Cuviosul Ioan al Scării

          Sfântul Ioan Scărarul este prăznuit de Sfânta Biserică ca un mare ascet şi ca autor al “Scării”. O renumită carte duhovnicească, de la care el îşi trage numele de “Scărarul”(Climax).

          Aproape că nu sunt informaţii despre originile Sfântului Ioan. O tradiţie sugerează că s-ar fi născut în Constantinopol în jurul anullui 570 şi că a fost fiul Sfinţilor Xenofont şi Maria(26 ianuarie).

          Ioan a plecat la Muntele Sinai când avea numai şaisprezece ani, intrând în ascultarea Avvei Martirius, ghidul său spiritual şi părintele său duhovnicesc. După patru ani, Ioan a fost tuns monah. Avva Strateghios, care a fost de faţă la călugăria lui, i-a prezis că va deveni un mare luminător al Bisericii lui Hristos.

          Vreme de nouăsprezece ani, Sfântul Ioan a progresat în monahism, în ascultare de părintele său duhovnicesc. După moartea Avvei Martirius, Sfântul Ioan a început o viaţă solitară, stabilindu-se într-un loc pustiu numit Tola, unde a petrecut 40 de ani, lucrând în tăcere, post, rugăciune şi lacrimi de pocăinţă. Nu este o întâmplare că în Scara sa Sfântul Ioan vorbeşte despre lacrimile de pocăinţă:

          “Întocmai cum focul arde şi distruge lemnul, lacrimile curate  spală de impurităţi, atât externe, cât şi interne.”

          Sfânta lui rugăciune era puternică şi eficace, aşa cum putem vedea dintr-un exemplu desprins din viaţa sfântului bineplăcut lui Dumnezeu.

          Sfântul Ioan avea un ucenic numit  Moise. Odată, sfântul i-a poruncit să aducă gunoi pentru fertilizarea pământului în grădina de legume. După ce şi-a împlinit ascultarea, Moise s-a aşezat să se odihnească la umbra unei bucăţi de stâncă, din cauza soarelui dogorâtor al verii. Sfântul Ioan se afla în chilia sa, dormind uşor. Deodată un om cu o înfăţişare uimitoare a apărut în faţa lui şi l-a trezit pe ascet, reproşandu-i: “Ioane, de ce dormi aşa fără chibzuială, când ucenicul tău Moise este în primejdie?”

          Atunci Sfântul Ioan s-a trezit imediat şi a început să se roage pentru ucenicul său. Când Moise s-a întors seara, Sfântul Ioan l-a întrebat dacă nu i s-a întâmplat vreun necaz. Călugărul atunci i-a răspuns: “O stâncă mare ar fi căzut peste mine pe când dormeam sub ea la prânz, dar am părăsit locul acela fiindcă mi s-a părut că te aud strigându-mă. “ Sfântul Ioan nu i-a spus nimic despre viziunea avută ucenicului, dar a dat slavă lui Dumnezeu, mulţumind.

          Sfântul Ioan mânca hrana ce se îngăduia de către regula monastică, dar cumpătat. El nu dormea foarte mult, doar atât cât să-şi menţină puterea, ca să nu-şi ruineze mintea prin privegherea neîncetată. “Nu postesc neîncetat”, spunea el, “nici nu priveghez mereu toată noaptea, nici nu dorm pe pământ, dar mă abţin cât pot..., şi Domnul  curând mă va mântui.”

          Următorul exemplu de smerenie a Sfântului Ioan este remarcabil. Dăruit cu discernământ, şi obţinând înţelepciune prin experienţa sa duhovnicească, el primea cu dragoste pe toţi cei care veneau la el şi-i călăuzea la mântuire. Intr-o zi, nişte călugări invidioşi i-au reproşat că este prea vorbăreţ, iar Sfântul Ioan a păstrat tăcerea vreme de un an întreg.Călugării şi-au dat seama de greşeala lor şi s-au dus la ascet şi l-au rugat să nu-i priveze de folosul duhovnicesc al convorbirilor sale.

          Ascunzându-şi nevoinţele ascetice de alţii, Sfântul Ioan se retrăgea uneori într-o peşteră, dar vestea despre sfinţenia sa se răspândea în toate părţile. Călători de pretutindeni veneau la el, dorind să-i audă cuvintele ziditoare şi mântuitoare. După patruzeci de ani de sihăstrie, el a fost ales ca egumen al Sinaiului pe când avea şaptezeci şi cinci de ani.  Sfântul Ioan a condus mănăstirea timp de patru ani.  Spre sfârşitul vieţii, Domnul i-a dăruit clarviziunea şi darul facerii de minuni.

          La cererea Sfântul Ioan, egumenul mănăstirii Rait*, a scris inegalabila “Scară”, o care cu indicaţii ascetice pentru monahii care doreau să obţină desăvârşirea duhovnicească.  Cunoscând înţelepciunea şi darurile duhovniceşti ale Sfântului Ioan al Sinaiului, egumenul Raitului i-a cerut să consemneze tot ceea ce era necesar pentru mântuirea monahilor. O astfel de carte va fi  “o scară sprijinită pe pământ”(Gen. 28, 12), conducând oamenii către porţile cerului.

 *

Împăratul Justinian n-a construit numai faimoasa mănăstire a Sf. Ecaterina, ci şi mănăstirea Rait, în oraşul Rait, actualul El Tur, care a fost port la Marea Roşie încă din vremea fenicienilor.

În Biblie, El Tur este numit Elim, unde Moise a sosit la cei 70 de smochini şi la cele 12 izvoare de apă(Exodul 15, 27). Vechiul oraş Rait(acum El Tur) a fost situat în golf, care formează un port natural lângă vărsarea Golfului Suez. Aprovizionarea se făcea prin corăbii şi stocul se păstra în mănăstirea Rait, înainte de a se aduce la mănăstirea Sinai(azi mănăstirea Sf. Ecaterina”).

Lavra Rait a fost distrusă în secolul al XI-lea. Excavaţiile au adus la lumină ruinele complexului monahal.