Într-unul
din psalmi putem citi aceste cuvinte” “Cei ce au semănat cu lacrimi, cu bucurie
vor secera”... Dacă pe parcursul săptămânii am văzut tot ceea ce este urât şi
nedemn în noi, oglindit în parabole, dacă am stat înaintea propriei conştiinţe
şi a lui Dumnezeu, atunci cu adevărat am semănat cu lacrimi mântuirea noastră.
Dar încă mai este timp, deoarece şi atunci când începe culesul, Dumnezeu ne dă
un răgaz; pe măsură ce înaintăm pe calea Împărăţiei, către ziua Învierii, încă
mai putem, în orice moment, pe fundalul mântuirii, să ne întoarcem spre
Dumnezeu şi să spunem: “Nu, Doamne! Poate că sunt ca lucrătorul din ceasul al
unsprezecelea, dar primeşte-mă aşa cum ai promis!..”
Săptămâna trecută am prăznuit Duminica
Ortodoxiei, ziua în care Biserica a proclamat că este drept şi legitim să pictăm
icoane ale lui Hristos; nu a fost o declaraţie despre artă, a fost o
proclamaţie profund teologică a Întrupării. Vechiul Testament ne spune că
Dumnezeu nu poate fi reprezentat prin nicio imagine pentru că El este
desăvârşit mister; nu are nici nume, în afara tainicului nume pe care doar Marele Preot îl ştie. Dar în Noul Testament
am învăţat şi ştim din experienţă că
Dumnezeu S-a făcut om, că plinătatea dumnezeirii sălăşluieşte etern în
trup; aşadar, Dumnezeu are un nume omenesc: Iisus, Care are o faţă omenească şi poate fi reprezentat
în icoane. O icoană este, deci, o mărturisire a certitudinii noastre că
Dumnezeu a devenit om; Iar El a devenit om ca să împlinească deplina, tragica
şi slăvita Lui solidaritate cu noi, ca
să fie unul dintre noi pentru ca noi să putem deveni fii ai lui Dumnezeu. El S-a
făcut om pentru ca noi să devenim dumnezei(după har), precum ne spune Sfânta
Scriptură. Şi aşa am putut săptămâna trecută deja să ne bucurăm; de aceea, cu o
săptămână în urmă, când ne pregăteam să întâmpinăm acest miracol, această
minune a Întrupării, încetişor, aproape
neauzit, Biserica interpreta canonul Paştelui: Hristos a înviat din morţi! – fiindcă nu este o promisiune pentru
viitor, ci este o certitudine a prezentului, deschis nouă ca o uşă ca să intre
Hristos, Uşa, aşa cum se numeşte pe Sine, către viaţa veşnică.
Iar astăzi ne amintim de numele
Sfâtului Grigorie Palama, unul dintre marii sfinţi ai Ortodoxiei, care
împotriva ereziei şi a îndoielii, a mărturisit, din interiorul experienţei asceţilor
şi tuturor dreptcredincioşilor, adevărul că slava lui Dumnezeu nu este un dar creat, ci
este Dumnezeu Însuşi, comunicându-Se nouă pe Sine, astfel încât noi
să fim pătrunşi de prezenţa Sa, ca noi, treptat, primindu-L, să ne deschidem
Lui, să devenim transparenţi sau cel puţin translucizi la lumina Lui, ca noi să
devenim mereu mai mult păraşi ai naturii divine.
Aceasta nu este o simplă promisiune,
ci o certitudine pe care o avem pentru că aceasta li s-a întâmplat miilor de
femei şi bărbaţi pe care noi îi venerăm ca sfinţi ai lui Dumnezeu; ei au
devenit părtaşi ai naturii dumnezeieşti, ei sunt pentru noi o revelaţie şi o
cvertitudine a ceea ce suntem chemaţi să devenim.
Şi azi încă un pas ne aduce bucuria şi
slava Paştelui; peste o săptămână vom cânta Sfânta Cruce – Crucea care era
spaimă pentru criminali şi a devenit acum un semn al triumfului şi al
mântuirii, fiindcă este pentru noi semnul că dragostea lui Dimnezeu nu are
limite, nu are măsură, este pe atât de adâncă pe cât este şi Dumnezeu, atotcuprinzătoare
pe cât şi Dumnezeu este atotcuprinzător şi, într-adevăr, în mod tragic
triumfătoare, pe cât şi Dumnezeu este în acelaşi timp tragic şi triumfător,
cutremurător şi strălucitor cu lumina liniştită, veselă pe care o cântăm la
Vecernie.
Haideţi să ne pregătim să întâmpinăm
acest eveniment, viziunea crucii, să-l contemplăm şi să vedem în el semnul
dragostei dumnezeieşti, onouă certitudine a posibilei noastre salvări; şi când
corul va cânta, de această dată mai tare, canonul Învierii, să ne dăm seama că,
pas cu pas, Dumnezeu ne duce la o victorie pe care El a cucerit-o şi pe care vrea să o împartă cu
noi.
Şi apoi vom merge înainte; îi vom
asculta pe sfinţii care ne învaţţii care ne învaţă cum să primim harul lui
Dumnezeu, cum să devenim vrednici de El; şi încă un pas – şi vom vedea triumful
lui Dumnezeu în Sfânta Maria Egipteanca şi vom ajunge la pragul Săptămânii
Mari.
Dar să ne amintim că suntem acum
într-un timp al înnoirii, un timp în care triumful lui Dumnezeu ni s-a revelat,
că suntem chemaţi să răspundem cu recunoştinţă, o recunoştinţă care ne va face
oameni noi – şi de asemenea, cu bucurie! O bucurie plină de lacrimi ca răspuns
la dragostea lui Dumnezeu, o bucurie care este un răspuns responsabil la
dragostea divină. Amin!
Mitropolitul
Antonie de Suroj
http://masarchive.org/Sites/texts/1990-03-11-1-E-E-S-EM03-049SaintGregoryPalamas.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu