile penitentului şi a făcut milă
cu el. Iacob a redobândit darul facerii de minuni. A rămas în peşteră până la
moarte şi a fost îngropat în ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu