În această lună, ziua a treia, pomenirea sfântului şi dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu şi a proorociţei Ana.
Acest
sfânt, primind adaos vieţii sale întru acest veac, aşa cum i se
vestise de mai înainte de Duhul Sfânt că nu va muri, până ce nu va
vedea pe Hristos, primind acum pe Hristos în braţele sale şi
adeverindu-i-se mai înainte prin Duhul Sfânt cele ce aveau să fie cu
dânsul, după aceasta a primit sfârşit vieţii sale.
Iar Ana proorociţa era fata lui Fanuil, din neamul lui Aşer. După ce
a locuit cu bărbatul ei şapte ani, acela săvârşindu-se prin moarte, ea
a rămas la Templu toată viaţa ei, zăbovind cu rugăciunea şi cu postul.
Ţinând acest fel de viaţă în chip neobosit, ea s-a învrednicit a
vedea pe Domnul, când a fost dus la Templu, la patruzeci de zile de la
naşterea Sa în trup, de preasfânta Lui Maică şi de dreptul Iosif. Şi
mulţumind lui Dumnezeu, Ana a proorocit despre Dânsul, către toţi cei
ce se aflau în Templu: Acest prunc este Domnul, Cel ce a întărit cerul
şi pământul; Acesta este Hristos, despre Care au proorocit toţi
proorocii. Deci, făcându-se acestora astăzi pomenire, însemnăm şi
propovăduim pogorârea şi iubirea de oameni pe care a făcut-o pentru noi
Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Adrian şi Evul.
Aceşti sfinţi erau din cetatea Vaneea; şi fiindcă aveau dragoste
către mărturisitorii şi mucenicii lui Hristos, s-au dus la Cezareea,
unde mulţi pătimeau pentru Hristos. Şi aflându-se acolo că erau
creştini, au fost duşi la ighemonul Firmilian, şi mărturisind în faţa
tuturor pe Hristos, îndată au fost supuşi la chinuri mari. Dar fiindcă
stăteau tari în mărturisirea lui Hristos, ighemonul s-a mâniat foarte,
şi i-a dat spre mâncare fiarelor. Mai întâi fericitul Adrian a fost
aruncat înaintea unui leu şi, luptându-se cu el, şi cu harul lui
Dumnezeu rămânând nevătămat, i s-a tăiat capul. Apoi sfântul Evul a
fost aruncat şi el înaintea aceluiaşi leu. Dar fiindcă a biruit pe leu
şi a rămas nevătămat, i s-a tăiat capul. Şi aşa au luat cununa
muceniciei cea neveştejită.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Vlasie Bouarul.
Sfântul Vlasie era din Cezareea Capadociei, fiu de părinţi foarte
bogaţi, de pe urma mulţimii vitelor ce aveau. Ei dădeau însă cu
îmbelşugare milostenie la săraci. Când elinii au pornit prigoană asupra
creştinilor, au căutat pe acest fericit Vlasie şi nu l-au aflat, cu
toate că l-au căutat şi prin pustietăţi şi prin văi. Iar viteazul
mucenic al lui Hristos aflând despre aceasta, singur s-a dat pe sine în
mâinile prigonitorilor săi, cu atâta bucurie, ca şi când ar fi fost
chemat la masa împărătească. Deci, mergând la judecată şi întrebat
fiind de ighemon, şi-a arătat şi numele şi credinţa, şi ocupaţia sa;
pentru aceasta îndată a fost apucat de cele patru mădulare ale
trupului, a fost întins şi a fost bătut cu vine crude. Dar Dumnezeu i-a
uşurat durerile şi i-a vindecat rănile. Această minune văzând-o
ighemonul, a socotit-o drept farmece. Pentru aceasta l-a aruncat
într-un cazan cu apă care fierbea în clocot, poruncind ca să fie ţinut
într-însul cinci zile. Dar îngerii lui Dumnezeu pogorându-se îndemnau
pe mucenic să nu se teamă şi au împrăştiat focul şi vătămarea lui. După
cinci zile venind ostaşii ca să scoată pe sfânt din cazan, şi
văzându-l viu şi cântând împreună cu îngerii, îndată au mărturisit şi
aceştia credinţa creştină. Lucrul acesta aflându-l ighemonul a trimis
pe alţi ostaşi, ca să-l scoată din cazan dar şi aceia mergând, au
mărturisit de asemenea credinţa creştină. Mai în urmă s-a dus însuşi
ighemonul, şi văzând pe sfânt în cazan şi socotind că apa este rece, a
poruncit ca să-i scoată apă de acolo ca să-şi spele faţa; iar aceasta
făcând, îndată a orbit, şi şi-a dat şi sufletul. Iar mucenicul lui
Hristos, cu apa aceea pe toţi ostaşii ce crezuseră i-a botezat în
numele Sfintei Treimi. Apoi ducându-se la staulul vitelor sale, a
povăţuit pe maică-sa şi pe rudele sale să facă cele ce se cuveneau spre
mântuirea lor. Şi apoi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Iar cei ce s-au întâmplat de faţă la fericitul său sfârşit au
îngropat sfântul sãu trup în acelaşi loc; iar toiagul său a odrăslit
lângă jertfelnicul de acolo, şi făcându-se copac mare, umbrea acest
jertfelnic.
Tot în această zi, pomenirea proorocului Azaria, feciorul lui Addo, care în pace s-a săvârşit.
Acest sfânt era fiul lui Addo, din pământul Simvata. El a întors din
Israel robia lui Iuda şi murind a fost îngropat în ţarina sa.
Tot în această zi, pomenirea mucenicilor Pavel şi Simon, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Claudiu, care în pace s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu