vineri, 20 iunie 2014

Un sfânt uitat



     
        Sfântul Columban(prăznuit la 9 iunie) s-a născut în anul 521 în Irlanda(în Cenel Conaill din Gartan, în ţinutul Donegal de azi). A rămas în istoria Bisericii ca misionarul care a adus creştinismul în Scoţia şi a fondat Mănăstirea Iona, instituţie socială şi religioasă importantă în regiune timp de multe veacuri. Este unul dintre sfinţii patroni ai Scoţiei şi unul din cei 12 apostoli ai Irlandei.  Părintele Serafim Rose, inspirat de Sf. Ioan Maximovici, îl consideră sfânt ortodox, aparţinând Bisericii nesfâşiate încă a primului mileniu.
        Pe linie paternă şi maternă, sfântul  avea descendenţă regală.
De tânăr a intrat în mănăstirea Moville ca şcolar, fiind hirotonit diacon de Sf. Finnian, apoi preot de către episcopul Etchen.   A avut ca dascăli un celebru bard , pe Sf. Finnian şi pe Sf. Mobhi. A învăţat latina şi teologia creştină la M-rea Clonard, renumită în epocă(având aproximativ 3000 de studenţi).
          A intrat apoi în m-rea Mobhi Clarainech şi după risipirea obştii(544) s-a îndreptat spre nord, în pământul străbunilor săi, unde a fondat biserica din Derry, apoi alte multe mănăstiri(Durrow, Offaly Kells, ş.a.)
        Tradiţia spune că prin 560/561 el a intrat în conflict cu Regele Diarmait, care  violase dreptul de azil al unei rude a sfântului şi îl ucisese în biserică, stârnind un război de clan. A scăpat de la excomunicare, dar a fost trimis în exil. Având conştiinţa încărcată, Sf. Columban şi-a  propus să ispăşească vina de a fi pornit un război  prin propovăduire la neamurile încă păgâne, unde să câştige pentru Hristos măcar atâtea suflete câte pieriseră în luptă. Aşa a ajuns în Scoţia, pe coasta de vest, în 563, cu doisprezece tovarăşi[1]. Aici era o colonie de gali irlandezi  veche de câteva secole. Reputaţia sa de om sfânt i-a adus  curând rolul de diplomat între triburi.
     S-au păstrat multe istorii despre minunile săvârşite de Sf. Columban în vremea când i-a convertit pe picţi, cea mai celebră fiind despre întâlnirea lui cu un animal necunoscut,  identificat de unii cu monstrul din Lock Ness: se spune că a alungat monstrul în adâncul apelor  cu Sf. Cruce, după ce acesta omorâse un pict şi îi atacase tovarăşii.
      Pe regele Bridei nu a reuşit să-l convertească, dar i-a câştigat respectul, ceea ce i-a atras o poziţie influentă în politica regatului. Mănăstirea sa din Iona a fost înălţată pe o insulă dăruită de o rudă regească.  Aici a lucrat cu râvnăpentru a o transforma într-o şcoală misionară. Aici a scris multe din operele care au făcut din el un renumit om de litere al vremii. Se spune că ar fi transcris 300 de cărţi.  Spre sfârşitul vieţii s-a întors în Irlanda ca să fondeze M-rea Durrow.
     Sf. Columban a murit în anul 597 şi a fost înmormântat în mănăstirea sa Iona. Sfintele sale moaşte au fost mutate în anul 849, fiind împărţite între Scoţia şi Irlanda ( îngropate probabil în Downpatrick).
     A fost unul dintre restauratorii monahismului în insulele britanice. Prin viaţa şi lucrarea sa a contribuit la transformarea Irlandei într-un centru al vieţii monahale  din Europa, cultura veche a Irlandei fiind dominată de personalităţi monahale. Monahi irlandezi au devenit misionari şi au convertit la creştinism mare parte a nordului Europei.
       Câteva din cele mai vechi clanuri scoţiene descind din familia sfântului, care e patronul multor biserici şi şcoli din Scoţia, patronul oraşului irlandez Derry, unde el a fondat cea mai veche mănăstire în anul 540, patronul Catedralei din Derry şi al altor instituţii.În Statele Unite este o mănăstire ortodoxă închinată Sf. Columban, în oraşul  Southbridge din Massachusetts.
       Cele mai multe informaţii despre viaţa sa apar în hagiografia „Vita Columbae”,scrisă de Stareţul Adomnan în sec. al VII-lea,  naraţiune larg răspândită în epoca medievală, o colecţie de fapte şi minuni atribuite Sf. Columban. Altă sursă este „De virtutibus sancti Columbae”(scrisă în 640 de către Stareţul M-rii Iona, Cummene Find.
        Scrierile sale cuprind revelaţii profetice şi imnuri.
        Sfinţenia sa a fost evidenţiată de hagiografii din secolele următoare; după scrierea lui Adomnán, el a săvârşit vindecări miraculoase, a alungat duhurile rele, a supus fiare, a potolit furtuni, chiar a înviat morţi. Sf. Brendan l-a văzut înconjurat de îngeri şi îl privea ca pe un sfânt. Şi-a cunoscut dinainte ceasul morţii şi a mărturisit ucenicului său:
        „Această zi în Sf. Scriptură se numeşte Sabat, care înseamnă odihnă. Şi într-adevăr este odihnă pentru mine, pentru că este ultima zi din viaţa mea de trudă şi în ea mă odihnesc de osteneala lucrului. Şi la miezul nopţii care începe Ziua sfântă a Domnului, voi merge la Tatăl nostru, după cum spune Sf. Scriptură. Fiindcă deja Domnul nostru Iisus Hristos m-a chemat şi la miezul acestei nopţi la El voi pleca(...) Că aşa mi-a descoperit mie Domnul Însuşi.”
        Sfinţii îngeri l-au înconjurat în drumul său către Domnul, iar sfânta lumină l-a învăluit când şi-a dat sufletul. Un zâmbet îi lumina faţa plină de strălucire chiar după ce sufletul i-a părăsit trupul.
       După trecerea sa la Domnul, insula Iona a devenit un loc de pelerinaj.
       Ar fi putut să fie rege prin naştere, dar a ales să slujească Împăratului Cerurilor. A avut abilităţi şcolare şi clericale de mic.  A devenit misionar de tânăr şi a întemeiat mănăstiri chiar înainte de călugărire. A fost un învăţat, un  cunoscător al Sf. Scripturi, dar şi al literaturii. Prin puterea cuvântului sfânt a combătut vechile credinţe ale picţilor şi ale preoţilor druizi.
       Istoricul A. Bede scrie cu admiraţie:
       „Mănăstirea Iona, ca şi cele întemeiate de el anterior în Irlanda, nu era un refugiu pentru solitarii al căror scop principal era să-şi afle mântuirea proprie, ci era o  puternică şcoală  de educaţie creştină, destinată special pregătirii şi trimiterii în misiune a unor clerici apţi să predice Sfânta Evanghelie.”
        Timp de 30 de ani a evanghelizat, a studiat, a scris, a condus mănăstirea, având grijă de obştea sa şi de nevoile ei duhovniceşti. Iubea viaţa, a fost un om de acţiune dar şi un poet sensibil la frumuseţile creaţiei.
           See pare că Sf. Patrick a profeţit naşterea sa :
          „El va fi om  sfânt şi credincios,
          El va fi stareţ, un rege al slavei.
          El va trăi în veci, de-a pururi bun.
          Împărătia cerurilor să mă primească prin rugăciunile sale.”
Surse de informare:


Despre pogorârea Sf. Duh, care a rămas trei zile şi trei nopţi peste Cuviosul om
 “Altădată, când Sfântul trăia în Insula Hinba, harul Duhului Sfânt  i s-a transmis din abundenţă, în chip negrăit, şi a locuit în el  în chip minunat, timp de trei zile şi trei nopţi întregi , în care nici nu a mâncat, nici nu a băut, n-a lăsat pe nimeni să se apropie de el şi a rămas închis într-o casă plină de lumină cerească. Până şi prin încheieturile uşilor ieşeau raze de lumină strălucitoare. El a fost auzit cântând cântări duhovniceşti nemaiauzite încă. I s-au descoperit  multe taine ascunse omului  de la începutul lumii ; locuri obscure, greu de înţeles ale Sf. Scripturi i s-au lămurit deplin ochilor curaţi ai inimii sale. El a suferit că iubitul său discipol, Baithen,  nu a fost alături în acele zile, căci ar fi putut să citească pe buzele sfântului taine privind  veacurile trecute sau viitoare, necunoscute restului omenirii şi să interpreteze pasaje din Biblie. »


[1] Împreună cu cei 12 tovarăşi, Sf. Columban forma un grup religios, numit “mănăstire”, grup pe care îl conducea ca stareţ. Dar  viaţa dusă de ei are puţin în comun cu viaţa monastică de mai târziu. Erau cunoscuţi drept « Culdees » - « cultores Dei » - închinători ai lui Dumnezeu); asociaţia avea ca scop ajutorul reciproc în predicarea Evangheliei, educarea religioasă a tineretului şi menţinerea fervoarei religioase prin rugăciuni comune.  Dintre voturile monahale actuale ei respectau numai ascultarea.  Deşi unii dintre ei erau căsătoriţi, totuşi nu li se permitea soţiilor să locuiască cu ei, ci trăiau într-o insulă apropiată. Astfel de asociaţii respinse de Roma au persistat până în secolul al XIII-lea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu