Pe linie paternă şi maternă, sfântul avea descendenţă regală.
De tânăr a intrat în
mănăstirea Moville ca şcolar, fiind hirotonit diacon de Sf. Finnian, apoi preot
de către episcopul Etchen. A avut ca
dascăli un celebru bard , pe Sf. Finnian şi pe Sf. Mobhi. A învăţat latina şi teologia
creştină la M-rea Clonard, renumită în epocă(având aproximativ 3000 de
studenţi).
A intrat apoi în m-rea Mobhi
Clarainech şi după risipirea obştii(544) s-a îndreptat spre nord, în pământul
străbunilor săi, unde a fondat biserica din Derry, apoi alte multe
mănăstiri(Durrow, Offaly Kells, ş.a.)
Tradiţia spune că prin 560/561 el a
intrat în conflict cu Regele Diarmait, care
violase dreptul de azil al unei rude a sfântului şi îl ucisese în
biserică, stârnind un război de clan. A scăpat de la excomunicare, dar a fost
trimis în exil. Având conştiinţa încărcată, Sf. Columban şi-a propus să ispăşească vina de a fi pornit un
război prin propovăduire la neamurile
încă păgâne, unde să câştige pentru Hristos măcar atâtea suflete câte pieriseră
în luptă. Aşa a ajuns în Scoţia, pe coasta de vest, în 563, cu doisprezece
tovarăşi[1]. Aici era o colonie de
gali irlandezi veche de câteva secole.
Reputaţia sa de om sfânt i-a adus curând
rolul de diplomat între triburi.
S-au păstrat multe istorii despre minunile
săvârşite de Sf. Columban în vremea când i-a convertit pe picţi, cea mai
celebră fiind despre întâlnirea lui cu un animal necunoscut, identificat de unii cu monstrul din Lock Ness:
se spune că a alungat monstrul în adâncul apelor cu Sf. Cruce, după ce acesta omorâse un pict
şi îi atacase tovarăşii.
Pe regele Bridei nu a reuşit să-l
convertească, dar i-a câştigat respectul, ceea ce i-a atras o poziţie influentă
în politica regatului. Mănăstirea sa din Iona a fost înălţată pe o insulă
dăruită de o rudă regească. Aici a
lucrat cu râvnăpentru a o transforma într-o şcoală misionară. Aici a scris
multe din operele care au făcut din el un renumit om de litere al vremii. Se spune
că ar fi transcris 300 de cărţi. Spre
sfârşitul vieţii s-a întors în Irlanda ca să fondeze M-rea Durrow.
Sf. Columban a murit în anul
597 şi a fost înmormântat în mănăstirea sa Iona. Sfintele sale moaşte au fost
mutate în anul 849, fiind împărţite între Scoţia şi Irlanda ( îngropate probabil în Downpatrick).
A fost unul dintre restauratorii
monahismului în insulele britanice. Prin viaţa şi lucrarea sa a contribuit la transformarea
Irlandei într-un centru al vieţii monahale
din Europa, cultura veche a Irlandei fiind dominată de personalităţi
monahale. Monahi irlandezi au devenit misionari şi au convertit la creştinism
mare parte a nordului Europei.
Câteva din cele mai vechi clanuri
scoţiene descind din familia sfântului, care e patronul multor biserici şi
şcoli din Scoţia, patronul oraşului irlandez Derry, unde el a fondat cea mai
veche mănăstire în anul 540, patronul Catedralei din Derry şi al altor
instituţii.În Statele Unite este o mănăstire ortodoxă închinată Sf. Columban,
în oraşul Southbridge din Massachusetts.
Cele mai multe informaţii despre viaţa
sa apar în hagiografia „Vita Columbae”,scrisă de Stareţul Adomnan în sec. al
VII-lea, naraţiune larg răspândită în
epoca medievală, o colecţie de fapte şi minuni atribuite Sf. Columban. Altă
sursă este „De virtutibus sancti Columbae”(scrisă în 640 de către Stareţul
M-rii Iona, Cummene Find.
Scrierile sale cuprind revelaţii
profetice şi imnuri.
Sfinţenia sa a fost
evidenţiată de hagiografii din secolele următoare; după scrierea lui Adomnán,
el a săvârşit vindecări miraculoase, a alungat duhurile rele, a supus fiare, a
potolit furtuni, chiar a înviat morţi. Sf. Brendan l-a văzut înconjurat de
îngeri şi îl privea ca pe un sfânt. Şi-a cunoscut dinainte ceasul morţii şi a
mărturisit ucenicului său:
„Această zi în Sf. Scriptură se numeşte
Sabat, care înseamnă odihnă. Şi într-adevăr este odihnă pentru mine, pentru că
este ultima zi din viaţa mea de trudă şi în ea mă odihnesc de osteneala
lucrului. Şi la miezul nopţii care începe Ziua sfântă a Domnului, voi merge la
Tatăl nostru, după cum spune Sf. Scriptură. Fiindcă deja Domnul nostru Iisus
Hristos m-a chemat şi la miezul acestei nopţi la El voi pleca(...) Că aşa mi-a
descoperit mie Domnul Însuşi.”
Sfinţii îngeri l-au înconjurat în
drumul său către Domnul, iar sfânta lumină l-a învăluit când şi-a dat sufletul.
Un zâmbet îi lumina faţa plină de strălucire chiar după ce sufletul i-a părăsit
trupul.
După trecerea sa la Domnul, insula Iona
a devenit un loc de pelerinaj.
Ar fi putut să fie rege prin naştere,
dar a ales să slujească Împăratului Cerurilor. A avut abilităţi şcolare şi
clericale de mic. A devenit misionar de
tânăr şi a întemeiat mănăstiri chiar înainte de călugărire. A fost un învăţat,
un cunoscător al Sf. Scripturi, dar şi
al literaturii. Prin puterea cuvântului sfânt a combătut vechile credinţe ale
picţilor şi ale preoţilor druizi.
Istoricul A. Bede scrie cu admiraţie:
„Mănăstirea Iona, ca şi cele întemeiate
de el anterior în Irlanda, nu era un refugiu pentru solitarii al căror scop
principal era să-şi afle mântuirea proprie, ci era o puternică şcoală de educaţie creştină, destinată special
pregătirii şi trimiterii în misiune a unor clerici apţi să predice Sfânta Evanghelie.”
Timp de 30 de ani a evanghelizat, a
studiat, a scris, a condus mănăstirea, având grijă de obştea sa şi de nevoile
ei duhovniceşti. Iubea viaţa, a fost un om de acţiune dar şi un poet sensibil
la frumuseţile creaţiei.
See pare că Sf. Patrick a
profeţit naşterea sa :
„El va fi om sfânt şi credincios,
El va fi stareţ, un rege al slavei.
El va trăi în veci, de-a pururi bun.
Împărătia cerurilor să mă primească
prin rugăciunile sale.”
Surse de informare:
Despre pogorârea Sf. Duh, care a rămas trei zile şi trei nopţi peste
Cuviosul om
“Altădată, când Sfântul trăia în
Insula Hinba, harul Duhului Sfânt i s-a
transmis din abundenţă, în chip negrăit, şi a locuit în el în chip minunat, timp de trei zile şi trei
nopţi întregi , în care nici nu a mâncat, nici nu a băut, n-a lăsat pe nimeni
să se apropie de el şi a rămas închis într-o casă plină de lumină cerească.
Până şi prin încheieturile uşilor ieşeau raze de lumină strălucitoare. El a fost auzit cântând cântări duhovniceşti nemaiauzite încă. I s-au
descoperit multe taine ascunse
omului de la începutul lumii ;
locuri obscure, greu de înţeles ale Sf. Scripturi i s-au lămurit deplin ochilor
curaţi ai inimii sale. El a suferit că iubitul său discipol, Baithen, nu a fost alături în acele zile, căci ar fi
putut să citească pe buzele sfântului taine privind veacurile trecute sau viitoare, necunoscute
restului omenirii şi să interpreteze pasaje din Biblie. »
[1]
Împreună cu cei 12 tovarăşi, Sf. Columban forma un grup religios, numit
“mănăstire”, grup pe care îl conducea ca stareţ. Dar viaţa
dusă de ei are puţin în comun cu viaţa monastică de mai târziu. Erau cunoscuţi
drept « Culdees » - « cultores Dei » - închinători ai lui
Dumnezeu); asociaţia avea ca scop ajutorul reciproc în predicarea Evangheliei,
educarea religioasă a tineretului şi menţinerea fervoarei religioase prin
rugăciuni comune. Dintre voturile
monahale actuale ei respectau numai ascultarea.
Deşi unii dintre ei erau căsătoriţi, totuşi nu li se permitea soţiilor
să locuiască cu ei, ci trăiau într-o insulă apropiată. Astfel de asociaţii
respinse de Roma au persistat până în secolul al XIII-lea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu